ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1944/2021

Ședința publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la data de 04.03.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 537.981,02 RON, reprezentând contravaloarea a 8.596,67 tone de piatră concasată livrată fără documente justificative, precum și la plata sumei de 143.066,81 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate conform dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015, de la data efectuării plății, și în continuare, până la data restituirii sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 480/2020 din 22 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a obligat reclamanta la plata sumei de 4.000 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 04/A din 11 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a respins apelul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 480/22.07.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.R.L., solicitând, admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii recurate, iar, rejudecând cauza, admiterea apelului și, implicit, admiterea acțiunii introductive; cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată ca fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanța de apel, interpretând aceasta clauza contractuală de la art. VI pct. 6.1. lit. a) din contract, a considerat ca se refera doar la calitatea, din punct de vedere tehnic, a bunurilor livrate, deoarece în contractul dintre părți nu exista nicio prevedere referitoare la documentația care trebuia sa insoteasca livrările, de ordin fiscal sau administrativ (avize de insotire a mărfii, tichete de cântar), care nu ar avea legătura cu aspectele de ordin calitativ sau cantitativ ale prestației.

Cu siguranță că, afirmația instanței de apel, anume că este posibil să se considere ca intocmirea documentației aferente prestației face parte din obiectul obligației, astfel cum acesta este definit la art. 1266 C. civ., ceea ce ar însemna ca nerespectarea acestei obligații de intocmire și inmanare a tichetului de cântar ar putea constitui o executare necorespunzatoare a obligațiilor asumate prin contract, susține recurenta că o îndreptățește sa considere că poziția sa este una în concordanță cu ceea ce legiuitorul a reglementat în cazul furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România, conform dispozițiilor art. 4 din H.G. nr. 1373/2008.

Recurenta-reclamantă susține că atât prima instanța, cât și instanța de apel au fost în eroare atunci când au considerat că societatea sa ar fi recunoscut ca pârâta-intimată și-ar fi îndeplinit obligația de a-i livra întreaga cantitate de piatra concasata, în realitate, recurenta confirmând, prin semnarea de primire a facturilor fiscale și a avizelor de insotire a mărfii, doar că un număr de autovehicule au transportat și livrat o anumita cantitate de piatra concasata, fără a se putea constata despre ce cantitate efectivă este vorba.

Să se susțină de către instanța de apel că această încălcare de către pârâta- intimată a obligației de a livra piatra concasata doar în baza unor tichete de cântar pentru fiecare transport în parte nu reprezintă o încălcare a obligațiilor contractuale, apreciază recurenta-reclamantă că constituie cu siguranța o aplicare greșită a legii, fiind de notorietate ca legiuitorul a stabilit imperativ această obligație în sarcina societăților care au ca obiect de activitate furnizarea și transportul rutier de mărfuri divizibile atât pentru a se preîntâmpina posibilitatea eludării obligațiilor fiscale către stat, cât și pentru a se preîntâmpina degradarea rețelei rutiere prin transportul unor cantități de mărfuri peste limita maximă admisă pentru sectorul de drum.

Recurenta arată că, atât timp cât un transport de astfel de bunuri divizibile nu este însoțit de tichetul de cântar impus imperativ de lege, este evident ca nu se poate stabili ce cantitate exactă de marfa a transportat acel autovehicul, aceasta absenta a tichetului de cântar reprezentând o incalcare evidenta a obligațiilor contractuale de către furnizorul și transportatorul bunurilor.

Nu se poate susține ca neîndeplinirea de către transportator a obligației exprese de a avea și de a înmâna beneficiarului tichetul de cântar nu-l face pe acesta pasibil decât de sancțiuni fiscale, administrative, etc, așa cum a considerat eronat instanța de apel, explicația fiind una simplă, anume, că în absenta acestui tichet de cântar este posibil ca beneficiarul sa plătească o cantitate mai mare de piatra concasata decât cea care i-a fost livrata în mod efectiv.

Recurenta-reclamantă mai arată că, nu consideră că ar trebui să se răstoarne sarcina probei în ceea ce privește cine trebuie sa dovedească ce cantitate efectivă de piatră concasată i-a fost livrată, știut fiind că numai societatea care livrează astfel de bunuri divizibile este obligata sa nu le livreze decât dacă marfa este însoțită de tichet de cântar, ceea ce înseamnă ca numai aceasta are obligația legala și posibilitatea de a cântări fiecare transport în parte, posibilitate de cântărire care, în cazul beneficiarului, nu exista.

Așadar, contrar opiniei instanței de apel, arată că a dovedit în mod clar care este întinderea efectivă a prejudiciului ce i-a fost produs, acesta constând în întreaga cantitate de piatra concasata livrata fără a fi insotita de tichete de cântar, respectiv 8.596,67 tone, în valoare de 537.981,02 RON.

În concluzie, având în vedere ca societatea pârâtă- intimată și-a executat în mod necorespunzator obligațiile contractuale asumate, in sensul ca i-a livrat o cantitate însemnată de piatră concasată, fără ca facturile fiscale emise să fie însoțite de documente justificative care sa ateste realitatea operațiunilor economice (respectiv ce cantitate de piatra concasata a fost livrata efectiv din cantitatea înscrisă în aceste facturi fiscale), recurenta-reclamantă solicită a se constata că sunt întrunite condițiile de atragere a răspunderii contractuale a societății pârâte- intimate.

De asemenea, urmare a constatării îndeplinirii defectuoase a obligațiilor contractuale, recurenta- reclamantă a mai solicitat a se constata că, potrivit dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plati nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi si penalități de intarziere sau majorări de intarziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata si pana s-au recuperat sumele.

