ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 730/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A., B. - SUCURSALA DROBETA TURNU SEVERIN, C. S.A. precum și sucursala acestei bănci din Drobeta Turnu Severin, D. S.R.L., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 224.851,80 RON, reprezentând daune materiale, precum și la plata dobânzii legale aferente indexată cu indicele de inflație, de la data de 29 noiembrie 2017 până la achitarea efectivă.

Prin sentința nr. 60 din 9 octombrie 2019 Tribunalul Mehedinți, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, respinge excepția inadmisibilității, admite în parte acțiunea, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și D. S.R.L., obligându-le la plata sumelor astfel cum au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată. A fost respinsă acțiunea față de pârâtele B. și cele două sucursale bancare.

Prin decizia civilă nr. 330/2020 din 16 iulie 2020 Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, respinge apelul declarat de pârâta C. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel se formulează recurs de către pârâta C. S.A., solicitându-se, în principal admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea deciziei și rejudecarea procesului pe fond, admiterea apelului împotriva încheierii din 20 martie 2019, cât și împotriva sentinței civile nr. 60/2019 și schimbarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. S.A. și a excepției inadmisibilității acțiunii; în cazul soluționării cererii pe fond, se solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Nepronunțarea de către instanța de apel cu privire la cererea de suspendare a judecății și cu privire la motivele de anulare a încheierii din 20 martie 2018 și a sentinței nr. 60/2019 pentru încălcarea normelor de procedură ce impuneau suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal.

Recurenta încadrează aceste susțineri motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. referitoare la suspendarea judecării apelului până la soluționarea plângerii penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, din care s-a disjuns ulterior și dosarul nr. x/2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Deși a reiterat cererea de suspendare a cauzei prin apelul formulat, recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, reținând doar că instanța de fond a respins în mod corect această cerere.

Un alt motiv de casare vizează faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a apelului cu privire la criticile legate de nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a C. S.A., excepție care a fost invocată prin întâmpinare. De asemenea recurenta invocă faptul că nici soluția de respingere a excepției inadmisibilității de către instanța de fond și care a fost criticată prin motivele de apel, a fost motivată generic de către instanța de apel.

O altă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează faptul că instanța nu a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel referitoare la tipul răspunderii ce poate fi reținut în cauză, delictuală ori contractuală, câtă vreme cei trei pârâți au fost chemați în judecată în solidar.

În opinia recurentei, în condițiile în care între părți exista raportul juridic convențional care reglementează operațiunile de transfer credit și debitare din contul clientului, așa cum se reține în mod expres în sentința instanției de fond, nu se poate atrage sau reține o răspundere civilă delictuală, câtă vreme o pretinsă răspundere a băncii ar putea fi angajată exclusiv pe temei contractual.

Contrar celor reținute de instanța de apel, susține recurenta, este fără putință de tăgadă că răspunderea nu poate fi decât una contractuală, cu care instanța nu a fost învestită prin cererea de chemare în judecată, având în vedere că prin convenția părților (cererea de deschidere cont și Condițiile Generale Bancare pentru Persoane Juridice - contractul dintre client și bancă) au fost stabilite în concret procedurile de urmat cu privire la completarea ordinului de plată și modalitățile de modificare și revocare a acestuia, iar completarea corectă a ordinului de plată a fost asumată în mod expres și reprezintă obligația plătitorului, respectiv a intimatei A. S.A.

Ultimul motiv de recurs este circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătându-se că instanța de apel a omis să analizeze incidența prevederilor O.U.G. nr. 113/2009 invocate prin motivele de apel; a constatat în mod nelegal că prevederile art. 2 alin. (1) pct. 9 din Regulamentul BNR nr. 2/2016 cu privire la procedura de securitate, ce poate fi stabilită prin convenție între plătitor și instituția plătitorului, ar impune o obligație legală pentru banca plătitorului de a detecta erorile în transmiterea sau în conținutul ordinului de transfer de credit sau de debitare directă ori a comunicării de modificare sau de revocare a acestuia.

De asemenea, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 4 alin. (2) din Regulamentul BNR nr. 2/2016 care prevăd exonerarea de obligația verificării concordanței dintre nume/denumire și cod IBAN ar aparține numai băncii beneficiarului, iar nu și băncii plătitorului.

Intimata - reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ., raport care a fost comunicat părților iar la termenul din 2 februarie 2022 recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen pentru soluționare în ședință publică.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde și considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Instanța de apel avea obligația de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege menționat, presupunând necesitatea motivării punctuale a fiecărui motiv de critică formulat, să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor de fapt și de drept cu care a fost învestită.

Instanța de apel nu a răspuns tuturor criticilor cuprinse în motivele de apel, respectiv nu a lămurit care este forma de răspundere civilă care se reține în cauză și care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantei, în condițiile în care acest aspect nu a fost stabilit în mod neechivoc de către instanța de fond.

În considerentele deciziei instanței de apel, referitor la tipul de răspundere aplicabil în cauză, redă doar ceea ce a reținut instanța de fond, faptul că nu se poate formula o acțiune în răspundere contractuală împotriva C.. câtă vreme nu a fost indicat contractul ce a fost încălcat.

Instanța de apel s-a limitat la a prelua susținerile instanței de fond referitoare la tipul de răspundere civilă, respectiv răspunderea civilă delictuală, fără însă a dezvolta propriile argumente logice și juridice referitoare la aceste aspecte și, implicit, fără a răspunde criticilor exprimate în motivele de apel.

În aceeași modalitate a procedat instanța de apel atunci când a răspuns criticilor referitoare la respingerea cererii de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținând că "instanța de fond a apreciat corect atunci când a respins cererea de suspendare, în condițiile în care reclamanta invocă nerespectarea de către pârâtă a unor obligații legale", fără a indica propriile argumente referitoare la această măsură.

Curtea constată că instanța de apel nu a reținut, dar nici nu a înlăturat susținerile apelantei și nici nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu reflectă silogismul judiciar care trebuie să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea spre o nouă judecată instanței de apel.

Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., reținând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 330/2020 din 16 iulie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2022.