ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Spitalul Clinic Județean de Urgenta Craiova a învestit instanța, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12.02.2018 cu o contestație împotriva Deciziei nr. 12356/11.01.2018 emisa de F.G.A,prin care a solicitat anularea acesteia si obligarea FGA la plata sumei de 238,95 RON,reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vatamate A.,suma stabilita in dosarul nr. x/2015.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 3800 din 26.09.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația privind pe reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 3800 din 26.09.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, fără a-l încadra în unul sau mai multe din cazurile de casare prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul cererii de recurs, a susținut recurentul-reclamant că, în fapt, potrivit deciziei penale nr. 708/2017, pronuntata de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, instanta a dispus obligarea asiguratorului S.C. B. S.A la plata sumei de 238,95 RON, reprezentând chelluieli de spitalizare furnizate/prestate persoanei vătămate.

Recurentul mai arată faptul că, la data de 23.07.2015 a avut loc un accident de circulatie si din culpa conducatorului autovehiculului cu numărul de inmatriculare x - C., asigurat RCA la data evenimentului.

Consideră că spitalul are calitate de creditor de asigurare întrucât este îndreptățit să primeasca despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de raspundere civilă, aspect retinut de altfel in procesul penal, prin care asiguratorul S.C. B. S.A. a fost obligat să plătească despagubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat, reclamantului din prezenta cauza.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea hotărârii și, rejudecându-se cauza, să se admită contestația formulată.

Apărările intimatei-pârâte

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant, în cadrul căreia a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului și în subsidiar, a se respinge, ca nefondat, iar în situația reanalizării pe fond a contestației, să se respingă criticile formulate de recurentul - reclamant.

În susținerea nulității recursului, a arătat intimatul- pârât că aspectele invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzut la art. 488 C. proc. civ., recursul fiind motivat în câteva fraze care nu privesc aspecte legate de tardivitate, ci doar există o frază prin care se menționează că spitalul are calitatea de creditor de asigurare.

Pe fondul recursului, susține că FGA a analizat în mod corect cererea, tinand cont de prevederile art. 14 din Legea 213/2015, în sensul ca termenul de 90 de zile este un termen de decadere, imperativ, a carui depasire conduce la respingerea cererii de plata si la neanalizarea acesteia pe fond.

În cazul dedus judecății, în aplicarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, autorul vătămării este cel care poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare tratamcnt medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitcle pachetului de bază ori minimal, în situatia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părților (ceea ce rezultă și din Decizia 22/2017 a ICCJ).

Autorul vătămării este asiguratul RCA, care în conditiile în care dovedește plata despăgubirii, va putea solicita suma cuvenită din disponibilitățiIe FGA, în condițiile art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 art. 2226 alin. (3) din noul C. civ.

Prin urmare, contractul de asigurare de răspundere civilă auto acoperă cheltuielile prilejuite de accident cu exceptia celor care sunt suportate din fondurile de asigurari sociale, plata acestora făcându-se însă în condițiile art. 2226 noul C. civ.

În concluzie, solicită a se constata, în principal nulitatea recursului, în subsidiar a se respinge recursul, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgenta Craiova a învestit instanța cu o contestație împotriva Deciziei nr. 12356/11.01.2018 emisa de F.G.A, prin care a solicitat anularea acesteia si obligarea FGA la plata sumei de 238,95 RON,reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vatamate A.,suma stabilita in dosarul nr. x/2015.

Ca urmare a respingerii acțiunii de către prima instanță, reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgenta Craiova a declarat recurs și, fără a încadra criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la articolul 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se admtă contestația formulată.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recurentul nu a încadrat recursul său în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în motivarea cererii de recurs nu a adus critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute în textele de lege sus-menționate.

Astfel, se constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât, chiar dacă recurentul nu a încadrat expres recursul său în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nici aspectele invocate în cuprinsul cererii nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de textul de lege anterior menționat, partea exprimându-și doar nemultumirea cu privire la soluția dată de instanța de fond.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurentul neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Această soluție nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată de intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova împotriva sentinței civile nr. 3800 din data de 26 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.