Totodată, coroborând aceste dispoziții legale cu cele ale art. 183 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, recurenta solicită a se constata că valoarea majorărilor de întârziere datorate acesteia ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului se ridică la suma de 143.066,81 RON, modalitatea de calcul a acesteia fiind detaliata in cuprinsul tabelului anexat acțiunii introductive.

Concluzionând, luând în considerare toate aspectele menționate, recurenta-reclamantă solicită a se constata că hotărârea recurata a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și, pe cale de consecința, admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.1. Apărarea formulată

Intimata- pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 25 iunie 2021, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

V. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 august 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 30 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunțat prezenta decizie.

V. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În esență, recurenta-reclamantă pretinde o greșită interpretare de către instanța de apel a art. VI punctul 6.1. lit. a) din contractul nr. x/14.06.2017, încheiat între părți, critici ce urmează a fi verificate prin prisma respectării în cauză a dispozițiilor art. 1266 și art. 1267 C. civ., referitoare la regulile de interpretare a contractelor.

Pornind de la motivele de fapt susținute de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au concluzionat în mod legal că cererea reclamantei nu este întemeiată.

Este corectă soluția de respingere a acțiunii, fiind interpretate și aplicate corect dispozițiile legale, în sensul că nu există o nerespectare a obligațiilor contractuale din partea societății intimate-pârâte B. S.R.L., și nici nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanțele sunt în drept să aplice regulile generale de interpretare prevăzute de art. 1266- 1268 C. civ., și să atribuie clauzelor unei convenții înțelesul ce rezultă din intenția reală a părților, în cazul când termenii utilizați în redactarea acestora sunt susceptibili de interpretări diferite, iar înțelesul contractului este neclar-ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel, clauza art. VI punctul 6.1. lit. a) din contract este cât se poate de clară și neechivocă:

"Executantul, intimata-pârâtă B.- are următoarele obligații: Executantul se obligă să realizeze lucrările solicitate de Beneficiar pe perioada contractului, în bune condiții de calitate, respectând normativele tehnice în vigoare".

Față de conținutul acestei clauze, a da acesteia înțelesul dorit de recurenta-reclamantă, în sensul că intimata-pârâtă avea obligația de a livra piatra concasată doar în baza unor tichete de cântar pentru fiecare transport în parte, înseamnă a nesocoti prevederile mai sus- arătate și încălcarea regulilor de interpretare a contractelor.

În alți termeni, prin operațiunea de interpretare a unei convenții nu se poate ajunge la o modificare sau o complinire a conținutului drepturilor și obligațiilor asumate de părțile contractante, ci se urmărește doar determinarea și identificarea voinței reale și concordante a acestora, finalitate respectată de către instanța de apel.

Corect și legal s-a reținut de către aceasta, că pretinsa faptă ilicită a intimatei-pârâte, constând în neîntocmirea corespunzătoare a documentelor fiscale ce au stat la baza plăților efectuate de recurenta-reclamantă pentru piatra concasată ce i-a fost livrată de intimată, sau pretinsa nerespectare a anumitor obligații referitoare la transportul bunurilor divizibile pe drumurile publice, nu pot atrage răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, în temeiul art. 1530-1531 C. civ., astfel cum nefondat susține recurenta-reclamantă.

Nu pot fi primite, în acest sens, consecințele solicitate de recurenta-reclamantă cu invocarea art. 4 din H.G. nr. 1373/2008; pentru pretinsa nerespectare a obligațiilor stipulate la art. 5 din H.G. nr. 1373/2008, privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile din România, sancțiunea prevăzută de lege nu este cea solicitată de recurenta-reclamantă - răspunderea contractuală -, ci amenda contravențională, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din același act normativ.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că obligația de a verifica dacă documentele ce au însoțit marfa îndeplineau cerințele specifice ce decurgeau din managementul de fonduri publice, revenea recurentei-reclamante, în lumina dispozițiilor art. 1536 alin. (2) C. civ., cu posibilitatea complinirii eventualelor lipsuri și evitarea, astfel, a posibilelor prejudicii, control ce putea fi efectuat, astfel, la momentul livrării pietrei concasate, obiect al contractului lor.

Înalta Curte mai reține, totodată, dispozițiile art. 5 și 10 din O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern și controlul financiar preventiv, ce recurenta-reclamantă îl avea de efectuat în timpul derulării contractului, subsecvent respectării obligației legale de verificare a tuturor documentelor justificative la momentul respectiv.

De altfel, același sens îl au și dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, la care se pot adăuga cele prevăzute de dispozițiile O.G. nr. 119/1999 art. 5 și art. 10 alin. (3).

Înalta Curte reține că instanța de apel nu a realizat o aplicare greșită nici a prevederilor art. 1532 C. civ.

Aceste dispoziții au fost corect interpretate și aplicate, de vreme ce s-a constatat că nu s-a dovedit existența unui prejudiciu. Piatra concasată, obiect al contractului încheiat între părți, a fost livrată, conform celor stipulate de părți prin clauzele contractuale asumate, și chiar încorporată în lucrări, pentru care recurenta-reclamantă a fost remunerată.

În concluzie, pretinsele încălcări ale actelor normative invocate de recurenta-reclamantă nu constituie fapta ilicită a intimatei-pârâte de nerespectare a obligațiilor contractuale, conform dispozițiilor art. 1530 C. civ., corect și legal instanța de apel constatând că nu poate fi atrasă răspunderea contractuală acesteia.

Faptul că eventualul prejudiciu putea fi evitat, văzând, astfel, prevederile art. 1536 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie, ca atare, reținându-se că nu sunt fondate nici criticile privitoare la majorările de întârziere solicitate de recurenta-reclamantă, cu invocarea dispozițiilor art. 183 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de către recurenta- reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4/A din 11 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2021.