Decizia nr. 1550/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 865/2018 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29.03.2017, reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul National de Dezvoltare a Învățământului Profesional si Tehnic-Organism Intermediar POSDRU, anularea și suspendarea actelor administrative, cât și suspendarea executării ce decurge din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare patru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergenta încheiat în data de 19.12.016, înregistrata la ISMB cu nr. x/23.12.2016, privind proiectul IOSDRU/90/2.1/S/63611, denumire "Pregătiți pentru piața muncii", codul SMIS 22547, beneficiar Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în ceea ce privește punctul 2.2. și a răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv a Deciziei nr. 31.16.02.2017 privind soluționarea contestației nr. CNDIPT-OI/169/20.01.2016, formulată de ISMB cu privire la Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/19.12.2016.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 865 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organism Intermediar POSDRU, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 865 din 27 februarie 2018, a formulat recurs reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București, prin care, invocând incidența motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea, în tot, a hotărârii recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare patru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergenta încheiat în data de 19.12.016, înregistrata la ISMB cu nr. x/23.12.2016, privind proiectul IOSDRU/90/2.1/S/63611, denumire "Pregătiții pentru piața muncii", codul SMIS 22547, beneficiar Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în ceea ce privește punctul 2.2. Cu privire la motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că, instanța de fond, în mod greșit și fără a motiva în drept a reținut faptul că cheltuiala angajată și plătită de către partenerul transnațional A. S.A. și cerută la rambursare de aceasta cu privire la deplasarea coordonatorilor de practică în Italia, activitate realizată de partenerul transnațional după aprobarea de către OIPOSDRU delegat, ca modificare a cererii de finanțare prin Actul Adițional nr. 4 depus și înregistrat la x/08.08.2013 este neeligibilă. Așa cum rezultă din sentința atacată, aceasta nu cuprinde nici motivarea în fapt și nici în drept referitoare la respingerea punctului 5 al cererii de chemare în judecată. Prin Actul adițional "nr. 4 (act adițional încheiat în conformitate cu Ghidul Solicitantului, aprobat de către OIPODRU delegat, semnat și ștampilat de către reprezentantul legal al OIPODRU la data de 14.08.2013, data de la care acesta a intrat în vigoare și care și-a produs efectele) au fost descrise în memoriul justificativ toate modificările aduse cererii de finanțare la secțiunea Activități eligibile ale proiectului și Secțiunea "Bugetul Proiectului", introducându-se astfel o activitate nouă A 6.3. Organizarea unei vizite de studiu de 5 zile la partenerul transnațional pentru coordonatorii de instruire practică. Aceasta activitate se va desfășura în anul 3 (10-12). Având în vedere experiența partenerului transnațional A., s-a propus și a fost agreată de toți partenerii, organizarea unor vizite de studiu la partenerul italian, la care să participe toți coordonatorii de practică din cadrul școlilor implicate în proiect. Aceste vizite se vor desfășura în mai multe fluxuri a câte 5 zile, pe parcursul ultimelor trei luni de proiect (3 fluxuri a câte 30-35 cadre didactice). Prin urmare, având în vedere ca acest act adițional a fost în mod legal aprobat de către organismul delegat, este evident că această activitate este eligibilă. Argumentul AMPODRU în sensul că activitatea de transport a coordonatorilor de practică este neeligibilă având în vedere ca aceștia nu mai aveau contracte de muncă încheiate cu ISMB este neîntemeiat, atât timp cât AMPOSDRU a considerat această activitate eligibilă, iar actul adițional nr. x a fost în mod legal adoptat de acest organism. Referitor la faptul că cele 3 facturi au fost emise în afara perioadei de implementare, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit Manualului Beneficiarului 2009 la capitolul "Care este perioada de eligibilitate a cheltuielilor" se precizează foarte că "regula generală este că sunt eligibile doar cheltuielile angajate în perioada de implementare a proiectului (… ) Sunt eligibile cheltuielile angajate în perioada de implementare a proiectului și plătite ulterior, aceste cheltuieli putând fi introduse în cererea de rambursare intermediară/finală doar după plata acestora". Ori este evident faptul ca sumele aferente celor 3 facturi au fost achitate de reclamant pentru activitățile desfășurate conform Actului Adițional nr. 4, in cadrul Activității nr. A.6.3, in perioada de implementare a proiectului. Mai mult decât atât, conform art. 9 din contractul de finanțare "Decontările partenerilor"- fiecare partener, pe baza activităților desfășurate va emite o factură/decont către Partenerul principal în termen de maxim 20 de zile de la data