ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1592/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ.:

"Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brașov l-a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea deciziei nr. 6779/26.06.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 7758,03 RON reprezentând prestații medicale acordate numitului A. și 10569,24 RON reprezentând prestații medicale acordate numitului B..

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin încheierea din 21 noiembrie 2017 a stabilit competența instanței, a încuviințat proba cu înscrisuri, a acordat cuvântul asupra fondului procesului și a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 5 decembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 4724 pronunțată în data de 5 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat Decizia nr. 6779 din 26.06.2017 emisă de pârât, a obligat pe pârât la plata sumei de 18.327,27 de RON către reclamant.

Împotriva încheierii din 21 noiembrie 2017 și a sentinței civile nr. 4724 din 5 decembrie 2017 ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-pârât a apreciat că a fost interpretată și aplicată gresit legislația aplicabilă privind definiția creanței de asigurare și a creditorului de asigurare, arătând că, în opinia sa, creanța deținută de Spital nu este o creanță de asigurare, nerezultând dintr-un contract de asigurare.

Mai mult susține că suma acordată nu este cea prevăzută în cererea de de plată nr. x/2016, instanța de fond nu a observat că reclamantul nu a solicitat și suma de 10569,24 RON și a obligat pârâta și la plata acestei sume, fiind încălcate prevederile art. 14 alin. (1) și (4) din Legea nr. 213/2015.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței în sensul respingerii ca inadmisibil al acestui capăt de cerere, întrucât reclamantul a solicitat suma de 10.569 RON direct în instanță, fără parcurgerea procedurii administrative.

În ceea ce privește suma de 7758,03 RON susține următoarele:

Prevederile Legii nr. 213/2015 stabilesc scopul Fondului de Garantare a Asiguraților și modul de constituire și funcționare a acestuia, ca ultim resort de acordare de despăgubiri/indemnizații cu respectarea unei proceduri administrative impuse de legea antereferită și de Norma ASF nr. 16/2015, recurentul- pârât a arătat că F.G.A. nu are calitatea de asigurator, nu este succesor în drepturi și obligații ale niciunei societăți de asigurare aflată în faliment și nici nu preia patrimoniul acestora,.

A mai apreciat recurentul-pârât că interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind definiția creanței de asigurări adaugă nepermis la lege, acest articol nefăcând referire la cheltuieli de spitalizare/cheltuielile cu tratamentul medical, în același sens, recurentul făcând trimitere și la definiția creditorului de asigurare menționat la același articol din legea antereferită și la definiția creanței de asigurare reglementată la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

A mai susținut recurentul-pârât că unitatea spitalicească acordă asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de aceasta și, fiind un furnizor de servicii, are dreptul potrivit legii la recuperarea cheltuielilor de spitalizare, dar este neîntemeiată motivarea instanței de fond potrivit căreia intimatul - reclamant ar fi o terță persoană indreptățită la despăgubire în aclitate de creditor de asigurare.

În fine, acesta a opinat în sensul că unitățile medicale nu pot acționa direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 11 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 23.10.2013 a avut loc un accident de circulație, din culpa conducătorului autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, asigurat RCA, la data evenimentului, la C. S.A. Accidentul rutier a avut drept urmare vătămarea corporală a numiților B. (ulterior decedat) și A., care au primit îngrijiri medicale în valoare de 7.758,03 RON și, respectiv 10.569 RON, astfel cum rezultă din sentința penală nr. 1308/21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă la data de 10 martie 2016 prin decizia penală nr. 174 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Urmare intrării C. S.A. în procedura de faliment, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/24.06.2016, reclamantul a solicitat plata, din disponibilitățile Fondului, a "cuantumului menționat în sentința penală nr. 1308/21.07.2015, rămasă definitivă la data de 10.03.2016."

Prin Decizia nr. 6779/26.06.2017, pârâtul a respins solicitarea, cu motivarea că Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov nu are calitatea de creditor de asigurare, conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților coroborate cu prevederile art. 22 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților.

În prealabil Înalta Curte respinge critica vizând faptul că reclamantul nu ar fi solicitat suma de 10569,24 RON prin cererea de plată adresată instituției pârâte, întrucât astfel cum s-a menționat anterior, intimatul a solicitat plata "cuantumului menționat în sentința penală nr. 1308/21.07.2015, rămasă definitivă la data de 10.03.2016" fără a indicat efectiv suma ce trebuie restituită.

Trebuie precizat că una dintre atribuțiile pârâtei, conform art. 13 alin. (3) din cadrul Legii 213/2015 este de a verifica dosarele de daună și a creanțelor de asigurări, iar faptul că nu s-a verificat cu atenție cererea reclamantului, nu s-a observat că nu s-a indicat efectiv suma de restituit și nu s-a confruntat cuprinsul sentinței cu solicitarea de daună, a condus la confuzia în care insistă recurentul, respectiv că s-a solicitat doar suma în cuantum de 7758,03 RON.

Toate aceste aspecte rezultă chiar din înscrisurile și susținerile instituției recurente .

Instanța de recurs constată că simpla confuzie în care s-a aflat pârâta la momentul verificării dosarului de daună și ulterior când a emis decizia contestată nu conduce la respingerea ca inadmisibilă a cererii de daună depusă de reclamant.

În ceea ce privește celelalte criticile formulate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 1308/21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă la data de 10 martie 2016 prin decizia penală nr. 174 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență de Urgență Brașov și a fost obligată S.C. C. S.A. (în faliment) la plata sumei de 7758,03 RON RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate acordate persoanei civle A. și 10.569,24 RON cheltuieli ocazionate de îngrijirile medicale acordate părții civile B. (ulterior decedate) D., urmare a accidentului de circulație provocat din culpa conducătorului auto E., asigurat RCA la S.C. C. S.A. la data evenimentului.

În raport cu aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța penală valorizând acțiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Instanța de control judiciar observă că aspectele dezlegate prin sentința penală nr. 1308/21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă la data de 10 martie 2016 prin decizia penală nr. 174 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, se impun cu putere de lucru judecat și în acest dosar.

De asemenea, deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și de Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate de instanța penală, care a stabilit că intimatul-reclamant este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acel litigiu, însă dezlegările îi sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății C. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate din cauza faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

In ceea ce privește decizia de recurs în interesul legii nr. 22/2017, Înalta Curte reține că aceasta are în vedere ipoteze de drept care nu au legătură cu speța dedusă judecății, respectiv situația în care autorul vătămării nu a fost identificat și situația în care acesta este cunoscut, însă nu răspunde penal din cauza faptului că a intervenit împăcarea părților.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților de a verifica pe fond cererea de plată, pe baza documentelor justificative, este nelegal, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, iar, în condițiile în care cuantumul creanței nu este contestat, se încadrează în limitele art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR împotriva încheierii din 21 noiembrie 2017 și a sentinței civile nr. 4724 din 5 decembrie 2017 ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.