ÎCCJ, Decizia nr. 20/2022

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a susținut că în practica judiciară națională nu există un punct de vedere unitar privind "Caracterul obligatoriu sau facultativ al măsurii dispuse în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, modificată, referitor la prelevarea probelor biologice de la persoane condamnate definitiv sau față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa la aceeași lege".

Examenul jurisprudențial 2.1. Într-o primă orientare a practicii instanțele au considerat că, în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, modificată, prelevarea probelor biologice de la inculpați este obligatorie în cazul pronunțării unei soluții de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei, o parte dintre instanțe aplicând direct prevederile legii, fără a-și motiva hotărârea sub acest aspect (anexele nr. 1-137). S-au avut în vedere în acest sens dispozițiile cuprinse în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, modificată, potrivit cărora "prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) (persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum și persoanele pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei) este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei". Ca atare, instanțele au considerat că măsura intervine ope legis, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, după verificarea condițiilor prevăzute de art. 3 și art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008. 2.2. Într-o a doua orientare a practicii, minoritară, s-a apreciat că prelevarea probelor biologice de la inculpați nu se dispune în mod obligatoriu în cazul pronunțării unei soluții de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa la Legea nr. 76/2008, modificată, menționându-se în mod expres că prelevarea probelor biologice are caracter facultativ (anexele nr. 138-162). S-a motivat că dispozițiile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 76/2008, modificată, în cuprinsul cărora legiuitorul a folosit sintagma "infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.", subliniază facultatea, iar nu obligația luării acestei măsuri. De asemenea, un argument în favoarea caracterului facultativ al acestei măsuri este extras de instanțele de judecată din faptul că în anexa la Legea nr. 76/2008 sunt cuprinse și infracțiunile de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.

Jurisprudența Curții Constituționale 3.1. Prin Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 76/2008, instanța de contencios constituțional statuând că "drepturile consacrate de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt drepturi absolute, ele putând fi supuse anumitor limitări ori restricții din partea autorităților. Între componentele dreptului proteguit de art. 8 din Convenție se regăsește respectarea dreptului la viață privată, care însă poate fi supus anumitor ingerințe cu condiția ca acestea să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să apară ca necesare într-o societate democratică, să privească un drept apărat de Convenție și să fie proporționale cu scopul urmărit". 3.2. Prin Decizia nr. 666 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) corelat cu art. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța de contencios constituțional a constatat că "(...) toți participanții la înfăptuirea actului de justiție au obligația de a se supune principiului aflării adevărului. Ca o necesitate firească ce se impune ca urmare a desfășurării instrucției penale, genotiparea probelor biologice recoltate din câmpul infracțiunii, alături de probele de referință recoltate de la persoanele ce fac parte din cercul de suspecți, este o măsură necesară într-o societate democratică. Potrivit textului legal criticat, judecătorul, ca reprezentant al autorității, în pofida absenței consimțământului celui vizat, are dreptul să dispună cu privire la necesitatea prelevării de probe biologice de la o anumită categorie de persoane, și anume aceea a suspecților. Or, pornind de la rațiunea reglementării care urmărește, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, «constituirea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., pentru prevenirea și combaterea unor categorii de infracțiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viață și la integritate fizică și psihică, precum și pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism», este evident că scopul se circumscrie pe deplin exigențelor impuse de art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de art. 53 din Constituție, amestecul autorității în viața intimă și privată fiind justificat". 3.3. Prin Decizia nr. 176 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 30 iunie 2021, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) raportate la cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța de contencios constituțional a statuat următoarele: " 23. Referitor la invocarea în prezenta cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Constituție referitoare la viața intimă, familială și privată, Curtea reține că acest drept fundamental nu este unul absolut, exercitarea sa putând fi restrânsă, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituție. Or, restrângerea exercitării dreptului fundamental anterior menționat este realizată, prin dispozițiile art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, adică prin lege, în vederea realizării scopului acestui act normativ, prevăzut la art. 1 alin. (1) din cuprinsul său, scop ce este subsumat apărării ordinii publice. Totodată, reglementarea analizată este necesară în vederea asigurării acestei finalități, este nediscriminatorie și este proporțională cu situația care a determinat-o, inventarierea caracteristicilor genetice ale persoanelor enumerate nefiind posibilă, având în vedere natura acestora, în lipsa unei proceduri de prelevare ce implică o examinare fizică a persoanei vizate. De altfel, referitor la necesitatea măsurii analizate, prin Decizia nr. 666 din 17 mai 2011, mai sus citată, Curtea a statuat că «este de necontestat faptul că toți participanții la înfăptuirea actului de justiție au obligația de a se supune principiului aflării adevărului. Ca o necesitate firească ce se impune ca urmare a desfășurării instrucției penale, genotiparea probelor biologice recoltate din câmpul infracțiunii, alături de probele de referință recoltate de la persoanele ce fac parte din cercul de suspecți, este o măsură necesară într-o societate democratică». Nu în ultimul rând, Curtea reține că prelevarea de probe biologice, în temeiul Legii nr. 76/2008, este o facultate, iar nu o obligație a instanței de judecată, caracterul facultativ al acestei măsuri rezultând din terminologia folosită în cuprinsul legii analizate. Astfel, art. 3 prevede că «infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege». Sintagma «pot fi prelevate» din cuprinsul acestor dispoziții legale denotă caracterul facultativ al unei astfel de măsuri, instanța fiind cea care apreciază dacă prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare este necesară în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale, prin Decizia nr. 666 din 17 mai 2011, invocată anterior, Curtea reținând că judecătorul are dreptul să dispună cu privire la necesitatea prelevării de probe biologice de la o anumită categorie de persoane."

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului Prelevarea de material genetic a făcut obiectul examinării Curții Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva respectării art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului. Referitor la acest aspect, Curtea europeană consideră că cele trei categorii de informații personale: amprentele digitale, profilurile ADN și mostrele celulare constituie date cu caracter personal în sensul Convenției cu privire la protecția datelor, deoarece ele se referă la persoane identificate sau identificabile. Pe cale de consecință, atât stocarea mostrelor celulare, cât și a profilurilor ADN poate pune în discuție o posibilă încălcare a dreptului celor în cauză la respectarea vieții lor private, în sensul art. 8 paragraful 1 din Convenție, astfel încât se impune ca ingerința în viața privată să fie în conformitate cu legea, să fie redactată în termeni clari în actul normativ intern, să urmărească realizarea unuia dintre obiectivele enumerate la art. 8 paragraful 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și să fie "necesară într-o societate democratică" 1 , așa cum, de altfel, a statuat Curtea cu valoare de principiu. 1 Cauza Dragan Petroviæ c. Serbiei, 14 aprilie 2020, paragraful 70 (paragraful 79 - Curtea consideră că prelevarea unei probe de ADN de la reclamant a echivalat cu o ingerință în "viața sa privată" în sensul articolului 8 din Convenție. Faptul că reclamantul a fost de acord să dea polițiștilor un eșantion de salivă a acestuia nu a fost, în acest context, lipsit de relevanță, întrucât a făcut acest lucru doar sub amenințarea că i-ar fi prelevat fie o probă de salivă, fie o probă de sânge, prin forță.) Referitor la prima condiție, Curtea a apreciat că o limitare a vieții private nu poate fi legală, dacă nu are un temei juridic în legile naționale, prin "legi" înțelegându-se actele în vigoare potrivit dreptului național al statului. În acest context, este important de subliniat că îndeplinirea condiției legalității implică și analiza predictibilității. În ceea ce privește cerința interesului legitim, Curtea amintește că descoperirea probelor (fizice) care pot fi esențiale într-o investigație penală a fost considerată în mod consecvent în jurisprudența sa ca urmărind un astfel de interes legitim, de vreme ce vizează siguranța publică, prevenirea infracțiunilor și protecția drepturilor altor persoane. Instanța de la Strasbourg a mai statuat că o astfel de măsură "este necesară într-o societate democratică", având în vedere contribuția importantă pe care au avut-o evidențele ADN în eficientizarea activității poliției în ultimii ani. Curtea a notat că ingerința este relativ redusă, iar aceasta se poate dovedi benefică, inclusiv pentru persoana în cauză, întrucât permite eliminarea sa rapidă din cercul suspecților de comiterea unei infracțiuni la investigarea căreia au fost descoperite probe ADN. Nu în ultimul rând, Curtea precizează că ultima condiție, a necesității, impune ca măsura să fie proporțională cu scopul urmărit 2 . 2 Cauza S. și Marper împotriva Marii Britanii, paragraful 101. În această privință, autoritățile naționale competente beneficiază de o marjă de apreciere, marjă care tinde să fie cu atât mai restrânsă cu cât dreptul în cauză este mai important pentru garantarea beneficierii efective de către individ de drepturile fundamentale sau "intime" care îi sunt recunoscute. Așadar, în toate cauzele privind stocarea profilelor genetice [spre exemplu, S. și Marper împotriva Marii Britanii [MC] (cererile nr. 30.562/04 și nr. 30.566/04); Hotărârea din 4 decembrie 2008, și Van der Velden contra Țărilor de Jos, Cererea nr. 29.514/05, Decizia din 7 decembrie 2006], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că trebuie respectate garanțiile instituite prin paragraful 2 al art. 8 din Convenție, prelevarea probelor biologice constituind o ingerință în exercitarea dreptului la respectarea vieții private. Astfel, nu este suficient ca ingerința să fie în conformitate cu legea, în același timp trebuie să urmărească unul dintre scopurile expres prevăzute, între acestea regăsindu-se și prevenirea faptelor penale, și să fie necesară într-o societate democratică în vederea atingerii scopului urmărit. Măsura trebuie să fie proporțională cu interesul protejat și însoțită de garanții atât la momentul dispunerii sale, cât și ulterior, cu ocazia punerii în executare. În ceea ce privește Cauza Năstac împotriva României (Cererea nr. 74.238/14), raportat la jurisprudența națională comunicată de părțile cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat faptul că agentul guvernamental a transmis că prelevarea probelor biologice nu este dispusă în mod automat, ci instanțele de judecată au competența de a aprecia asupra oportunității introducerii probelor biologice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. De asemenea, Curtea a estimat că nu este stabilit la nivel național faptul că instanțele judecătorești nu ar avea o astfel de putere de apreciere (Hotărârea din 21 mai 2019, paragrafele 20, 30, 41 și 42). Curtea a considerat că plângerea întemeiată pe articolul 8 din Convenție este vădit nefondată, fiind respinsă. Astfel, Curtea a reținut că " (...) ordinul de înscriere a amprentei sale genetice în S.N.D.G.J. constituie o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în sensul articolului 8 paragraful 1 din Convenție. 36. Așa fiind, având în vedere consimțământul reclamantului cu privire la recursul pronunțat de acuzare (a se vedea paragraful 9), Curtea a considerat că este oportun să examineze întrebarea dacă există motive să se considere că persoana în cauză a renunțat la orice drept de a se opune luării amprentei sale genetice în temeiul articolului 8 din Convenție. (...) 38. (...) Curtea reține că reclamantul, care a fost asistat pe parcursul procedurii interne de un avocat ales de el (a se vedea paragraful 6), a avut timp suficient pentru a analiza recursul procurorului și a răspunde acestuia (a se vedea paragraful 7). Cu toate acestea, reține că reclamantul nu s-a opus cererii de prelevare a probelor nici în motivele recursului, nici verbal în cadrul ședințelor în fața Curții de apel. Dimpotrivă,(...) persoana vizată personal și prin intermediarul avocatului său a acceptat cererea parchetului de a-i lua amprenta ADN (a se vedea paragraful 9). 39. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că reclamantul a renunțat în mod neechivoc și cu bună știință, adică pe baza consimțământului informat, să se opună înregistrării amprentei sale genetice pe S.N.D.G.J." În schimb, s-a reținut că Legea nr. 76/2008, modificată, conține garanțiile necesare privind punerea în executare a măsurii, și anume obținerea datelor biologice prin metode noninvazive și păstrarea lor pentru un anumit termen, cu posibilitatea distrugerii ori ștergerii din Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, și respectarea exigențelor legii privind protecția datelor cu caracter personal. S-a arătat că legea prevede, totodată, și garanțiile procedurale pentru ca instanțele să dispună luarea măsurii, prin stabilirea persoanelor vizate de lege și a infracțiunilor pentru care se poate lua măsura prelevării probelor biologice.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție Prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2008 au fost supuse și examinării Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă dintr-o perspectivă diferită, pronunțându-se Decizia nr. 18 din 18 noiembrie 2013, respectiv Decizia nr. 5 din 16 mai 2016. 5.1. Prin Decizia nr. 18 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a stabilit că: " Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexa Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare poate fi dispusă și în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiționat sau sub supraveghere." 5.2. Prin Decizia nr. 5 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 1 iulie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a stabilit că: " În cazul inculpaților minori sancționați prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, instanța de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic".

Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Opinia titularului prezentului recurs în interesul legii este în sensul că soluția legală în materie este ilustrată de prima orientare jurisprudențială. În argumentarea punctului de vedere formulat s-a arătat că jurisprudența neunitară ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii a fost generată de modul de interpretare a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, modificată, care prevăd prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv, în contextul dispozițiilor art. 3 și art. 4 alin. (1) lit. b), cu trimitere la anexa la aceeași lege. a) Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, persoanele vizate de o astfel de măsură sunt persoane condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum și persoanele pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei. De asemenea, conform art. 3 din același act normativ, infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Anexa la Legea nr. 76/2008 stabilește expres infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. (Sistemul Național de Date Genetice Judiciare). Coroborând dispozițiile legale menționate mai sus, se observă faptul că măsura prelevării probelor biologice este luată de instanța de judecată atunci când dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii sau când dispune amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile cuprinse în anexa la Legea nr. 76/2008, în baza art. 7 din cuprinsul acestui act normativ. Rezultă, așadar, că art. 3 stabilește infracțiunile pentru care sunt prelevate probe biologice (cele prevăzute în anexa legii), art. 4 categoriile de persoane față de care se poate dispune această măsură, iar art. 7 statuează asupra organelor judiciare în măsură a dispune prelevarea de probe biologice, condițiile în care are loc acest demers și asupra persoanelor îndrituite a efectua efectiv prelevarea probelor biologice. b) Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 stipulează condițiile în care instanța de judecată dispune prelevarea probelor biologice, respectiv când se dă o soluție de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei ori de renunțare la aplicarea pedepsei. Jurisprudența neunitară a fost generată de modul de interpretare a sensului verbului "pot" folosit în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2008, respectiv în anexa la lege, ceea ce a condus unele instanțe la concluzia facultativității aplicării dispoziției art. 7 alin. (1) din acest act normativ. În realitate, cele două norme nu pot fi analizate separat, ci în interdependență, pentru a se stabili voința legiuitorului. Este evident faptul că prin folosirea expresiei "este dispusă" din cuprinsul dispoziției "Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanța de judecată (...)" din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 legiuitorul nu lasă loc echivocului în interpretarea obligativității luării de către organul judiciar a măsurii prelevării de probe biologice, atunci când pronunță una dintre soluțiile enumerate de text. Cu toate acestea, obligația instanței este limitată la infracțiunile enumerate în anexă, context în care înțelesul verbului "pot" folosit în prevederea "Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice (...)" din cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2008 nu poate fi interpretat în sensul în care dispoziția de prelevare a probelor biologice ar fi facultativă, deoarece textul în discuție nu reglementează un atare comandament, ci se referă strict la infracțiunile care dau naștere obligativității prelevării acestor probe. Altfel spus, doar infracțiunile arătate în anexă, iar nu alte infracțiuni, fac obiectul reglementării privind prelevarea probelor biologice de la persoanele arătate de art. 4 din Legea nr. 76/2008. Prin urmare, interpretarea acestor norme trebuie să se facă în context, iar nu individual. Ținând cont de economia actului normativ, de locul său în sistemul ramurii pe care o reglementează (interpretarea sistematică), concluzia la care se ajunge este că aplicarea art. 7 este imperativă, nicidecum facultativă. Legea nr. 76/2008 folosește cuvântul "poate", întrucât trebuie observate/sesizate condițiile necesare, dar nu și suficiente, pentru ca textul să fie aplicabil: nu este suficient că legiuitorul a prevăzut o listă de infracțiuni pentru care este posibilă prelevarea (art. 3), ci este necesar să fie îndeplinite și condițiile de la art. 4 din actul normativ menționat și, mai ales, să fie pronunțată una dintre soluțiile prevăzute de art.

De altfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, Sistemul Național de Date Genetice Judiciare poate fi completat cu alte categorii de date decât cele prevăzute la alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției și a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în funcție de necesități și de resursele alocate. În acest context, prin Legea nr. 118/2019, cu modificările ulterioare, au fost modificate/completate atât art. 1, cât și art. 4 din Legea nr. 76/2008 3 . 3 Legea nr. 118/2019, cu modificările ulterioare: " Art. 27. - Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (3), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: " e) prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.» 2. La articolul 4 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b 1 ), cu următorul cuprins: " b 1 ) persoane înscrise potrivit legii în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;»". Prin urmare, sfera infracțiunilor poate fi lărgită, dar în niciun caz restrânsă, iar a pleca de la premisa că norma în discuție are un caracter facultativ ar însemna să acceptăm anihilarea scopului Legii nr. 118/2019, cu modificările ulterioare 4 . 4 http://www.cdep.ro/proiecte/2018/500/50/2/em739.pdf. De altfel, lipsa unor criterii în baza cărora instanțele ar putea decide aplicarea sau nu a art. 7 din Legea nr. 76/2008 nu permite o delimitare clară între cauzele în care ar trebui să se facă aplicarea textului de celelalte, ceea ce constituie un argument în sensul că această listă nu este una facultativă. Dacă acceptăm o altfel de interpretare, ar însemna că unele persoane vor fi trecute în registru, altele nu, ceea ce ar fi o discriminare și, nu în ultimul rând, nu s-ar atinge nici scopul Legii nr. 76/2008, nici cel al Legii nr. 118/2019, după cum nu ar putea fi respectate nici obligațiile pe care statul român și le-a asumat prin alte acte normative 5 . 5 - Legea nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C.; - Legea nr. 146/2008 pentru aderarea României la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Țărilor de Jos și Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalității transfrontaliere și migrației ilegale, semnat la Prum la 27 mai 2005. Interpretarea contrară a art. 7 din Legea nr. 76/2008 adaugă textului o condiție pe care acesta nu o prevede, restrângând astfel nepermis de mult sfera sa de aplicare. Or, existența hotărârii definitive de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei este, în mod evident, momentul în care prezumția de nevinovăție a fost înlăturată, iar ingerința în drepturile persoanei este și ea în acord cu legea. 7. Opiniile exprimate de specialiști În considerarea art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, specialiștii din cadrul Universității București, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universității de Vest din Timișoara și Universității din Craiova au fost solicitați să exprime un punct de vedere asupra chestiunii de drept soluționate diferit. În cauză nu a fost comunicat niciun punct de vedere în legătură cu problema dedusă interpretării unitare.

Raportul asupra recursului în interesul legii Rezumând problema de drept care a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești, prin hotărâri judecătorești definitive, judecătorul-raportor, în esență, a apreciat că, în cazul infracțiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei are caracter facultativ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reține următoarele: 9.1. Analiza condițiilor de admisibilitate Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că această primă condiție referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. De asemenea, verificând jurisprudența atașată actului de sesizare, care relevă soluționarea în mod diferit, prin hotărâri judecătorești definitive, a problemei de drept care face obiectul judecății, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (3) și art. 472 din Codul de procedură penală. 9.2. Dispoziții legale relevante Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare Art. 7. - (1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei. (2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază și în prezența unui polițist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată. (3) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), pentru care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează de către personalul Poliției Române instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, respectiv a hotărârii prin care instanța a pronunțat amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei." 9.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii reține următoarele: Problema de drept a prelevării probelor biologice a fost analizată de Înalta Curte în ipoteza în care individualizarea executării pedepsei este suspendată condiționat sau sub supraveghere (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii - Decizia nr. 18 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 7 ianuarie 2014), precum și în cazul inculpaților minori sancționați prin aplicarea unor măsuri educative (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii - Decizia nr. 5 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 1 iulie 2016). Prezentul recurs în interesul legii aduce în discuție natura individualizării măsurii, ope legis sau ope judicium, și are caracter de noutate. Deși nu a făcut obiectul precedentelor soluții de unificare a practicii judiciare, în dispozitivul deciziilor citate, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, referindu-se la măsura prelevării probelor biologice, a optat pentru sintagma poate fi dispusă, indicând astfel orientarea către o individualizare ope judicium. În același sens este și soluția din prezenta sesizare. Sursa problemei provine din neconcordanța a două texte de lege (articole) din același act normativ. Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2008, "Infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege". Totodată, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, "(1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunțare la aplicarea pedepsei". Textele de mai sus explică sursa divergențelor jurisprudențiale, decurgând din folosirea a două sintagme cu o semnificație juridică diferită raportat la dispunerea prelevării probelor: poate fi dispusă și este dispusă. Altfel spus, în aceeași lege se stabilește într-un text (articol) de lege caracterul ope legis (decurgând din aprecierea legiuitorului asupra necesității prelevării probelor biologie, în cazul anumitor infracțiuni enumerate de lege, deci cu un caracter obligatoriu al prelevării probelor atunci când se stabilește vinovăția pentru respectivele infracțiuni), iar într-un alt text (articol) de lege se stabilește caracterul ope judicium (decurgând din aprecierea judecătorului asupra necesității prelevării probelor biologice succesiv stabilirii vinovăției pentru săvârșirea unor anumite infracțiuni, enumerate de lege). Interpretarea textelor de lege mai sus menționate a făcut obiectul analizei Curții Europene a Drepturilor Omului, Năstac împotriva României (Cererea nr. 74.238/14), când, plecând de la cele transmise de agentul guvernului cu privire la jurisprudența națională, a constatat că nu au fost încălcate drepturile garantate de Convenție deoarece instanțele interne aveau competența de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice ale autorilor infracțiunilor pe S.N.D.G.J. (conform punctului de vedere trimis de Guvern) și, în cauze similare, instanțele de competența Curții de Apel (...) nu au dispus prelevarea de amprente ADN (conform raționamentului Curții decurgând din punctul de vedere trimis de Guvern). Astfel, cu referire la pretinsa încălcare a articolului 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, prin Decizia Năstac împotriva României s-a reținut: " (...) 30. Guvernul a susținut că, în orice caz, prelevarea nu a fost automată și că instanțele interne aveau competența de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice ale autorilor infracțiunilor pe S.N.D.G.J. Guvernul a explicat că din jurisprudență din dosar reiese că anumite instanțe naționale nu au făcut nicio mențiune despre înregistrarea în S.N.D.G.J. a amprentelor genetice ale autorilor acestui tip de infracțiune. (...) 34. Curtea reamintește că, în jurisprudența sa, simplul fapt de stocare a datelor referitoare la viața privată a unei persoane constituie o ingerință în sensul articolului 8 din Convenție. Nu contează dacă informațiile stocate sunt sau nu utilizate ulterior. În ceea ce privește profilurile ADN, acestea conțin o cantitate semnificativă de date cu caracter personal unice (Aycaguer împotriva Franței, nr. 8806/12,§ 33, 22 iunie 2017). (...) 36. Așa fiind, având în vedere consimțământul reclamantului cu privire la recursul pronunțat de acuzare (a se vedea paragraful 9), Curtea a considerat că este oportun să examineze întrebarea dacă există motive să se considere că persoana în cauză a renunțat orice drept de a se opune luării amprentei sale genetice în temeiul articolului 8 din Convenție. (...) 41. Curtea nu este convinsă că ar fi fost inutil să se opună cererii acuzării. În acest sens, reține că, în cauze similare, instanțele de competența Curții de Apel (...) nu au dispus prelevarea de amprente ADN de la autorii furturilor cu violență (a se vedea paragraful 20). 42. Având în vedere această jurisprudență, Curtea a considerat că nu s-a stabilit că instanțele naționale nu aveau competența de a aprecia oportunitatea înscrierii sau neînregistrării în S.N.D.G.J. a amprentei genetice a unei persoane condamnate pentru un infracțiunile enumerate în anexa la Legea nr. 76/2008. (...)" Având în vedere că interpretarea care a condus la constatarea respectării standardului garantat de Convenție a fost cea în conformitate cu care prelevarea probelor biologice, fiind o ingerință în dreptul la viață privată, trebuie analizată de către o instanță în ceea ce privește proporționalitatea cu scopul urmărit, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, este supusă aprecierii instanței de judecată, are caracter facultativ, nu caracter obligatoriu, instanțele având competența de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, în raport cu incidența scopului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 76/2008. Prin urmare, pentru considerentele expuse, va fi admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, modificată, se va stabili: Prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, are caracter facultativ și nu caracter obligatoriu, instanțele având competența de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 și 474 din Codul de procedură penală, În numele legii D E C I D E: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, modificată, stabilește: Prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, are caracter facultativ, iar nu caracter obligatoriu, instanțele având competența de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octo