Decizia nr. 20 din 17 octombrie 2022

Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a susţinut că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar privind „Caracterul obligatoriu sau facultativ al măsurii dispuse în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, referitor la prelevarea probelor biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa la aceeaşi lege”.

Examenul jurisprudenţial 2.1. Într-o primă orientare a practicii instanţele au considerat că, în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute în anexa la Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, prelevarea probelor biologice de la inculpaţi este obligatorie în cazul pronunţării unei soluţii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei, o parte dintre instanţe aplicând direct prevederile legii, fără a-şi motiva hotărârea sub acest aspect (anexele nr. 1-137). S-au avut în vedere în acest sens dispoziţiile cuprinse în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, modificată, potrivit cărora „prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) (persoanele condamnate definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum şi persoanele pentru care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei) este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei”. Ca atare, instanţele au considerat că măsura intervine ope legis, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, după verificarea condiţiilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008. 2.2. Într-o a doua orientare a practicii, minoritară, s-a apreciat că prelevarea probelor biologice de la inculpaţi nu se dispune în mod obligatoriu în cazul pronunţării unei soluţii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa la Legea nr. 76/2008, modificată, menţionându-se în mod expres că prelevarea probelor biologice are caracter facultativ (anexele nr. 138-162). S-a motivat că dispoziţiile cuprinse în art. 3 din Legea nr. 76/2008, modificată, în cuprinsul cărora legiuitorul a folosit sintagma „infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.”, subliniază facultatea, iar nu obligaţia luării acestei măsuri. De asemenea, un argument în favoarea caracterului facultativ al acestei măsuri este extras de instanţele de judecată din faptul că în anexa la Legea nr. 76/2008 sunt cuprinse şi infracţiunile de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 3.1. Prin Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 76/2008, instanţa de contencios constituţional statuând că „drepturile consacrate de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt drepturi absolute, ele putând fi supuse anumitor limitări ori restricţii din partea autorităţilor. Între componentele dreptului proteguit de art. 8 din Convenţie se regăseşte respectarea dreptului la viaţă privată, care însă poate fi supus anumitor ingerinţe cu condiţia ca acestea să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să apară ca necesare într-o societate democratică, să privească un drept apărat de Convenţie şi să fie proporţionale cu scopul urmărit”. 3.2. Prin Decizia nr. 666 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) corelat cu art. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa de contencios constituţional a constatat că „(…) toţi participanţii la înfăptuirea actului de justiţie au obligaţia de a se supune principiului aflării adevărului. Ca o necesitate firească ce se impune ca urmare a desfăşurării instrucţiei penale, genotiparea probelor biologice recoltate din câmpul infracţiunii, alături de probele de referinţă recoltate de la persoanele ce fac parte din cercul de suspecţi, este o măsură necesară într-o societate democratică. Potrivit textului legal criticat, judecătorul, ca reprezentant al autorităţii, în pofida absenţei consimţământului celui vizat, are dreptul să dispună cu privire la necesitatea prelevării de probe biologice de la o anumită categorie de persoane, şi anume aceea a suspecţilor. Or, pornind de la raţiunea reglementării care urmăreşte, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, «constituirea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, denumit în continuare S.N.D.G.J., pentru prevenirea şi combaterea unor categorii de infracţiuni prin care se aduc atingeri grave drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, precum şi pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracţiunilor de omor sau a actelor de terorism», este evident că scopul se circumscrie pe deplin exigenţelor impuse de art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 53 din Constituţie, amestecul autorităţii în viaţa intimă şi privată fiind justificat”. 