ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 iunie 2022

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 298 din data de 16 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator) C. pen., ca pedeapsă complementară; în temeiul art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 86

1

- 86

2

C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 86

2

C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale; în temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus ca, până la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele masuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probațiune Dolj, conform programului întocmit de aceasta instituție;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

- să comunice si sa justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (4) C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus încredințarea supravegherii respectării măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune Dolj; s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

rap. la art. 83 C. pen. de la 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul A. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, să fie decăzut din drepturi.

În temeiul art. 19, 397 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin - Agenția Națională de Administrare Fiscală - DGRFB Craiova; a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 202.550 RON, precum și la accesoriile fiscale, calculate potrivit Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului, până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 C. proc. pen. și Deciziei nr. 19/2017 a ÎCCJ s-a menținut măsura sechestrului asigurator instituită asupra bunurilor inculpatului prin ordonanța nr. 467/P/2013 din data de 17.07.2017, până la concurența sumei de 202.550 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate; în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 C. proc. pen. și Deciziei nr. 19/2017 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 202.550 RON, precum și a accesoriilor fiscale aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; în temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 254 C. proc. pen. și Deciziei nr. 19/2017 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii s-a dispus instituirea popririi asiguratorii asupra sumelor din conturile bancare ale inculpatului, până la concurența sumei de 202.550 RON, precum și a accesoriilor fiscale aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; s-a dispus instituirea popririi asiguratorii asupra sumelor datorate cu orice titlu inculpatului, până la concurența sumei de 202.550 RON, precum și a accesoriilor fiscale aferente de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective a debitului, calculate conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În temeiul art. 251 C. proc. pen., măsurile asiguratorii s-a dispus a fi aduse la îndeplinire de către organele de executare silită din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, să se comunice Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus anularea facturilor fictive enumerate la pct. 1 - 34 din rechizitoriul nr. x/2013 din data de 01.11.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, respectiv: filele x filele x, filele, 30-32, 43, 44, 50, 53,61,71-73,81,82,93,94 102-107, 122,125, 133,134, 138,139, 151-156, 172-174, 184, 191, 204, 205, 215, 227, 228, 243, 244, 245, 282, 306, filele19, 36, 66, 76, 85, 86, 87, 92, 135, 136, 147, 156, 168-170,180-182,191,202,209-212,221,228,235,248,277,278,282,283.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 1350 RON reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din data de 13.12.2017, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj privind pe inculpatul, A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 35 alin. (1) C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală; a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A..

La data de 18 ianuarie 2018, Statul Român, prin ANAF - prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a depus la dosar cerere de constituire ca parte civilă cu suma de 220. 550 RON reprezentând TVA (108.953 RON și impozit pe profit și 93.597 RON), solicitând totodată și instituirea a măsurilor asiguratorii asupra patrimoniului inculpatului A..

Inculpatul A. a arătat că nu dorește să uzeze de procedura simplificată și că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pentru care este cercetat în prezenta cauză, având în vedere că toate facturile fiscale înregistrate în contabilitatea societății S.C. B. S.R.L. reflectă operațiuni comerciale reale, ce s-au derulat cu societățile comerciale menționate în aceste facturi.

Prin sentința penală nr. 426/11.09.2019 pronunțată de Tribunalul Dolj s-a respins cererea de majorare onorariu formulată de către expert C.; s-a constatat că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen., astfel că s-au reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 în loc de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. în temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator) C. pen., ca pedeapsă complementară; în temeiul art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale; în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 86

1

- 86

2

C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 86

2

C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale; în temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. de la 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus ca, pana la împlinirea duratei termenului de încercare, inculpatul să respecte masuri de supraveghere.

Prin decizia penală nr. 95/04.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au admis apelurile, s-a desființat sentința penală nr. 426/11.09.2019 a Tribunalului Dolj și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, menținându-se actele îndeplinite până la 04.09.2019; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului; onorariul avocatului din oficiu s-a dispus a fi achitat din fondurile Ministerului Justiției.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 20.02.2020, sub nr. x/2017*.

În fapt, instanța de fond a reținut că S.C. B. S.R.L. Craiova a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj cu obiect principal de activitate "construcții clădiri și lucrări de geniu", iar începând cu luna octombrie 2006, inculpatul A. a deținut calitățile de asociat și administrator al societății până în luna iulie 2013, când a depus la Oficiul Registrului Comerțului hotărârea adunării generale a asociaților privind dizolvarea societății, aceasta fiind radiată inițial la data de 22.10.2013 și în mod definitiv la data de 03.06.2014 în urma soluționării plângerii formulate de petenta DGRFP Craiova.

