Colibaba împotriva Republicii Moldova

Reclamantul, dl Vitalie Colibaba, este un național moldovenesc născut în 1978 și locuiește în Chișinău. La 21 aprilie 2006, reclamantul a fost arestat pentru a ataca un ofițer de poliție. La 25 și 27 aprilie 2006, reclamantul a fost presupus torturat de ofițer de poliție I.M. și alți doi ofițeri de poliție pentru a extrage o mărturisire de la el. Potrivit reclamantului, mâinile și picioarele lui au fost legate împreună în spatele spatei și un bar de metal dintr-un hangar a fost trecut sub brațele sale. Barul de metal a fost plasat pe două scaune și corpul său a fost suspendat timp de mai mult de patruzeci de minute. Mâinile sale au fost acoperite cu pânză, astfel încât nici o urme de frânghie să rămână pe ele.

Muzica a fost cântat tare astfel încât plângerile lui nu ar fi fost auzite. În timp ce a fost suspendat în acest fel, capul său a fost acoperit cu o haină și el a fost bătut cu un scaun pe partea din spate a capului său. Aceste acte de brutalitate au fost însoțite de agresiune verbală și psihologică. Guvernul a contestat acuzațiile de maltrat. În aceeași zi, după ce a fost dus la celula sa, reclamantul a încercat să se sinucidă prin tăierea venelor. Cu toate acestea, încercarea sa nu a avut succes și a fost dus la spital. La 27 aprilie 2006, reclamantul a fost autorizat pentru prima dată să aibă contact cu avocatul său, dar numai în prezența ofițerilor de poliție. Reclamantul s-a plâns la avocat că a fost torturat.

10. Potrivit reclamantului, ca măsură de răzbunare pentru plângerea sa adresată avocatului, în aceeași seară a fost din nou torturat. A fost lovit pe cap cu o sticlă de plastic de două litri plină de apă și, de asemenea, lovit și lovit. Guvernul a contestat aceste acuzații. 11. La 28 aprilie 2006, avocatul reclamantului a depus procurorului Buiucani o plângere penală cu privire la presupusul maltrat al reclamantului. 12. La 29 aprilie 2006, reclamantul a fost luat de ofițerii de poliție care se presupunea că l-a tratat rău la Centrul de Medicină Forensică, unde a suferit un control medical în prezența lor. Avocatul său nu a fost prezent și, potrivit reclamantului, examinarea medicală a durat doar câteva minute și a fost superficială.

13. Raportul medical emis de Centrul de Medicină Forense a fost dat în data 28 aprilie 2006 și a concluzionat că, în afară de prejudiciul cauzat de tentativa sa de sinucidere, reclamantul nu a avut niciun alt semn de violență asupra corpului său. 14. La 30 aprilie 2006, procurorul Buiucani a ordonat ca ofițerul de poliție I.M. să fie îndepărtat din cazul reclamantului din cauza plângerii acesteia care presupune maltrat. Ofițerul de poliție a fost interzis chiar și de a însoți reclamantul la și din centrul de detenție. La 2 mai 2006, avocatul reclamantului a cerut procurorului districtului Buiucani să autorizeze reclamantul să facă, printre altele, examene medicale, neurologice, oftalmologice, psihiatrice.

El a solicitat ca examenele medicale să fie efectuate de medici independenți în prezența rudelor reclamantului. Această cerere a fost refuzată. 16. La 3 mai 2006, în urma plângerilor avocatului solicitant, Amnesty International a organizat acțiuni în sprijinul reclamantului prin publicarea pe site-ul lor internet rusesc o descriere a cazului reclamantului și un apel la persoanele din întreaga lume pentru a scrie Procurorului General al Moldovei, Ministerul Moldovei al Afacerilor Interne și Ambasada Moldovei în țara lor, cerându-i să ia măsuri, cum ar fi efectuarea unui examen medical al reclamantului și efectuarea unei anchete eficace asupra plângerilor sale de tortură și permițându-i reclamantului să-și îndeplinească avocatul în condiții de confidențialitate.

17. După acțiunea lui Amnesty International, autoritățile moldovenești au primit douăzeci și șapte de scrisori din diferite țări și cazul reclamantului a fost raportat în general în mass-media. 18. La 16 mai 2006, reclamantul a fost eliberat din detenție. În aceeași zi, el a solicitat asistență medicală la Centrul de Reabilitare „Memoria” pentru Victimele Torturale, o organizație neguvernamentală finanțată de Uniunea Europeană și un membru al Adunării Generale a Consiliului Internațional de Reabilitare pentru Victimele Torturale (IRCT). Se pare că a fost supus acolo la teste medicale detaliate și examene de către diverse specialiști medicali.

Într-un document intitulat „Extrage din dosarul medical” (“Extras din Fișa Medicală”), din 16 iunie 2006, emis de Centru, s-a declarat, printre altele, că reclamantul a suferit consecințele traumei craniene, otite post-traumatice și surzitate mixtă pe partea dreaptă și hipoacusis (sensibilitate ușor diminuată, cu niveluri de prag auditiv peste normal) pe partea stângă. 19. La 18 mai 2006, reclamantul a suferit un control medical la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie al Ministerului Sănătății. Se pare că el a fost condus acolo de medicii din Centrul de Reabilitare “Memoria” pentru Victimele Torturii, care au diagnosticat traumatisme craniene. El a fost văzut de un neurochirurg, care a confirmat că reclamantul a suferit traumatisme craniene și contuzie cu tulburări vegetative permanente și hipertensiune intracraniană.

În plus, medicul a constatat că reclamantul a suferit pierderea conștiinței, otitei post-traumatice și tulburări de somn. Raportul medical al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie nu a fost emis reclamantului până la 12 iunie 2006. 20. La 24 mai 2006, procurorul G.B. din biroul procurorului Buiucani a respins plângerea de tortură a reclamantului. În decizia sa, el a declarat, printre altele, că cei trei polițiști presupusi implicați în actele de tortură au fost interogați și au refuzat toate acuzațiile; că, potrivit raportului medical din 28 aprilie 2006, reclamantul nu a avut nici un semn de tortură asupra organismului său; și că în biroul în care se presupune că a fost torturat nici un hangar de haină nu a fost găsit.

În ceea ce privește tentativa sa de sinucidere, procurorul a considerat că a fost simulat pentru a evita responsabilitatea penală. 21. La 30 mai 2006, reclamantul a apelat la Curtea de district Buiucani împotriva hotărârii din 24 mai 2006. El a susținut, printre altele, că procurorul a refuzat să-l permită să facă o examinare medicală completă, astfel cum a cerut el la 2 mai 2006, și că acest lucru este contrar obligațiilor pozitive ale autorităților în temeiul articolului 3 din Convenție. De asemenea, el a informat instanța că imediat după ce a fost eliberat din detenție, el a suferit o examinare medicală care a stabilit că a fost torturat în timpul detenției sale. 22. La 15 iunie 2006, Curtea de District Buiucani a organizat o audiere în cazul în care reclamația de tortură a reclamantului.

Avocatul reclamantului a solicitat ca raportul medical al Institutului de Neurologie și Neurochirurgie din 18 mai 2006 să fie inclus în dosar. Judecătorul M.D. a admis raportul în probă. Cu toate acestea, într-o decizie de aceeași dată el a respins apelul ca nefondat fără a da o evaluare a oricărei dovezi de mai sus. El pur și simplu a repetat motivele furnizate de procurorul G.B. În decizia sa din 24 mai 2006 de respingere a plângerii de tortură. 23. La 24 iunie 2006, după ce raportul medical al Centrului de Reabilitare pentru Victimele Torturii a devenit disponibil pentru el, reclamantul a scris biroului procurorului Buiucani cerându-i să reexamineze plângerea de rău tratament în lumina raportului medical.

Cu toate acestea, la 5 iulie 2006, el a fost informat că nu există motive pentru redeschiderea anchetei. 24. Între timp, la 22 iunie 2006, reclamantul a depus o cerere la Curte în care s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost torturat și că nu a existat nici o anchetă eficientă privind acuzațiile sale de tortură. 25. La 26 iunie 2006, Procurorul General al Republicii Moldova, Valeriu Balaban, a scris o scrisoare Asociației Barorilor Moldovei, în care el a declarat, printre altele, următoarele: „În mod lipsit, Biroul Procurorului General a fost confruntat cu fenomenul prin care unii avocați moldoveni implică organizații internaționale specializate în protecția drepturilor omului în examinarea de către autoritățile naționale a cazurilor penale.