3.3. Prin Decizia nr. 176 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 30 iunie 2021, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) raportate la cele ale art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa de contencios constituţional a statuat următoarele: ” 23. Referitor la invocarea în prezenta cauză a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, Curtea reţine că acest drept fundamental nu este unul absolut, exercitarea sa putând fi restrânsă, în condiţiile legii, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie. Or, restrângerea exercitării dreptului fundamental anterior menţionat este realizată, prin dispoziţiile art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, adică prin lege, în vederea realizării scopului acestui act normativ, prevăzut la art. 1 alin. (1) din cuprinsul său, scop ce este subsumat apărării ordinii publice. Totodată, reglementarea analizată este necesară în vederea asigurării acestei finalităţi, este nediscriminatorie şi este proporţională cu situaţia care a determinat-o, inventarierea caracteristicilor genetice ale persoanelor enumerate nefiind posibilă, având în vedere natura acestora, în lipsa unei proceduri de prelevare ce implică o examinare fizică a persoanei vizate. De altfel, referitor la necesitatea măsurii analizate, prin Decizia nr. 666 din 17 mai 2011, mai sus citată, Curtea a statuat că «este de necontestat faptul că toţi participanţii la înfăptuirea actului de justiţie au obligaţia de a se supune principiului aflării adevărului. Ca o necesitate firească ce se impune ca urmare a desfăşurării instrucţiei penale, genotiparea probelor biologice recoltate din câmpul infracţiunii, alături de probele de referinţă recoltate de la persoanele ce fac parte din cercul de suspecţi, este o măsură necesară într-o societate democratică». Nu în ultimul rând, Curtea reţine că prelevarea de probe biologice, în temeiul Legii nr. 76/2008, este o facultate, iar nu o obligaţie a instanţei de judecată, caracterul facultativ al acestei măsuri rezultând din terminologia folosită în cuprinsul legii analizate. Astfel, art. 3 prevede că «infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege». Sintagma «pot fi prelevate» din cuprinsul acestor dispoziţii legale denotă caracterul facultativ al unei astfel de măsuri, instanţa fiind cea care apreciază dacă prelevarea probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare este necesară în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 666 din 17 mai 2011, invocată anterior, Curtea reţinând că judecătorul are dreptul să dispună cu privire la necesitatea prelevării de probe biologice de la o anumită categorie de persoane.”

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Prelevarea de material genetic a făcut obiectul examinării Curţii Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva respectării art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Referitor la acest aspect, Curtea europeană consideră că cele trei categorii de informaţii personale: amprentele digitale, profilurile ADN şi mostrele celulare constituie date cu caracter personal în sensul Convenţiei cu privire la protecţia datelor, deoarece ele se referă la persoane identificate sau identificabile. Pe cale de consecinţă, atât stocarea mostrelor celulare, cât şi a profilurilor ADN poate pune în discuţie o posibilă încălcare a dreptului celor în cauză la respectarea vieţii lor private, în sensul art. 8 paragraful 1 din Convenţie, astfel încât se impune ca ingerinţa în viaţa privată să fie în conformitate cu legea, să fie redactată în termeni clari în actul normativ intern, să urmărească realizarea unuia dintre obiectivele enumerate la art. 8 paragraful 2 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi să fie „necesară într-o societate democratică” 1 , aşa cum, de altfel, a statuat Curtea cu valoare de principiu. 1 Cauza Dragan Petroviæ c. Serbiei, 14 aprilie 2020, paragraful 70 (paragraful 79 – Curtea consideră că prelevarea unei probe de ADN de la reclamant a echivalat cu o ingerinţă în „viaţa sa privată” în sensul articolului 8 din Convenţie. Faptul că reclamantul a fost de acord să dea poliţiştilor un eşantion de salivă a acestuia nu a fost, în acest context, lipsit de relevanţă, întrucât a făcut acest lucru doar sub ameninţarea că i-ar fi prelevat fie o probă de salivă, fie o probă de sânge, prin forţă.) Referitor la prima condiţie, Curtea a apreciat că o limitare a vieţii private nu poate fi legală, dacă nu are un temei juridic în legile naţionale, prin „legi” înţelegându-se actele în vigoare potrivit dreptului naţional al statului. În acest context, este important de subliniat că îndeplinirea condiţiei legalităţii implică şi analiza predictibilităţii. În ceea ce priveşte cerinţa interesului legitim, Curtea aminteşte că descoperirea probelor (fizice) care pot fi esenţiale într-o investigaţie penală a fost considerată în mod consecvent în jurisprudenţa sa ca urmărind un astfel de interes legitim, de vreme ce vizează siguranţa publică, prevenirea infracţiunilor şi protecţia drepturilor altor persoane. Instanţa de la Strasbourg a mai statuat că o astfel de măsură „este necesară într-o societate democratică”, având în vedere contribuţia importantă pe care au avut-o evidenţele ADN în eficientizarea activităţii poliţiei în ultimii ani. Curtea a notat că ingerinţa este relativ redusă, iar aceasta se poate dovedi benefică, inclusiv pentru persoana în cauză, întrucât permite eliminarea sa rapidă din cercul suspecţilor de comiterea unei infracţiuni la investigarea căreia au fost descoperite probe ADN. Nu în ultimul rând, Curtea precizează că ultima condiţie, a necesităţii, impune ca măsura să fie proporţională cu scopul urmărit 2 . 