ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, petenții au invocat dispozițiile art. 140 alin. (1) teza I, alin. (2), art. 141 și art. 142 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 76 din 20 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, apreciind că există motive de bănuială legitimă în sensul dispozițiilor art. 140 alin. (2) C. proc. civ., a admis cererea formulată de petenți, fiind strămutat dosarul nr. x/2013 de pe rolul Curții de Apel București la Curtea de Apel Pitești.

Contestatorii susțin că soluția de admitere a incidentului procedural al strămutării pricinii este rezultatul unei erori materiale, care constă într-un fapt negativ, respectiv în inexistența unor motive de bănuială legitimă.

Potrivit contestatorilor motivele indicate în cererea de strămutare sunt exclusiv motive ce țin de fondul apelului și de interpretarea probatoriului, care nu sunt cauze de bănuială legitimă, astfel că soluția de admitere a cererii de strămutare este consecința unei erori materiale.

Referitor la condițiile de admisibilitate, contestatorii au susținut că soluția din cererea de strămutare are efectul unei încheieri interlocutorii supusă dispozițiilor referitoare la hotărârile judecătorești de dezînvestire și că legiuitorul nu interzice expres exercitarea căii extraordinare de atac, arătând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 504 C. proc. civ.

La 28 februarie 2022, intimații B. și A. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. (2) C. proc. civ.

La 7 martie 2022, contestatorii au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate, ca nefondate.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată de intimată, prin întâmpinare, urmând a respinge calea extraordinară de atac ca inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cauza are ca obiect contestația în anulare formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., împotriva încheierii nr. 76 din 20 ianuarie 2022, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea de strămutare a judecății dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se solicită instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege să anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (. . . . . . . . . .) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale" și art. 503 alin. (3) din același cod "dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că încheierea prin care a fost soluționată o cerere de strămutare a judecății unui proces nu se înscrie în sfera celor pentru care legiuitorul a reglementat posibilitatea promovării acestei căi de atac.

Esențial în aprecierea admisibilității contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., este faptul ca această cale extraordinară de atac să fie promovată fie împotriva unei decizii pronunțate în recurs potrivit art. 503 alin. (2) din același cod, fie împotriva unei hotărâri a instanței de apel ce nu poate fi atacată cu recurs potrivit art. 503 alin. (3) din același act normativ.

Or, în cauză, contestația în anulare este formulată împotriva încheierii prin care a fost soluționat un incident procedural, respectiv o cerere de strămutare a judecății unui proces, hotărâre ce nu se înscrie în sfera celor pentru care legiuitorul a reglementat în mod expres posibilitatea promovării acestei căi extraordinare de atac.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Contrar celor susținute de contestatori, chiar dacă încheierea de soluționare a cererii de strămutare este interlocutorie și definitivă, fiind supusă dispozițiilor referitoare la hotărârile judecătorești de dezînvestire, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac prin dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ., iar încheierea prin care a fost soluționat un incident procedural nu se regăsește în aceste situații.

Prin urmare, Înalta Curte reține că a fost atacată o încheiere pronunțată într-o cerere de strămutare, care, deși era definitivă, nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestației în anulare întrucât nu sunt îndeplinite cerințele menționate la art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ., calea extraordinară pronunțată fiind inadmisibilă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 508 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorii C. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar D.. și E. împotriva încheierii nr. 76 din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii S.C. C. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar D.., și E. împotriva încheierii nr. 76 din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2022.