ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1351/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 13 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.C.S., solicitând instanței: să se constate că nu a operat rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare privind un teren autentificat sub nr. x/01.10.2013 de către B.N. C.; rezilierea contractului de dezvoltare imobiliară nr. x din data de 01.10.2013; rezilierea contractului de antrepriză nr. x din data de 01.10.2013 și denunțarea contractului de cont escrow nr. x din data de 01.10.2013 în baza Notificării nr. x/12.05.2016 transmisă de către pârâtă reclamantei prin intermediul D.; să se dispună: rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare privind un teren autentificat sub nr. x/01.10.2013 de către BN C., rezilierea contractului de dezvoltare imobiliară nr. x din data de 01.10.2013, rezilierea contractului de antrepriză nr. x din data de 01.10.2013, din culpa pârâtei; să se constate încetarea, la data de 01.10.2016, a contractului de cont escrow nr. x din data de 01.10.2013, prin ajungere la termen; să fie obligată pârâta la plata sumei de 5.166.648,70 RON cu titlu de daune - interese pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei.

Soluția primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 740 din 19.03.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar E. și F., în contradictoriu cu pârâta B. S.C.S.

Soluția instanței de apel

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2169 A din 19 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul declarat de apelanta A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 740 din 19.03.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civila, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata B. Societate în Comandită Simplă, ca nefondat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta A. S.A. - prin administrator judiciar, E. și F. S.P.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, raportat la dispozițiile art. 497 C. proc. civ.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat soluția instanței de apel ca nelegală, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

În susținerea motivului de recurs invocat, după prezentarea unor aspecte preliminare de fapt constând în contractele încheiate între părți și soluțiile instanțelor anterioare, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1350, art. 1516 și art. 1517 C. civ., prin reținerea că ar fi îndeplinite condițiile privind rezoluțiunea/rezilierea contractelor de către pârâtă.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că, la pct. 4 și 5 din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut în mod eronat că în cauză ar fi îndeplinită condiția vinovăției reclamantei pentru a se dispune rezoluțiunea/rezilierea contractelor în cauză de către B. și că nu s-ar putea reține ă neexecutarea obligației invocată drept motiv al rezoluțiunii i-ar fi imputabilă creditorului.

În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a reținut în mod nelegal că noile termene contractuale din actele adiționale încheiate în martie 2016 au fost stabilite de comun acord de către părți, având în vedere că termenele contractuale au fost modificate în limita prestabilită și acceptată de către B. insistându-se asupra unor termene cât mai scurte și deși reclamanta a propus termene mai lungi pentru obținerea PUZ și realizarea proiectului, acestea nu au fost acceptate de pârâtă, conform corespondenței purtate între părți.

Contrar celor reținute în hotărârea recurată, susține recurenta-reclamantă, pârâtei îi este imputabilă modificarea documentelor de proiect (a Planului contractual și a descrierii construcție G.) în repetate rânduri, inclusiv în cursul lunii martie 2016, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1517 C. civ.

Recurenta-reclamantă consideră că nu pot fi primite reținerile instanței de apel în sensul că în perioada februarie - martie 2016, reclamanta nu ar fi uzat de prevederile art. II.7 din contractul de dezvoltare imobiliară, deoarece pârâta a fost notificată în repetate rânduri în perioada 2015- februarie 2016 în privința întârzierilor pricinuite de modificările operate asupra documentelor de proiect.

Recurenta-reclamantă susține că sunt eronate reținerile instanței de apel n ceea ce privește inexistența unor elemente care să conducă la concluzia caracterului dezechilibrat al contractelor încheiate în cauză și al exercitării unei poziții de putere de către intimată în economia contractelor, întrucât aceste considerente nu reflectă realitatea raporturilor juridice dintre părți.

În opinia recurentei-reclamante, în mod eronat la soluționarea apelului nu s-a ținut cont de impactul asupra termenelor contractuale de elementele independente de voința reclamantei.

Astfel, nu s-a ținut cont de comunicarea anevoioasă de către B. a aprobărilor pentru depunerea la autorități a documentațiilor în vederea obținerii avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare; de refuzul B. de a achiziționa două parcele de teren incluse în Parcela Target conform antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.10.2013 de către C.; de solicitarea B. de a obține un certificat de urbanism cu un nou titlu fiind expresia unui formalism exagerat ce a determinat decalarea termenelor contractuale și de mecanismul anevoios de aprobare/emitere de către autorități a avizelor și acordurilor necesare.

Recurenta-reclamantă consideră că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 și art. 1170 C. civ., întrucât pârâta nu acționat cu bună-credință în raport cu reclamanta și contrar celor reținute de instanța de apel pârâta nu a dat dovadă de solidarism contractual.

Apărarea formulată în cauză

Intimața- pârâtă B. S.C.S. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 20 iulie 2020, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de apel, ca fiind legală și temeinică.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 15 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta- reclamantă a depus punct de vedere, în scris, la raport, prin care a relevat că este de acord cu argumentele și concluziile cuprinse în acesta și, totodată, arătând că motivele de recurs se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de la 18 martie 2021, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.., recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen la 27 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se reține că prevederile art. 1350 și art. 1516 și 1517 C. civ., care reglementează, cu caracter general răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat o obligație asumată prin repararea prejudiciului cauzat celeilalte părți și principiul reparării prejudiciului au incidență în cauză doar prin raportare la celelalte texte de lege pretins a fi încălcate de instanța de apel.

Înalta Curte are în vedere din această perspectivă verificarea legalității deciziei de apel prin prisma celor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 1350 C. civ., în vigoare la data nașterii raporturilor juridice contractuale între părți, "(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile".

Așadar, răspunderea civilă contractuală decurge din neexecutarea unor obligații contractuale și constă în repararea de către debitor - în natură sau prin echivalent - a prejudiciului cauzat creditorului.

Textele legale citate consacră în termeni imperativi, de strictă interpretare și aplicare, principiile obligativității și relativității efectelor contractelor legal încheiate.

În virtutea caracterului obligatoriu, partea contractantă, care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți satisfacerea acelor drepturi.

Pe de altă parte, contractul privit ca realitate socială, ca fapt social, prezintă o deosebită însemnătate nu numai pentru raporturile dintre părți, ci și pentru certitudinea și eficiența raporturilor juridice, în general.

Obligativitatea contractului nu decurge numai din voințele individuale ale părților contractante, ci constituie un adevărat imperativ social; societatea însăși, legislația impun respectarea strictă a contractelor legal încheiate.

În climatul de securitate și ordine juridică ce trebuie să existe în societate, respectarea contractelor constituie un deziderat ce se impune în toate cazurile, deoarece prin aceste contracte se realizează drepturile subiective juridicește ocrotite ale persoanelor fizice sau juridice.

De aceea, principiul pacta sunt servanda nu poate fi fundamentat numai pe cerințele morale ale respectării cuvântului dat, ori pe cerințele juridice ale respectării voințelor individuale exprimate, fiind de esența ordinii publice.

Este cunoscut că dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitorul său se naște în momentul în care sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale.

Or, în speță, așa cum corect a constatat și instanța de apel, desființarea contractelor, la inițiativa intimatei- pârâte B. S.C.S., pentru neîndeplinirea de către recurenta- reclamantă a obligației prevăzute de art. 2.1. lit. d) din antecontractul de vânzare- cumpărare și a obligației prevăzute de art. II lit. d) din contractul de dezvoltare, a fost temeinică și legală, Înalta Curte apreciind nefondate criticile recurentei- reclamante întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 1350, art. 1516 și 1517 C. civ., prin raportare la clauzele din contract.

În ce privește modul de aplicare a dispozițiilor art. 14 și 1170 C. civ., contrar susținerilor recurentei-reclamante, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, pârâta a dat dovadă de bună-credință și a respectat contractul, instanța neputând interveni în contractul privat încheiat între părți, întrucât aceasta ar însemna încălcarea libertății de voință de către autoritatea publică.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale, recurenta nedovedind nici existența unei fapte de încălcare a obligațiilor contractuale de către intimata-pârâtă, și nici existența unui abuz contractual.

Astfel, pentru ca susținerile dezvoltate de recurenta-reclamantă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate argumentele ce preced, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanța de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A.- prin administrator judiciar E. și F. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2169 A din 19 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.