ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3436/2022

HOTĂRÂRE
14.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3436/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal la data de 12 august 2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr. 856/2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 308 din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât prin întâmpinare.

S-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2020.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, care precizează că plângerea prealabilă "poate" fi formulată oricând.

In condițiile in care legiuitorul nu a folosit expresia "trebuie" rezultă că plangerea prealabilă nu este obligatorie.

Totodată, s-a solicitat a se avea in vedere că dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ, procedura prealabilă nu mai poate fi aplicabilă in speță, in condițiile in care hotărârea atacată și-a produs efectele doar pentru o perioadă de 30 de zile, fiind exclusă in mod logic.

Prin motivele de recurs s-a criticat soluția primei instanțe cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că aceasta indeplinește toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, nemaifiind formulată o cerere de sesizare pentru aceleași argumente ca cele susținute de recurentul - reclamant.

S-a arătat că motivarea acestui petit va fi completat ulterior comunicării sentinței atacate.

S-a solicitat admiterea recursului intemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimatul - pârât Guvernul României nu a formulat întâmpinare.

In ceea ce privește recursul privind soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale s-a dispus formarea dosarului versionat nr. x/2021

Analizând cererea de recurs raportat la soluția instanței de fond pronunțată asupra cererii de anulare H.G. nr. 856/2020, Inalta Curte va admite recursul pentru motivele și in limitele in continuare arătate.

Prima instanța a reținut excepția inadmisibilității cererii pentru neparcurgerea procedurii administrative prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că actelor administrative cu caracter normativ li se aplică prevederile alin. (1) și (1)

1

ale art. 7, potrivit cărora plângerea prealabilă este obligatorie și poate fi adresată oricând.

Cu toate acestea, constată că excepția se impunea a fi respinsă, în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 392/2021. Prin această decizie s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, precum și soluția legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispozițiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce privește soluționarea acțiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungește sau se încetează starea de alertă, precum și a ordinelor și a instrucțiunilor prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă.

Curtea Constituțională a subliniat necesitatea unei intervenții legislative prompte care să asigure exercitarea în mod efectiv și eficace a dreptului de acces la justiție, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 55/2020 nu conțin niciun fel de dispoziții procedurale care să garanteze soluționarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiție. Sub acest aspect, s-a statuat că dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu răspund exigențelor soluționării urgente a acțiunilor.

Pe cale de consecința, în practica Înaltei Curți ulterioară pronunțării deciziei Curții Constituționale, s-a apreciat că urmarea procedurii prealabile în cazul unei hotărâri de guvern emise în temeiul Legii nr. 55/2020 nu este compatibilă cu cerința asigurării celerității judecății, care să asigure efectivitatea dreptului de acces la justiție (decizia nr. 841/2022).

În concluzie, deși în privința actului administrativ normativ nu poate fi reținută, în principiu, exceptarea prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, o astfel de exceptare de la urmarea procedurii plângerii prealabile trebuie considerată aplicabilă în cauza de față, în respectarea deciziei nr. 392/2021 a Curții Constituționale.

Prin urmare, hotărârea atacată este lovită de nulitate în condițiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. iar, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în ceea ce privește cererea de anulare.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 308 din 22 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2022
Ședința publică din data de 8 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâ
ÎCCJ 2022-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2022
Ședința publică din data de 7 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin decizia civilă nr. 837 din 09.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curți
ÎCCJ 2022-05-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2923/2022
Ședința publică din data de 24 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020 la data de 08.10.2020 rec
ÎCCJ 2023-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2023
Ședința publică din data de 6 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios admin
ÎCCJ 2023-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2023
Ședința publică din data de 7 februarie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
Sursă