ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 93/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 9 decembrie 2020, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat strămutarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Argeș, secția civilă, pentru motive de bănuială legitimă.
Față de această împrejurare, procedând la efectuarea verificărilor în sistemul de evidență informatizată a instanțelor judecătorești, Înalta Curte reține că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă la data de 24 noiembrie 2020, dată la care erau aplicabile dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.
Prin urmare, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din actul normativ evocat, potrivit cu care:
"Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia. (...)."
Prin cererea dedusă judecății s-a solicitat strămutarea, întemeiată pe motiv de bănuială legitimă, a unui dosar ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanță care se află în circumscripția Curții de Apel Pitești.
În considerarea argumentelor expuse, prin prisma dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 130 alin. (2) din același cod, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cererea de strămutare formulată de petentul A. este Curtea de Apel Pitești, în favoarea căreia va opera declinarea de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul A., privind strămutarea pricinii care face obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Argeș, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2021.