finalizării fiecărei luni aferente realizării activității/prestării serviciilor, facturile emise de partenerii transnaționali cuprinzând Activitatea întreprinsă corespunzător proiectului și linia de buget din proiect corespunzătoare activității. Prin urmare, este evident ca facturile pentru serviciile prestate în luna octombrie 2013 au fost emise în termenul legal de 20 de zile de la data finalizării fiecărei luni aferente realizării activității/prestării serviciilor, facturile fiind emise în data de 19.11.2013. De aceea, au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, inclusiv a art. 2 alin. (1) lit. a) și b) din H.G. nr. 759/2007, respectiv sumele au fost efectiv plătite de către beneficiar între ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015 și a fost însoțită de facturi, emise conform dispozițiilor legale menționate. Mai mult decât atât, este evident ca facturile emise de partenerul extern au fost emise în baza Actului adițional nr. x, în vederea ducerii la îndeplinire a activității asumate prin actul mai sus menționat. Conform ordinului nr. 1117/2170 din 17 august 2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007 - 2013", art. 3: "1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele condiții cu caracter specific: - să fie efectiv plătită de către beneficiar de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare/deciziei de finanțare sau de la data menționată în contractul de finanțare/decizia de finanțare; - să nu fi făcut obiectul altor finanțări din fonduri publice, cu excepția prevederilor art. 7 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările și completările ulterioare; - sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența. De asemenea, așa cum recunoaște si paratul, prin H.G. nr. 759/2007 la art. 2 (1) c) să fie în conformitate cu prevederile Deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006. - să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare." Ori, este evident faptul ca aceste cheltuieli sunt în conformitate cu prevederile contractului de finanțare, așa cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x și sunt conforme prevederilor legislației naționale și comunitare, atât timp cat organismul intermediar a fost de acord cu aceste modificări. Mai mult decât atât, pârâtul recunoaște prin întâmpinare faptul ca actul adițional este aprobat corect în contextul în care coordonatorii de practică fac parte din categoria experților/personalului propriu implicat în derularea proiectului. Instanța de fond, în mod greșit, a reținut faptul ca sumele de bani menționate în cele 3 facturi nu reprezintă cheltuieli angajate în perioada de implementare a proiectului. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond, în mod greșit și fără a motiva în drept, a respins argumentele invocate la punctul 4 al cererii de chemare în judecată, reținând faptul că în lipsa unei sancțiuni pe care legea să o prevadă în mod expres, nulitatea poate interveni doar dacă reclamanta dovedește producerea unei vătămări. Procedura stabilită în termeni imperativi de O.U.G. nr. 66/2011 privind modalitatea în care trebuiau constatate și sancționate eventuale nereguli în cadrul utilizării fondurilor europene, a fost însă încălcată în mod flagrant și în repetate rânduri de către pârâtă, motiv pentru care devine incidență sancțiunea decăderii din dreptul de a constata și aplica o sancțiune. Pârâtul nu a respectat termenele impuse de O.U.G. nr. 66/2011 Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în termen de maxim 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. În condițiile în care Raportul privind verificările suplimentare aferente cheltuielilor incluse in Declarația de cheltuieli nr. 88POSDRU emis de Autoritatea de Certificare și Plată privind suspiciunea de neregulă nr. x/22.12.2015 a fost înregistrat la CNDIPT sub nr. x/23.12.2015, rezultă că ultima zi în care era posibilă organizarea activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare era data de 23.02.2016. În atare condiții, devin incidente dispozițiile art. 60 din O.U.G. nr. 66/2011, ce califică drept abatere conduita pârâtei: "Art. 60. - (1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte: (...); 1. neorganizarea de către managementul structurii de control din cadrul instituției publice în care funcționează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli și/sau neemiterea actului de control ca urmare a respectivelor investigații 2. neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență". Problema care se pune în cauză însă intervine dat fiind că, deși O.U.G. nr. 66/2011 califică încălcarea acestor termene drept abatere, nu instituie sancțiunea ce intervine într-o asemenea situație. Ceea ce reiese fără nici un dubiu din formularea pe care legiuitorul a adoptat-o este caracterul imperativ al normei încălcate de pârâtă. Caracterul imperativ al normelor încălcate rezultă atât din formularea pe care legiuitorul a înțeles să o adopte, "are obligația", "termenul maxim" cât și din calificarea ca fiind abatere a încălcării acestor termene. Ori specificul normei juridice imperative (potrivit opiniei unanime a doctrinei) este incidența sancțiunii în