Din evidența contabilă existentă la dosar reiese că în perioada 2007-2010, S.C. B. S.R.L. a înregistrat facturi de la diverși furnizori din țară, mulți cu alt obiect de activitate, facturi care nu s-au regăsit și în evidența contabilă a acestora. Aceasta, coroborat cu faptul că niciunul din reprezentanții societăților respective nu îl cunoaște pe inculpatul A., conduce la concluzia că facturile respective erau fictive.

Multe dintre societățile comerciale nu avea un obiect de activitate complementar celui desfășurat de S.C. B. S.R.L., respectiv față de obiectul lor de activitate nu puteau livra marfă unei societăți comerciale având ca obiect de activitate "construcții clădiri și lucrări de geniu": S.C. D. S.R.L. a comercializat cu amănuntul mărfuri alimentare și nealimentare; S.C. E. S.R.L. a comunicat faptul că societatea a funcționat ca un atelier care executa articole textile la comandă pentru persoane fizice; S.C. F. S.R.L. a avut ca unic obiect de activitate fabricarea și comercializarea de huse auto, astfel că nu putea livra echipamente de protecție, lenjerii de pat și tricouri; S.C. G. S.R.L. a comercializat cu amănuntul produse alimentare; S.C. H. S.R.L. a avut ca obiect de activitate "fabricarea altor articole de îmbrăcăminte"; S.C. I. S.R.L. a fabricat exclusiv cravate și papioane, care în mod evident nu foloseau activității de construcții; S.C. J. S.R.L produce caroserii pentru autovehicule, remorci și semiremorci, nu transport persoane, cum e consemnat în factură; S.C. R.E. K. a desfășurat doar servicii tipografice.

Pentru o parte din societățile comerciale nu corespund datele înscrise pe facturile pretins emise către S.C. B. S.R.L.: pentru furnizorul S.C. L. S.R.L. Buhuși sediul înscris pe facturi și datele privind unitățile bancare la care societatea are deschise conturi nu corespund cu datele reale; S.C. M. S.R.L. apare pe facturi cu un capital social de 30.000 RON și cont bancar la N.., în timp ce denumirea reală a societății este potrivit Registrului Comerțului, S.C. M. S.R.L., capitalul social subscris și vărsat este de 200 RON, iar contul bancar al societății, conform evidențelor A.N.A.F. a fost deschis la O..; în mod real, capitalul social al S.C. P. S.R.L. era de 200 RON, nu 23.900 RON, cum apărea în antetul facturilor; datele de înregistrare ale "furnizorului" S.C. Q. S.R.L. Constanța consemnate în factură aparțin unei alte societăți comerciale, respectiv S.C. R.; S.C. S. S.R.L. era în realitate S.C. S. S.R.L., capitalul social este de 60.000 RON în loc de 12500 RON, având conturi la T. și U., nu la V.; S.C. W. S.R.L. nu a declarat livrări în anul 2009, figurează cu un capital social de 200 RON și cu cont bancar la X., iar pe facturi au fost menționate un capital social de 27.000 RON și cont bancar la Y.; S.C. Z. S.R.L. are un capital social de 200 RON și cont bancar la X., nu capitalul social de 1.600 RON și contul bancar la N.., așa cum apare pe facturi; S.C. D. S.R.L. are capitalul social de 200 RON, nu de 2000 RON; S.C. AA. S.R.L. figurează cu un capital social de 200 RON și cu cont bancar la N.., nu cu capitalul social de 15.000 RON și cont deschis la O.., cum apare în facturi; date eronate cu privire la capitalul social și contul bancar se regăsesc și cu privire la societățile comerciale S.C. BB. S.R.L. Botoșani, S.C. CC. S.R.L. Oradea, S.C. DD. S.R.L București, S.C. F. S.R.L. Cluj Napoca, S.C. EE. S.R.L. Speriețeni, județul Dâmbovița, S.C. I. S.R.L. Piatra Neamț, S.C. FF. S.R.L. București; S.C. GG. S.R.L. București are consemnat în antetul facturilor C.U.I. nr. x în timp ce în evidențele Registrului Comerțului acest C.U.I. aparține S.C. HH. S.R.L. București; ștampila aplicată pe factura și chitanța din contabilitatea S.C. B. S.R.L. este diferită de cea utilizată în mod real de S.C. II. S.R.L.; ștampila aplicată pe factură este diferită de cea utilizată în mod real de S.C. G. S.R.L.; ștampila aplicată pe factură și chitanță este diferită de cea utilizată în mod real de S.C. JJ. S.R.L.

