ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 586/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 octombrie 2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A., reprezentată de liderul său, A. S.R.L. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să fie obligată la plata sumei de 9.929.261,39 Euro + TVA, cu titlu de despăgubire pentru costurile de depozitare a deșeurilor periculoase în perioada 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018, precum și în continuare, până la data îndeplinirii obligației legale de decontaminare și respectiv eliberarea depozitului E.. De asemenea, s-a solicitat plata dobânzii legale penalizatoare și obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației legale de decontaminare a deșeurilor și la eliberarea depozitului E..

Prin sentința civilă nr. 579 din 6 martie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei capacității de folosință și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A., reprezentată de liderul A. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 1621 A din 15 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a anulat sentința civilă nr. 579 din 6 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Prin decizia civilă nr. 1226 A din 6 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a daunelor interese în valoare de 9.929.261,39 Euro reprezentând costuri cu depozitarea deșeurilor periculoase constând în chirie în perioada 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018.

A fost obligată pârâta la îndeplinirea obligației legale de decontaminare deșeuri și eliberarea depozitului E., fiind respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. - prin administrator judiciar F., precum și pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Motivele de casare privind recursul reclamantei Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. - prin administrator judiciar F..

Prin memoriul de recurs, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, în consecință, trimiterea cauzei pentru rejudecare în apel în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea C.N.A.I.R. și la plata în continuare a daunelor-interese reprezentând costuri pentru depozitarea celor 65.845 tone deșeuri periculoase în cuantum de 3,5 Euro/lună/tonă plus TVA, de la data de 17 octombrie 2018 și până la data îndeplinirii obligației legale de decontaminare și eliberării depozitului E., precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia recurată încalcă principiul contradictorialității, întrucât considerentele care au justificat soluția atacată reprezintă chestiuni care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților și asupra cărora recurenta nu a avut posibilitatea de a exprima o poziție în apărare, în condițiile în care ele nu au fost invocate nici de către partea adversă.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, cu referire la argumentul privind valabilitatea autorizației integrate de mediu până la data de 17 octombrie 2020, întrucât nu poate fi primit ca motiv pentru care instanța de apel să nu admită, cel puțin în parte, al doilea capăt al cererii de chemare în judecată și să fi acordat daunele-interese cel puțin pentru perioada 17 octombrie 2019-6 octombrie 2020, mai ales ca Autorizația de mediu era valabilă până la data de 17 octombrie 2020.

Cu privire la argumentul referitor la împiedicarea îndeplinirii obligației de decontaminare de către C.N.A.I.R, recurenta arată că cel puțin pentru perioada 28 mai 2015-6 octombrie 2020, instanța de apel a avut certitudinea că intimata nu a fost împiedicată să-și execute obligația legală de decontaminare, dar că nu a întreprins niciun demers în acest sens.

În ceea ce privește argumentul privind lipsa caracterului cert al prejudiciului în raport de întinderea în timp, recurenta arată că instanța de apel motivează că nu poate anticipa soarta viitoare a actului adițional nr. x din 9 august 2010 la Contractul de colaborare de prestări servicii nr. x/31.08.2009, din care rezultă valoarea chiriei de 3.5 Euro/tonă/lună, însă aceasta reține că între litigiul anterior și prezentul nu exista alta deosebire decât perioada vizată, întrucât între timp nu au intervenit niciun fel de modificări și că, în privința modalității de calcul a prejudiciului, se rețin reperele din Decizia nr. 2304/2017.

În acest context, se reține că acest raționament rămâne valabil și pentru perioada 17 octombrie 2019-6 octombrie 2020, pentru care instanța de apel a putut verifica că nu a intervenit nicio modificare a circumstanțelor prin raportare la care a fost pronunțata decizia atacată, inclusiv în ceea ce privește nemodificarea actului.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată reține, cu referire la susținerea intimatei, potrivit cu care, situația prezentă ar fi diferită de cea existentă în litigiul anterior, că este lipsită de suport legal, întrucât din considerentele deciziei nr. 2304/2017, coroborată cu expertiza administrată în acea cauză, rezultă explicit că evaluarea prejudiciului s-a realizat în același mod, iar nu în baza unor facturi și ordine de plata aferente chiriei, însă cu toate acestea, instanța de apel a dat efect autorității de lucru judecat numai în ceea ce privește intervalul 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018, nu și pentru perioada începând cu 17 octombrie 2018 și până la îndeplinirea obligației legale de decontaminare și eliberare a depozitului.

