AFFAIRE LA FAZIA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

16.10.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 3;Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LA FAZIA c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA FAZIA c. ITALIA (solicitarea nr. 4910/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 octombrie 2007 DEFINITIVF 16/01/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza La Fazia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 25 septembrie 2007, Rend Hotărârea pe care o prezentați, adoptată la această dată de procedură La originea cazului se află o cerere (n 4910/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Vincenzo La Fazia ( La 3 mai 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În temeiul articolului 29 3, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1928 și are reședința la San Salvatore Telesino (Benevent). Prin hotărârea pronunțată la 22 octombrie 1998, Tribunalul din Benevent (inclusiv tribunalul din Benevent) a declarat falimentul societății Lamas S.n.c., al cărei administrator era reclamantul, precum și falimentul personal al acestuia din urmă și a stabilit ședința pentru verificarea stării de pasiv al falimentului la 13 mai 1999. La 30 octombrie 1998, a avut loc aplicarea sigiliilor. La 17 decembrie 1998, sindicatul a efectuat inventarul bunurilor reclamantului. La 17 ianuarie 2000, comitetul creditorilor a fost constituit. Ședința pentru verificarea stării pasivului falimentului a fost trimisă de două ori până la 17 ianuarie 2000, data la care starea datoriei a fost declarată executorie. 10. La 15 februarie 2000, societatea B.N.L. s-a opus admiterii unei creanțe la starea de pasiv al falimentului. 11. Prin hotărârea pronunțată la 19 februarie 2002, instanța a acceptat această cerere. 12. Între timp, la 15 februarie 2000, Institutul Național de Securitate Socială (I.N.P.S.) a opus starea datoriei pentru a obține admiterea unei creanțe. 13. La 4 septembrie 2000, societatea T. i-a cerut judecătorului delegat restituirea anumitor bunuri care fuseseră depuse la sediul reclamantului. 14. Judecătorul a fixat o audiere la 15 decembrie 2000. 15. La data respectivă, ședința a fost trimisă înapoi la 23 martie 2001, data la care judecătorul a acceptat cererea societății T. 16. Printr-o decizie depusă la 15 iunie 2007, tribunalul a închis procedura de faliment. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 17. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârile Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, §§ 17-20, 23 martie 2006). PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE, PRIVIND DREPTUL LA RESPECTAREA CORESPUNDENȚEI, 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 LA CONVENȚIE ȘI 2 DIN PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIA 18. Invocând articolele 8 și 10 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea corespondenței și a restricționării libertății sale de exprimare din cauza faptului că corespondența celui ratat este supusă controlului lichidatorului. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se plânge că declarația de faliment l-a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței acesteia. Nu poate exista o interferență a unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât dacă această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților altora. art. 10 din Convenție Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără ca autoritățile publice să poată interveni și fără a ține cont de frontiere.... Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsurile necesare, într-o societate democratică (...) protecției (...) drepturilor altora (...) Art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber acolo și de a-și alege liber reședința. Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției drepturilor și libertăților altora. 19. În primul rând, guvernul exclude faptul că această cerere a fost prezentată de domnul La Fazia. În ceea ce privește partea cererii adresate în numele societății, guvernul susține că, întrucât reclamantul nu mai poate reprezenta societatea ca urmare a falimentului acesteia, nu ar avea calitatea de a acționa în fața Curții în numele așa-numitei societăți 20. Curtea constată de la bun început că această cerere a fost introdusă exclusiv de domnul La Fazia pe cont propriu și se referă la partea din declarația de faliment care îl afectează personal pe acesta. Aceasta respinge, prin urmare, excepția guvernului. 21. Reclamantul susține că observațiile guvernului au fost prezentate cu întârziere, contrar articolului 38 din Regulamentul de procedură al Curții. 22. Curtea arată că a stabilit la 1 august 2005 termenul pentru prezentarea observațiilor guvernului și că acestea au fost trimise la 28 iulie 2005. În ceea ce privește art. 10 din convenție, Curtea arată de la început că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații pe care alții le doresc sau pe care alții le pot oferi (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în speță al controlului corespondenței celui care a suferit de către lichidatorul falimentului, Curtea consideră că motivul reclamantului trebuie examinat numai din perspectiva articolului 8 din Convenție (Colaril c. Italia, n 10644/02, 8 iunie 2006). 24. În ceea ce privește restul acestor obiecțiuni, Curtea arată că, în hotărârea sa n 362 din 2003, depus la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avariat." 25. Curtea amintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai putea fi ignorat de public și, începând cu această dată, reclamanții trebuiau să utilizeze această acțiune în sensul articolului 35 1 din convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005). 