ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 iunie 2022
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 385 din 23 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 275 din 21 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă; recurentul-reclamant A. a fost obligat la plata sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B..
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire la data de 30 martie 2022 (data poștei), cu mențiunea că va depune motivele pe care își întemeiază calea de atac exercitată în termenul prevăzut de lege.
Dosarul a fost înregistrat la 31 martie 2022, sub nr. x/2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția netimbrării cererii de revizuire, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat".
Totodată, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
Art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Conform art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".
În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin citația emisă la data de 18 mai 2022, comunicată la 25 mai 2022, revizuentului A. i s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii .
Prin urmare, revizuentul a luat cunoștință de obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii de revizuire.
La data de 8 iunie 2022, revizuentul A. a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care a arătat că se află în imposibilitate de a motiva calea de atac exercitată, astfel încât nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru.
Având în vedere că revizuentul A. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității cererii de revizuire, prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ.
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 513 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 385 din 23 februarie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.