Decizia nr. 3454/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 871/2021 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 3.12.2020 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecția Judiciară și B. a formulat contestație împotriva Rezoluției nr. 3164/B/14.10.2020 emisă de Inspecția Judiciară.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 871 din 3 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară și B. ca nefondată.

Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. solicitând casarea sentinței și în rejudecare, schimbarea în totalitate a soluției primei instanțe. Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., s-a arătat că sentinței atacate îi lipsește motivarea, iar temeiurile prezentate pentru desființarea rezoluțiilor nu au fost analizate de judecătorul fondului. Aceste elemente sunt de natură a indica lipsa unei judecăți efective a cauzei, care nu poate fi suplinită de instanța de recurs. Pe fondul criticilor aduse Rezoluției nr. 3164/B/14.10.2020, s-a solicitat instanței de recurs să dispună admiterea contestației, desființarea rezoluției de clasare și trimiterea dosarului Inspecției Judiciare pentru completarea verificărilor, având în vedere că inspectorii judiciari ce au instrumentat plângerea formulată nu au analizat decât o parte a încălcărilor reclamate, ignorând în totalitate faptul că pârâta a formulat o propunere de arestare preventivă pentru infracțiuni care nu aveau vocație la arestare preventivă și faptul că a nesocotit Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016. Referitor la abaterea disciplinară săvârșită de pârâta B., s-a solicitat a se constata reaua-credență, în raport de începerea urmăririi penale față de reclamantă și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., care atrăgea competența parchetului de pe lângă tribunal. Totodată, s-a solicitat să se constate că propunerea de arestare preventivă a fost fundamentată pe infracțiuni care nu sunt apte să atragă această măsură în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

Apărările intimaților Prin întâmpinările formulate în cauză, intimatele B. și Inspecția Judiciară au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate. Se constată că, prin sentința ce formează obiectul recursului, instanța de fond a respins acțiunea reclamantei reținând că instanța de contencios administrativ nu are atribuția efectuării verificărilor prealabile, nu se poate substitui procurorului de caz/judecătorului din dosar, procurorului ierarhic superior sau inspectorului judiciar, ci doar cenzurează legalitatea emiterii rezoluției de clasare sub aspect extrinsec-procedural și intrinsec (conținut), adică trebuie să se asigure că procedura stipulată de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 și HCSM nr. 1027 din 15 noiembrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară a fost respectată și rezoluția cuprinde elementele constitutive regulamentare, fiind clară și completă. S-a concluzionat că în raport de criticile expuse, că instanței nu i-au fost prezentate temeiuri pentru desființarea rezoluțiilor emise, în concordanță cu atribuțiile legale pe care le are o instanță de contencios administrativ. Constată Înalta Curte că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat critici referitoare la abaterea disciplinară comisă de intimata pârâtă în raport de: a) omisiunea doamnei procuror de a-și verifica competența materială în raport de infracțiunea de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) C. pen.; b) formularea propunerii de arestare preventivă pentru două infracțiuni pretins a fi săvârșite de reclamantă, care, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu au vocație la arestare preventivă, aspect a fost confirmat și de către Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov în dosarul penal nr. x/2020; c) lipsa elementelor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală fată de reclamanta A. și pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive, prin raportare la Decizia CCR nr. 405/2016 care prevede că este obligatoriu să se indice textul din legislația primară încălcat care ar face sau ar permite identificarea elementului material al laturii obiective. Or, din expunerea anterioară, raportat la considerentele sentinței atacate, rezultă faptul că prima instanță nu a analizat motivele de nulitate și nelegalitate a actelor administrative ce formează obiectul litigiului rezumându-se, în analiza legalității rezoluției de clasare, exclusiv la prezentarea unor aspecte teoretice, fără nicio referire concretă la lucrările dosarului, precum și la analiza concretă a condițiile prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României). O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față. În consecință, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivelor de nelegalitate ale rezoluției atacate, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.