ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1445/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 6 ianuarie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat instanței să constate nulitatea hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei B. din 17 decembrie 2014.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 și art. 119 C. proc. civ.

La data de 2 iunie 2015, C. a depus cerere de intervenție principală, reiterând petitul și considerentele cererii principale, iar prin încheierea din 28 septembrie 2015 a fost admisă în principiu cererea de intervenție.

Prin încheierea din 23 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. în ceea ce privește cererea de constatare a nulității hotărârilor nr. 1, 2, 3 și a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A. în ceea ce privește cererea de constatare a nulității hotărârilor 4 - 9; a respins excepția lipsei de interes a reclamantului și excepția lipsei de interes a intervenientei C. ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 1160 din 3 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât cererea principală formulată de reclamantul A., cât și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C..

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 23 noiembrie 2015 au declarat apel reclamantul A. și intervenienta C..

Prin decizia civilă nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții A. și C. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2015 și a sentinței civile nr. 1160 din 3 aprilie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, recurenții A. și C. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs formulat împotriva deciziei civile nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, recurenții solicită admiterea recursului, casarea de­ciziei recurate și admiterea apelului: împotriva încheierii din data de 23.11.2015 recurenții solicită schimbarea în parte a în­cheierii apelate, în sensul respingerii excepției inadmisibilității/excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A., ca fiind neîntemeiată; împotriva sentinței civile nr. 1160/03.04.2017 recurenții solicită schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii introductive și a cererii de intervenție princi­pală și constatării nulității absolute a hotărârii AGA din 17.12.2014, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.

În motivare, recurenții susțin încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 132 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin încheierea din 23.11.2015, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., în ceea ce privește contestarea hotărârilor AGA nr. 1, 2 și 3, care au fost adoptate prin vot secret, întrucât în procesul-verbal de ședință nu ar fi fost consemnat votul "împotrivă".

Această concluzie este rezultatul încălcării normelor de drept material prevăzute de art. 132 alin. (2) coroborat cu art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care reglementează procedura votului secret, având în vedere că cerința privind consemnarea votului negativ subzistă doar în cazul votului deschis, nu și în cazul votului secret, fiind prevăzută în scopul dovedirii votul contrar, neputând fi ex¬tinsă la procedura votului secret, procedură specială în cadrul căreia votul se realizează prin distribuirea buletinelor de vot inscripționate cu numărul de acțiuni deținute de fiecare dintre acționarii prezenți.

Prin urmare, recurenții solicită constatarea nelegalității încheierii din 23.11.2015 sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a subsemnatului în ceea ce privește contestarea hotărârilor AGA nr. 1, 2 și 3.

Într-o altă critică se susține încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1254 C. civ. coroborat cu art. 1325 din același cod, care reglementează principiul retroactivității efectelor nulității, motiv de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest context, recurenții arată că instanța a respins motivul de nulitate referitor la nelegalitatea convocării adunării generale din 17.12,2014 de către consiliul de administrație ales prin hotărârea AGA din 19.09.2014 ale cărei efecte au fost desființate retroactiv ca urmare a constatării nulității absolute prin hotărâre judecătorească definitivă.

Astfel, orice excepție de Ia această regulă trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar orice limitare adusă efectelor retroactivității, fără ca aceasta să se regăsească în excepțiile prevăzute de lege, constituie o gravă încălcare a principiului retroactivității nulității actelor juridice.

Or, nu există absolut nicio excepție (expresa sau virtuală) care să cuprindă vreo limitare a efectelor retroactivității nulității în cazul constatării nulității absolute a hotărârilor AGA.