Mai mult, parte din societățile comerciale de la care afirmă inculpatul că provenea marfa, își încetaseră activitatea la momentul înregistrării facturii în contabilitate: S.C. KK. S.R.L. Iași nu a mai desfășurat activități începând cu anul 2005, S.C. LL. S.R.L. Vlăhița a fost radiată la data de 30.01.2009, iar factura înregistrată în contabilitate datează din 12.02.2009, S.C. MM. S.R.L. București a fost înființată în anul 2007 și suspendată în anul 2009 din cauza cheltuielilor legate de impozitul forfetar, având în vedere că societatea nu a desfășurat niciodată relații comerciale în țară sau străinătate; S.C. NN. S.R.L. a fost radiată la data de 19.06.2008, iar factura apare cu data 03.10.2009; S.C. G. S.R.L. a avut activitatea suspendată în perioada 2006-2012; S.C. H. S.R.L. Câmpulung Moldovenesc figurează ca având activitatea întreruptă în perioada 2009-2012; pentru anul fiscal 2009, S.C. OO. S.R.L. a depus declarații fiscale cu zero livrări; S.C. PP. S.R.L. București a fost radiată la data de 27.11.2007, iar factura datează din 10.06.2008.

În ceea ce privește modul în care era organizată contabilitatea S.C. B. S.R.L. Craiova, din declarațiile martorilor QQ. și RR. a reieșit că inculpatul a apelat la acestea să depună actele la organele fiscale, deoarece nu avea semnătură autorizată și în mod clar nu avea nici contabil angajat. Nici nu avea de ce să angajeze un contabil, deoarece singurul client al societății a fost S.C. SS. S.R.L. București, societate la care calitatea de asociat și administrator era deținută tot de A. și căreia i-au fost refacturate "achizițiile" fictive, iar din rulajul conturilor S.C. B. S.R.L. deschise la O.., respective TT. rezultă că societatea nu efectua plăți bancare decât pentru plata obligațiilor înregistrate către bugetul de stat.

Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta săvârșită de inculpatul A. în condițiile mai sus descrise întrunește sub aspect constitutiv elementele infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Dat fiind faptul că nu poate crea inculpatului o situație mai grea în propria cale de atac, instanța de fond s-a limitat la pedeapsa deja aplicată, deși prin conduita sa procesuală și atitudinea după săvârșirea infracțiunii, inculpatul a demonstrat că numai o pedeapsă orientată spre maxim, iar ca regim de executare în regim de detenție, ar fi de natură să îndeplinească scopul educativ.

În consecință, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a, b și c (dreptul de a fi administrator) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Sub aspectul cuantumului prejudiciului cauzat părții civile, instanța de fond a avut în vedere concluziile suplimentului la raportul de expertiză, respectiv: cheltuielile de achiziții fictive, influențele fiscale pe linie de TVA și profit, care sunt: debit TVA suplimentar 108.953 RON și impozit pe profit 93.597 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile aferente.

Raportat la menținerea măsurilor asiguratorii, instanța de fond a reținut că, prin Ordonanța din 17.07.2017 s-a dispus instituirea sechestrului asigurator până la concurența valorii probabile a pagubei pe următoarele bunuri mobile și imobile:

- imobil, reprezentând apartament situat în Craiova, str. x, număr cadastral x, înscris în Cartea funciară nr. x a mun. Craiova;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2007, de culoare alb, serie șasiu x, serie motor x, înmatriculată sub nr. x;

- autoutilitara marca x, an fabricație 2005, de culoare alb, serie șasiu x, serie motor x, înmatriculată sub nr. x;

- Autoutilitara Ba Suprastructura Deschisa marca x, an fabricație 2007, de culoare alb, serie șasiu x, serie motor x, înmatriculată sub nr. x

- autoutilitara Ba Suprastructura Deschisa marca x, an fabricație 2006, de culoare negru, serie șasiu x, serie motor fără, înmatriculată sub nr. x;

- autoutilitara Ba Suprastructura Deschisa marca x, an fabricație 2008, de culoare negru, serie șasiu x, serie motor x, înmatriculată sub nr. x .

Prin încheierea nr. 112151 din 31.07.2017, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dolj a dispus admiterea cererii și notarea dreptului de ipotecă legală asupra imobilului descris mai sus, instituit ca măsură asiguratorie a sechestrului.

S-a constatat că sunt îndeplinite și condițiile instituirii propririi asupra conturilor aparținând inculpatului.

