BEADLE v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE FINALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 4886/02 de William Anthony BEADLE împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 23 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Bonello Traja Pavlovschi Garlicki, judecătorii și judecătorii T.L. având în vedere cererea depusă la 9 ianuarie 2002, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a unei părți a cazului, având în vedere decizia parțială din 8 octombrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl William Anthony Beadle, este un național britanic născut în 1955 și locuiește în Denbighshire. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna J. Starling, un avocat practicant la Londra. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Biroului Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Soția reclamantului a murit la 3 mai 1990, lăsând doi copii născuți în 1983 și 1986. A doua afirmație pentru beneficiile văduvelor a fost făcută în 2000 și a fost respinsă la 25 iulie 2001 din motivul că nu avea dreptul la beneficiile văduvelor deoarece nu era o femeie. Reclamantul nu a apelat după cum a considerat sau a fost sfătuit că un astfel de remediu ar fi obligat să eșueze deoarece nu au fost plătite astfel de prestații de securitate socială în temeiul dreptului Regatului Unit. Legea internă relevantă Legea internă relevantă pentru această cerere este stabilită în Willis v. Regatul Unit, nr. 36042/97, §§§ 14-26, CEDO 2002-IV. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns că legislația britanică de securitate socială a discriminat împotriva lui din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție, luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin scrisoarea din 11 mai 2005, Guvernul contestat a informat Curtea că, în ceea ce privește cererile de alocare a mamei văduve (WMA) și de plată a vieții (WPt), nu există, în principiu, nici o justificare obiectivă în momentul în care nu se plătesc aceste prestații, atât văduvilor, cât și văduvelor, dar că guvernul a avut o apărare în temeiul articolului 6 din Legea privind drepturile omului din 1998 (HRA). Acesta a remarcat că, având în vedere acest lucru, mulțimea de cazuri dinaintea Curții și faptul că apărarea HRA era aplicabilă numai în domeniul intern, guvernul a fost pregătit, în principiu, să soluționeze toate cererile formulate de văduvi împotriva Regatului Unit care rezultă din modalitățile aplicabile înainte de aprilie 2001 pentru plata WMA și WPt. Prin scrisoarea din 26 ianuarie 2007, reprezentantul reclamantului a notificat Curtea că dl Beadle a fost oferit 3.463.04 GBP în ceea ce privește cererile sale pentru WPt și/sau WMA și că a acceptat plata. Martie 2007 reprezentantul reclamantului a fost trimis o scrisoare a Registrului declarând că Curtea ar lua în considerare suprimarea cazului din lista sa în ceea ce privește afirmațiile care au fost reglementate, în timp ce reclamația privind Pensiunea Veduvii ar fi suspendată până la hotărârea principală a Curții cu privire la această chestiune, Runkee și White c. Regatul Unit La 3 august 2007, reprezentantul reclamantului a fost trimis o altă scrisoare de către Registru care a afirmat că această ultimă hotărâre a devenit finală la 25 iulie 2007, după notificarea părților, după care nici o parte nu are scopul de a solicita trimiterea cazului către Marea Camera (art. 44 § 2 litera (a) din Convenție). Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți în ceea ce privește WPt și/sau WMA. Se constată că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Copiii dlui Beadle au vârsta de 21 și 24 de ani și, prin urmare, o femeie în poziția sa ar fi încetat să aibă dreptul la alocarea mamei văduve și să aibă dreptul la pensia de văduvă („WP”). Cu toate acestea, Curtea a hotărât în hotărârea sa principală cu privire la WP care, la originea sa, și până la abolirea acesteia în ceea ce privește femeile ale căror soții au murit după 9 aprilie 2001, WP a avut scopul de a corecta „inegalitățile reale” între văduvele în vârstă, ca grup, și restul populației și că această diferență în tratament a fost justificată în mod rezonabil și obiectiv. În plus, Curtea a considerat că Regatul Unit nu a putut fi criticat pentru faptul că nu a abolit WP mai devreme și că nu este irazonabil din partea legislației să decidă să introducă reformele încet (a se vedea Runkee și White c. Regatul Unit , nr. 42949/98, §§ 40-41, 25 iulie 2007). Curtea, în consecință, nu a constatat o încălcare a articolului 14 luat coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește nepagarea reclamanților pensiei de văduvă sau echivalent (ibid 42). În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Prin urmare, în concluzie, Curtea scoate din lista sa plângerile reclamantului în ceea ce privește Plata Veduvii și/sau Alocarea Mamei Văduvate și declară inadmisibilă plângerea reclamantului în ceea ce privește Pensiunea Veduvii. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să scoată din lista de cazuri reclamațiile reclamantei cu privire la neprotejarea plății și/sau alocarea mamei văduvete; decide să declare inadmisibilă restul cererii. T. L. Early Josep Casadevell Președintele grefierului

FOURTH SECTION

FINAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 4886/02

by William Anthony BEADLE

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 23

October

2007 as a Chamber composed of:

Mr

J.

Casadevall

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Mrs

P.

Hirvelä,

judges

,

and Mr

T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 9 January 2002,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of part of the case,

Having regard to the partial decision of 8 October 2002,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr William Anthony Beadle, is a British national who was born in 1955 and lives in Denbighshire. He was represented before the Court by Ms J. Starling, a lawyer practising in London. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr C. Whomersley of the Foreign and Commonwealth Office.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant’s wife died on 3 May 1990, leaving two children born in 1983 and 1986. His second claim for widows’ benefits was made in 2000 and was rejected on 25 July 2001 on the ground that he was not entitled to widows’ benefits because he was not a woman. The applicant did not appeal as he considered or was advised that such a remedy would be bound to fail since no such social security benefits were payable to widowers under United Kingdom law.

B.

Relevant domestic law

The domestic law relevant to this application is set out in

Willis v. the United Kingdom

, no. 36042/97, §§ 14-26, ECHR 2002-IV.

COMPLAINTS

The applicant complained that British social security legislation discriminated against him on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

By a letter of 11 May 2005 the respondent Government informed the Court that the House of Lords had decided, in relation to the claims for Widowed Mother’s Allowance (WMA) and Widow’s Payment (WPt), that there was in principle no objective justification at the relevant time for not paying these benefits to widowers as well as widows, but that the Government had a defence under section 6 of the Human Rights Act 1998 (the HRA). It noted that, in view of this, the multitude of cases before the Court and the fact that the HRA defence was only applicable in the domestic arena, the Government were prepared, in principle, to settle all claims made by widowers against the United Kingdom arising out of the arrangements applicable prior to April 2001 for the payment of WMA and WPt.

By a letter of 26 January 2007 the applicant’s representative notified the Court that Mr Beadle had been offered GBP 3,463.04 in respect of his claims for WPt and/or WMA and that he had accepted payment. On 9

March 2007 the applicant’s representative was sent a letter by the Registry stating that the Court would consider striking the case out of its list in respect of the claims that had been settled, while the claim in respect of Widow’s Pension would be adjourned until the Court’s lead judgment on that issue,

Runkee and White v. the United Kingdom

(nos. 42949/98 and 53134/99), delivered on 10 May 2007, had become final (see below). On 3

August 2007 the applicant’s representative was sent another letter by the Registry stating that the latter judgment had become final on 25 July 2007 following the parties’ notification that neither side intended to seek referral of the case to the Grand Chamber (Article 44 § 2 (a) of the Convention).

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties in respect of WPt and/or WMA. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1

in fine

of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

Mr Beadle’s children are 21 and 24 years of age and therefore a woman in his position would have ceased to be entitled to Widowed Mother’s Allowance and become entitled to a Widow’s Pension (“WP”).

However, the Court held in its lead judgment regarding WP that at its origin, and until its abolition in respect of women whose spouses died after 9 April 2001, WP was intended to correct “factual inequalities” between older widows, as a group, and the rest of the population and that this difference in treatment was reasonably and objectively justified. Moreover, the Court considered that the United Kingdom could not be criticised for not having abolished WP earlier and that it was not unreasonable of the legislature to decide to introduce the reform slowly (see

Runkee and White v. the United Kingdom

, no. 42949/98, §§ 40-41, 25 July 2007). The Court, consequently, did not find a violation of Article 14 taken in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 in respect of the non-payment to the applicants of Widow’s Pension or equivalent (

ibid

§

42).

Consequently, this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

In conclusion, therefore, the Court strikes out of its list the applicant’s complaints as regards Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance and declares inadmissible the applicant’s complaint as regards Widow’s Pension.

Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike out of its list of cases the applicant’s complaints about non-entitlement to a Widow’s Payment and/or Widowed Mother’s Allowance;

Decides

to declare inadmissible the remainder of the application.

T. L.

Early

Josep

Casadevall

Registrar

President