ipoteza încălcării dispoziției normei juridice. Caracterul imperativ al dreptului semnifică faptul că subiecții sociali ai raporturilor juridice nu au facultatea de a opta în fața categoriilor de norme onerative sau prohibitive (care obligă sau interzic o anumită conduită), ci sunt obligați a se conforma prescripțiilor acestora. Fiind deci încălcată o normă imperativă onerativă (ce obligă la efectuarea anumitor acte de procedură cu respectarea anumitor termene), în mod obligatoriu în speța dată va trebui să intervină sancțiunea: acel element al normei juridice care prevede urmările nerespectării dispoziției. Ea este măsura luată împotriva voinței celui care încalcă dispozițiile de drept și este luată de organe abilitate în acest sens. Aplicând regula mai sus descrisă, situația dedusă judecății apare ca fiind extrem de clară: ca urmare a nerespectării dispoziției normei juridice onerative de către pârât, organul abilitat în acest sens - instanța de judecată - este chemată să constate nulitatea actelor emise de către acesta. Pentru ca sancțiunea să intervină, nu este obligatoriu ca aceasta să fie stabilită în cuprinsul normei juridice încălcate. Există posibilitatea ca sancțiunea să fie prevăzută de acte juridice cu caracter general, cu o largă aplicabilitate, astfel că în cauză se pune însă problema încălcării unui termen procedural, stabilit în termeni imperativi de actul cu caracter special aplicabil în materie - O.U.G. nr. 66/2011. Dat fiind caracterul succint al O.U.G. nr. 66/2011, în mod obligatoriu aceasta se completează cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, însă nici acesta nu arată exact care este natura acestor termene, nu arată dacă vorbim despre un termen de decădere ori despre un termen de prescripție, cert fiind însă faptul că vorbim de încălcarea unui termen stabilit în cadrul procedurii de verificare și de aplicare a corecțiilor financiare, fiind deci un termen procedural. Regula pe care însă o instituie Codul de procedură fiscală, se referă la faptul că acolo unde acesta nu dispune, se vor aplica dispozițiile C. proc. civ. Astfel, art. 68 din C. proc. civ.: "Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum și de alte dispoziții legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozițiilor C. proc. civ..". Fiind vorba de un termen de procedură, sancțiunea care intervine conform prevederilor art. 103 alin. (1) din C. proc. civ., este decăderea. Ca efect al decăderii, actul întocmit este lovit de nulitate. Mai mult decât atât, a fost încălcat si termenul prevăzut de art. 21 alin. (26), în sensul ca procesul-verbal de constatare a neregulilor ar fi trebuit să fie emis în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit. Ori așa cum reiese din documentele de la fa dosarul cauzei, Raportul privind verificările suplimentare aferente cheltuielilor incluse în Declarația de cheltuieli nr. 88POSDRU emis de Autoritatea de Certificare și Plată privind suspiciunea de neregulă nr. x/22.12.2015 a fost înregistrat la CNDIPT sub nr. x/23.12.2015, acest aspect rezultând și din adresa CNDIPT nr. x/12.08.2016. Prin urmare, în mod greșit cercetarea s-a efectuat cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, depășire ce atrage decăderea organului de control de a mai efectua verificarea cât și nulitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență încheiat în data de 19.12.2016. În ceea ce privește reținerile instanței referitoare la faptul că reclamantul nu a dovedit existenta vreunei vătămări, aceasta este mai mult decât evidentă, în condițiile în care i se pune în vedere să achite o sumă considerabilă în condițiile în care nu are astfel de sume prevăzute în bugetul instituției, bugetată integral de la bugetul de stat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman (OIPOCU) a invocat, în principal, excepția nulității recursului declarat de reclamant, iar, din perspectiva fondului cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 865 din 27 februarie 2018, drept temeinică și legală. În motivare, intimatul-pârât a arătat, referitor la invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că recurentul-reclamant nu evidențiază in concreto nici un aspect care să corespundă exigențelor mai sus învederatului temei de drept, enunțând doar aprecieri la nivel general și raportându-se la practică judiciară care comportă asupra altor cauze decât cea prezentă. Raportat la acest aspect, învederăm faptul că întrucât potrivit sistemului de drept românesc, hotărârile judecătorești nu sunt izvor de drept, fiecare cauză trebuind să fie supusă analizei judecătorului în fiecare caz în parte. Conform Avizului nr. II (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni: "Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie sa permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta. [...] Fără sa aducă atingere posibilității, ba chiar obligației din partea judecătorului de a acționa în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenta asupra soluționării litigiului. Motivarea nu trebuie neapărat sa fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii. Obligația instanțelor de a-si motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentințelor si hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate. În cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecata trebuie sa explice clar faptele si chestiunile asupra cărora completul trebuie sa se pronunțe." Prin Decizia nr. 3338/2011, Înalta Curte a precizat că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Astfel, din conținutul hotărârii recurate, raportat la cererea de chemare în judecată, consideră că, deși motivarea hotărârii recurate nu este stufoasă, abordează toate aspectele cuprinse în cererea de chemare în judecată, astfel încât motivul întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu este întemeiat. Elementele privind invocarea facturilor emise în afara perioadei de implementare, au făcut obiectul analizei instanței de fond, care în mod corect a apreciat că "nu se poate susține că sumele de bani menționate în cele 3 facturi solicitate de partenerul transnațional A. SpA, în baza cărora a fost solicitată cazarea, masa și transportul local pentru cei 72 de profesori coordonatori, respectiv facturile nr. x, 271 și 273, reprezintă cheltuieli angajate în perioada de implementare, în condițiile în care au fost emise la data de 19.11.2013. Or, proiectul s-a finalizat în data de 31.10.2013." Astfel, neexistând nimic nou față de susținerile în fond, apreciază că această apărare preluată din fondul cauzei, nu se poate constitui ca o critică a hotărârii recurate, ci doar ca o manifestare a nemulțumirii recurate față de decizia de altfel judicioasă, corectă și legală a instanței de fond. Cu privire la invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimatul-pârât a arătat că din interpretarea dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 reiese faptul că termenul 60 zile (art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011), respectiv 90 de zile conform art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt de recomandare, iar nu de prescripție. Singura sancțiune prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 pentru nerespectarea acestuia este una pur disciplinară, neavând nicio repercusiune asupra valabilității actului administrativ: Conform art. 60 alin. (1) lit. d):,,(1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte: d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;" În temeiul art. 60 alin. (4):,,(4) Ca armare a constatării abaterilor prevăzute la alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să întreprindă acțiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri și să aibă în vedere constatările la evaluarea activității personalului care se realizează în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare." Așadar, emiterea actului administrativ pentru termenul de 60 zile (art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011) respectiv 90 de zile conform art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, poate fi considerată abatere, însă nu atrage nicio consecință asupra valabilității actului. Termenul de 60 zile (art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011) respectiv 90 de zile conform art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi de prescripție, deoarece respectarea acestora depinde de mulți factori externi activității de verificare propriu-zise. Astfel, pentru a efectua verificarea, echipa desemnată este obligată să solicite documente și informații de la mai multe autorități, dar și de la beneficiar. Instanța nu poate face abstracție de faptul că însuși legiuitorul clasifică nerespectarea termenului de emitere a titlului de creanță ca o abatere a cărei rectificare vizează raporturi juridice de muncă, față de care reclamantul este terț. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2442/2014 și Decizia nr. 1353/2014, "constată că termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de a stabilire a creanțelor bugetare este unul de recomandare, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut, în cazul nerespectării lui, sancțiunea decăderii sau o altă sancțiune similară, de natură să afecteze valabilitatea actului întocmit după împlinirea termenului. Nerespectarea obligației de întocmire a procesului-verbal menționat în termenul legal este calificată drept abatere de art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, de natură să atragă, cel mult, sancționarea personalului care se face vinovat de săvârșirea acesteia." În consecință, așa cum corect au reținut instanțele naționale, termenul prevăzut de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu au fost reglementate de legiuitor spre a avea natura juridică a unui termen de decădere, stabilit în beneficiul structurii verificate, și care, în caz de nerespectare, să apere reclamanta de emiterea actului administrativ de stabilire a creanțelor bugetare, ci dimpotrivă constituie un termen impus structurii de control spre a se asigura o recuperare cu celeritate a sumelor reprezentând corecții financiare. Analizând logic și sistematic ansamblul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 și, în particular, art. 21 din actul normativ menționat, în repetate rânduri, printr-o practică uniformă, instanțele au apreciat că termenul invocat de partea reclamantă nu are