2 Cauza S. şi Marper împotriva Marii Britanii, paragraful 101. În această privinţă, autorităţile naţionale competente beneficiază de o marjă de apreciere, marjă care tinde să fie cu atât mai restrânsă cu cât dreptul în cauză este mai important pentru garantarea beneficierii efective de către individ de drepturile fundamentale sau „intime” care îi sunt recunoscute. Aşadar, în toate cauzele privind stocarea profilelor genetice [spre exemplu, S. şi Marper împotriva Marii Britanii [MC] (cererile nr. 30.562/04 şi nr. 30.566/04); Hotărârea din 4 decembrie 2008, şi Van der Velden contra Ţărilor de Jos, Cererea nr. 29.514/05, Decizia din 7 decembrie 2006], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că trebuie respectate garanţiile instituite prin paragraful 2 al art. 8 din Convenţie, prelevarea probelor biologice constituind o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private. Astfel, nu este suficient ca ingerinţa să fie în conformitate cu legea, în acelaşi timp trebuie să urmărească unul dintre scopurile expres prevăzute, între acestea regăsindu-se şi prevenirea faptelor penale, şi să fie necesară într-o societate democratică în vederea atingerii scopului urmărit. Măsura trebuie să fie proporţională cu interesul protejat şi însoţită de garanţii atât la momentul dispunerii sale, cât şi ulterior, cu ocazia punerii în executare. În ceea ce priveşte Cauza Năstac împotriva României (Cererea nr. 74.238/14), raportat la jurisprudenţa naţională comunicată de părţile cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat faptul că agentul guvernamental a transmis că prelevarea probelor biologice nu este dispusă în mod automat, ci instanţele de judecată au competenţa de a aprecia asupra oportunităţii introducerii probelor biologice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. De asemenea, Curtea a estimat că nu este stabilit la nivel naţional faptul că instanţele judecătoreşti nu ar avea o astfel de putere de apreciere (Hotărârea din 21 mai 2019, paragrafele 20, 30, 41 şi 42). Curtea a considerat că plângerea întemeiată pe articolul 8 din Convenţie este vădit nefondată, fiind respinsă. Astfel, Curtea a reţinut că ” (…) ordinul de înscriere a amprentei sale genetice în S.N.D.G.J. constituie o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea vieţii sale private în sensul articolului 8 paragraful 1 din Convenţie. 36. Aşa fiind, având în vedere consimţământul reclamantului cu privire la recursul pronunţat de acuzare (a se vedea paragraful 9), Curtea a considerat că este oportun să examineze întrebarea dacă există motive să se considere că persoana în cauză a renunţat la orice drept de a se opune luării amprentei sale genetice în temeiul articolului 8 din Convenţie. (…) 38. (…) Curtea reţine că reclamantul, care a fost asistat pe parcursul procedurii interne de un avocat ales de el (a se vedea paragraful 6), a avut timp suficient pentru a analiza recursul procurorului şi a răspunde acestuia (a se vedea paragraful 7). Cu toate acestea, reţine că reclamantul nu s-a opus cererii de prelevare a probelor nici în motivele recursului, nici verbal în cadrul şedinţelor în faţa Curţii de apel. Dimpotrivă,(…) persoana vizată personal şi prin intermediarul avocatului său a acceptat cererea parchetului de a-i lua amprenta ADN (a se vedea paragraful 9). 39. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că reclamantul a renunţat în mod neechivoc şi cu bună ştiinţă, adică pe baza consimţământului informat, să se opună înregistrării amprentei sale genetice pe S.N.D.G.J.” În schimb, s-a reţinut că Legea nr. 76/2008, modificată, conţine garanţiile necesare privind punerea în executare a măsurii, şi anume obţinerea datelor biologice prin metode noninvazive şi păstrarea lor pentru un anumit termen, cu posibilitatea distrugerii ori ştergerii din Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, şi respectarea exigenţelor legii privind protecţia datelor cu caracter personal. S-a arătat că legea prevede, totodată, şi garanţiile procedurale pentru ca instanţele să dispună luarea măsurii, prin stabilirea persoanelor vizate de lege şi a infracţiunilor pentru care se poate lua măsura prelevării probelor biologice.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2008 au fost supuse şi examinării Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă dintr-o perspectivă diferită, pronunţându-se Decizia nr. 18 din 18 noiembrie 2013, respectiv Decizia nr. 5 din 16 mai 2016. 5.1. Prin Decizia nr. 18 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 7 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a stabilit că: ” Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare poate fi dispusă şi în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiţionat sau sub supraveghere.” 5.2. Prin Decizia nr. 5 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 1 iulie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a stabilit că: ” În cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penal, instanţa de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic”.

