ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1715/2022

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) obligarea pârâtului Ministerul Justiției la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator și ordonator terțiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție;

b) obligarea pârâților să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, așa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

- începând cu data de 1.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referință sectorială de 405 RON;

- începând cu data de 01.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valoni de 445 iei (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017;

c) obligarea pârâților la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum și a actualizării sumelor rezultate la rata inflației.

d) obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 și, în colaborare cu pârâta DNP:

- să aplice majorarea salariată de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 față de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 445 RON;

- să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probațiune și prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017, majorat cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiții de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiași legi; 5% din salariul de bază pentru păstrarea confidențialității, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispozițiile normative, să fie calculate și aplicate în mod individual șl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

e) obligarea pârâților la plața despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât și a aplicării eronate a sporurilor și creșterii salaríale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plății efective.

f) obligarea pârâtului Ministerul Justiției ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât și a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Prin sentința civilă nr. 204 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune.

A obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor Ministrului Justiției nr. 2883/C/2018 și nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

A respins capetele de cerere privind anularea Ordinelor nr. 542/C/2018 și 603/C/2018 ca rămase fără obiect.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă a susținut că soluția primei instanțe, de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

Astfel, în conformitate cu dipozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din acest act normativ, premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existența unui "refuz neiustificat" de soluționare a unei cereri.

Or, această condiție nu este îndeplinită în cauză, întrucât ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune (astfel cum a fost stabilit prin art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 care face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018) și în luna septembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante prin acest act administrativ.

Recurenta a susținut că, raportat la dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ., ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de către pârâți înainte de finalizarea procesului, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a mai arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 și emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariul de bază. În cursul judecății, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâții DNP și MJ, instanța nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței recurate.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 22 alin. (6) din același cod, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii.

Prin urmare, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei Direcția Națională de Probațiune de plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., întrucât a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

În opinia recurentei, instanța de fond a depășit limitele învestirii fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Cu privire la soluția primei instanțe de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe, recurenta a considerat că au fost încălcate dispozițiile legale privind condițiile răspunderii civile pentru repararea pagubei, respectiv art. 1.531 alin. (1) și alin. (2) teza I, art. 1.535 alin. (1) și art. 1357 alin. (1) din C. civ. coroborate cu art. 2 alin. (1) Lit. i) și n) și art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, iar pârâții DNP și MJ și-au exercitat dreptul de apreciere cu privire la oportunitatea emiterii OMJ nr. 3396/C/2018.

Începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

În contextul emiterii acestor ordine și invocând practica unor instanțe de judecată, recurenta a susținut că în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, a arătat că soluția instanței privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este nelegală având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu poate fi invocată o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

Recurenta pârâtă a criticat și soluția instanței de fond de obligare a Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale.

Recurenta a susținut că, în temeiul prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, a fost achitat procentul de 5% din totalul sumei cuvenite, aferent anului 2019, respectiv actualizarea cu rata inflației precum și dobânzile aferente drepturilor bănești. Întrucât ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de către pârâta DNP pentru anul 2019, înainte de finalizarea procesului, iar dreptul la plată pentru anii 2020-2023 nu devine actual decât în termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019, soluția primei instanțe este nelegală.

În concluzei, recurenta pârâtă Direcția Națională de Probațiune a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și în rejudecare:

- respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind de obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite prin O.MJ. nr. 603/C/2018 și respectiv cele acordate prin O.MJ. nr. 3396/C/2018;

- respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe;

- respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind de obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru anul 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019;

- respingerea ca prematur introdus a capătului de cerere privind obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata diferenței dintre sumele stabilite reclamantei prin O.M.J. nr. 542/C/2018 și cele stabilite prin O.M.J. nr. 2883/C/2018, respectiv actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate și plata dobânzilor legale, în ceea ce privește sumele datorate pentru pentru anii 2020-2023, conform O.U.G. nr. 3/2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimata-reclamantă A. a învestit instanța de contencios cu o cerere vizând rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, obligarea Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator terțiar de credite) să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referință sectorială pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, și stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcții bugetare Justiție.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâtul Ministerul Justiției a emis OMJ nr. 2883/C/2018 prin care a fost recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare emise începând cu data de 09.04.2015 din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială.

Subsecvent a fost emis de către Ministerul Justiției și Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat Ordinul MJ nr. 2883/C/2018 fiind stabilite noile drepturi salariale începând cu data de 01 ianuarie 2018.

