ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3027/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2016, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București, au solicitat obligarea autorității sesizate la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar prin emiterea titlurilor de despăgubire și să se ia act de faptul că reclamanții au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opțiune.

Prin sentința nr. 279 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității invocată de pârâtă și a respins ca tardivă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au promovat recurs reclamanții A., B. și C., criticând modul de soluționare a excepției tardivității cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1211 din 26 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanții A., B. și C. și a trimis cauza spre rejudecare.

Dosarul a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016*.

Prin sentința nr. 93 din data de 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins prescripția dreptului material la acțiune și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 93 din data de 19 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B. și C..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că dosarul care a fost depus la pârâtă a rămas nesoluționat din cauza unei greșeli notariale a cotelor din actul de succesiune, iar după depunerea clarificărilor cererea a fost respinsă ca prescrisă, fără a se lua în calcul motivul de suspendare a termenului de prescripție.

Termenul de 3 ani prevăzut de norma specială, în speță Legea nr. 247/2005, se completează cu normele generale în materie, iar nu cu alte norme afară de cazurile expres prevăzute de lege.

Prin urmare, recurenții-reclamanți consideră că pentru perioada în care au fost în imposibilitate de a exercita dreptul la opțiune, se aplică prevederile art. 2532 alin. (9) din C. proc. civ.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și în rejudecare, obligarea autorității sesizate la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar prin emiterea titlurilor de despăgubire și să se ia act că reclamanții au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opțiune.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 05 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea autorității sesizate la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar prin emiterea titlurilor de despăgubire și să se ia act de faptul că reclamanții au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opțiune.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, ca nefondată, reținând în esență că, cererea de opțiune trebuie formulată în termen de 3 ani de la data emiterii deciziei și nu de la data comunicării acesteia beneficiarilor. Cum decizia nr. 6707 a fost emisă la data de 23.04.2009, o eventuală cerere de opțiune formulată la data de 19.06.2012, ar fi fost depusă cu depășirea termenului de 3 ani, anterior menționat.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, prin motivele de recurs se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este greșită.

Prima instanță a fost chemată să verifice dacă refuzul autorității pârâte de a soluționa favorabil cererea reclamanților de valorificare a titlurilor de despăgubire emise în favoarea lor prin Decizia nr. 6707/23.04.2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este unul justificat sau, dimpotrivă, unul exprimat cu exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut că refuzul autorității pârâte de valorificare a titlurilor de despăgubiri a fost exprimat explicit prin adresele nr. x/23.06.2014 și nr. y/20.06.2014, prin care s-a respins ca tardivă cererea reclamanților ce a fost depusă la data de 16.07.2013, cu depășirea termenului de 3 ani de la data emiterii Deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 6707/23.04.2009, termen prevăzut de art. 18 indice 1 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Însă, Înalta Curte va avea în vedere că prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 09.10.2020, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18

1

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a constatat că soluția legislativă care condiționează însuși dreptul la despăgubiri al deținătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opțiune pentru o anumită modalitate de despăgubire este neconstituțională.

În lumina celor prezentate se conturează ideea conform căreia persoanele îndreptățite care nu și-au valorificat Titlurile de despăgubire prin exprimarea unei opțiuni în raport de dispozițiile art. 18

1

alin. (1) -(3) din Legea nr. 247/2005 în termenul de 3 ani prevăzut de alin. (4) al aceluiași articol, au posibilitatea de a solicita Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ("ANRP") emiterea titlurilor de plată aferente Deciziilor emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (ulterior Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor), reprezentând titlurile de despăgubire.

Nu în ultimul rând, este de menționat că Decizia CCR nr. 597 din 15 iulie 2020 produce efecte deosebit de importante și sub aspectul modalității de despăgubire pe care statul va trebui să o respecte.

De asemenea, Înalta Curte constată că raționamentul primei instanțe este contrazis de faptul că, Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 6707/23.04.2009 a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 04.02.2010, iar primul demers pentru valorificarea acesteia a fost făcut la data de 19.06.2012, aspect dovedit prin depunerea bonurilor de ordine nr. 902 și 903.

Acest aspect rezultă și din adresa nr. x/09.01.2020, depusă de intimata-pârâtă prin care se menționează că "cele două bonuri purtând numerele 902 și 903 din data de 19.06.2012 nu se pot traduce printr-o cerere de opțiune din partea reclamanților, întrucât pot semnifica orice simplă audiență a acestora la ANRP, iar din extrasul din baza electronică a cererilor de opțiune nu rezultă că aceștia au depus o astfel de cerere.

De altfel, intimata-pârâtă nu a contestat faptul că recurenții-reclamanți s-au prezentat la sediul autorității pârâte în vederea exercitării dreptului de opțiune și valorificării titlului deținut, că dosarul a fost verificat și restituit acestora cu recomandarea verbală de a clarifica cotele succesorale, demers în urma căruia Judecătoria Botoșani a dispus anularea declarațiilor notariale referitoare la cotele succesorale (sentința nr. 643/2012), ci a înțeles să dea eficiență juridică doar cererii depuse de recurenții-reclamanți la data de 16.07.2013.

Într-adevăr, Decizia nr. 6707 a fost emisă la data de 23.09.2009 însă în contextul faptic dat, Înalta Curte constată că în mod greșit a reținut prima instanță faptul că recurenții-reclamanți nu ar fi urmat procedura administrativă în vederea valorificării titlurilor de despăgubire, formulată în scris și adresată ANRP și că o eventuală cerere de opțiune formulată la data de 19.06.2012 ar fi fost depusă cu depășirea termenului de 3 ani.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate pot determina casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe cale de consecință va admite recursul, va casa în parte, sentința recurată și rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la soluționarea pe fond a cererii de emitere a titlurilor de despăgubire formulate de reclamanții B., C. și A. și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți B., C. și A. împotriva sentinței nr. 93 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulate de reclamanții B., C. și A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Obligă pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la soluționarea pe fond a cererii de emitere a titlurilor de despăgubire formulate de reclamanții B., C. și A..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.