ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1167/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții Primarul municipiului Slatina și Consiliul Local al municipiului Slatina, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., au solicitat instanței de judecată să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 4.286.637,98 RON reprezentând prejudiciu cauzat bugetului local al Municipiului Slatina, obligarea acestora la plata foloaselor nerealizate calculate potrivit legii până la data recuperării efective a prejudiciului, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune. La termenul de judecată din 1 octombrie 2019, reclamanții au formulat precizare la cererea de chemare în judecată, prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților Y. și Z., în calitate de consilieri locali și, pe cale de consecință, obligarea și a acestor doi pârâți, în solidar cu restul pârâților chemați în judecată, la plata sumei de 4.286.637,98 RON. La termenul din data de 10 decembrie 2019, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții A., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., care nu aveau calitatea de funcționari publici și s-a dispus formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2019. Prin încheierea nr. 18 din 10 decembrie 2019 s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civilă - conflicte de muncă a Tribunalului Olt. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă - complete specializate în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2019*. La termenul din 15 aprilie 2021 instanța a admis necompetența materială procesuală a secției I civile - litigii de muncă și a apreciat că este competentă secția I civilă - fonduri în soluționarea cererii privind cererea formulată în contradictoriu cu consilierii locali, motiv pentru care s-a dispus disjungerea dosarului privind cererea formulată în contradictoriu cu fostul primar de cererea formulată în contradictoriu cu consilierii locali și s-a format un dosar nou în care pârâți sunt cei care au avut calitatea de consilieri locali.

Hotărârea pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 346 din 13 mai 2021, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S.. A admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z., ca fiind prescrisă. I-a obligat pe reclamanți la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către pârâții H., U., X., V., R., N., J., F., I. și S. și la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul P..

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 248 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului. I-a obligat pe reclamanți la plata a câte 300 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu redus către fiecare din pârâții I., S., E., J., F., H., R., X., V. și N..

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții Primarul municipiului Slatina și Consiliul Local al municipiului Slatina, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor de apel și de fond și admiterea acțiunii. Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel, păstrând soluția dată de instanța de fond, a procedat în mod absolut neîntemeiat. În opinia recurenților, printr-o incorectă interpretare a normelor de drept material și insuficientă apreciere a materialului probator administrat în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au pronunțat soluții nelegale și netemeinice a căror reformare se impune. Astfel, potrivit Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, Primarul municipiului Slatina are obligația de a duce la îndeplinire măsurile dispuse prin actele de control. De asemenea, primarul are dreptul de a contesta actele de control și masurile dispuse de către Curtea de Conturi. Recurenții au arătat că procedurile judiciare declanșate în cauză pentru verificarea legalității și temeiniciei rapoartelor de control au pus sub semnul întrebării caracterul cert al prejudiciului, lucru care a făcut ca să nu poată proceda la recuperarea acestuia. Având în vedere ca primarului îi incumbă obligația de a proceda la recuperarea prejudiciului stabilit prin actele de control, iar măsurile stabilite prin acestea au rămas definitive la data soluționării irevocabile a litigiilor prin care s-a solicitat anularea acestora, respectiv 16 octombrie 2018 și 9 mai 2018, potrivit recurenților acestea reprezintă datele de la care începe să curgă termenul de prescripție. Au considerat că instanțele de fond, în mod neîntemeiat, nu au făcut aplicarea prevederilor art. 2537 alin. (2) C. civ. și că acestea, în mod greșit, au constatat prescris dreptul recurenților la acțiune, fără a avea în vedere întreruperea cursului prescripției prin formularea cererilor de chemare în judecată împotriva deciziilor emise de Camera de Conturi Olt. Au concluzionat că termenul de prescripție nu curge de la data producerii prejudiciului, ci de la data la care s-au definitivat dosarele privind anularea actelor de control, ca atare acțiunea introductivă a fost depusă cu respectarea termenului de prescripție.

Apărările formulate în cauză În cauză au formulat întâmpinări intimații - pârâți F., H., J., N., R., V., X., U. și M., prin care s-a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat. Totodată, s-au formulat întâmpinări de către intimații - pârâți E., I., L., Y., G., P. și S., prin care s-a solicitat respingerea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele: Motivele recursului prin care s-a criticat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale privind prescripția, prin neluarea în neluarea în considerare a întreruperii cursului acesteia pot fi circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. Criticile astfel formulate sunt însă nefondate. Nu pot fi primite criticile recurenților privind greșita aplicare a prevederilor referitoare la data la care începe să curgă termenul de prescripție pentru recuperarea sumelor pretinse de la intimații - pârâți. Se observă astfel că dispozițiile art. 2523 C. civ. conțin regula generală privind începutul prescripției extinctive, având ca obiect dreptul la acțiune, în timp ce art. 2528 alin. (1) din același cod vizează regula specială, edictată pentru situația reparării pagubelor cauzate printr-o faptă ilicită, fiind aplicabilă cu prioritate speței de față, în raport de temeiul juridic al acțiunii. Totodată, prevederile art. 2528 alin. (1) C. civ. sunt clare în privința elementelor care trebuie cunoscute de titularul dreptului la acțiune, și anume "paguba" și "pe cel care răspunde de ea". Cunoașterea pagubei presupune cunoașterea faptului producerii ei, adică a rezultatului dăunător, de natură patrimonială sau nepatrimonială, consecință a încălcării sau vătămării drepturilor și intereselor legitime ale unui subiect de drept și care dă naștere obligației de reparare în sarcina persoanei prejudiciate. Cele două noțiuni, "pagubă" și "întinderea ei", nu se suprapun, astfel încât cunoașterea pagubei nu se confundă cu cunoașterea întinderii sale. Soluția prevăzută de art. 2528 alin. (1) C. civ. este în acord și cu dispozițiile art. 1381 din același act normativ, potrivit cărora dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. Prescripția va începe să curgă de la momentul la care creditorul poate acționa, respectiv de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât prejudiciul, cât și persoana răspunzătoare pentru acesta. Prin urmare, Înalta Curte constată că excepția prescripției dreptului la acțiune a primit o judicioasă dezlegare prin decizia atacată, nefiind fondate susținerile recurenților. Astfel, prin actele de control întocmite de Curtea de Conturi s-a stabilit în sarcina recurenților obligația de a recupera un prejudiciu, însă aceștia nu pot pretinde că nu au cunoscut paguba până la data la care acțiunile prin care s-au contestat deciziile Curții de Conturi au fost soluționate irevocabil în instanță. Termenul general de prescripție, la care trimite art. 2517 C. civ., nu poate fi calculat decât de la momentul la care entitatea auditată a cunoscut sau trebuia să cunoască existența prejudiciului. Or momentul la care entitatea auditată putea avea pârghiile procedurale necesare pentru a stabili întinderea reală a prejudiciului era, în esență, același în condițiile în care Regulamentul de organizare a activității Curții de Conturi obliga entitatea auditată să ia măsurile necesare identificării exacte a prejudiciului produs. În speță, trebuie observate și dispozițiile Deciziei nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, deși obiectul pricinii este altul, de vreme ce există identitate de rațiune în ceea ce privește modul de calcul al termenului de prescripție atunci când se pune problema emiterii unui raport al Curții de Conturi și a efectelor acestuia. Astfel, prin această decizie, instanța supremă a statuat, la paragraful 60, că izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată. Nu în ultimul rând, se reține că invocarea începerii curgerii termenului de prescripție după finalizarea definitivă a procedurii judiciare parcurse în contestarea deciziilor Curții de Conturi, ar echivala cu posibilitatea modificării unilaterale a momentului de la care partea ar avea dreptul și posibilitatea să acționeze în vederea recuperării prejudiciului. Faptul că deciziile Curții de Conturi au fost validate în urma procesului de contestare prin hotărârile pronunțate nu presupune statuarea asupra existenței unei fapte ilicite și a vinovăției. În atare condiții, sunt nefundamentate juridic susținerile recurenților potrivit cărora măsurile stabilite prin actele de control ale Curții de Conturi au rămas definitive la data soluționării irevocabile a litigiilor prin care s-a solicitat anularea acestora, respectiv 16 octombrie 2018 și 9 mai 2018, acestea reprezentând datele de la care începe să curgă termenul de prescripție. Neîntemeiate sunt și susținerile recurenților prin care s-a criticat neaplicarea de către instanțe a prevederilor art. 2537 alin. (2) C. civ., neavându-se în vedere întreruperea cursului prescripției prin formularea cererilor de chemare în judecată împotriva deciziilor emise de Camera de Conturi Olt. Demersurile ulterioare întreprinse de reclamanți, respectiv formularea acțiunilor în justiție nu pot reprezenta acte de întrerupere a cursului prescripției extinctive și nu pot marca începutul unui nou termen de prescripție. Din această perspectivă, a susține că momentul începerii curgerii termenului de prescripție este acela al definitivării dosarelor privind anularea actelor de control ar însemna a lipsi de eficiență însăși instituția prescripției. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți. Văzând solicitarea intimaților - pârâți H., X., F., J., N., R. și V. de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, urmează, ca în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenții să fie obligați la plata sumei 3.600 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din cod raportat la complexitatea cauzei. Se constată astfel că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. reglementează asupra posibilității instanței de a reduce, chiar și din oficiu, cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei. Or, în speță, soluționarea cauzei a avut în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune, fără analiza fondului, iar judecata recursului s-a făcut la un singur termen de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE,