ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 388/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimata-debitoare C., prin administrator judiciar D.. și cu intimații-pârâți E. S.A. - SUCURSALA VÎLCEA, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ VÂLCEA, PRIMĂRIA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva sentinței civile nr. 7149 din 10 decembrie 2019 și a tuturor încheierilor pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au formulat cerere de revizuire.

În motivare, revizuenții arată că cererea de admitere a creanței, depusă la registratura secției a VII-a Civilă la data de 09.02.2016, a fost însoțită de: sentința civilă nr. 5790 din 22 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2010, hotărâre pusă în executare silită în anul 2013; raportul de expertiză întocmit de expert tehnic inginer F. în dosarul nr. x/2010; calculul dobânzii legale calculate la evaluarea obligațiilor din titlul executoriu, din momentul în care sentința civilă nr. 5790 din 22 mai 2012 a devenit executorie, respectiv din 23.05.2012; încheierea de deschidere a dosarului de executare nr. 209 din 2013, emisă de B.E.J.A. G.; încheierea de deschidere a dosarului de executare nr. 30 din 2014, emisă de Biroul Executorului Judecătoresc H.; încheierea de ședință din 12.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr. x/2013, prin care a fost încuviințată executarea silită a debitoarei C. S.R.L., la cererea creditorilor A. și B.; dovezile că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 903 din C. proc. civ. privind autorizarea creditorului să treacă la executarea obligațiilor din titlul executoriu pe cheltuiala debitoarei; copie patrimoniu debitoare la data de 18.04.2013; proces-verbal de sechestru pe bunurile debitoarei (18 autovehicule) întocmit de executorul judecătoresc I. la data de 06 mai 2015; ordin de retragere numerar - J. nr. x din 22.07.2013; factura emisă de expert tehnic judiciar K. nr. CCM 1652 din 22 septembrie 2014 și chitanța nr. x din 22.09.2014; adresa Brigăzii Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliție Române nr. x din 25.06.2014; certificat de grefă din 07.10.2014, în original, eliberat în dosarul nr. x/2013; contractul de construire nr. x din 22.05.2006, încheiat între debitoare și creditorul A.; publicație de vânzare imobil prin licitație publică dosar de executare nr. 30 din 22.09.2014; încheiere de înregistrare a cererii de executare silită, dosar de executare nr. 30 din 2014, executor judecătoresc H.; proces-verbal de sechestru nr. x din 28.04.2014; decizia civilă nr. x/R - COM din 27 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2011, prin care a fost admis recursul și a fost anulat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 15.02.2007.

Revizuenții apreciază că probele depuse la dosarul cauzei, mai sus menționate, sunt probe câștigate, astfel încât instanța de apel trebuia să țină cont și de acestea în pronunțarea hotărârii, conform deciziei nr. 9, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020 - recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea.

Revizuenții au mai susținut că dreptul prin care au solicitat instanței continuarea executării silite, conform cererii de chemare în judecată formulată în dosarul cauzei, a fost tranșat prin mai multe hotărâri definitive și irevocabile, care au autoritate de lucru judecat, înainte ca debitoarea C. S.R.L. să depună cerere la Tribunalul București pentru a intra în procedura insolvenței, motiv pentru care hotărârile definitive care au fost pronunțate ulterior de către Tribunalul București sau Curtea de Apel București trebuie anulate.

În acest sens, revizuenții au invocat sentința civilă nr. 5790 din 22 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2010, prin care instanța a obligat debitoarea să remedieze deficiențele apartamentului nr. x, lucrările de remediere fiind evaluate la 46.834 RON + 3.153 RON scara de acces la etajul 2 și să returneze suma de 14.325 euro, reprezentând diferența de preț decurgând din folosirea altor materiale de construcție decât cele prin care s-a constituit prețul, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.800 RON; încheierea de încuviințare a executării silite din 12.04.2013, pronunțată de instanța de executare, respectiv de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2013, prin care a fost încuviințată executarea silită a sentinței civile nr. 5790 din 22 mai 2012, încheiere care este definitivă și irevocabilă; decizia civilă nr. 1321 A din 24 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2013, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc B.E.J.A. G. de a-și îndeplini atribuțiile prevăzute de lege, în contradictoriu cu C. S.R.L., prin care instanța a admis apelul declarat de apelantul A., a admis plângerea și a obligat intimatul B.E.J.A. G. să continue executarea silită asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei C. S.R.L.; sentința civilă nr. 509 din 22 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2013; decizia Curții de Apel Pitești nr. 724R - COM din 27 februarie 2013, prin care a fost anulat procesul-verbal nr. x din 15.02.2007, emis de primăria Rîmnicu Vâlcea la imobilul din speță, hotărâre definitivă și irevocabilă.

Au arătat revizuenții că au fost înscriși în tabel pe baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care excedează competenței de verificare din partea organelor care aplică procedura insolvenței.

S-a invocat și faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 13/2019 în recursul în interesul legii, prin care a stabilit că lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

Potrivit revizuenților, contractul de construire imobil nr. x din 22.05.2006 și contractul de vânzare-cumpărare imobil intră sub incidența dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Legea insolvenței. Obligațiile rezultând dintr-o promisiune bilaterală de vânzare certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar la cererea promitentului cumpărător, deoarece prețul a fost plătit integral debitoarei, achitându-se mai mult decât prețul real cu 14.300 euro.

Mai mult, revizuenții au susținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 50/199 privind executării lucrărilor de construcții, dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverințe/unui certificat de atestare a edificării construcției. În cazul construcțiilor pentru care execuția lucrărilor s-a realizat fără autorizație de construire, iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor, certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției va fi emisă în baza unei expertize aplicabile cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale.

