ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2529/2021

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2018, pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanții A., B. C., D., E., F. G. și H., în calitate de moștenitori ai defunctului I., au chemat în judecată pe pârâta S.C. J. S.A. și pe intervenientul forțat K., solicitând instanței ca, în urma materialului probatoriu ce se va administra, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: obligarea pârâtei la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale pentru fiecare membru de familie în parte, astfel: A., mama defunctului I., 500.000 de euro, B., sora defunctului, 200.000 de euro, C., bunicul defunctului, 300.000 de euro, D., bunica defunctului, 300.000 de euro, E., nepoata defunctului, 100.000 de euro, F., nepoata defunctului, 100.000 de euro, G., vărul defunctului, 50.000 de euro, H., vărul defunctului, 50.000 de euro. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1402 din 05 decembrie 2019, Tribunalul Mureș a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților A., B., C., D., G. și H., invocată de pârâta J. S.A.. A respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta J. S.A.. A admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanții A., B., C., D. împotriva pârâtei J. S.A.. și a intervenientului forțat K. și, în consecință:

A obligat pârâta J. S.A. la plata următoarelor sume:

- 25.000 Euro (echivalentul în RON la data plății la cursul de referință Euro/leu al Băncii Naționale a României) către reclamanta A.;

- 20.000 Euro (echivalentul în RON la data plății la cursul de referință Euro/leu al Băncii Naționale a României) către reclamanta B.;

- 20.000 Euro (echivalentul în RON la data plății la cursul de referință Euro/leu al Băncii Naționale a României) către reclamantul C.;

- 20.000 Euro (echivalentul în RON la data plății la cursul de referință Euro/leu al Băncii Naționale a României) către reclamanta D.-

A respins, ca nefondată, acțiunea civilă exercitată de reclamanții G. și H. împotriva pârâtei J. S.A.. și a intervenientului forțat K..

A respins, pentru lipsa capacității procesuale de exercițiu acțiunea civilă exercitată de reclamantele E. și F. împotriva pârâtei J. S.A. și a intervenientului forțat K..

A respins cererea reclamanților A., B., C., D. având ca obiect obligarea pârâtei și a intervenientului forțat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au exercitat apel reclamanții și pârâta.

Prin decizia civilă nr. 194 A din 16 iunie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C J. S.A. A admis apelul declarat de reclamanții A., B., C. și D., și în consecință: a schimbat, în parte, sentința atacată în sensul că a obligat pârâta S.C J. S.A la plata către reclamanta B. a sumei de 25.000 Euro (echivalent în RON la data plății la cursul de referință Euro/leu al Băncii Naționale a României) reprezentând daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs pârâta S.C. J. S.A., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, primei instanțe - Tribunalul Mureș, în temeiul art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., iar în subsidiar, instanței de apel - Curtea de Apel Târgu Mureș, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

De asemenea, pârâta a formulat și un capăt accesoriu de cerere, prin care a solicitat desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei recurate, în temeiul art. 500, art. 643 și art. 723 C. proc. civ., cu consecința întoarcerii executării silite.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a invocat următoarele aspecte:

- Prin hotărârea recurată, atât prima instanță, cât și cea de apel au încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv principiul electa una via, non datur recursus ad alteram, precum și principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare al pârâtei.

a. Se arată că prin sentința penală nr. 74/2018, pronunțată de către Judecătoria Reghin la data de 28.03.2018, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor formulate în cauză de către părțile civile, respectiv prin retragerea apelului formulat de către inculpat, instanța învestită cu soluționarea cauzei penale s-a pronunțat cu privire la daunele morale solicitate de către reclamanți, părți civile în dosarul penal.

Or, potrivit principiului electa una via, non datur recursus ad alteram odată ce reclamanții au ales o cale pentru obținerea despăgubirilor pretinse, aceștia nu mai pot recurge la altă cale, cu atât mai mult cu cât dosarul penal a fost finalizat, instanța penală acordând reclamanților despăgubiri ca urmare a decesului numitului I., în speță nefiind incident niciunul dintre cazurile de excepție de la acest principiu, prevăzute de art. 27 C. proc. pen.

