ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3005/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.05.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune a solicitat instanței să oblige pârâtul Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție; să oblige pârâții să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON; începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017; să oblige pârâții la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației; să oblige pârâtul MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP: să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON și în acord cu indicațiile emise în recomandarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupațională de funcții bugetare Justiție; să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune, în acord cu aceeași recomandare, și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul și în condițiile indicate în cadrul aceleiași recomandări, după cum urmează: cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018; sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual și progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat; să oblige pârâții la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective; să oblige pârâtul Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 498 din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect, a obligat pe pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi salariale calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective și a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 663 din 21 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta a arătat că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în raport cu dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul disponibilității și limitele învestirii instanței.

Astfel, a apreciat că soluția primei instanțe de obligare a sa la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 este nelegală, întrucât, pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat fondul cauzei, condiție care nu este îndeplinită pentru că instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

3.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt și a enunțării reținerilor din considerentele sentinței recurate, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

Recurenta a susținut că, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care trebuia verificată de instanța de fond, precum și în lumina dispozițiilor O.U.G. nr. 3/2019, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material.

Totodată, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiționează legala învestire a instanței, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 3396/C/2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește soluția de actualizare a diferențelor de drepturi cu rata inflației și cea de plată a dobânzii legale, potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv au fost încălcate dispozițiile art. 1531 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile având în vedere recunoașterea de către pârâți a pretențiilor reclamantei.

Astfel, a apreciat că în mod greșit s-a dispus actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plații, nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor în discuție, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale a arătat că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, așa încât nici plata acestora nu se justifică.

1.4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepția inadmisibilității recursului, conform art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. în considerarea faptului că hotărârea atacată este definitivă, fiind în discuție un litigiu de muncă.

Totodată, a invocat excepția nulității recursului având în vedere că susținerile formulate nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât motivele invocate țin de netemeinicia dispozițiilor privind plata sumelor în litigiu.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că sentința civilă recurată este pronunțată în soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, fiind supusă căii de atac a recursului prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția nulității, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, se constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând anularea OMJ nr. 603/2018, obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 153/2017, precum și obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin, sume actualizate cu rata inflației și la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanță a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere privind anularea ordinului atacat și emiterea unui nou ordin.

Înalta Curte, analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., apreciază că acest motiv nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea acesteia la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului nr. 3396/C/2018 întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferențele salariale datorate, potrivit solicitării reclamantei, iar prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproșa primei instanțe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Contrar susținerilor recurentei, în mod corect prima instanță a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Deși această decizie a privit acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., că "Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului".

Fiind vorba despre o plată datorată salariatului, prin omisiunea emiterii dispozițiilor de salarizare corespunzătoare se creează acestuia un prejudiciu patrimonial și are dreptul la repararea integrală și efectivă a prejudiciului, conform art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie încălcat.

Pe cale de consecință, în mod corect a reținut instanța de fond că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), iar actualizarea sumei datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În fine, cât privește susținerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferențele salariale în litigiu, către reclamant, Înalta Curte reține că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferențe pot reprezenta executarea sentinței, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanței că a fost executată integral hotărârea în privința plății respectivelor drepturi salariale.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că în mod corect a fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata actualizată cu indicele de inflație a diferențelor salariale și la plata dobânzii legale aferente, fiind nefondate motivele de recurs invocate de aceasta.

Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de către recurenta pârâtă Direcția Națională de Probațiune, prevăzute de art. 488 pct. 5) și 8) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității și inadmisibilității recursului.

Respinge recursul formulat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței nr. 498 din 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.