Revizuenții au susținut că debitoarea nu a respectat autorizația de construire și că procesul-verbal de recepție a fost anulat conform deciziei Curții de Apel Pitești nr. 724R-COM din 27 februarie 2013.

Un ultim argument vizează faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 105 din Legea nr. 85/2014, deoarece nu avea dreptul să verifice creanțe constatate prin hotărâri judecătorești irevocabile și executorii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din 21 aprilie 2021, din oficiu, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a pus în discuție excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire, iar prin decizia civilă nr. 773A din 28 aprilie 2021 a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cauzei.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 3 iunie 2021, sub dosar nr. x/2021.

Analizând cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte urmează să o respingă pentru considerentele care succed:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Potrivit art. 513 alin. (4) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, " "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existența unor hotărâri potrivnice, in sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate, de părți, obiect și cauză.

Textul art. 431 are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți), fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății în cel de al doilea litigiu.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greșeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale și pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri și motive nu se înscriu în voința expresă și neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securității juridice întrucât deschide căi de desființare a hotărârilor judecătorești acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.

Pentru a deveni incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce privește efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative: hotărârea supusă revizuirii (cea din urmă) să fie pronunțată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susțină și să conducă, sub aspectul raționamentului logico-juridic, spre soluția pronunțată și, de asemenea, aceste considerente să tranșeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecății.

În speță, cea din urmă cerință nu este îndeplinită.

Astfel, hotărârea judecătorească invocată de revizuenți nu conține considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii, și nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuție, din nou, în litigiul intervenit între părțile din prezenta cauză.

Înalta Curte reține că, în speță, revizuenții au solicitat instanței să constate că decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire se solicită, nesocotește autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 724/R-COM din 27 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte reține că prin decizia nr. 724/R-COM din 27 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2011, a fost admis recursul declarat de reclamanții L., A., M., ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI "N.", împotriva deciziei nr. 7 din 11 octombrie 2012, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, intimați fiind reclamanta O. și pârâtele S.C. C. S.R.L. și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA; a fost modificată soluția din apel, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței, admiterii cererii și constatării nulității procesului-verbal nr. x/15.02.2007.

Totodată, prin decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire se solicită, a fost respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimata-debitoare C., prin administrator judiciar D.. și cu intimații-pârâți E. S.A. - SUCURSALA VÎLCEA, OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ VÂLCEA, PRIMĂRIA RÂMNICU VÂLCEA, împotriva sentinței civile nr. 7149 din 10 decembrie 2019 și a tuturor încheierilor pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Pentru a pronunța această din urmă hotărâre, curtea de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 7149 din 10 decembrie 2019, Tribunalul București a respins cererea reclamanților A. și B..

Totodată, instanța de apel a reținut că prin cererea dedusă judecății, reclamanții A. și B. au solicitat executarea creanței lor, atragerea răspunderii administratorului judiciar, rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare, anularea tuturor actelor întocmite de administratorul special și judiciar, nulitatea absolută a rapoartelor lichidatorului, trecerea la faliment a debitoarei. Prin cererea modificatoare, depusă la dosar, reclamanții au renunțat expres la o parte din cererile introductive și au subliniat că înțeleg să învestească instanța cu următoarele 3 capete de cerere: executarea creanței, atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului judiciar și trecerea la faliment.

Curtea de apel a constatat că, prin încheierea din data de 1.10.2019, judecătorul sindic a disjuns și conexat la dosarul nr. x/2015 capătul de cerere vizând trecerea la faliment.

Astfel a arătat curtea de apel, după o atare operațiune administrativă, prima instanță a rămas investită cu două capete de cerere: executare creanță și antrenare răspundere patrimonială, iar din cercetarea soluției pronunțate de judecătorul sindic, aceasta a vizat exclusiv antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului.

În privința capătului de cerere ce viza executarea creanței, Curtea a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 445 C. proc. civ., potrivit cărora, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci doar în condițiile art. 442-443 C. proc. civ., în caz contrar reclamanții fiind lipsiți de un grad de jurisdicție. Așadar, instanța a apel a arătat că, în privința cererii de executare a creanței, reclamanții numai după ce vor primi o soluție asupra acesteia, vor putea exercita calea de atac deschisă de lege.

Ca atare, unicele motive de apel analizate de curtea de apel au fost cele care vizau atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului.

Înalta Curte arată că, în condițiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acțiuni sunt diferite, nu poate exista o legătură între acestea, nefiind vorba despre hotărâri potrivnice prin care să fi fost analizată de către instanțe diferite aceeași chestiune litigioasă, aplicarea efectelor puterii de lucru judecat fiind exclusă.

Mai mult decât atât, argumentele expuse de revizuenți în susținerea cererii de revizuire vizează exclusiv creanțele pe care susțin că le dețin, or, astfel cum s-a arătat mai sus, unicele motive de apel ce au fost analizate prin decizia civilă nr. 466 din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, au fost cele care vizau atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului. În privința capătului de cerere vizând executarea creanței, curtea de apel a subliniat imposibilitatea formulării directe a apelului, atât timp cât nu a fost solicitată procedura de completare a hotărârii.

În condițiile în care elementele de fapt din cadrul celor două acțiuni civile sunt diferite, reiese că între cele două cauze nu există o legătură care să justifice constatarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că, în speță, nu este întrunită condiția cumulativă a identității chestiunilor litigioase rezolvate în hotărârea indicată de revizuenți cu acelea din cauza dedusă judecății.

În consecință, întrucât nu se identifică ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 466 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 466 din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.