Astfel, întinderea prejudiciului pentru perioada 17 octombrie 2019-6 octombrie 2020 (data pronunțării deciziei atacate nr. 1226A/2020) și până la momentul îndeplinirii efective a obligației de decontaminare și eliberarea depozitului, era certă, fiind aplicabilă aceeași chirie prevăzută de Actul adițional nr. x/2010 la Contractul de prestări servicii nr. x din 11 august 2009.

Prin urmare, intimata trebuie să plătească Asocierii costurile cu depozitarea celor 65.845 tone deșeuri periculoase constând în chirie, neexistând nicio rațiune juridică pentru care, în lipsa unor schimbări a circumstanțelor care au justificat îndeplinirea elementelor/condițiilor răspunderii civile delictuale, chiria să nu mai fie datorată și pentru perioada 17 octombrie 2018 și până la momentul eliberării efective a depozitului (sau cel puțin până la data soluționării acțiunii în apel).

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 989-999 C. civ. de la 1864, întrucât în considerente s-a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 990-999 C. civ. de la 1864, pentru perioada 17 octombrie 2015-17 octombrie 2018.

În acest context, recurenta arată că neintervenind nicio schimbare a circumstanțelor cu privire la niciuna dintre condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ. de la 1864 nu exista niciun motiv pentru care să nu fie acordate și daunele-interese reprezentând costuri cu depozitarea a 65.845 tone deșeuri periculoase pentru perioada 17 octombrie 2018 - data introducerii cererii de chemare în judecată și până la eliberarea efectivă a depozitului sau cel puțin pentru perioada 17 octombrie 2018-6 octombrie 2020.

Motivele de casare privind recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

Prin cererea de recurs formulată, pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, iar în rejudecare solicită respingerea cererii de chemare în judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, lipsind raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În acest sens, consideră greșită soluția instanței, întrucât situația de fapt a fost trunchiat reținută de către instanța de apel și simplist analizată, fără a avea în vedere aspectele esențiale, prezentate prin apărările formulate.

Astfel, s-a arătat în fata instanței prin apărările formulate, motivele pentru care nu sunt îndeplinite cele patru condiții cumulative ale răspunderii civile delictuale, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat, acesta nefiind cert, lichid si exigibil. Reclamanta Asocierea A. S.R.L. precizând expres în fata instanței că nu a achitat contravaloarea chiriei, deoarece exista o prevedere cuprinsă în actul adițional nr. x în ceea ce privește momentul în care devine exigibilă obligația de plată, iar instanța nu a arătat temeiul legal pentru care se impune respingerea argumentelor formulate.

În acest context, se arată că instanța de apel, în mod eronat a reținut că aspectele faptice cuprinse în considerentele expuse sunt comune cu litigiul menționat și nu au suferit modificări, cată vreme s-a arătat că au avut loc modificări juridice față de perioada 2010-2012.

Tot în același context, se susține că reclamanta a recunoscut că a existat o modificare succesivă a proprietarilor depozitului de la E., între doi membrii ai Asocierii, respectiv A. S.R.L. si - S.C. C. S.R.L., iar în prezent, spre deosebire de situația care a determinat pronunțarea deciziei nr. 2304/2017 cu autoritate de lucru judecat, Asocierea este formată din A. S.R.L. care deține cota de 97% din asociere și D. S.A. care deține cota de 3% astfel că există dubii rezonabile cu privire la realitatea prejudiciului suferit, în condițiile în care A. S.R.L. este proprietarul depozitului pentru care se presupune că se va achita chiria, aspecte relevante de care judecătorul nu a ținut cont, încălcând astfel, art. 22 C. proc. civ.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a încălcat normele de drept cu privire la răspunderea civilă delictuală, respectiv dispozițiile art. 998 și 999 din C. civ. de la 1864.

Astfel, fapta ilicită constatată a fost încălcarea obligației legale de decontaminare a cantității de 65.845 tone materiale contaminate excavate, iar prejudiciul constatat reprezintă contravaloarea chiriei către reclamantă, sens în care recurenta solicită ca instanța să constate că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și presupusul prejudiciu, având în vedere faptul că reclamata nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a încălcării de către pârâtă a obligației de decontaminare.

Așadar, reclamanta a înțeles să renunțe la cheltuielile reprezentate de salarii, de cheltuieli indirecte și cheltuieli directe, precum și la cheltuielile aferente instalației spălare soluri și nu a făcut dovada prejudiciului cauzat ca urmare a măsurilor de decontaminare efectuate, prin urmare instanța, în mod eronat a constatat în sentința recurată efectul pozitiv al autorității absolute a lucrului judecat prin decizia nr. x

În continuare, recurenta prezintă acțiunile întreprinse de către CNAIR, precum și de către alte instituții, privind proiectul "Decontaminarea solului contaminat cu hexaclorciclohexan (HCH) si mercur (Hg) rezultat din eliberarea amplasamentului Autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, Sector 2B, Km 10+500 și depozitat temporar în depozitul de la Fata Dealului, atât din punct de vedere al finanțării, precum și pentru demararea unor proceduri de achiziție publică.

În ceea ce privește petitul de cerere nr. x din cererea de chemare în judecată, respectiv obligarea CNAIR la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, recurenta solicită instanței să constate că în mod eronat, instanța a luat act de faptul că reclamanta le va solicita pe cale separată, întrucât precizarea făcută înainte de închiderea dezbaterilor în fond, după ce, în prealabil, cheltuielile de judecată fuseseră solicitate prin cererea de chemare în judecată/întâmpinare, reprezintă, de fapt, o veritabilă renunțare la judecată.

Totuși, renunțarea la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată trebuie să respecte exigențele art. 406 C. proc. civ., în primul rând, renunțarea trebuie făcută personal sau prin mandatar cu procură specială. Astfel, avocatul care solicită cheltuielile de judecată pe cale separată trebuie să facă dovada unui mandat special acordat de către clientul său, prin care este împuternicit să facă acte de dispoziție, astfel cum indică art. 81 alin. (1) C. proc. civ. or, în prezenta cauza avocatul apelantei-reclamante nu a făcut dovada în sensul celor precizate.

Prin urmare, recurenta consideră că acest petit trebuia respins ca nedovedit, în contextul în care apelanta-reclamantă a arătat abia la ultimul termen că înțelege să solicite cheltuielile ocazionate de prezentul dosar pe cale separată, fiind astfel încălcate prevederile art. 406 și 452 C. proc. civ., context în care, instanța nu va putea lua act de solicitarea referitoare la cheltuielile de judecată pe cale separată și va fi nevoită să respingă acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Prin întâmpinarea, depusă la 25 februarie 2021, recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a invocat pe cale de excepție netimbrarea și nulitatea recursului reclamantei, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare indicate, sens în care se impune aplicarea sancțiunii nulității recursurilor, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă.

Prin notele scrise, depuse la 2 martie 2021, în completarea întâmpinării depuse la 25 februarie 2021, recurenta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de liderul Asocierii, A. S.R.L., ca netemeinic și nefondat și, pe cale de consecință menținerea în parte, în ceea ce privește petitul nr. 2 din cererea de chemare în judecată, a deciziei atacate.

Prin răspunsul la întâmpinarea recurentei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., depusă la 16 martie 2021, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea susținerilor pârâtei ca nefondate și admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 27.05.2021, comunicarea raportului părților, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 16.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în complet de filtru, a respins excepția de netimbrare și excepția nulității recursului, excepția lipsei calității procesuale de folosință, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal și consensual și a admis în principiu recursurile declarate de recurenta-reclamantă Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1226 A din 06 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a fixat termen la data de 03.03.2022, cu citarea părților.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererile de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 1226 A din 06 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă atât recursul reclamantei, cât și recursul pârâtei, ca nefondate, pentru considerentele care succed:

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. se rețin următoarele:

Prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă a criticat decizia pentru nemotivarea hotărârii, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se impută lipsa rolului activ al instanței de apel în stabilirea faptelor ca premisă necesară aplicării legii, adică încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, motivarea inadecvată a hotărârii și neanalizarea coroborată a tuturor probelor cauzei.