În consecință, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, obligându-l pe inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 202.550 RON, precum și la accesoriile fiscale calculate potrivit Codului de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului, până la data achitării integrale a obligațiilor fiscale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în cererea depusă la dosar la data de 04 august 2021 precizând că nu i-a fost comunicată de către instanța de fond minuta sentinței atacate, ci a fost înștiințat la data de 03 august 2021 de începerea executării dispozițiilor privind despăgubirile civile (art. 365 C. proc. pen. anterior), el fiind lipsă de la dezbateri și pronunțare.

A apreciat astfel că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor de îndrumare din hotărârea pronunțata în apel de Curtea de apel Craiova, unde s-a arătat:

"în rejudecare urmează să fie avute în vedere și celelalte critici formulate de apelanți".

Inculpatul a arătat că, deși au fost invocate, instanța de fond a trecut cu vederea aspectele legate de incidentele procedurale si de întemeiere in drept a modului in care s-a dispus expertiza in primul ciclu procesual.

De asemenea, a fost refuzată in mod neîntemeiat solicitarea sa de efectuare a unei noi expertize de stabilire a unui eventual prejudiciu si de calcularea a acestuia.

În cursul cercetării judecătorești în apel a fost audiat inculpatul A. conform art. 420 alin. (4) C. proc. pen., declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosar.

Prin decizia penală nr. 1709 din data de 21 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2017 în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 298/2021 a Tribunalului Dolj, ca nefondat.

Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, dar și a dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., reținându-se în sarcina sa fapta săvârșită în calitate de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L. de a înregistra în evidența contabilă, în perioada octombrie 2007 - martie 2010 - cheltuieli nereale cu achiziții și prestări servicii de la mai mulți furnizori, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către stat.

În primul ciclu procesual, față de inculpat s-a pronunțat o soluție de condamnare pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, prin sentința penală nr. 426/2019 a Tribunalului Dolj. Această sentință a fost desființată prin decizia penală nr. 95/2020 a Curții de Apel Craiova, pentru considerente care au privit nerespectarea exigențelor prev de 371 și 386 C. proc. pen., respectiv:

"Admițând că forma de bază a infracțiunii de care este acuzat inculpatul este o infracțiune prevăzută într-o lege specială (art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005) ale cărei limite de pedeapsă se mențin nemodificate după intrarea în vigoare a noul C. pen., Curtea reține că această împrejurare nu dispensează instanța de fond de obligația de a pune în discuția părților și de a dispune cu privire la încadrarea juridică a faptei, simpla constatare a caracterului favorabil al legii penale anterioare urmată de reținerea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 în loc de art. 35 alin. (1) din noul C. pen. nefiind suficientă.

Nu poate fi ignorată intepretarea dată prin decizia 250/2019 de Curtea Constituțională disp. art. 386 și 377 C. proc. pen. ca fiind în concordanță cu Constituția și art. 6 par. 3 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Rezultă fără echivoc din considerentele deciziei sus menționate (par. 46) că schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare trebuie să se realizeze de către instanța de judecată prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice a faptei, însă anterior soluționării fondului cauzei".

În cuprinsul deciziei prin care s-a dispus rejudecarea, s-a precizat că, în rejudecare, urma să se aibă în vedere și celelalte critici formulate de către apelanți, "având în vedere că incidența cazului de rejudecare a determinat lipsa de oportunitate și utilitate a analizării celorlalte motive invocate de către parchet și inculpați".

În conformitate cu dispozițiile art. 424 alin. (4) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 95/2020 s-au menținut toate actele îndeplinite până la data de 04.09.2019, în fața Tribunalului Dolj.

Examinând dosarul cauzei din primul ciclu procesual, s-a reținut că data de 04.09.2019 este cea la care au avut loc dezbaterile pe fond ale cauzei, părțile formulând concluzii pe fondul cauzei. Menținându-se toate actele de procedură îndeplinite până la data de 04.09.2019 prin decizia de desființare spre rejudecare a primei hotărâri pronunțate, s-a constatat menținerea și a raportului de expertiză fiscală judiciară, precum și a suplimentului la acest raport, probe administrate pe parcursul primului ciclu procesual, astfel încât, în mod legal și temeinic aceste probe au fost avute în vedere de instanța de rejudecare.