Aceste organizații sunt folosite ca instrument pentru a servi interesele personale și pentru a evita responsabilitatea penală a persoanelor suspectate. Exemple de astfel de incidente sunt cazul G., declanșat de avocatul A.U., și cazul Vitalie Colibaba, declanșat de avocatul R. Zadoinov. Mediatizarea internațională a acestor cazuri a determinat acțiunea activă a reprezentanților lui Amnesty International în vederea asigurării drepturilor clienților avocați de mai sus. După ce a examinat îndeaproape plângerile care presupună tortura și abuzuri din partea poliției... Procurorul a respins plângerile din cauza lipsei de dovezi că infracțiunile au fost comise… În astfel de circumstanțe atitudinea și comportamentul iresponsabil al avocaților A.U.

și R. Zadoinov dă naștere îngrijorării. Ei știau că nici un act de tortura a fost comis împotriva clienților lor. Cu toate acestea, ei s-au plâns la organizații internaționale fără a încerca mai întâi să utilizeze mecanismul național pentru rezolvarea acestor probleme. Ei au prezentat faptele în mod eronat pentru a câștiga cazurile lor... Aceste practici de către avocați vor fi investigate de către Procurorul General pentru a determina dacă au comis infracțiunea prevăzută la art. 335 § 2 din Codul Penal, prin publicarea la scară internațională a informațiilor false despre presupusele încălcări ale drepturilor omului, care afectează grav imaginea țării noastre. În consecință, Asociația Barorilor este solicitată să țină seama de faptele descrise mai sus, să atragă la avocații atenția situației astfel create și să prevină, în măsura posibil, orice prejudecată a autorității Republicii Moldova.” 26. Scrisoarea de mai sus a generat o dezbatere încălzită în mass-media.

La 30 iunie 2006, Asociația Barorilor Moldovani a emis o declarație oficială în care a calificat scrisoarea Procurorului General ca încercare de a intimida avocații. Într-un interviu la ziarul Ziarul de Garda, Președintele Asociației Barorilor a declarat, printre altele, că aceaceasta a fost o încercare de a intimida avocații pentru a nu se mai plânge la Curte. În același timp, Amnesty International a organizat acțiuni în sprijinul avocaților menționați în scrisoarea Procurorului General și a emis o declarație în care a declarat, printre altele, următoarele: „Amnesty International] este îngrijorat că scrisoarea adresată Asociației Barelor din Moldova este o încercare deliberată de a intimida A.U.

și Roman Zadoinov, și pentru a împiedica avocații din Moldova să facă informații publice despre încălcări ale drepturilor omului. Este o încălcare a dreptului la libertate de exprimare, și dacă avocații ar fi încarcerat pentru această infracțiune Amnesty International ar considera că sunt prizonieri de conștiință.” 27. Dispozițiile relevante ale Codului Penal au citit după cum urmează: „art. 335. Abuzul de sarcini oficiale 1. Utilizarea intențională de către o persoană... a sarcinilor sale oficiale pentru câștig personal sau pentru alte interese personale... este pedepsită cu o amendă de ... sau prin închisoare timp de până la trei ani. Aceeași infracțiune comisă de un notar, un auditor sau un avocat este pedepsită cu o amendă de 10000 mDL până la 16 000, sau prin închisoare timp de 2-5 ani...”

5. The applicant, Mr Vitalie Colibaba, is a Moldovan national who was born in 1978 and lives in Chișinău. 6. On 21 April 2006 the applicant was arrested on charges of assaulting a police officer. 7. On 25 and 27 April 2006 the applicant was allegedly tortured by police officer I.M. and two other police officers in order to extract a confession from him. According to the applicant, his hands and feet were tied together behind his back and a metal bar from a coat hanger was passed under his arms. The metal bar was placed on two chairs and his body was suspended for more than forty minutes. His hands had been covered with cloth so that no traces of rope would remain on them. Loud music was played so that his cries would not be heard.

While being suspended in this manner, his head was covered with a coat and he was beaten with a chair on the back of his head. These acts of brutality were accompanied by verbal and psychological aggression. The Government contested the allegations of ill-treatment. 8. The same day, after being taken to his cell, the applicant attempted to commit suicide by cutting his veins. However, his attempt was not successful and he was taken to hospital. 9. On 27 April 2006 the applicant was allowed for the first time to have contact with his lawyer, but only in the presence of police officers. The applicant complained to the lawyer that he had been tortured. 10. According to the applicant, as a retaliatory measure for his complaint to the lawyer, the same evening he was again tortured.

He was hit on the head with a two-litre plastic bottle full of water and also punched and kicked. The Government disputed these allegations. 11. On 28 April 2006 the applicant's lawyer lodged with the Buiucani prosecutor's office a criminal complaint concerning the alleged ill-treatment of the applicant. 12. On 29 April 2006 the applicant was taken by the police officers who had allegedly ill-treated him to the Centre of Forensic Medicine, where he underwent a medical check-up in their presence. His lawyer was not present and, according to the applicant, the medical examination only lasted several minutes and was superficial. 13. The medical report issued by the Centre of Forensic Medicine was dated 28 April 2006 and concluded that besides the injury caused by his attempted suicide, the applicant did not have any other signs of violence on his body.

14. On 30 April 2006 the Buiucani prosecutor's office ordered that police officer I.M. be removed from the applicant's case on account of the latter's complaint alleging ill-treatment. The police officer was prohibited even from accompanying the applicant to and from the detention centre. The removal was justified by the need to ensure the objectivity of the investigation into the applicant's complaints. 15. On 2 May 2006 the applicant's lawyer requested the prosecutor of the Buiucani District to authorise the applicant to undergo, inter alia, neurological, ophthalmological, psychiatric and other medical examinations. He requested that the medical examinations be carried out by independent doctors in the presence of the applicant's relatives.

This request was refused. 16. On 3 May 2006, following complaints by the applicant's lawyer, Amnesty International organised action in support of the applicant by publishing on their Russian internet site a description of the applicant's case and an appeal to people from all over the world to write to the Prosecutor General of Moldova, the Moldovan Ministry of Internal Affairs and the Moldovan Embassy in their country asking them to take action, such as conducting a medical examination of the applicant and carrying out an effective investigation into his complaints of torture, and allowing the applicant to meet his lawyer in conditions of confidentiality. 17. Following Amnesty International's action, the Moldovan authorities received twenty-seven letters from different countries and the applicant's case was widely reported in the mass media.

18. On 16 May 2006 the applicant was released from detention. On the same day he sought medical assistance at the “Memoria” Rehabilitation Centre for Torture Victims, a non-governmental organisation financed by the European Union and a member of the General Assembly of the International Rehabilitation Council for Torture Victims (IRCT). He appears to have been subjected there to detailed medical tests and examinations by various medical specialists. In a document entitled “Extract from the medical file” (“Extras din Fișa Medicală”), dated 16 June 2006, issued by the Centre, it was stated, inter alia, that the applicant had suffered the consequences of cranial trauma, post-traumatic otitis and mixed deafness on the right side and hypoacusis (slightly diminished auditory sensitivity, with hearing threshold levels above normal) on the left side.

19. On 18 May 2006 the applicant underwent a medical check-up at the Institute of Neurology and Neurosurgery of the Ministry of Health. It appears that he was directed there by doctors from the “Memoria” Rehabilitation Centre for Torture Victims who had diagnosed cranial trauma. He was seen by a neurosurgeon, who confirmed that the applicant had suffered cranial trauma and concussion with permanent vegetative disorder and intracranial hypertension. Moreover, the doctor found that the applicant was experiencing loss of consciousness, post-traumatic otitis and sleep disorder. The medical report of the Institute of Neurology and Neurosurgery was not issued to the applicant until 12 June 2006. 20. On 24 May 2006 the prosecutor G.B.

from the Buiucani prosecutor's office dismissed the applicant's torture complaint. In his decision he stated, inter alia, that the three policemen allegedly involved in acts of torture had been questioned and had denied all the accusations; that according to the medical report dated 28 April 2006, the applicant did not have any signs of torture on his body; and that in the office where he had allegedly been tortured no coat hanger had been found. As to his attempted suicide, the prosecutor considered that it had been simulated so as to avoid criminal responsibility. 21. On 30 May 2006 the applicant appealed to the Buiucani District Court against the decision of 24 May 2006. He argued, inter alia, that the prosecutor had refused to allow him to undergo a complete medical examination, as requested by him on 2 May 2006, and that this was contrary to the authorities' positive obligations under Article 3 of the Convention.