natura juridică a unui termen de decădere a cărui nerespectare să conducă la pierderea dreptului structurii de control de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare, respectiv la anulabilitatea actului emis peste acel termen prevăzut la art. 21 alin. (23) din actul normativ menționat. Astfel, din expunerea de motive existentă în preambulul O.U.G. nr. 66/2011 că adoptarea acestei norme și-a găsit rațiunea inclusiv în finalizarea cât mai urgentă a procedurilor de constatare și recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecții financiare stabilite, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achizițiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiții, inclusiv a celor majore, finanțate prin instrumente structurale". Altfel spus, intenția legiuitorului a fost de a impune în sarcina structurilor de control mecanisme de verificare urgentă, orientate înspre recuperarea creanțelor constatate. Or, într-un astfel de context, nu se poate accepta premisa că prin nerespectarea unui termen instituit tocmai spre atingerea acelui rezultat vizat de legiuitor la momentul reglementării, autoritatea publică să piardă însuși dreptul de a recupera finanțările corespunzătoare unor "nereguli"', astfel cum este noțiunea definită la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Mai ales că potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 66/2011 "Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin: a) încasare: b) deducere din plățile/rambursările următoare: c) executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță: d) compensare, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare: e) executare silită, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare; j) anulare; g) prescripție; h) alte modalități prevăzute de lege", iar potrivit art. 45 alin. (1) din actul normativ menționat dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani, fiind evident nescursă perioada de prescriere de 5 ani. Așadar, emiterea actului administrativ pentru termenul de 60 zile (art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011) respectiv 90 de zile conform art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 poate fi considerată abatere, însă nu atrage nicio consecință asupra valabilității și legalității actului. Astfel, instanța de fond, în mod corect și legal a apreciat că "depășirea termenului de 60 de zile reglementat de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, Curtea apreciază că, în lipsa unei sancțiuni pe care legea să o prevadă în mod expres, nulitatea poate interveni doar dacă reclamanta dovedește producerea unei vătămări. Or, reclamanta nu a făcut o astfel de probă, motiv pentru care nerespectarea termenului stabilit de lege nu poate primi semnificația pe care o promovează reclamanta."

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, recurentul - reclamant Inspectoratul Școlar al Municipiului București a solicitat atât respingerea excepției nulității recursului, invocate de intimatul-pârât Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman (OIPOCU), precum și, pentru considerente similare celor invocate prin petiția de recurs, respingerea apărărilor exhibate de intimat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 23 mai 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 27 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2021, s-a dispus amânarea cauzei în vederea soluționării, cu prioritate, a cererii de reexaminare formulate împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar prin încheierea de ședință din data de 2 februarie 2022, amânarea cauzei a fost dispusă urmare a admiterii cererii recurentului - reclamant de acordare a unui nou termen de judecată. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Școlar al Municipiului București este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu privire la primul motiv de casare, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte observă că sentința recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția primei instanțe, inclusiv în privința măsurii respingerii argumentelor reclamantului prezentate la punctul 5 al cererii de chemare în judecată. Cu privire la acest aspect, prima instanță a arătat în considerentele hotărârii atacate că "De asemenea Curtea apreciază că nu se poate susține că sumele e bani menționate în cele 3 facturi solicitate de partenerul transnațional A. SpA, în baza cărora a fost solicitată cazarea, masa și transportul local pentru cei 72 de profesori coordonatori, respectiv facturile nr. x, 271 și 273, reprezintă cheltuieli angajate în perioada de implementare, în condițiile în acre au fost emise la data de 19.11.2013. Or, proiectul s-a finalizat în data de 31.10.2013." Această motivare respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.. Chiar dacă motivarea nu este amplă, prima instanță a arătat motivul pentru care a considerat că sumele de bani menționate în facturile nr. x, 271 și 273, reprezentând cazarea, masa și transportul local pentru cei 72 de profesori coordonatori nu reprezintă cheltuieli eligibile, de vreme ce, în opinia primei instanțe, acestea au fost emise la data de 19.11.2013, după finalizarea