Într-un prim considerent, instanța supremă subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acesteia.

Din acest punct de vedere, hotărârea instanței de apel este motivată; ea prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat și, în raport cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocat de recurenta-pârâtă, arată probele verificate, modalitatea interpretării lor și conturează concluziile instanței devolutive.

Respingerea argumentelor pârâtei, imputată de recurentă, va fi verificată din perspectiva încălcării art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. coroborat cu art. 22 C. proc. civ.

Astfel, examinând considerentele hotărârii și modul în care instanța de apel s-a raportat la probele administrate în ansamblu, Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, din perspectiva avută în vedere.

Instanța de apel a valorificat probele administrate în cauză, dându-le semnificație în planul stării de fapt; dincolo de aceste verificări, evaluarea lor în contextul general al examinării probelor este atributul instanței de fond, necenzurabil din perspectiva legalității, reținându-se că aprecierea probelor în ansamblu este lăsată în marja de apreciere a instanței de fond.

Înlăturând, așadar, această parte a motivelor de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că este nefondat și motivul de casare derivat din încălcarea obligației instanței de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, pe baza unei situații de fapt pe deplin clarificate.

Obligația instanței de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale a fost respectată. În egală măsură, instanța a ținut seama de toate circumstanțele cauzei și a asigurat respectarea cumulată a principiilor procesului civil, echității și bunei-credințe.

Recurenta-pârâtă, arată că prin modalitatea de statuare în fapt, deciziei îi lipsește calitatea esențială de a stabili adevărul, în măsura în care instanța de apel nu a motivat și nu a arătat temeiul legal pentru care se impune respingerea argumentelor sale, prin care a încercat să demonstreze faptul că reclamanta nu a suferit prejudiciul constând în contravaloarea chiriei pentru un depozit pe care îl are în proprietate.

Examenul hotărârii recurate permite instanței supreme observația că instanța de apel a subliniat, în mod decisiv, chiar repetat, că aspectele faptice cuprinse în considerentele litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 sunt comune cu litigiul de față și a evidențiat în ce măsură împrejurări relevante prezentei cauze se află sub efectul pozitiv al autorității de lucru judecat impus de litigiul anterior.

În contextul arătat, instanța de apel a lămurit deplin starea de fapt și a soluționat procesul cu respectarea rolului său activ în funcția concretă de realizare a justiției. Astfel, în mod decisiv, instanța de apel a stabilit că pe baza situației de fapt pe care a analizat-o din perspectiva elementelor răspunderii delictuale sunt întrunite condițiile pentru atragerea acestei răspunderi.

În lămurirea deplină a cauzei, instanța de apel, contrar susținerilor recurentei-pârâte a motivat respingerea argumentelor pârâtei privind caracterul cert al prejudiciului.

Cu referire la necesitatea lămuririi calității de creditor ori debitor al reclamantei și de lămurire a calității de proprietar al terenului, instanța a apreciat că este lipsită de relevanță verificarea aspectelor invocate, întrucât pretinsul transfer a operat la data de 10.02.2010, anterior perioadei relevante reținută în litigiul anterior.

În consecință, în ce privește lipsa caracterului cert al prejudiciului, a respins apărările pârâtei raportat la puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2304/2017.

Examinând încălcarea normelor de drept civil cu privire la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la lipsa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, având în vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit ca urmare a încălcării de către pârâtă a obligației de decontaminare.

După un lung expozeu al demersurilor pentru demararea Procedurii de Achiziție Publică în vederea încheierii unui contract pentru tratarea și eliminarea deșeurilor constituite din solul contaminat și după o reconsiderare a probelor, aspecte care excedează analiza de nelegalitate la care se delimitează examinarea căii extraordinare de atac, recurent-pârâtă a arătat printr-un alt motiv de recurs că instanța de apel a încălcat normele de drept material reprezentate de art. 998 și 999 C. civ. pronunțând decizia recurată.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că s-a comis o încălcare a normelor de drept atunci când instanța de apel a constatat că fapta ilicită a constat în încălcarea obligației legale de decontaminare a cantității de 65.845 tone materiale contaminate excavate, dar și atunci când a statuat că prejudiciul invocat de reclamantă reprezintă contravaloarea chiriei către reclamantă.

