ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3165/2022

Ședința publică din data de 2 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la 09.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat anularea rezoluțiilor de clasare din dosarul nr. x/21.05.2020 și nr. 858/A din 11.03.2020 în lucrarea nr. 20-1059/11.03.2020, ambele date de Inspecția Judiciară.

Prin sentința civilă nr. 456 din 25 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Împotriva sentinței de fond au exercitat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii contestației formulate împotriva rezoluțiilor de clasare date de Inspecția Judiciară.

În dezvoltarea recursului au susținut, în contextul unei ample expuneri a circumstanțelor factuale ale cauzei și a stării de fapt deduse judecății, că sentința de fond reprezintă un abuz de drept și de fapt, precum și o încălcare abuzivă a dreptului de proprietate privată, precum și o încălcare abuzivă a unui drept moral ce le-a fost îngrădit.

De asemenea, exprimându-și nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe prin hotărârile judecătorești date începând cu sentința civilă nr. 1293/26.06.2007 pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Carei, cu sentința civilă nr. 1247/07.06.2010 pronunțată în dosarul nr. x/2010 al aceleiași Judecătorii Carei și cu decizia civilă nr. 805/R/18.11.2013 a Tribunalului Satu Mare, pronunțată în dosarul nr. x/2012, recurenții-reclamanți au reiterat criticile formulate în fața instanței de fond în ceea ce privește nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare referitoare la același imobil situat în județul Satu Mare, precum și în referire la întregul probatoriu administrat în cauză, inclusiv procesul-verbal de confruntare nr. x/26.09.2013, declarația din 02.07.2013 și raportul de constatare tehnică și științifică nr. x/06.02.2013, reluând și susținerile privind plângerile penale formulate împotriva părților adverse din dosarele sus-menționate.

Pentru considerentele arătate au solicitat admiterea recursului în baza art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., în susținerea căruia au depus înscrisurile la care au făcut referire în cuprinsul cererii de recurs.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În esență, a susținut că în mod corect a apreciat instanța de fond că argumentele care au stat la baza soluțiilor pronunțate sunt prezentate în considerentele hotărârilor pronunțate, fiind respectate dispozițiile procedurale și enunțate în detaliu motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și argumentele care au justificat soluțiile pronunțate.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare prin care, în principal au solicitat respingerea întâmpinării ca fiind tardiv depusă, iar în subsidiar au solicitat înlăturarea tuturor apărărilor invocate de pârâtă în apărare, apreciindu-le neîntemeiate. Totodată, au depus concluzii scrise prin intermediul cărora au reiterat argumentele invocate în sprijinul solicitării de admitere a demersului judiciar formulat, precum și înscrisuri considerate relevante în soluționarea cauzei.

La termenul de dezbateri din 2 iunie 2022, Înalta Curte a respins ca neîntemeiată excepția tardivității depunerii întâmpinării, invocată de recurenții-reclamanți prin răspunsul la întâmpinare, reținând că întâmpinarea a fost formulată de intimata-pârâtă la data de 17.08.2021, cu respectarea termenului legal prin raportare la data comunicării cererii de chemare în judecată din 09.08.2021. Totodată, a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului reclamanților în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același Cod:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

În concluzie, recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, sancțiunea nulității recursului.

Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor, implică determinarea greșelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului și nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reține că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, așadar, prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere de legiuitor și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Cu titlu prealabil, deoarece din dezvoltarea recursului se observă că recurenții-reclamanți sunt nemulțumiți și de modalitatea în care instanța de fond a analizat probatoriile administrate, cu referire specială la proba cu înscrisurile menționate în cuprinsul paginii 6 a cererii de recurs, se impune a se preciza, pe de o parte, faptul că probatoriul respectiv a fost administrat în cadrul dosarelor ce au generat formularea sesizărilor adresate Inspecției Judiciare, iar, pe de altă parte, că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau modul de administrare și interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

În speță este de observat că, deși au precizat că recursul se întemeiază pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți nu au formulat veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate de prima instanță, subsumate motivelor de casare invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea sentinței atacate prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanță în fundamentarea hotărârii.

Analizând cererea de recurs și susținerile recurenților-reclamanți, în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte reține că aceștia nu au formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinței atacate.

Astfel, în ceea ce privește motivele de casare invocate, astfel cum sunt reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea au fost invocate doar formal, recurenții nefăcând nicio referire la motivul pentru care au considerat că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în referire la motivarea sentinței de fond sau la regulile de procedură pretins a fi fost încălcate de instanța de fond în adoptarea soluției pronunțate.

Constată Înalta Curte că, în esență, părțile recurente au reluat apărările formulate și în fața primei instanțe, au reiterat pe larg circumstanțele factuale ale cauzei și și-au exprimat nemulțumirea în raport și de soluțiile pronunțate în alte hotărâri judecătorești din numeroasele dosare pe care le-au avut înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, fără a arăta însă în concret care sunt regulile de procedură pretins a fi încălcate sau greșit aplicate de instanța de fond în pronunțarea soluției adoptate în prezenta cauză, de ce au considerat că sentința primei instanțe este nemotivată sau în ce mod și-a depășit prima instanță atribuțiile puterii judecătorești, pentru a atrage incidența în cauză a cazurilor de casare invocate.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de fond și încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în textele de lege corespunzătoare, simpla nemulțumire a recurenților-reclamanți cu privire la soluția pronunțată de prima instanță prin sentința de fond atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres și limitativ prevăzute de lege și invocate, de altfel în mod formal de către recurenții-reclamanți prin cererea de recurs formulată, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Din această perspectivă este important a se mai reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată de instanța de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală. În egală măsură, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză și la reiterarea situației de fapt reținute, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Întrucât recurenții-reclamanții nu au arătat în concret motivul pentru care au considerat că prima instanță și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, de ce au considerat că sentința de fond este nemotivată și care sunt regulile de procedură încălcate ori greșit aplicate de instanța de fond în adoptarea soluției atacate, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiții, reținând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenții-reclamanți au invocat doar formal motivele de casare privitoare la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, la nemotivarea hotărârii de fond și la încălcarea regulilor de procedură, și au procedat la reluarea susținerilor formulate și în fața instanței de fond, respectiv la o amplă prezentare a circumstanțelor factuale ale cauzei și a probatoriului administrat, neinvocând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) din același Cod, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac promovate.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, întrucât recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor impuse de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata nulitatea recursului exercitat de reclamanți împotriva sentinței de fond pe care, în consecință, o va menține ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 456 din 25 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.