Punctul de vedere exprimat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Opinia titularului prezentului recurs în interesul legii este în sensul că soluţia legală în materie este ilustrată de prima orientare jurisprudenţială. În argumentarea punctului de vedere formulat s-a arătat că jurisprudenţa neunitară ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii a fost generată de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, care prevăd prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv, în contextul dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b), cu trimitere la anexa la aceeaşi lege. a) Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, persoanele vizate de o astfel de măsură sunt persoane condamnate definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexă la pedeapsa închisorii, precum şi persoanele pentru care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei. De asemenea, conform art. 3 din acelaşi act normativ, infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. Anexa la Legea nr. 76/2008 stabileşte expres infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. (Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare). Coroborând dispoziţiile legale menţionate mai sus, se observă faptul că măsura prelevării probelor biologice este luată de instanţa de judecată atunci când dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii sau când dispune amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea uneia dintre infracţiunile cuprinse în anexa la Legea nr. 76/2008, în baza art. 7 din cuprinsul acestui act normativ. Rezultă, aşadar, că art. 3 stabileşte infracţiunile pentru care sunt prelevate probe biologice (cele prevăzute în anexa legii), art. 4 categoriile de persoane faţă de care se poate dispune această măsură, iar art. 7 statuează asupra organelor judiciare în măsură a dispune prelevarea de probe biologice, condiţiile în care are loc acest demers şi asupra persoanelor îndrituite a efectua efectiv prelevarea probelor biologice. b) Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 stipulează condiţiile în care instanţa de judecată dispune prelevarea probelor biologice, respectiv când se dă o soluţie de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei ori de renunţare la aplicarea pedepsei. Jurisprudenţa neunitară a fost generată de modul de interpretare a sensului verbului „pot” folosit în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2008, respectiv în anexa la lege, ceea ce a condus unele instanţe la concluzia facultativităţii aplicării dispoziţiei art. 7 alin. (1) din acest act normativ. În realitate, cele două norme nu pot fi analizate separat, ci în interdependenţă, pentru a se stabili voinţa legiuitorului. Este evident faptul că prin folosirea expresiei „este dispusă” din cuprinsul dispoziţiei „Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanţa de judecată (…)” din art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 legiuitorul nu lasă loc echivocului în interpretarea obligativităţii luării de către organul judiciar a măsurii prelevării de probe biologice, atunci când pronunţă una dintre soluţiile enumerate de text. Cu toate acestea, obligaţia instanţei este limitată la infracţiunile enumerate în anexă, context în care înţelesul verbului „pot” folosit în prevederea „Infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice (…)” din cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2008 nu poate fi interpretat în sensul în care dispoziţia de prelevare a probelor biologice ar fi facultativă, deoarece textul în discuţie nu reglementează un atare comandament, ci se referă strict la infracţiunile care dau naştere obligativităţii prelevării acestor probe. Altfel spus, doar infracţiunile arătate în anexă, iar nu alte infracţiuni, fac obiectul reglementării privind prelevarea probelor biologice de la persoanele arătate de art. 4 din Legea nr. 76/2008. Prin urmare, interpretarea acestor norme trebuie să se facă în context, iar nu individual. Ţinând cont de economia actului normativ, de locul său în sistemul ramurii pe care o reglementează (interpretarea sistematică), concluzia la care se ajunge este că aplicarea art. 7 este imperativă, nicidecum facultativă. Legea nr. 76/2008 foloseşte cuvântul „poate”, întrucât trebuie observate/sesizate condiţiile necesare, dar nu şi suficiente, pentru ca textul să fie aplicabil: nu este suficient că legiuitorul a prevăzut o listă de infracţiuni pentru care este posibilă prelevarea (art. 3), ci este necesar să fie îndeplinite şi condiţiile de la art. 4 din actul normativ menţionat şi, mai ales, să fie pronunţată una dintre soluţiile prevăzute de art.

