ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției din data de 17.02.2020, lucrarea C20-136 emise de către pârâtă.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 816 din 16 septembrie 2020, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și neconstituțională prin încălcarea art. 44 și art. 46 din Constituție, dreptul la proprietate privată fiind ocrotit de lege indiferent de titular, și că cele peste 10-12 dosare nu au fost judecate niciodată.
În concluzie, a invocat prevederile art. 52 din Constituția României și art. 508 alin. (3) din C. proc. civ. și a solicitat admiterea cererii și anularea hotărârii atacate.
Apărările intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca nefondate.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Regularitatea promovării căii de atac
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același cod.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.
Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
În cauză, se constată că susținerile recurentului-reclamant nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea față de soluția primei instanțe fără a formula critici concrete în raport cu aspectele reținute de judecătorul fondului, în realitate nefiind de acord cu raționamentul instanței.
Recurenta-reclamantă nu circumstanțiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanțe este nelegală, acesta susținând doar că s-au încălcat art. 44 și art. 46 din Constituția României privind dreptul de proprietate privată și dreptul la moștenire.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 816 din 16 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.