ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 47/2021

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au formulat în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea unui nou ordin de salarizare, solicitând instanței să dispună:

- obligarea pârâtului Ministrul Justiției la emiterea începând cu data de 09.04.2015 a unui nou ordin de salarizare, în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței;

- obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate în raport cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 475 din 15 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției cu privire la capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale.

A respins capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale formulat în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de Apel Prahova, ca nefondată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Prahova și Curtea de Apel Ploiești.

A obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015.

A obligat pârâții Curtea de Apel Prahova și Tribunalul Prahova ca, după emiterea de către ministrul justiției a ordinului de încadrare salarială menționat în precedent, să plătească sumele de bani reprezentând diferențele salariale rezultate lunar, începând cu data de 01.08.2015, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală aferentă, calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar și până la plata efectivă a acestora.

A respins în rest cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de ședință din 22 mai 2018, pronunțată de către instanța de fond, s-a îndreptat eroarea materială din cuprinsul dispozitivului sentinței atacate, în sensul că data de la care pârâții Curtea de Apel Prahova și Tribunalul Prahova sunt obligați să plătească drepturile salariale este 9 aprilie 2015.

Împotriva sentinței civile nr. 475 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele B. și A. și pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești.

Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esență - că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

Totodată, art. 2 din ordinul menționat prevede că începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, ținând cont de faptul că de la 1 octombrie 2016 la nivelul ÎCCJ s-a acordat valoarea de referință sectorială 405 RON, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui ICCJ nr. 283/25.10.2016, începând cu această dată s-a făcut raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională în funcție de această valoare de referință sectorială majorată cu 10%.

Prin Omj nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Omj nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)".

Ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Omj nr. 4680/C/2016 și art. 3 din Omj nr. 219/C/2017 care statuează că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale se va realiza ulterior, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite, aducerea la îndeplinire a acestor prevederi s-a concretizat în ceea ce le privește pe intimatele-reclamante în emiterea Omj nr. 1472/C/2017.

Prin urmare, Omj nr. 1472/C/24.05.2017 a fost emis în aplicarea dispozițiilor Omj nr. 4680/C/2016 și a Omj nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizației de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014.

Așadar, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) O.U.G. nr. 83/2014, prin Omj nr. 4680/C/2016 și ulterior prin Omj nr. 1472/C/24.05.2017 s-a realizat recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor intimațelor-reclamante începând cu 9 aprilie 2015, stabilindu-se o unificare a indemnizațiilor prin eliminarea diferențelor salariate generate de acordarea unor drepturi în funcție de actul normativ în vigoare.

În concluzie, ținând cont de faptul că prin Omj nr. 1472/C/24.05.2017 s-au stabilit concret drepturile salariale ale intimatelor-reclamante începând cu data de 9.04.2015, cererea privind obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare potrivit art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 a rămas fără obiect.

Pârâta Curtea de Apel Ploiești a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamante ca neîntemeiate.

Recurenta pârâtă a invocat Decizia nr. 76 din data de 07 aprilie 2017 emisă de președintele Curții de Apel Ploiești potrivit căreia, începând cu data de 01 octombrie 2016, personalul auxiliar de specialitate si personalul conex din circumscripția Curții de Apel Ploiești vor fi salarizați conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, conform anexelor la aceasta decizie.

Recurenta pârâtă a precizat că această decizie a fost emisă avându-se în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, faptul că nivelul maxim de încadrare la personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul ICCJ este la valoarea de referința de 405 RON la care se adaugă 10% potrivit legii 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitarea a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, adresa MJ nr. x/31.01.2017 și Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Ploiești număr 8/30.03.2017.

De asemenea, recurenta pârâtă a invocat și adresa nr. x/31.01.2017 emisă de Ministerul Justiției, care prevede că luând în considerare limitele de cheltuieli pe ordonatorii principali de credite aprobate în ședința Guvernului nr. 24 ianuarie anul curent, precum și prevederile Legii responsabilității fiscal bugetare nr. 69/2010, republicată, salariile rezultate din aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 se vor putea plăti începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Miniserului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2017.

Prin recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 475 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat a se constata că în mod greșit s-a dispus obligarea pârâților Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova la plata sumelor de bani reprezentând diferențe salariale începând cu data de 01.08.2015, corect fiind începând cu data de 09.04.2015, când își produc efecte juridice ordinele de încadrare salarială.