proiectului la data de 31.10.2013. În consecință, Înalta Curte consideră că primul motiv de casare, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este neîntemeiat. Tot în cadrul primului motiv de casare, recurentul-reclamant invocă argumente ce vizează soluția primei instanțe pe fond, cu privire la caracterul eligibil al cheltuielilor reprezentând cazarea, masa și transportul local pentru cei 72 de profesori coordonatori. Înalta Curte consideră că aceste argumente nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci motivul de casare prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, astfel încât vor fi examinate împreună cu celelalte motive de casare invocate de recurentul-reclamant întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Cu privire la al doilea motiv de casare, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina mai întâi dacă emiterea facturilor nr. x, 271 și 273 la 19.11.2013, după finalizarea proiectului la data de 31.10.2013 este de natură să atragă neeligibilitatea sumelor menționate în cuprinsul acestora. Conform art. 3 din Ordinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice nr. 1117/2170 din 17 august 2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007 - 2013": "1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele condiții cu caracter specific: - să fie efectiv plătită de către beneficiar de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare/deciziei de finanțare sau de la data menționată în contractul de finanțare/decizia de finanțare; - să nu fi făcut obiectul altor finanțări din fonduri publice, cu excepția prevederilor art. 7 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cu modificările și completările ulterioare; - sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența." În temeiul art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007,,(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 și art. 5 alin. (2): a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare; b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare." De asemenea, Înalta Curte observă că, potrivit Manualului Beneficiarului 2009 la capitolul "Care este perioada de eligibilitate a cheltuielilor" se arată că sunt eligibile cheltuielile angajate în perioada de implementare a proiectului și plătite ulterior, aceste cheltuieli putând fi introduse în cererea de rambursare intermediară/finală doar după plata acestora. În plus, conform art. 9 din contractul de finanțare "Decontările partenerilor"- fiecare partener, pe baza activităților desfășurate va emite o factură/decont către Partenerul principal în termen de maxim 20 de zile de la data finalizării fiecărei luni aferente realizării activității/prestării serviciilor, facturile emise de partenerii transnaționali cuprinzând Activitatea întreprinsă corespunzător proiectului și linia de buget din proiect corespunzătoare activității. Din corelarea acestor prevederi, rezultă că sunt exigibile cheltuielile efectuate în perioada de implementare a proiectului și plătite ulterior, chiar dacă facturile aferente sunt emise după încheierea perioadei de implementare, cu condiția ca facturile să fie emise în termen de maxim 20 de zile de la data finalizării fiecărei luni aferente realizării activității/prestării serviciilor. Această ultimă condiție este îndeplinită de facturile nr. x, 271 și 273 la 19.11.2013, emise în termen de 2o de zile de la finalizarea proiectului la data de 31.10.2013. În al doilea rând, Înalta Curte va examina dacă încetarea contractului de muncă al coordonatorilor de practică înainte de efectuarea cheltuielilor atrage neeligibilitatea acestora. Prin Actul adițional nr. x din 14.08.2013, s-a modificat cererea de finanțare la secțiunea "Activități eligibile ale proiectului" și Secțiunea "Bugetul Proiectului", introducându-se o activitate nouă A 6.3. Organizarea unei vizite de studiu de 5 zile la partenerul transnațional pentru coordonatorii de instruire practică. Această activitate se va desfășura în anul 3 (10-12). Se menționează că aceste vizite se vor desfășura în mai multe fluxuri a câte 5 zile, pe parcursul ultimelor trei luni de proiect (3 fluxuri a câte 30-35 cadre didactice). Aprobarea acestui act adițional de către organismul delegat are drept consecință eligibilitatea cheltuielilor cu această activitate de organizare a unei vizite de studiu de 5 zile la partenerul transnațional pentru coordonatorii de instruire practică. Aprobarea actului adițional nr. x nu semnifică aprobarea deplasării la partenerul transnațional al reclamantului a anumitor persoane, indicate nominal în cuprinsul actului, ci a unui număr precizat de cadre didactice. În consecință, cu ocazia individualizării cadrelor didactice ce au făcut deplasarea, reclamantul trebuia să verifice dacă aceste persoane mai au contract de muncă încheiat cu reclamantul, în vigoare la data efectuării deplasării. În caz contrar, aceste persoane nu mai îndeplineau, la data deplasării, condiția de a avea încă atribuții de coordonare a instruirii practice, condiție prevăzută în actul adițional nr. x pentru cadrele didactice ce pot efectua deplasarea. De aceea, Înalta Curte apreciază că activitatea de transport a coordonatorilor de practică este neeligibilă, deoarece aceștia nu mai aveau contracte de muncă încheiate cu reclamantul la data efectuării deplasării. Cu privire la sancțiunea încălcării termenelor prevăzute de art. 21 alin. (2), alin. (25) și alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte observă că, în temeiul acestora,,(2) În termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.