De altfel, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 76/2008, Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare poate fi completat cu alte categorii de date decât cele prevăzute la alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în funcţie de necesităţi şi de resursele alocate. În acest context, prin Legea nr. 118/2019, cu modificările ulterioare, au fost modificate/completate atât art. 1, cât şi art. 4 din Legea nr. 76/2008 3 . 3 Legea nr. 118/2019, cu modificările ulterioare: ” Art. 27. – Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează: 1. La articolul 1 alineatul (3), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: ” e) prevenirii şi combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.» 2. La articolul 4 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b 1 ), cu următorul cuprins: ” b 1 ) persoane înscrise potrivit legii în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;»”. Prin urmare, sfera infracţiunilor poate fi lărgită, dar în niciun caz restrânsă, iar a pleca de la premisa că norma în discuţie are un caracter facultativ ar însemna să acceptăm anihilarea scopului Legii nr. 118/2019, cu modificările ulterioare 4 . 4 http://www.cdep.ro/proiecte/2018/500/50/2/em739.pdf. De altfel, lipsa unor criterii în baza cărora instanţele ar putea decide aplicarea sau nu a art. 7 din Legea nr. 76/2008 nu permite o delimitare clară între cauzele în care ar trebui să se facă aplicarea textului de celelalte, ceea ce constituie un argument în sensul că această listă nu este una facultativă. Dacă acceptăm o altfel de interpretare, ar însemna că unele persoane vor fi trecute în registru, altele nu, ceea ce ar fi o discriminare şi, nu în ultimul rând, nu s-ar atinge nici scopul Legii nr. 76/2008, nici cel al Legii nr. 118/2019, după cum nu ar putea fi respectate nici obligaţiile pe care statul român şi le-a asumat prin alte acte normative 5 . 5 – Legea nr. 158/2019 pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C.; – Legea nr. 146/2008 pentru aderarea României la Tratatul dintre Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Austria privind aprofundarea cooperării transfrontaliere, în special în vederea combaterii terorismului, criminalităţii transfrontaliere şi migraţiei ilegale, semnat la Prum la 27 mai 2005. Interpretarea contrară a art. 7 din Legea nr. 76/2008 adaugă textului o condiţie pe care acesta nu o prevede, restrângând astfel nepermis de mult sfera sa de aplicare. Or, existenţa hotărârii definitive de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei este, în mod evident, momentul în care prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată, iar ingerinţa în drepturile persoanei este şi ea în acord cu legea. 7. Opiniile exprimate de specialişti În considerarea art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, specialiştii din cadrul Universităţii Bucureşti, Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universităţii de Vest din Timişoara şi Universităţii din Craiova au fost solicitaţi să exprime un punct de vedere asupra chestiunii de drept soluţionate diferit. În cauză nu a fost comunicat niciun punct de vedere în legătură cu problema dedusă interpretării unitare.

Raportul asupra recursului în interesul legii Rezumând problema de drept care a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri judecătoreşti definitive, judecătorul-raportor, în esenţă, a apreciat că, în cazul infracţiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei are caracter facultativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 9.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită. De asemenea, verificând jurisprudenţa ataşată actului de sesizare, care relevă soluţionarea în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei de drept care face obiectul judecăţii, se constată îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală. 9.2. Dispoziţii legale relevante Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare Art. 7. – (1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei. (2) Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează la introducerea în penitenciar, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată. (3) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b), pentru care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., se realizează de către personalul Poliţiei Române instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, respectiv a hotărârii prin care instanţa a pronunţat amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei.” 9.3. Cu privire la dezlegarea problemei de drept sesizate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii reţine următoarele: Problema de drept a prelevării probelor biologice a fost analizată de Înalta Curte în ipoteza în care individualizarea executării pedepsei este suspendată condiţionat sau sub supraveghere (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – Decizia nr. 18 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 7 ianuarie 2014), precum şi în cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii – Decizia nr. 5 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 1 iulie 2016). Prezentul recurs în interesul legii aduce în discuţie natura individualizării măsurii, ope legis sau ope judicium, şi are caracter de noutate. Deşi nu a făcut obiectul precedentelor soluţii de unificare a practicii judiciare, în dispozitivul deciziilor citate, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, referindu-se la măsura prelevării probelor biologice, a optat pentru sintagma poate fi dispusă, indicând astfel orientarea către o individualizare ope judicium. În acelaşi sens este şi soluţia