He also informed the court that immediately after his release from detention he had undergone a medical examination which established that he had been tortured during his detention. 22. On 15 June 2006 the Buiucani District Court held a hearing in the case concerning the applicant's complaint of torture. The applicant's lawyer requested that the medical report of the Institute of Neurology and Neurosurgery dated 18 May 2006 be included in the case file. Judge M.D. admitted the report in evidence. However, in a decision of the same date he dismissed the appeal as unfounded without giving an assessment of any of the above evidence. He simply repeated the reasons given by the prosecutor G.B. in his decision of 24 May 2006 dismissing the complaint of torture.

23. On 24 June 2006, after the medical report from the “Memoria” Rehabilitation Centre for Torture Victims had become available to him, the applicant wrote to the Buiucani prosecutor's office asking it to re-examine his ill-treatment complaint in the light of the medical report. However, on 5 July 2006 he was informed that there were no grounds for reopening the investigation. 24. In the meantime, on 22 June 2006, the applicant had lodged an application with the Court in which he complained under Article 3 of the Convention that he had been tortured and that there had been no effective investigation into his allegations of torture.

25. On 26 June 2006 the Prosecutor General of the Republic of Moldova, Valeriu Balaban, wrote a letter to the Moldovan Bar Association, in which he stated, inter alia, the following: “Lately, the Prosecutor General's Office has been confronted with the phenomenon whereby some Moldovan lawyers involve international organisations specialising in the protection of human rights in the examination by the national authorities of criminal cases. These organisations are used as an instrument for serving personal interests and for avoiding the criminal responsibility of suspected persons. Examples of such incidents are the case of G., triggered by the lawyer A.U., and the case of Vitalie Colibaba, triggered by the lawyer R. Zadoinov.

The international mediatisation of these cases prompted active action by the representatives of Amnesty International with a view to safeguarding the rights of the above lawyers' clients. After having examined sufficiently thoroughly the complaints alleging torture and abuse on the part of the police ... the Prosecutor's Office dismissed the complaints on the ground of lack of proof that offences had been committed… In such circumstances the irresponsible attitude and behaviour of the lawyers A.U. and R. Zadoinov give rise to concern. They knew that no acts of torture had been committed against their clients. However, they complained to international organisations without first attempting to use the national mechanism for solving such problems.

They presented the facts erroneously in order to win their cases... Such practices by lawyers will be investigated by the Prosecutor General's Office in order to determine whether they have committed the offence provided for in Article 335 § 2 of the Criminal Code, by making public on an international scale false information about alleged breaches of human rights which gravely prejudice the image of our country. Accordingly, the Bar Association is called upon to take account of the facts described above, to bring to the attention of lawyers the situation so created and to prevent as far as possible any prejudice to the authority of the Republic of Moldova.” 26. The above letter generated a heated debate in the media.

On 30 June 2006 the Moldovan Bar Association issued an official statement in which it qualified the Prosecutor General's letter as an attempt to intimidate lawyers. In an interview to the newspaper Ziarul de Garda the President of the Bar Association declared, inter alia, that this was an attempt to intimidate lawyers so that they would not complain to the Court any more. At the same time Amnesty International organised action in support of the lawyers mentioned in the Prosecutor General's letter and issued a statement in which it declared, inter alia, the following: “[Amnesty International] is concerned that the letter to the Bar Association of Moldova is a deliberate attempt to intimidate A.U.

and Roman Zadoinov, and to prevent lawyers in Moldova from making public information about human rights violations. It is a violation of the right to freedom of expression, and if the lawyers were to be imprisoned for this offence Amnesty International would consider them prisoners of conscience.” 27. The relevant provisions of the Criminal Code read as follows: “Article 335. Abuse of official duties 1. Intentional use by a person... of his or her official duties for personal gain or for other personal interests... shall be punishable by a fine of ... or by imprisonment for up to three years. 2. The same offence committed by a notary, auditor or lawyer shall be punishable by a fine of MDL 10,000 to 16,000, or by imprisonment for 2 to 5 years...”