Cu privire la modul de expunere a criticilor, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, de asemenea, nu sunt proprii recursului și nu reprezintă motive apte să ofere instanței de recurs pârghiile unui control de legalitate, nemulțumirile recurentei-pârâte legate de soluția recurată, de modul în care instanța de apel concluzionează asupra stării de fapt și evaluării probatoriului, nu vor fi examinate în recurs, cale excepțională de atac care urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Amintind recurentei-pârâte că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

În ceea ce privește fapta ilicită s-a reținut corect că în temeiul art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 și H.G. nr. 349/2005, cu reținerea efectului pozitiv al autorității absolute a lucrului judecat prin decizia civilă nr. 2304/2017, pârâta avea obligația de decontaminare a cantității suplimentare de 65.774,832 tone de sol contaminat excavat în baza Adresei nr. x/09.09.2009.

In ceea ce privește demersurile inițiate de pârâtă, s-a apreciat corect asupra faptului că acestea nu au fost de natură sa satisfacă îndeplinirea acestei obligații, vinovăția pârâtei fiind reținută sub forma intenției.

Cu privire la cuantumul prejudiciului, acesta a fost stabilit în modalitatea chiriei pentru depozitarea cantității de deșeuri, cuantumul acestuia fiind calculat de către expertiza tehnică judiciară. Față de obiecțiunile reclamate de către pârâtă, instanța a apreciat în mod just că sunt comune litigiului anterior, fiind tranșate definitiv la momentul soluționării cauzei anterioare.

Și cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu s-a reținut efectul pozitiv al autorității lucrului judecat al deciziei nr. 2304/2017, care a statuat că prin neîndeplinirea obligației legale de decontaminare, a fost produs un prejudiciu reclamantei, constând în costurile legale de depozitarea solului contaminat.

Dincolo de aceste considerente, instanța supremă arată că toate celelalte aspecte sesizate de recurenta-pârâtă nu reprezintă decât o reinterpretare a stării de fapt, bazată pe o evaluare proprie a probelor, propusă spre validare instanței de recurs, chestiuni care nu vor fi examinate.

Critica recurentei-pârâte privind cheltuielile de judecată a fost argumentată cu trimitere la încălcarea prevederilor art. 406 și 452 C. proc. civ., solicitarea cheltuielilor pe cale separată având ca efect dezinvestirea instanței în legătură cu pretenția constând în obligarea părții adverse la plata acestora.

În esență, se arată că acest petit trebuia respins ca nedovedit, solicitarea reclamantei echivalând cu o renunțare la judecată.

Dispozițiile art. 6 și 9 C. proc. civ. cuprind reglementări referitoare la dreptul de dispoziție al părților și la principiul disponibilității.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, dar și de mijloacele procesuale acordate de lege.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că în speță au fost respectate toate aceste dispoziții legale, instanța de apel luând act de împrejurarea potrivit căreia reclamanta urmează a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, asupra solicitării cuprinsă în cererea de chemare în judecată, partea putând reveni până la închiderea dezbaterilor.

Astfel pe baza celor reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că motivele recursului pârâtei, examinate în limitele încadrării lor în motivele de casare prevăzute de lege, sunt în totalitate nefondate și vor fi înlăturate.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A..

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta ASOCIEREA dintre A. S.R.L., B. S.R.L., SECTAR S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. se rețin următoarele:

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost argumentat cu referire la dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocând încălcarea principiului contradictorialității.

În concret, se reproșează instanței de apel că nu a pus în discuția contradictorie a părților chestiunea expirării valabilității autorizației de mediu, caracterul cert al prejudiciului aferent capătului 2 al cererii de chemare în judecată și chestiunea inexistenței interesului născut și actual al reclamantei de a solicita prejudiciul eferent capătului 2 al acțiunii.

Se reține că nu se poate aprecia ca fiind încălcate dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. privind principiul contradictorialității, atât timp cât instanța de apel în evocarea fondului a pus în discuție toate aspectele esențiale în soluționarea cauzei, a respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

În speță, se constată că printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, interpretând corect întreaga documentație existentă, soluția pronunțată fiind în deplină concordanță cu situația de fapt și de drept.

Dintr-un alt punct de vedere, se constată că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor.