Faptul că în procesul penal a fost obligat doar inculpatul la plata despăgubirilor, iar nu și pârâta, care ar fi putut avea calitatea de parte responsabilă civilmente în măsura în care ar fi fost introdusă în cauză în termenul și condițiile prevăzute de C. proc. pen., constituie o opțiune a părților civile din procesul penal și este rezultatul culpei procesuale a acestora.

Odată ce acțiunea civilă în procesul penal a fost finalizată cu obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, o altă acțiune civilă, distinctă, prin care se solicită obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor nu mai poate fi promovată fără încălcarea principiului electa una via, non datur recursus ad alteram.

b. Se susține că dreptul la apărare al pârâtei, cât și principiul contradictorialității, au fost respectate pur formal de către instanța de judecată, în condițiile în care aceasta nu a analizat probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile de martori, interogatoriul reclamanților, expertiza tehnică auto - care a relevat fără putință de tăgadă participarea victimei la producerea prejudiciului prin omisiunea de a purta centura de siguranță. Probele administrate au rămas fără valență juridică în condițiile în care instanțele de judecată au preluat sumele acordate reclamanților în dosarul penal, dându-se efect puterii de lucru judecat, și asta doar cu privire la anumite aspecte, favorabile reclamanților.

Cuantificarea prejudiciului moral încercat de către reclamanți nu a fost opera magistratului care a soluționat cauza în primă instanță, fiind preluată soluția instanțelor penale, aspect care echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în judecata fondului,

Apreciază neîntemeiată reținerea puterii de lucru judecat cu privire la cuantificarea prejudiciului moral în condițiile în care pârâta nu a fost parte în dosarul penal, nu a formulat apărări, iar în prezenta cauză a produs probe care impun reținerea incidenței art. 1371 C. civ. În acest sens, raportul de expertiză tehnică a evidențiat o culpă majoră a victimei în producerea prejudiciului, care în atare condiții rămâne fără niciun efect.

- Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive străine de natura pricinii, în raport de soluția instanței de apel de respingere a excepțiilor lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii civile.

Instanța de apel a respins excepțiile menționate întemeindu-se pe temeiul de drept al acțiunii formulate de către reclamanți - art. 11 din Legea nr. 132/2017, fără altă explicație în acest sens, doar cu mențiunea faptului că în considerarea acestui text de lege se justifică interesul, precum și admisibilitatea unei astfel de acțiuni.

Or, textul legal invocat ar justifica doar calitatea procesuală activă a reclamanților, eventual interesul - dacă nu ar fi fost acordate despăgubiri anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă -, însă nu admisibilitatea în raport de considerentele expuse de către pârâta prin întâmpinare.

Prin urmare, hotărârea recurată cuprinde motive străine în raport de respingerea excepției lipsei de interes, iar în cazul respingerii excepției inadmisibilității, motivele lipsesc cu desăvârșire. O motivare succintă, de o pagină, în raport de multitudinea criticilor invocate de pârâtă prin cererea de apel echivalează cu o nemotivare.

- hotărârea recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv stabilirea despăgubirilor strict prin raportare la daunele acordate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Reghin, cu încălcarea art. 1365 C. civ. raportat la dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. și a art. 1371 C. civ.;

Prin raportare la art. 1365 C. civ. coroborat cu art. 28 alin. (1) C. proc. pen., contrar celor reținute de instanța de apel, puterea de lucru judecat se impunea a fi limitată la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o, iar nu și cu privire cuantificare prejudiciului moral cu care a fost învestită instanța de judecată și reținerea unei contribuții a victimei la producerea prejudiciului - aspect care a fost dovedit doar în prezenta cauză, unde pârâta a avut posibilitatea de a formula cereri în probațiune cu privire la acest aspect.

Prin încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1365 C. civ. raportat la dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., instanțele fondului au reținut puterea de lucru judecat cu privire la toate aspectele individualizate în dosarul penal, cu excepția celui obligat la plata despăgubirilor au soluționat cauza, în mod nelegal, dând eficiență doar puterii de lucru judecat.

Apreciază că au fost încălcate și dispozițiile art. 1371 C. civ., care s-ar fi impus a fi reținut în prezenta cauză având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuată în cauză, prin care s-a stabilit că purtarea centurii de siguranță ar fi putut salva viața victimei, cu efectul reținerii unui procent de contribuție al victimei la producerea prejudiciului.