din prezenta sesizare. Sursa problemei provine din neconcordanţa a două texte de lege (articole) din acelaşi act normativ. Astfel, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2008, „Infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege”. Totodată, potrivit art. 7 din Legea nr. 76/2008, „(1) Prelevarea probelor biologice de la persoanele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) este dispusă de instanţa de judecată, prin hotărârea de condamnare ori prin hotărârea de amânare a aplicării pedepsei sau de renunţare la aplicarea pedepsei”. Textele de mai sus explică sursa divergenţelor jurisprudenţiale, decurgând din folosirea a două sintagme cu o semnificaţie juridică diferită raportat la dispunerea prelevării probelor: poate fi dispusă şi este dispusă. Altfel spus, în aceeaşi lege se stabileşte într-un text (articol) de lege caracterul ope legis (decurgând din aprecierea legiuitorului asupra necesităţii prelevării probelor biologie, în cazul anumitor infracţiuni enumerate de lege, deci cu un caracter obligatoriu al prelevării probelor atunci când se stabileşte vinovăţia pentru respectivele infracţiuni), iar într-un alt text (articol) de lege se stabileşte caracterul ope judicium (decurgând din aprecierea judecătorului asupra necesităţii prelevării probelor biologice succesiv stabilirii vinovăţiei pentru săvârşirea unor anumite infracţiuni, enumerate de lege). Interpretarea textelor de lege mai sus menţionate a făcut obiectul analizei Curţii Europene a Drepturilor Omului, Năstac împotriva României (Cererea nr. 74.238/14), când, plecând de la cele transmise de agentul guvernului cu privire la jurisprudenţa naţională, a constatat că nu au fost încălcate drepturile garantate de Convenţie deoarece instanţele interne aveau competenţa de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice ale autorilor infracţiunilor pe S.N.D.G.J. (conform punctului de vedere trimis de Guvern) şi, în cauze similare, instanţele de competenţa Curţii de Apel (…) nu au dispus prelevarea de amprente ADN (conform raţionamentului Curţii decurgând din punctul de vedere trimis de Guvern). Astfel, cu referire la pretinsa încălcare a articolului 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin Decizia Năstac împotriva României s-a reţinut: ” (…) 30. Guvernul a susţinut că, în orice caz, prelevarea nu a fost automată şi că instanţele interne aveau competenţa de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice ale autorilor infracţiunilor pe S.N.D.G.J. Guvernul a explicat că din jurisprudenţă din dosar reiese că anumite instanţe naţionale nu au făcut nicio menţiune despre înregistrarea în S.N.D.G.J. a amprentelor genetice ale autorilor acestui tip de infracţiune. (…) 34. Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, simplul fapt de stocare a datelor referitoare la viaţa privată a unei persoane constituie o ingerinţă în sensul articolului 8 din Convenţie. Nu contează dacă informaţiile stocate sunt sau nu utilizate ulterior. În ceea ce priveşte profilurile ADN, acestea conţin o cantitate semnificativă de date cu caracter personal unice (Aycaguer împotriva Franţei, nr. 8806/12,§ 33, 22 iunie 2017). (…) 36. Aşa fiind, având în vedere consimţământul reclamantului cu privire la recursul pronunţat de acuzare (a se vedea paragraful 9), Curtea a considerat că este oportun să examineze întrebarea dacă există motive să se considere că persoana în cauză a renunţat orice drept de a se opune luării amprentei sale genetice în temeiul articolului 8 din Convenţie. (…) 41. Curtea nu este convinsă că ar fi fost inutil să se opună cererii acuzării. În acest sens, reţine că, în cauze similare, instanţele de competenţa Curţii de Apel (…) nu au dispus prelevarea de amprente ADN de la autorii furturilor cu violenţă (a se vedea paragraful 20). 42. Având în vedere această jurisprudenţă, Curtea a considerat că nu s-a stabilit că instanţele naţionale nu aveau competenţa de a aprecia oportunitatea înscrierii sau neînregistrării în S.N.D.G.J. a amprentei genetice a unei persoane condamnate pentru un infracţiunile enumerate în anexa la Legea nr. 76/2008. (…)” Având în vedere că interpretarea care a condus la constatarea respectării standardului garantat de Convenţie a fost cea în conformitate cu care prelevarea probelor biologice, fiind o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, trebuie analizată de către o instanţă în ceea ce priveşte proporţionalitatea cu scopul urmărit, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, este supusă aprecierii instanţei de judecată, are caracter facultativ, nu caracter obligatoriu, instanţele având competenţa de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, în raport cu incidenţa scopului prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 76/2008. Prin urmare, pentru considerentele expuse, va fi admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, se va stabili: Prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, are caracter facultativ şi nu caracter obligatoriu, instanţele având competenţa de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 şi 474 din Codul de procedură penală, În numele legii D E C I D E: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, modificată, stabileşte: Prelevarea de probe biologice de la persoane condamnate definitiv sau faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei sau renunţarea la aplicarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor cuprinse în anexa Legii nr. 76/2008, are caracter facultativ, iar nu caracter obligatoriu, instanţele având competenţa de a aprecia dacă trebuie sau nu introduse amprente genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă