ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1188/2022

Ședința publică din data de 18 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la 14 iunie 2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta S.C. ASTRAZENECA PHARMA S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze decizia nr. 7 din 11 mai 2021 privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare reclamantului, emisă de pârâtă, în calitate de angajator, cu cheltuieli de judecată.

La 18 octombrie 2021, reclamantul a înregistrat la dosar o cerere de modificare a acțiunii, arătând eroarea materială strecurată cu privire la numele său, în sensul că acesta este B. și nu A., cum din greșeală a fost indicat.

Prin sentința civilă nr. 2608/2021 din 20 octombrie 2021, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a pronunța astfel, evocând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, a reținut că cererile având ca obiect soluționarea unor conflicte de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Constatând că reclamantul are domiciliul în Alba, iar locul de muncă al acestuia nu se află în raza de competență a Tribunalului Cluj, a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la 3 noiembrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 612/2022 din 5 aprilie 2022, Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța astfel, a evocat dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 și ale art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, reținând că nu există niciun motiv pentru a se înlătura de la aplicare prevederile Codului Muncii în ceea ce privește instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece conflictele de muncă, mai ales că acestea conțin prevederi mai favorabile pentru reclamant, întrucât prevede că este competentă să judece și instanța de la reședința sa.

În aceste context, a subliniat că cele două texte legale enunțate reglementează o competență alternativă în ce privește soluționarea conflictelor de muncă între instanța de la domiciliul/reședința și cea de la locul de muncă al reclamantului, astfel că, în raport cu art. 116 C. proc. civ., acesta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Reținând că reclamantul a indicat în cererea de chemare în judecată faptul că are reședința în Cluj-Napoca, iar aceasta era cunoscută pârâtei, a apreciat că nu se mai impune necesitatea dovezii prin mențiunile cuprinse în cartea de identitate, în raport cu art. 91 alin. (1)-(3) C. civ., în condițiile în care nu prezintă un element de noutate pentru pârâtă, adresa fiind folosită de către aceasta pentru comunicarea cu reclamantul.

Astfel, întrucât Tribunalul Cluj este instanța aleasă de către reclamant ca instanța de la reședința sa, dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, acesta a devenit competent să judece cauza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 18 aprilie 2022.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea unui conflict individual de muncă, iar pentru stabilirea competenței teritoriale sunt relevante dispozițiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Articolul 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii", iar alin. (2) din același articol statuează că "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Așadar, în cazul conflictelor de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre două instanțe, deopotrivă competente (cea de la domiciliu/reședință/sediu ori de la locul de muncă).

Totodată, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Înalta Curte reține că în toate cazurile de competență alternativă alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Prin urmare, instanța nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, și nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanțe.

Reclamantul B. a ales să introducă cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Cluj, instanță în a cărei rază teritorială se află reședința sa, situată în Cluj-Napoca, Județul Cluj.

Această adresă de reședință era cunoscută intimatei, în condițiile în care era folosită în comunicările cu reclamantul, dovada în acest sens fiind convocarea nr. 4 din 9 aprilie 2021, raportul nr. x din 10 mai 2021, procesul-verbal din 20 aprilie 2021.

Potrivit art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Articolul 91 C. civ. prevede la alin. (1) "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate", la alin. (2) "În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane", iar la alin. (3) că "Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Noțiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege enunțate mai sus vizează, în sens procesual, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Așa fiind, în condițiile în care reclamantul și-a manifestat opțiunea de a sesiza Tribunalul Cluj, instanța de la locul reședinței sale, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 269 din Codul muncii, coroborat cu art. 116 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2022.