ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 640/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 640/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 martie 2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la 11 octombrie 2018, sub număr de dosar x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziilor de pensionare emise în dosarul nr. x, ca fiind date cu rea-credință, în mod abuziv și pe care le apreciază ca fiind lovite de nulitate.
Prin sentința civilă nr. 1157 din 1 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vâlcea a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Vâlcea, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatoarea A., criticând-o pentru nelegalitate.
La termenul din 9 iulie 2020, Curtea de Apel Pitești a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
La 12 februarie 2021, Curtea de Apel Pitești, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea verificării perimării.
Prin decizia civilă nr. 148/2021 din 8 aprilie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a constatat perimat recursul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 1157 din 1 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul Vâlcea.
Împotriva deciziei civile nr. 148/2021 din 8 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, contestatoarea A. a formulat recurs, fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii, recurenta a expus o serie de considerente, care nu au relevat nicio critică în raport cu soluția de perimare pronunțată de curtea de apel.
Intimata Casa Județeană de Pensii Vâlcea nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.
În raport cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se reține prioritatea analizării excepției tardivității declarării recursului, excepție de procedură absolută, dirimantă și peremptorie, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Analizând excepția tardivității declarării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că excepția este întemeiată, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru considerentele care succed:
Prezentul recurs are ca obiect o decizie prin care Curtea de Apel Pitești a constatat perimat recursul declarat de contestatoarea A..
Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Termenul de recurs instituit de art. 421 alin. (2) C. proc. civ. este un termen legal, imperativ (peremptoriu) și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că atunci:
"când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Se constată că recursul a fost declarat la 22 aprilie 2021, iar în raport cu data pronunțării decizie recurate, respectiv 8 aprilie 2021, acesta a fost formulat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., fapt ce atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
Distinct de cele reținute, este de menționat că potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. părțile au obligația ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător.
Cum în cauză, recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile de la pronunțare, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 185 C. proc. civ., urmează să respingă ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 148/2021 din 8 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 148/2021 din 8 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2022.