ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1002/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă la data de 23.11.2020 sub nr. x/2020, reclamanții A. (frate al eroului martir B.), C. (soră a eroului martir B.), C. (mamă a eroului martir B.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, obligarea pârâtului, pentru fiecare reclamant, la plata sumei de 200.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului și până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 192, 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1.000 C. civ. de la 1864, precum și celelalte dispoziții legale la care s-au făcut referire în acțiune. Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a invocat excepția netimbrării, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea excepțiilor și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. La termenul de judecată din data de 10.03.2021, Tribunalul Timiș a admis excepția de litispendență invocată de reclamanți, prin avocat, și a conexat dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe la prezenta cauză.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș Prin sentința nr. 502/PI/24.03.2021, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins acțiunea.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 171/30.09.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul reclamanților împotriva sentinței; a admis apelul pârâtului împotriva încheierii interlocutorii de ședință din 10.03.2021, a schimbat încheierea apelată și, pe cale de consecință și sentința pronunțată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare; a respins acțiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanții A., C., C.. Recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material privind raportul dintre comitent și prepus, respectiv raportul dintre un fost șef de stat și statul pe care l-a reprezentat, în condițiile în care, în cauză, Statul Român acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte, iar nu invers. Interpretarea instanței de apel este greșită inclusiv cu privire la manifestările de condamnare publică a fostului regim comunist, după căderea acestuia în 1989, în sensul că acestea nu au nici o relevanță și nici legile ce au fost edictate cu titlu de recunoștință față de persoanele persecutate între 1945-1989, Statul Român râmânând răspunzător pentru faptele fostului președinte. În susținerea răspunderii statului, recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 36 C. proc. civ., art. 19 C. proc. pen., art. 224 alin. (1) C. civ. Contrar celor reținute de instanța de apel, Statul Român are calitate procesuală pasivă și este ținut să răspundă pentru faptele fostului președinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea și rănirea gravă a persoanelor ce au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluției Române din 1989.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a solicitat respingerea recursului. A arătat intimatul că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu se verifică raportul de subordonare a fostului șef suprem al statului în condițiile în care fostul președinte era reprezentantul statului, iar într-un regim de tip dictatorial ca cel supus analizei nu se poate aprecia că statul prin organismele sale de la acea vreme avea prerogativa îndrumării, direcționării și controlării șefului său suprem, titulatură consacrată în acea perioadă. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor nu poate fi chemat în judecată în calitate de comitent pentru fapta fostului președinte D., care nu a avut calitatea de prepus al Statului Român, nu a acționat la instrucțiunile și ordinele statului, nu a existat vreo dispoziție sau vreo însărcinare din partea statului, nu a existat un raport de subordonare în baza căruia statul să poată da ordine și instrucțiuni fostului președinte D.. Nu se poate aprecia că faptele ilicite ce fac obiectul cauzei au fost săvârșite în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, în condițiile în care tocmai în considerarea săvârșirii lor, cu depășirea evidentă a atribuțiilor sale, fostul dictator comunist a fost condamnat. În cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și pentru răspunderea comitentului, astfel încât dezlegarea dată de instanța de apel excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor este corectă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin demersul judiciar, reclamanții au solicitat ca pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligat la repararea prejudiciului (constând în daune materiale și morale) cauzat prin decesul autorului lor, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989-22 decembrie 1989. Acțiunea a fost promovată urmare a soluției de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârșite în timpul Revoluției române din 1989. Așa cum în mod corect a stabilit și instanța de apel, reclamanții nu au justificat poziția procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul președinte D.. Aceasta întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziției legale menționate presupune, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile (fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu, raport de cauzalitate) și întrunirea a două condiții specifice, respectiv, existența unui raport de prepușenie și săvârșirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate. Or, în cauză aceste condiții nu se verifică, câtă vreme raportul de prepușenie presupune o subordonare, supraveghere și control asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul altuia. Fostul președinte, al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul Român, nu se afla într-o asemenea poziție de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului. De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susține că faptele săvârșite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuțiile ori cu scopul funcțiilor încredințate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Reclamanții au pretins în calea de atac că, în realitate, fostul președinte "nu putea să acționeze la instrucțiunile și ordinele statului", raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul "acționa la instrucțiunile și ordinele fostului președinte, cel care, prin dispozițiile sale, antrena statul în raporturile interne și cele internaționale". O astfel de susținere este însă una care contestă chiar temeiul juridic al demersului reclamanților (art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ.) și are, totodată, caracter incoerent, deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcționează și în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) așa cum își prezintă recurenții argumentele atunci când pretind o "inversare a termenilor raportului juridic". Raționamentul reclamanților este unul care exclude forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului. El poate răspunde direct față de victimă, atunci când e acționat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie (iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia și, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul și sub direcția căruia acționează prepusul). Intimatul-pârât este cel care, prin organele sale reprezentative a condamnat regimul comunist anterior și, de asemenea, a adoptat legi speciale (Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale și materiale suferite în perioada Revoluției din 1989, de participanții la luptele pentru victoria acesteia. Așa cum corect a reținut instanța de apel, adoptarea unor astfel de reglementări nu s-a făcut ca o formă a răspunderii juridice, pe temei delictual, ci în semn de prețuire și de recunoștință față de contribuția participanților la Revoluția pentru înlăturarea regimului comunist. În acest sens, a fost recunoscut dreptul revoluționarilor (din categoria cărora face parte autorul reclamanților) și a moștenitorilor lor, nu doar la distincții prin eliberarea de titluri onorifice (pentru erou martir; luptător pentru victoria Revoluției; luptător rănit; luptător cu rol determinant ori luptător remarcat prin fapte deosebite etc.), ci și la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilități la închirierea și cumpărarea locuințelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe și impozite, indemnizații lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum și alte facilități (conform legislației speciale menționate). Analogia pe care o fac recurenții cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăți) în legătură cu actele săvârșite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseși, așa încât și în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, cum se pretinde prin acțiunea dedusă judecății, fundamentată în drept pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. În memoriul de recurs se face referire, în mod formal, la dispozițiile art. 224 alin. (1) din noul C. civ., fără a se indica, prin raportare la aceste prevederi, în ce ar consta caracterul nelegal al soluției. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., C., C. împotriva deciziei nr. 171 din 30 septembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,