Intimații - reclamanți nu au depus întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte va constata că recursul pârâtei este fondat, având în vedere argumentele care succed:

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, validând raționamentul primei instanțe, a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv principiul electa una via, non datur recursus ad alteram, precum și principiul contradictorialității și cel al dreptului la apărare al pârâtei, critică susceptibilă de încadrare în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea acesteia, recurenta-pârât a invocat - în esență - două argumente principale: - pe de o parte, faptul că prin sentința penală nr. 74 din data de 28.03.2018, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor formulate în cauză de către părțile civile și prin retragerea apelului formulat de către inculpat, instanța învestită cu soluționarea cauzei penale s-a pronunțat cu privire la daunele morale solicitate de către reclamanți, părți civile în dosarul penal, astfel că odată ce reclamanții au ales o cale pentru obținerea despăgubirilor pretinse, aceștia nu mai pot recurge la altă cale subsecventă fără înfrângerea principiului prevăzut de dispozițiile art. 27 C. proc. pen. - pe de altă parte, nerespectarea principiului dreptului la apărare și al contradictorialității, în contextul în care instanța nu a valorificat probatoriul administrat în cursul cercetării judecătorești, ci a reținut puterea de lucru judecat a sentinței penale nr. 74 din data de 28.03.2018 cu privire la cuantificarea prejudiciului moral în condițiile în care pârâta nu a fost parte în dosarul penal.

Criticile întemeiate de către pârâtă pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pun în discuție - în esență - admisibilitatea promovării unei acțiuni în răspundere civilă delictuală subsecvente împotriva unei persoane care nu a fost parte în procedura anterioară, situația premisă fiind aceea că în procedura desfășurată în fața instanței penale, reclamanții din prezenta cauză s-au constituit părți civile în procesul penal solicitând obligarea doar a inculpatului - terț intervenient în actualul litigiu - la repararea prejudiciului generat din fapta ilicită săvârșită de acesta, iar nu și a asigurătorului - pârât în prezentul demers.

În consecință, se impune a se analiza dacă hotărârea pronunțată în procesul penal, rămasă definitivă, are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză și determină inadmisibilitatea acțiunii civile din perspectiva principiului electa una via, non datur recursus ad alteram, aspect susceptibil de încadrare în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, dată fiind autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești.

Aceste dispoziții legale dau expresia efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză. Astfel, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic.

În cauza supusă analizei, astfel cum rezultă din constatările instanțelor de fond, în primul demers judiciar soluționat prin sentința penală nr. 74 din 28 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de unii dintre reclamanții din prezenta cauză (părți civile în dosarul penal), fiind obligat intervenientul forțat (inculpat în dosarul penal) la plata de daune morale în favoarea acestora, în sumă de 25.000 euro către A., 20.000 euro către B., 20.000 euro către C., 20.000 euro către D., 5.000 euro către E. și suma de 5.000 euro către F., ca urmare a prejudiciului nepatrimonial provocat. Totodată, s-au respins, ca nefondate, acțiunile civile exercitate de părțile civile G. și H..

Prin această hotărâre s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în privința inculpatului K., temeiul obligării acestuia la plata daunelor morale către părțile civile fiind dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ.

În procesul pendinte, reclamanții A., B. C., D., E., F. G. și H. (părți civile în procesul penal)

s-au îndreptat cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, întemeiată pe prevederile art. 11 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, împotriva pârâtei S.C. J. S.A., în calitate de asigurător, fiind chemat în judecată în calitate de intervenient forțat inculpatul din cauza penală K..

Din analiza celor două demersuri judiciare rezultă că, în cauză, nu se poate reține, în raport cu recurenta, autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 74 din 28 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. x/2017 de vreme ce nu este îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, părțile implicate în cauza penală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 soluționat de către Judecătoria Reghin prin sentința penală nr. 74 din 28 martie 2018 nu coincid cu cele din prezentul demers judiciar, pârâta nefiind chemată în judecată în procedura desfășurată în procesul penal.

De asemenea, cauza juridică a cererilor de chemare în judecată, privită ca fundament juridic al pretenției deduse judecății, este diferită. În vreme ce pretenția dedusă judecății în dosarul nr. x/2017 s-a întemeiat pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de prevederile art. 1349 și urm. C. civ., pretenția solicitată în prezenta cauză este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, prevăzută de art. 11 din Legea nr. 132/2017.