Recurentele reclamante au invocat existența unei contradicții între considerentele și dipozitivul hotărârii, în cele dintâi fiind menționată data de 09.04.2015, în timp ce în dispozitiv - data de 01.08.2015, total nejustificat.

II. Analiza motivelor de casare

Analizând sentința atacată prin prisma cadrului legal incident speței deduse judecății, precum și prin raportare la criticile formulate de recurenți, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea începând cu data de 09.04.2015 a unui nou ordin de salarizare, în vederea recalculării indemnizațiilor de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, precum și obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curții de Apel Ploiești și Tribunalului Prahova la plata diferențelor salariale rezultate, actualizate în raport cu indicele de inflație și dobânda legală, până la data plății efective.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamante și a obligat pârâtul Ministrul Justiției să emită pentru reclamante ordine de încadrare salarială, producătoare de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu aplicarea art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme fiind cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, obligând, totodată, pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova la plata diferențelor salariale astfel rezultate, începând cu data de 01.08.2015, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală aferentă, calculate de la data scadenței fiecărui drept salarial lunar și până la plata efectivă a acestora.

Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu de la 22.05.2018, Curtea de Apel București a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 475 din 15 februarie 2017 în sensul că data de la care pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova sunt obligați să plătească drepturile salariale este 09.04.2015, și nu 01.08.2015.

Sunt nefondate criticile recurentului pârât Ministerul Justiției în sensul că acțiunea este lipsită de obiect având în vedere că prin Ordinul nr. 1472/C/2017, emis în aplicarea dispozițiilor Omj nr. 4680/C/2016 și a Omj nr. 219/C/2017, au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizației de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente, raportat la dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu 09 aprilie 2015.

Instanța de recurs observă că Ordinul nr. 1472/C/2017 a fost emis la 24 mai 2017, ulterior demersului reclamantelor inițiat la data de 28 aprilie 2016 și chiar a pronunțării sentinței atacate (15 februarie 2017).

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinelor nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017 și nr. 1472/C/2017, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizațiilor de încadrare cuvenite reclamantelor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantelor de către pârâtul Ministerul Justiției.

În plus, reclamantele au solicitat prin acțiune și repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale și plata diferenței dintre veniturile efectiv plătite și cele recalculate, creanță ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală.

Având în vedere că pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referință sectorială prevăzută, prima instanță a reținut în mod corect că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantelor, iar prin Ordinul nr. 1472/C/2017 s-a stabilit doar acordarea drepturilor salariale, nu și actualizarea acestor drepturi și aplicarea dobânzii legale.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte reține că, deși recurenta nu a încadrat calea de atac într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., criticile formulate se subsumează pct. 8 al acestui articol, vizând aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut, în esență, că a respectat dispozițiile legale în materia salarizării, precum și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, dispunând recalcularea indemnizațiilor de încadrare salarială, începând cu data de 01.10.2016, conform Deciziei nr. 76/07.04.2017.

Instanța de recurs observă că decizia amintită nu a fost depusă nici în dosarul instanței de fond, nici în cel al instanței de recurs, însă, din cuprinsul cererii de recurs, rezultă că are ca obiect recalcularea drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din circumscripția Curții de Apel Ploiești, iar nu celor aferente magistraților, categorie profesională distinctă, în care se încadrează reclamantele din prezenta cauză. Așadar, împrejurarea emiterii Deciziei nr. 76/07.04.2017 este nerelevantă în soluționarea speței de față, întrucât nu este aplicabilă în situația reclamantelor magistrați.

Cu privire la recursul formulat de reclamantele A. și B., Înalta Curte constată că susținerile acestora, vizând data de la care s-a dispus obligarea pârâților Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova la plata sumelor de bani reprezentând diferențe salariale, deși întemeiate, nu pot duce la reformarea sentinței recurate, având în vedere că prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu de la 22.05.2018, Curtea de Apel București a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului sentinței civile nr. 475 din 15 februarie 2017, în sensul că data de la care pârâții Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova sunt obligați să plătească drepturile salariale este 09.04.2015, și nu 01.08.2015.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamantele B. și A. și pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamantele B. și A. și pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 475 din 15 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 22.05.2018, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.