Instanța de apel în ceea ce privește solicitarea de obligarea a pârâtei la plata daunelor interese în continuare, până la data îndeplinirii obligației de decontaminare și eliberării depozitului E., s-a raportat la data valabilității autorizației de mediu și la lipsa caracterului cert al prejudiciului, care nu poate fi anticipat sub aspectul întinderii în timp.

Astfel fiind, se constată că soluția instanței de prim control judiciar este corectă, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, neexistând o încălcare a normelor procedurale pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că raționamentul instanței de apel privind reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat între litigiul anterior și prezentul, poate fi aplicat prin asemănare și pentru perioada 17.10.2018-06.10.2020, în ce privește modalitatea de calcul a prejudiciului, pentru admiterea în parte a capătului 2 al acțiunii.

Instanța supremă reține că evaluarea modului în care pârâta a înțeles să își îndeplinească obligația legală de decontaminare a vizat perioada 17.10.2015-17.10.2018, desdăunarea reclamantei fiind admisă până la limita introducerii acțiunii în daune.

Extinderea daunelor solicitate de reclamantă, ulterior momentului introducerii acțiunii și pronunțării hotărârii nu este posibilă, evaluarea pagubei prin culpă nefiind posibilă, în lipsa caracterului cert și actual al prejudiciului.

De asemenea, admiterea în parte a acestui capăt al cererii, până la data pronunțării deciziei instanței de apel nu este posibilă, momentul de la care este îndreptățită reclamanta să pretindă daune interese compensatorii fiind cel al punerii în întârziere prin cererea de chemare în judecată.

Instanța reține, în primul rând, că reprezintă motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contrazicerile între considerentele aceleiași hotărâri, iar nu pretinsa eronată motivare, pentru repunerea în discuție a stabilirii existenței sau inexistenței faptelor care în opinia recurentei-reclamante susțin admiterea acțiunii.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de recurenta-reclamantă, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat, întrucât nu a dat efect autorității de lucru judecat a deciziei nr. 2304/2017 în ce privește modalitatea de evaluare a prejudiciului pentru perioada 17.10.2015-17.10.2018 nu pot fi reținute.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat.

În speță, instanța de apel a constatat că pretențiile solicitate prin prezenta acțiune sunt reprezentate de daune interese constând în costuri cu depozitarea celor 65.774,832 tone sol contaminat, în perioada 17.10.2015-17.10.2018 și în analiza sa a evidențiat în ce măsură împrejurările prezentei cauze se află sub efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei evocate.

În ceea ce privește modalitatea de evaluare a prejudiciului, instanța de apel a reținut efectul autorității lucrului judecat a deciziei nr. 2304/2017 cu privire la reperele acesteia legate de evaluarea prejudiciului și la aspectele supuse analizei prin obiecțiunile la raportul de expertiză.

Limitele expuse de instanța de apel cu privire la reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat au fost în mod clar expuse, iar considerentele care au vizat respingerea petitului 2 al acțiunii au fost redate anterior.

Ca atare, instanța de recurs constată că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, drept pentru care, în speță, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai invocat greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 998-999 C. civ., critică circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce privește pretinsa greșită aplicare a prevederilor art. 998-999 C. civ., constată că instanța de apel a respins petitul 2 al cererii de chemare în judecată, având în vedere lipsa caracterului cert al prejudiciului, sub aspectul întinderii sale.

Deși instanța de apel a constatat că fapta ilicită a pârâtei constă în încălcarea de către pârâtă a obligației de decontaminare a materialelor contaminate, a apreciat că pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii nu se poate anticipa în ce măsură reclamanta va permite pârâtei să își îndeplinească obligația de decontaminare, neputând fi anticipată nici derularea raporturilor juridice decurgând din contractul de colaborare de prestări servicii nr. x/2009.

Așa fiind, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei Asocierea dintre A. S.R.L., B. S.R.L., Sectar S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. și de recurenta-pârâtă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă ASOCIEREA dintre A. S.R.L., B. S.R.L., SECTAR S.A., C. S.R.L. și D. S.A. prin lider A. S.R.L. prin administrator judiciar F. și de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ de ADMINISTRARE a INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva deciziei civile nr. 1226 A din 06 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2022.