(…) (25) Organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanței bugetare rezultate din nereguli și emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele și procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecție emis de OLAF. (26) Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24." În primul rând, Înalta Curte constată că nu este aplicabil termenul de 60 de zile prevăzut de art. 21 alin. (25) din O.U.G. nr. 66/2011, la care recurentul-reclamant face referire în cererea de recurs, de vreme ce în cauză nu a fost emis de DLAF un act de control și nici nu a fost emis un raport de inspecție de către OLAF. În al doilea rând, Înalta Curte constată că nici alin. (2) și nici alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011 nu prevăd o sancțiune expresă pentru încălcarea termenelor, sancțiune care să fie menționată în cuprinsul acestora. Singura sancțiune prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 pentru nerespectarea acestor termene este una disciplinară, neavând nicio consecință asupra valabilității actului administrativ. Astfel, potrivit art. 60 alin. (1) lit. c) si d) din O.U.G. nr. 66/2011: "Art. 60. (1) Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte: (...); c) neorganizarea de către managementul structurii de control din cadrul instituției publice în care funcționează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli și/sau neemiterea actului de control ca urmare a respectivelor investigații; d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;" Iar, conform art. 60 alin. (4):,,(4) Ca armare a constatării abaterilor prevăzute la alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să întreprindă acțiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri și să aibă în vedere constatările la evaluarea activității personalului care se realizează în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare." Din interpretarea corelată, sistematică a acestor texte de lege rezultă că singura sancțiune urmărită de legiuitor este una disciplinară, ce se aplică la evaluarea activității personalului. Așadar, nerespectarea acestor termene nu atrage nulitatea actelor emise. Este neîntemeiată susținerea recurentului-reclamant că O.U.G. nr. 66/2011 nu stabilește nicio sancțiune pentru încălcarea termenelor prevăzute de art. 21 alin. (2) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011, de vreme ce art. 60 alin. (4) face referire la sancțiunea disciplinară menționată anterior. Voința legiuitorului a fost ca nerespectarea acestor termene să nu aibă nicio influență asupra validității actelor emise cu încălcarea termenelor menționate. Este adevărat că dispozițiile art. 21 alin. (2) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011, stabilesc o conduită obligatorie pentru managementul structurii de control din cadrul instituției publice în care funcționează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene și pentru organul competent să emită procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, și nu o conduită facultativă, motiv pentru care există sancțiunea disciplinară în cazul nerespectării acestei conduite. Însă, nerespectarea acestei conduite obligatorii nu atrage nulitatea actelor emise, ci sancțiunea disciplinară menționată expres de O.U.G. nr. 66/2011. Sancțiunea nulității nu intervine nici ca urmare a aplicării art. 68 din Codul de procedură fiscală și art. 103 din C. proc. civ., așa cum afirmă recurentul-reclamant. Conform art. 103 din C. proc. civ. din 1865, "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. In acest din urmă caz actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării." Ar fi fost aplicabile dispozițiile art. 103 din C. proc. civ. din 1865 numai în ipoteza în care procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, actele de organizare a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli sau actul de control emis ca urmare a respectivelor investigații ar fi fost acte de procedură în înțelesul C. proc. civ. din 1865, ceea ce nu este cazul. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, actele de organizare a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli sau actul de control emis ca urmare a respectivelor investigații ar fi acte de procedură în înțelesul C. proc. civ. din 1865, în speță nu intervine sancțiunea decăderii, deoarece, în temeiul art. 103 din C. proc. civ. din 1865 aceasta intervine dacă legea nu dispune altfel (dacă legea nu stabilește o altă sancțiune aplicabilă în cazul respectiv), condiție care nu este îndeplinită în speță, de vreme ce, art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres sancțiuni disciplinare în cazul încălcării termenelor prevăzute de art. 21 alin. (2) și (26) din O.U.G. nr. 66/2011. Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,