ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 18 august 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, a solicitat anularea Hotărârii nr. 14 din 11.07.2014, adoptată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România în dosarul nr. x/2014

1.2. Prin sentința civilă nr. 545 din 27 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, ca nefondată.

1.3. Împotriva sentinței civile nr. 545 din 19 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Prin decizia nr. 450 din 5 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 545 din 27 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

1.4. Cauza a fost înregistrată în rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 aprilie 2019, sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 432 din 10 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 432 din 10 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, reclamanta critică soluția respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, susținând că instanța de fond, în considerentele sentinței atacate, a reținut în mod greșit forma veche a art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, deși acest text de lege fusese modificat prin Legea nr. 212/2018 și trebuia avută în vedere forma în vigoare la pronunțarea hotărârii.

Recurenta-reclamantă critică și faptul că instanța de fond nu a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a Comisiei Superioare de Disciplină și nu a motivat de ce consideră că prezenta cauză nu se poate judeca în lipsa acestei comisii. În opinia recurentei-reclamante, simpla calitate de emitent al actului atacat nu este suficientă pentru a stabili calitatea Comisiei Superioare de Disciplină de parte în cauză.

Subliniază recurenta-reclamantă că nu critică soluția instanței de fond cu privire la necesitatea introducerii în cauză a Comisiei, ci nepunerea în discuție a acestei chestiuni, în condiții de contradictorialitate. Instanța de fond s-a rezumat la a întreba părțile dacă doresc introducerea în cauză a comisiei, nepunând în discuție necesitatea participării procesuale a acesteia în cauză.

Intimatul-pârât Ministrul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Critica aplicării de către instanța de judecată a prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificării sale prin Legea nr. 212/2018, va fi respinsă, ca nefondată. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cauză se aplică dispozițiile legii în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 24-25 C. proc. civ. raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar la data formulării acțiunii (18.08.2014) textul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 este cel redat în cuprinsul sentinței de fond.

Nefondate sunt și criticile prin se susține încălcarea principiului contradictorialității, prin nepunerea în discuția părților a necesității introducerii în cauză a Comisiei Superioare de Disciplină.

Astfel cum rezultă din cuprinsul încheierilor de ședință premergătoare (din 28.05.2019 și 25.06.2019), instanța de fond a pus în discuție, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și a art. 78 C. proc. civ., introducerea în cauză a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România. Or, textele de lege indicate de către instanța de fond, coroborat cu indicarea expresă a ceea ce s-a pus în discuție, confirmă că părților li s-a solicitat a exprima puncte de vedere cu privire la necesitatea introducerii în cauză a comisiei, acestea având cunoștință și de sancțiunea ce intervine în cazul în care se opun participării în litigiu a emitentului actului administrativ contestat, mai ales în condițiile în care reclamanta beneficia de asistență juridică de specialitate, fiind reprezentată prin avocat.

Mai mult decât atât, la termenul de judecată la care a rămas în pronunțare, instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, prin raportare la cadrul procesual, iar reprezentantul convențional al reclamantei a susținut că excepția nu este întemeiată și că nu se impune participarea în calitate de parte în litigiu a Comisiei Superioare de Disciplină. Concluziile avocatului reclamantei, redate în cuprinsul practicalei sentinței, confirmă că acesta a cunoscut obiectul excepției puse în discuție, dar a apreciat, contrar primei instanțe, că litigiul se poate soluționa în cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, instanța de fond a respectat principiul contradictorialității, punând în discuția părților, în mod clar și neechivoc, necesitatea coparticipării pasive a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești din România, în condițiile prescrise de art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și a art. 78 C. proc. civ.

Nu poate fi primit nici argumentul recurentei-reclamante, în sensul că instanța de fond nu a motivat necesitatea participării în proces a acestei comisii, câtă vreme prima instanță a expus, în considerentele sentinței atacate, motivele pentru care apreciază că această comisie are calitate procesuală pasivă, raportându-se la calitatea sa de emitentă a actului ce face obiectul acțiunii în anulare și la dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește susținerea recurentei-reclamante, în sensul că simpla calitate de emitentă a actului contestat nu justifică participarea în proces a Comisiei Superioare de Disciplină, Înalta Curte constată că acest argument este contradictoriu altei susțineri din cuprinsul recursului, prin care se arată în mod expres că nu se contestă necesitatea introducerii în cauză a comisiei.

Făcând abstracție de această neconcordanță a argumentației, Înalta Curte reține că analiza legalității actului administrativ, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, trebuie să aibă loc în contradictoriu atât cu emitentul, cât și, după caz, cu destinatarul sau beneficiarul actului (dacă aceștia nu au calitatea de reclamanți - persoane vătămate prin emiterea actului), litisconsorțiul procesual pasiv fiind, în acest caz, obligatoriu. Nu poate fi ignorată împrejurarea că, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, soluționând acțiunea în contencios administrativ, instanța poate dispune anularea actului administrativ contestat și/sau obligarea autorității publice pârâte să emită un alt act administrativ, să efectueze o operațiune administrativă ori să plătească despăgubiri persoanei vătămate prin emiterea actului, obligații care nu pot fi dispuse în lipsa autorității publice emitente din cadrul procesual pasiv.

În concluzie, în speța de față nu este admisibilă soluționarea litigiului doar în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, titular al acțiunii disciplinare și al contestației soluționate prin actul administrativ contestat, în lipsa emitentului actului - Comisia Superioară de Disciplină. În caz contrar, sunt încălcate atât dispozițiile Legii nr. 554/2004, anterior menționate, cât și principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ. și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., emitentul actului neavând posibilitatea de a cunoaște pretențiile reclamantei și nici de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 432 din 10 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.