La art. 3 al acestui s-a specificat că sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probațiune menționat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadrul nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Având în vedere emiterea de către Ministerul Justiției a OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 și a OMJ nr. 23396/C/30.08.2018, prima instanță a respins capetele de cerere privind anularea parțială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 și nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce privește modul de stabilire a indemnizațiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurentă, este nefondat. Recurenta a susținut că, după introducerea cererii de chemare în judecată, Ordinul nr. 603/C/2018 a cărei anulare s-a solicitat prin prezenta acțiune a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018, astfel că acest capăt de cerere - anularea Ordinului nr. 603 - a fost respins de către instanța de fond ca rămas fără obiect. În acest context, recurenta a arătat că instanța de judecată nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări asupra fondului cauzei, astfel că soluția primei instanțe de obligare a recurentei-pârâte la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/2018 și OMJ nr. 3396/C/2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a principiilor fundamentale ale procesului civil enunțate de art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de recurs reține că emiterea de către intimatul pârât Ministerul Justiției a Ordinului nr. 3396/C/2018 care a modificat Ordinul nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a solicitat prin prezenta cerere de chemare în judecată, fapt ce a dus la respingerea acestui capăt de cerere ca rămas fără obiect, nu poate constitui o necercetare a fondului de către prima instanță. Modificarea Ordinului nr. 603/C/2018 de către Ministerul Justiției prin Ordinul nr. 3396/C/2018 nu înseamnă altceva decât o recunoaștere de către pârât a nelegalității Ordinului nr. 603, astfel că în mod corect prima instanță a respins capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 603/C/2018 ca rămas fără obiect, judecătorul fondului fiind ținut de recunoașterea efectuată de Ministerul Justiției prin emiterea Ordinului nr. 3396/C/2018.

Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prin obligarea recurentei-pârâte la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 prima instanță a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 din C. proc. civ., cum motivarea că pentru "a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi era necesar a fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție ce nu este îndeplinită întrucât instanța a fost investită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018". În condițiile în care prin Ordinul nr. 3396/C/2018 se recunoaște intimatei reclamante drepturile salariale cuvenite, acordarea diferențelor de drepturi salariale a fost dispusă tocmai ca efect al acestei recunoașteri.

Nefondată este și critica privind inexistența unui refuz nejusitificat de soluționarea a cererii reclamantei, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, recurenta susținând că ordonatorul principal de credite a asigurat fondurile necesare în bugetul Direcției Naționale de Probațiune și în luna decembrie 2018 au fost achitate drepturile salariale acordate intimatei-reclamante. Înalta Curte reține că legalitatea unui act administrativ este analizată în raport de legea în vigoare la data emiterii lui, iar la momentul emiterii Ordinului nr. 603/C/2018 exista un refuz nejustificat din moment ce a fost necesar modificarea acestuia prin Ordinul nr. 3396/C/2018.

În continuare, instanța de recurs constată, contrar susținerilor recurentei, că în mod corect judecătorul fondului a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate și plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinul emis s-a stabilit acordarea diferențelor salariale datorate, dar nu și actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație și dobânda legală.

Emiterea Ordinului MJ nr. 3396/C/2018 înainte de primul termen de judecată nu înlătură obligația Ministerului Justiției și a Direcției Naționale de Probațiune de a achita intimatei dobânda și actualizarea cu indicele de inflație. În condițiile în care prin emiterea acestui ordin au fost recunoscute pretențiile principale ale intimatei reclamante, pentru respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului produs, se impune și actualizarea cu indicele de inflație și acordarea dobânzii legale aferente.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Prin această decizie aplicabilă prezentei cauze s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Criticile recurentei formulate prin raportare la O.U.G. nr. 3/2019 constituie aspecte ce țin modalitatea de executare a hotărârii. Efectuarea plății reprezintă o chestiune care privește executarea obligației, iar nu stabilirea acesteia și, prin urmare, nu pot constitui motive de nelegalitate a sentinței recurate.

Potrivit actului normativ invocat, se dispune eșalonarea plații acestor drepturi salariale, plata fiind o modalitate de stingere a unei obligații, ceea ce presupune că aceste drepturi salariale sunt deja scadente iar prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a reglementat o modalitate de executare benevolă a obligațiilor stabilite prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2883/2018.

Pe de altă parte, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 s-a dispus că plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției se va realiza în mod eșalonat, fără a se dispune că ordonatorii de credite sunt scutiți de plata dobânzilor legale aferente sumelor datorate de la data scadenței și până la plata efectivă, Înalta Curte apreciază că acest act normativ nu este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului.

Soluția de obligare a pârâților la plata dobânzii se impune și din considerente de echitate, dat fiind că executarea datoriei a fost amânată pe parcursul a 5 ani, cu începere din 2019, conform O.U.G. nr. 3/2019. Această eșalonare a fost dispusă prin ordonanță de urgență a Guvernului, fără acordul reclamantei, iar termenul stabilit pentru executarea întregii sume depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, și nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor reclamantei și ale ministerului (care invocă, în preambulul ordonanței, inexistența fondurilor bugetare necesare).

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 204 din 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2022.