26. În cazul de față, Curtea constată că, prin urmare, reclamantul ar fi putut să sesizeze în mod eficient Curtea de Apel competentă, în sensul Legii Pinto, pentru a se plânge de prelungirea incapacităților care derivă din punerea sa în faliment. Întrucât a omis să facă acest lucru, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) și (4) din Convenție (a se vedea § 32-33. II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 3 DIN PROTOCOLUL nr. 1 CONVENȚIA 27. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea dreptului său de vot ca urmare a falimentului. rațional, alegeri libere prin vot secret, în condițiile care asigură libertatea de exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Despre admisibilitatea 28. Curtea constată că obiecția nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea subliniază în primul rând că reclamantul a fost supus unei limitări a drepturilor sale electorale timp de cinci ani începând cu 22 octombrie 1998 și că alegerile politice (în Camera deputaților și în Senat) au avut loc în Italia la 13 mai 2001. 30. Curtea a tratat deja cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deoarece limitarea dreptului de vot nu are ca scop decât reducerea persoanei declarate în faliment și constituie o condamnare morală pentru aceasta doar pentru că este insolvabilă și independent de orice vinovăție (a se vedea mutatis mutandis Sabu și Pircalab c. România, 46572/99, § 48, 28 septembrie 2004). Prin urmare, aceasta nu urmărește un obiectiv legitim. Pe de altă parte, Curtea subliniază că, departe de a fi un privilegiu, votul constituie un drept garantat prin Convenție (a se vedea Bova c. Italia, n 25513/02, § 16-25, 24 mai 2006 și Pantuso c. Italia, n 211201/02, § 25-34, 24 mai 2006). 31. Această concluzie scutește Curtea de a verifica în speță dacă mijloacele utilizate pentru atingerea scopului urmărit se dovedesc disproporționate. 32. A existat, prin urmare, o încălcare a articolului 3 din Protocolul nr. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE CARE CONVENȚIE CU PRIVIRE LA DREPTUL LA VIAȚA Privată ȘI FAMILIA 33. Invocând art. 8 din Convenție (precitate), reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul persoanelor care nu au fost rănite, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor deficiențe personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest motiv referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să susțină acest motiv și decide să îl respingă pentru nefondare vădită în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 35. În ceea ce privește restul plângerii referitoare la dreptul la respectarea vieții private, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul persoanelor care nu au avut rezultate slabe, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării incapacităților aferente, precum și durata prevăzută pentru obținerea reabilitării, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 37. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de interferență nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62). 38. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIA 39. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregii proceduri de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitate 40. Curtea constată de la început că, în Hotărârea Bottaro c. Italia 56298/00, din 17 În iulie 2003, Comisia a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza lipsei unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la corespondență al reclamantului și, prin urmare, consideră că motivul invocat de solicitant trebuie examinat numai din perspectiva acestei dispoziții. 41. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia inadmisibilității acestora din urmă și, prin urmare, consideră că, dacă nu este vorba de un motiv întemeiat în raport cu Convenția, această parte a travaliului întemeiat pe art. 13 din Convenție trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 42. În ceea ce privește partea plângerii referitoare la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care persistă până la obținerea reabilitării civile, Curtea constată că aceasta nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, Curtea subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 43. Curtea a tratat deja cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77). 44. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care să ducă la o concluzie diferită în cazul de față. 45. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 914,53 EUR (EUR) prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. Această sumă ar corespunde salariului minim (pensie socială) pe care persoana în cauză ar fi trebuit să îl primească de la data declarației de faliment. De asemenea, solicită 250 000 EUR pentru prejudiciul moral. 48. Guvernul se opune acestor pretenții. 49. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert, în special din cauza privării de dreptul său de vot. 50. De asemenea, reclamanta solicită 29 563 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, precum și 188,64 EUR pentru cheltuielile de expertiză. 51. Guvernul se opune acestor pretenții. 52. În conformitate cu jurisprudența Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, reclamantul a prezentat documente în sprijinul cererii sale de rambursare. În orice caz, ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantului. Interese moratorii 53. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile trase din art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, 8 la Convenție (respectarea vieții private) și 13 la Convenție, în ceea ce privește absența unei căi de atac pentru a se plânge de incapacitatea personală de a deriva de la înscrierea numelui celui ratat în registrul celor falși, și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția menționată că a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 500 EUR (mii de cinci sute de euro) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 16 octombrie 2007, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte