ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1974/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019, din data de 13.11.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că produsele distribuite de reclamantă - B. 64 buc. și C. 20 buc. - nu încalcă prevederile legale privind protecția consumatorilor și să oblige pârâta la revocarea măsurilor de oprire a comercializării produselor sus-menționate și la emiterea în acest sens a unui comunicat de revocare a măsurilor de oprire la comercializare a produselor sus-menționate.

Prin sentința civilă nr. 147 din 6 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile de necompetență și lipsă calitate procesuală activă și pasivă invocate de către pârâtă prin întâmpinare, ca nefondate.

A fost admisă excepția inadmisibilității cererii invocată din oficiu.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, întrucât, de fapt, s-a prevalat de un refuz nejustificat din partea autorității de a răspunde favorabil solicitărilor sale, solicitarea sa fiind încadrată în prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune prin care a solicitat să se constate că produsele distribuite de aceasta (B. 64 buc. și C. 20 buc.) nu încalcă prevederile legale privind protecția consumatorilor și să fie obligată pârâta la revocarea măsurilor de oprire a comercializării produselor sus-menționate și la emiterea în acest sens a unui comunicat de revocare a măsurilor de oprire la comercializare a produselor sus-menționate.

Reclamanta a susținut în motivarea acțiunii că a adresat două cereri pârâtei, respectiv nr. 1144/01.04.2019 și 1525/06.05.2019 prin care a arătat că agenții constatatori ANPC au dispus în mod abuziv oprirea comercializării produselor și a solicitat anularea/revocarea măsurilor de oprire a comercializării acestora și de emitere în acest sens a unui răspuns opozabil agenților constatatori pentru a nu se mai proceda și pe viitor în acest sens. Urmare a necomunicării unui răspuns, a menționat reclamanta că a formulat o nouă cerere intitulată "plângere prealabilă", la 28.06.2019, privind măsura de oprire a comercializării produselor, și că a primit răspunsul nr. x/12.07.2019. A apreciat reclamanta că acest răspuns este formal, cererea sa nefiind rezolvată.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu atacă un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nici nu se prevalează de un refuz nejustificat al autorității.

Reclamanta a criticat soluția primei instanțe, susținând că obiectul cauzei este chiar un refuz nejustificat din partea autorității de a răspunde favorabil solicitărilor sale.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentei și că obiectul prezentei cauze vizează un refuz pretins nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

Raportat la alin. (2) al aceluiași articol, "se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ unilateral, ci și în cazul unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

În acord cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

În același sens trebuie menționate și prevederile art. 126 alin. (6) din Constituția României, revizuită, în acord cu care "controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar".

Față de cuprinsul răspunsului pârâtei înregistrat cu nr. x/12.07.2019, văzând și dispozițiile legale enunțate anterior, instanța de control judiciar constată că aceasta, prin poziția exprimată, a comunicat un refuz al solicitărilor formulate de reclamantă, fiind asimilat astfel noțiunii de "act administrativ", rolul instanței de judecată fiind acela de a verifica dacă acest refuz este sau nu justificat.

Înalta Curte reține că, deși instanța de fond a făcut o amplă prezentare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 8, art. 2 alin. (1) lit. f), art. 18 din Legea nr. 554/2004, a concluzionat în mod greșit că reclamanta nu se prevalează de un refuz nejustificat al autorității, apreciind eronat obiectul cererii de chemare în judecată.

Având în vedere aceste considerente, instanța de control judiciar constată că excepția inadmisibilității acțiunii a fost în mod greșit admisă de instanța de fond, soluția pronunțată fiind nelegală.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 147 din 6 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 147 din 6 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.