Cum, prin cele două demersuri juridice, reclamanții au susținut aplicarea unor dispoziții legale diferite, nu poate fi conturată identitatea de cauză juridică, astfel încât, chiar dacă finalitatea urmărită a celor două acțiuni este identică - obținerea acelorași despăgubiri - nu este întrunită tripla identitate de elemente, pentru a fi justificată reținerea autorității de lucru judecat.

Prin urmare, criticile recurentei cu privire la inadmisibilitatea acțiunii introductive în baza principiului electa una vie, non datur recursus ad alteram sunt neîntemeiate, căci atâta vreme cât art. 22 din Legea nr. 132/2017 impunea atragerea în judecată a asigurătorului de răspundere civilă auto, iar acesta nu a ajuns sa fie parte în procesul penal, rămâne că acest subiect poate fi chemat în judecată înaintea instanței civile. Dispoziția cuprinsă în legea specială are scopul de a proteja victima de eventuala insolvabilitate a autorului faptei ilicite, astfel cum este și cazul din speță, iar această intenție a legii poate fi realizată și prin intermediul chemării în judecată a asigurătorului în procesul civil, dacă în cel penal acesta nu a fost atras.

Cum nu se poate reține ab initio autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în prezentul litigiu în ce o privește pe pârâtă și în raport de temeiul pretenției deduse judecății, este criticabil raționamentul curții de apel cu privire la reținerea autorității de lucru judecat cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, precum și cu privire la vinovăția autorului faptei.

Astfel, conform art. 28 alin. (1), teza I, C. proc. pen. "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o".

Prin urmare, aspectele ce țin de latura civilă a cauzei, respectiv cuantumul prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii sau apărări legate de vinovăția autorului faptei, nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat persoanelor care nu au figurat ca părți în procesul penal finalizat prin hotărârea ce conține și rezolvarea laturii civile. Acestea din urmă sunt îndreptățite să repună în discuție, în fața instanței civile, întinderea prejudiciului și aspecte legate de vinovăția persoanei care a săvârșit fapta ilicită. Este și cazul pârâtei din prezentul litigiu, care nu a avut calitatea de parte în procesul penal finalizat prin sentința penală nr. 74 din 28 martie 2018 a Judecătoriei Reghin.

În aceste condiții, considerentele din hotărârea recurată prin care curtea de apel reține, în raport cu recurenta, autoritatea de lucru judecat cu privire daunele morale acordate în procesul penal și care se impun și în cadrul prezentului litigiu sunt lipsite de suport legal prin raportare la dispozițiile legale menționate anterior, hotărârea pronunțată în aceste condiții fiind nelegală.

Întrucât Înalta Curte a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 488 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., apreciază că nu se mai justifică analiza celorlate critici formulate prin motivele de recurs.

În legătură cu capătul de cerere ce vizează desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 194/A/2020, cu consecința întoarcerii executării silite, în conformitate cu art. 723 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al acestei cereri.

Astfel, potrivit art. 500 C. proc. civ., "Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare", iar în conformitate cu art. 723 alin. (1) C. proc. civ., "În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia (…)".

Cum soluția pronunțată în cauză este cea de casare cu trimitere spre rejudecare, sunt incidente prevederile art. 500 și ale art. 723 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmând a constata că sunt desființate de drept actele de executare efectuate în temeiul deciziei casate și a dispune restabilirea situației anterioare executării.

În consecință, constatând că instanțele de fond au soluționat greșit excepția autorității de lucru judecat în prezenta cauză și reținând incidența motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiilor art. 496 și art. 497 C. proc. civ., să admită recursul declarat de pârâta S.C. J. S.A. și să dispună casarea deciziei recurate.

În rejudecare, se va ține seama de principiul non reformatio in pejus cu privire la recurentă în ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța de rejudecare urmând a analiza toate celelalte susțineri și apărări formulate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. J. S.A. împotriva deciziei civile nr. 194/A din 16 iunie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Constată desființate de drept actele de executare efectuate în baza deciziei civile casate și dispune restabilirea situației anterioare executării.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2021.