ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 535/2021

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2017, sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară: - a) anularea în parte a Ordinului nr. 1657/30.12.2016 emis de pârâtă, respectiv numai în ceea ce privește efectele acestuia privind terenul arabil extravilan în suprafață de 33 ha 2200 mp situat în parcela A 324 tarla x din Albota, județul Argeș(Anexa I - din ordin); - b) obligarea pârâtei să emită un nou ordin cu privire la finalizarea lucrărilor sistematice de cadastru și deschiderea noilor cărți funciare privind imobilele situate în UAT Albota, care să respecte dispozitivul sentinței civile nr. 3071/31.03.2014 definitivă a Judecătoriei Pitești, cu luarea în considerare a titlului de proprietate nr. x/05.01.2016 emis de Comisia Județeană Argeș pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate; - c) în situația neîndeplinirii obligațiilor de la punctul b), solicită obligarea pârâtei la plata de daune materiale către reclamanți, respectiv contravaloarea terenului conform grilelor notariale, precum și daune morale în cuantum de 25.000 Euro. Prin cererea înregistrată la data de 20 aprilie 2018, reclamanta A. a invocat neconstituționalitatea art. 15 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 15 alin. (3), art. 14 alin. (5) și art. 13 alin. (12) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 republicată în Monitorul Oficial nr. 720/24.09.2015.

Soluția instanței de fond Prin încheierea pronunțată în data de 20 aprilie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 15 alin. (1) teza finală, art. 15 alin. (5) și art. 13 alin. (12) din Legea nr. 7/1996 și, în baza art. 413 noul C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la soluționarea excepției. Prin încheierile din data de 15 iunie 2018 și 13 iulie 2018 s-a dispus îndreptarea erori materiale în ceea ce privește temeiul de drept apreciat a fi neconstituțional.

Recursul exercitat în cauză Împotriva soluției de suspendare a judecării cauzei pronunțată prin încheierea din data de 20 aprilie 2018 a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și continuarea judecății. În cuprinsul motivelor de recurs nu a adus critici încheierii atacate, nu a motivat în fapt și în drept cerințele sale, precizând doar faptul că excepția de neconstituționalitate nu a primit termen la Curtea Constituțională, context în care suspendarea poate să transforme termenul judecății într-unul nerezonabil.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat: - excepția inadmisibilității recursului, raportat la Decizia nr. 531/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție: - excepția nulității recursului, întrucât motivele nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței recurate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată intimata-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea încheierii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Simpla nemulțumire a părții cu privire la încheierea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe. În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta în condițiile în care, recurenta- reclamantă susține, în calea extraordinară de atac, că instanța constituțională nu a fixat termen pentru judecarea cauzei, context în care suspendarea poate să transforme termenul judecății într-unul nerezonabil, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc încheierea atacată sub aspectul suspendării judecării acțiunii și să se raporteze la considerentele acesteia. Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de fond, Înalta Curte constată, astfel, că, recurenta-reclamantă nu combate, dezlegările punctuale cuprinse în încheiere, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor sentinței de fond, soluția acestei instanțe. Astfel, motivele aduse nu corespund exigențelor cerute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității încheierii atacate. Deopotrivă, susținerea, prin cererea de recurs că soluționarea excepției de neconstituționalitate nu tinde în mod direct la recunoașterea existenței sau neexistenței unui drept nu se constituie într-o critică de nelegalitate a încheierii, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține. Recurenta - reclamantă A. nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea încheierii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului. În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.