Mai susțin recurenții că instanța a respins motivul de nulitate absolută privind nelegalitatea prezidării ședinței AGA din 17.12.2014 de către o altă persoană decât Președintele Consiliului de Administrație, conform art. 129 din 1 din Legea nr. 31/1990

Această concluzie a instanței de apel cu privire la nulitatea decurgând din nelegala prezidare a ședinței AGA, conform art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - fiind fundamentată pe același raționament ca și în privința respingerii nulității față de nelegala convocare, conform art. 117 din Legea nr. 31/1990, este rezultatul încălcării normelor de drept material prevăzute de art. 1.254 C. civ. coroborat cu art. 1.325 C. civ.

Astfel, recurenții apreciază că hotărârea recurată este nelegală. fiind rezultatul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material din art. 101, art. 120 și art. 1234 din Legea nr. 31/1990. motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Este adevărat că dreptul de vot este recunoscut doar acționarilor înscriși în registrul acționarilor la data de referință, însă numai în măsura în care registrul acționarilor reflectă structura reală a acționarilor, întrucât doar în această ipoteză ne-am afla în prezența unei exercitări legale a dreptului de vot în conformitate cu evidențele înscrise în registrul acționariatului și care ar putea conduce la formarea legală a voinței sociale, conform art. 101 și art. 120 din Legea nr. 31/1990.

In ipoteza în care registrul acționarilor nu reflectă structura reală a acționariatului, întrucât în evidențele acestuia figurează fie acționari care nu au drept de proprietate asupra acțiunilor cu care sunt înscriși, fie acționari cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra unor acțiuni, însă nu sunt înscriși - este evident că formarea voinței sociale este nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 101 și 120 din Legea nr. 31/1990.

Într-o altă critică, recurenții susțin încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 172F/2011 și a sentinței civile nr. 6875/07.12.2015. motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În acest context, recurenții arată că concluzia instanței este nelegală, întrucât recunoașterea calității de proprietari a celor 1344 acționari din sentința penală nr. 172F/2011 obligă instanța în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat sa recunoască drepturile aferente calității de acționar, printre care și dreptul de vot în cadrul AGA.

Or, instanța, deși recunoaște în abstract calitatea de proprietar a celor 1.344 persoane din sentința 172F/2011 asupra celor 978.948 acțiuni, totuși în concret aceasta neaga orice drept aferent calității de acționar a acestor persoane, de vreme ce condiționează exercitarea dreptului la vot (drept aferent dreptului la proprietate) de înregistrarea formală a acestor persoane în registrul acționarilor.

Mai susțin recurenții încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 6493/2015 și 6887/08.12.2015. motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În această chestiune, se arată că n u prezintă absolut nicio relevanță faptul că prezenta cauză ar viza o hotărâre AGA diferită față de hotărârile AGA care au făcut obiectul controlului de legalitate în cele două dosare, de vreme ce chestiunile litigioase invocate în cauzele în care s-a constatat nulitatea absolută a altor hotărâri AGA sunt identice cu cele invocate în prezenta cauză.

Or, problema de drept privind încălcarea dreptului de vot al celor 1.344 acționari din sentința penală nr. 172F/2011, precum și nerespectarea dispoziții¬lor art. 101 și art. 120 din Legea nr. 31/1990 întrucât dreptul de vot aferent celor 978.948 acțiuni reprezentând 7,3188% din capitalul social a fost exercitat în cadrul adunării generale de alte persoane decât titularii dreptului de proprietate ai acțiunilor respective, este comun tuturor hotărârilor AGA.

Întrucât problema de drept - încălcarea dispozițiilor art. 101 și art. 120 din Legea nr. 31/1990 - a fost deja tranșata jurisdicțional prin 2 hotărâri anterioare definitive, rezultă că aceasta nu mai poate face obiectul unei noi cercetării judecătorești, întrucât beneficiază de autoritate de lucru judecat, conform art. 430 alin. (3) C. proc. civ.

O altă critică vizează încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 101, art. 102 și art. 120 din Legea nr. 31/1990, motiv de casare subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurenților, considerentele instanței încalcă normele de drept material prevăzute de art. art. 101, art. 102 și art. 120 din Legea nr. 31/1990, deoarece obligația manifestării unui vot unic subzista atât în situația în care acțiunea este deținuta în coproprietate de mai mulți acționari, cât și în situația în care un singur acționar deține mai multe acțiuni.

Mai susțin recurenții încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, considerentele instanței încalcă normele de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 din care rezultă expres că atribuțiile adunării generale în ceea ce privește situațiile financiare sunt expres și limitativ prevăzute de lege - discutare/aprobare/modificare. Aprecierea că printre aceste atribuții s-ar afla și respingerea situațiilor financiare ar însemna o adăugare la lege, ceea ce evident este nelegal.

Referitor la nelegalitatea numirii administratorilor D. și E., prin hotărârea AGA din 17.12.2014, instanța de apel, recurenții arată că ambele considerente avute în vedere la constatarea legalității numirii celor doi administratori prin hotărârea AGA din 17.12.2014, încalcă grav normele de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care cei prealabil, în privința acestora să fi intervenit revocarea sau încetarea mandatului de administrator.

Întrucât Consiliul de Administrație al pârâtei este alcătuit din 3 membri, conform art. 29 din Actul constitutiv al societății, iar o persoană nu poate deține doua funcții de administrator în același Consiliu de Administrație, rezultă că măsura numirii lui D. și a lui E. în calitate de administratori este nelegală.

Or, nulitatea absolută a hotărârii AGA din 17.12.2014 subzistă tocmai prin faptul că nu se putea dispune numirea ca administratori a acelorași persoane care dețineau deja această funcție, fără să fi intervenit între timp revocarea sau încetarea mandatului acestora.

Prin urmare, decizia instanței de apel este rezultatul încălcării normelor de drept material prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În cest context, recurenții solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 18 octombrie 2019, intimata B. S.A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, în raport cu dispozițiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 457 alin. (1) si art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. si constatarea nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 11 noiembrie 2019, recurenții au solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2019, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 privind societățile, solicitând admiterea excepției de neconstituționalitate, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și (2), art. 124 alin. (2) din Constituție și sesizarea Curții Constituționale cu excepția evocată.

Intimata B. S.A. a depus la 27 noiembrie 2019 un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea societăților nr. 31/1990, prin care solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 decembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 12 martie 2020 pronunțată de Înalta Curte s-a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției invocate de recurenți privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, fiind admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

S-a arătat că la 18 februarie 2022, recurenții au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, susținând că temeiul care a justificat măsura suspendării judecării a încetat, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 834/09.12.2021 de către Curtea Constituțională, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Prin rezoluția din 28 februarie 2022 s-a fixat termen de judecată la 7 aprilie 2022, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea discutării cererii de repunere pe rol și a admisibilității în principiu a recursului, termen la care s-a dispus amânarea judecății în vederea soluționării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, fixându-se termen de judecată la data de 9 iunie 2022.

Prin încheierea pronunțată la 24 mai 2022 în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea de reexaminare formulată de recurenți și s-a constatat că aceștia nu datorează taxă judiciară de timbru pentru soluționarea cererii de repunere pe rol a cauzei.

La termenul din 9 iunie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și încheierea din 23 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții A. și C. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2015 și a sentinței civile nr. 1160 din 3 aprilie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care s-au respins ca neîntemeiate atât cererea principală formulată de reclamantul A. de constatare a nulității hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei B. din 17 decembrie 2014, cât și cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C..

Astfel cum rezultă din petitul acțiunii, se constată că decizia atacată a fost pronunțată într-o cerere privind anularea unei hotărâri AGA, iar potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 "cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului".

Prin urmare, admisibilitatea recursului presupune verificarea faptului că decizia atacată este pronunțată de o instanța de apel, iar hotărârea pronunțată de instanța de apel nu este supusă și recursului.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., prin raportare la art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., care prevede că "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Or, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei nr. 525/2018 din 7 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.