ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2329/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2016, sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților contestație împotriva Deciziei nr. 2714/17.11.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.) solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea contestației si obligarea paratei la admiterea integrala a cererii de plată depusă respectiv și pentru suma de 31.808,79 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5187 din 28 decembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Respinge excepția tardivității cererii modificatoare, ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. cu sediul ales la S.C. B. și Asociații în Timișoara, județ Timiș, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu sediul în București, ca neîntemeiată.".

Împotriva sentinței civile nr. 5187 din 28 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 48, art. 51 alin. (3), și (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

A apreciat recurenta că în instrumentarea unui dosar de daună asigurătorul și implicit FGA are obligația de a stabili cuantumul despăgubirii în baza documentelor justificative furnizate de persoana păgubită, doumente care înglobând pretențiile acesteia, au prioritate, adică, în absența unor motive întemeiate, asigurătorul/FGA, cu atât mai mult cu cât nu este unitate de specialitate, nu poate stabili despăgubirea pe baza altor documente de aceeași natură, doar pentru a diminua în mod abuziv cuantumul despăgubirii.

Art. 48 din Normă, stipulează prioritatea pretențiilor formulate de persoana păgubită, cu condiția să nu depășească valoarea bunului avariat de la momentul producerii accidentului și fără a se depăși valoarea asigurată din poliță.

Astfel, calculul despăgubirii realizat de către intimată pe baza unui deviz de reparație emis de către aceasta reprezintă o încălcarea a art. 48 din Normă ASF nr. 23/2014 și un abuz de drept.

În cauză intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a depus întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, acestă instituție acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul.

Plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 23/2014.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, în cauză este pe deplin incident art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare în perioada de referință, fiind relevantă circumstanțierea noțiunii de despăgubire astfel cum aceasta este precizată prin textul legal.

Sub acest aspect, prevederile art. 51 alin. (1) dispun că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Prin urmare, în condițiile în care FGA acordă despăgubiri, acestea nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește dovada prejudiciului.

Ținând cont de particularitățile cauzei, în care recurentul-reclamant a solicitat plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor C. cu respectarea dispozițiilor art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

Conform dispozițiilor art. 51 alin. (3) din același act normativ, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

De asemenea, potrivit art. 51 alin. (4) din normă, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale.

Contrar alegațiilor recurentului cum că "singurul lucru pe care intimata era abilitată să îl facă era acela de a verifica dacă devizul de reparație anexat în dovedirea pretențiilor de despăgubire corespunde sau nu cu nota de constatare" sau că "intimata nu are ca obiect de activitate prestarea de servicii de reparație auto ... nu poate emite devize de reparație ale căror tarife evident cî nu se vor aplica niciodată persoanei păgubite, aceasta pentru simplul considerent că reparația nu va fi efectuată de către intimată", nu se poate reține că instanța de fond, validând suma acordată ca despăgubire de pârât, ar fi procedat în mod greșit.

Programul C., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraților, este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale, fiind vorba despre prețul pieselor de origine, și nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de unitățile service care procedează la reparația autovehiculelor avariate și de prețurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare.

Or, recurentul se prevalează de un deviz de calculație întocmit de unitatea de service la 22.02.2016, în care se consemnează valoarea pieselor de 34.063,87 RON și factura din 31.01.2016 vizând avansul, factura din 22.02.2016 privind dosar daune și storno avans, precum și dovada virării sumei de 50.799,50 RON în data de 25.02.2016, fără, însă, a depune dovada comunicării acestora către pârâtă, cum nu a făcut dovada depunerii acestora nici pentru cererea de plată finală/nr. 2 din 13.04.2016, care, în aceste condiții, nu are aptitudinea de a infirma justețea calculului despăgubirilor efectuat de autoritatea intimată.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reținut că nu este vorba despre refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a despăgubirilor solicitate de reclamant, validând decizia emisă de acesta.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 5187 din 28 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.