S-a reținut că instanța de rejudecare din prezenta cauză a respectat decizia instanței de apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, astfel că a pus în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, prin încheierea din data de 15.07.2020. Părțile au formulat concluzii cu privire la legea penală mai favorabilă, apărătorul ales al inculpatului a formulat punct de vedere privind C. pen. anterior ca fiind lege penală mai favorabilă, iar instanța de rejudecare a dispus prin încheiere schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii prevederilor art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969 - forma unității legale de infracțiune, respectiv infracțiunea continuată.

Prin decizia de rejudecare nu s-au formulat îndrumări privind necesitatea sau obligativitatea administrării unor mijloace de probă, nu s-a statuat asupra raportului juridic de drept penal substanțial, astfel că nu există o încălcare de către instanța de rejudecare a conținutului sau limitelor de rejudecare stabilite prin decizia anterioară. Dimpotrivă, prin încheierea din data de 15.07.2020, instanța de rejudecare a pus în vedere inculpatului să se prezinte pentru a fi audiat, a dispus readministrarea probelor din cursul urmăririi penale, măsuri procesuale cu care apărătorul ales al inculpatului a fost de acord.

Mijloacele de probă constând în depozițiile martorilor audiați în cel de-al doilea ciclu procesual, administrate nemijlocit în fața instanței, au relevat caracterul fictiv al operațiunilor de achiziții înregistrate în contabilitatea societății administrată de inculpat, precum și rolul esențial al inculpatului în conducerea și administrarea persoanei juridice.

Martorele QQ. și RR. au evidențiat rolul inculpatului în depunerea declarațiilor fiscale la Administrația Financiară, el fiind cel care solicita ajutor pentru aceste operațiuni.

Toți martorii audiați în calitate de reprezentanți ai societăților comerciale înscrise în documentele fiscale ce atestau achiziții înregistrate în contabilitatea societății conduse de inculpat, au infirmat realitatea operațiunilor, necunoscând societatea inculpatului, obiectul de activitate, persoana inculpatului și neavând nici o conexiune. În acest sens sunt depozițiile martorilor: UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC..

Examinând conținutul declarațiilor martorilor s-a reținut lipsa unei conexiuni care să permită dezvoltarea unor relații comerciale între societatea administrată de inculpat și societățile înscrise în documentele fiscale ca fiind livratoare de bunuri ori prestatoare de servicii. Astfel, societatea administrată de inculpat avea ca obiect de activitate construcții clădiri și lucrări de geniu, iar societățile înscrise cu rol de livrator sau prestator aveau un obiect de activitate total diferit: producător de echipamente de protecția muncii, producerea de cravate și papioane, comerțul cu produse alimentare, activitate de turism, produse cu huse auto, domeniul IT.

Au existat depoziții de martori care au precizat că societățile administrate nu au avut clienți persoane juridice, ci doar persoane fizice, astfel încât nu au emis decât bonuri fiscale, nu și facturi fiscale. Alte societăți au avut doar facturi personalizate ori facturi electronice, nu au corespuns datele privind conturile IBAN, capitalul social ori ștampila folosită.

O parte dintre martorii audiați au relevat o stare de fapt cu consecințe juridice negative, în sensul că au avut calitatea de martori în multe dosare penale având ca obiect fapte privind emiterea și folosirea unor facturi nereale, existând un adevărat fenomen de vânzare a facturilor pe piața neagră, pentru a fi înscrise în contabilitate și, astfel, a denatura realitatea. Martorul DDD. a precizat că societatea sa nu mai funcționează din anul 2000, însă existau facturi emise și înregistrate în contabilitatea societății administrate de inculpat.

Niciunul dintre martorii audiați nu l-au cunoscut pe inculpat și nici societatea administrată de acesta.

Declarațiile inculpatului din primul ciclu procesual susțin realitatea operațiunilor comerciale înregistrate în documentele fiscale, însă sunt lipsite de fiabilitate, întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. Deși susține că el contacta reprezentanții firmelor vânzătoare, aceștia au infirmat orice legătură cu inculpatul, există societăți vânzătoare care nu mai funcționau la data pretinselor operațiuni, inculpatul nu explică diferența de obiect de activitate dintre societatea sa și societățile livratoare, în condițiile în care această distincție nu era compatibilă cu stabilirea niciunei legături comerciale; societatea inculpatului desfășura obiect de activitate în domeniul construcțiilor, astfel încât mărfurile achiziționate erau uzitate în construcții, însă societățile livratoare aveau obiect de activitate inclusiv vânzare de cravate, huse auto, activități de turism, domeniu IT.

Criticile privind modul de administrare a mijloacelor de probă constând în raport de expertiză fiscală și suplimentul acestuia, sunt nefondate pentru următoarele argumente:

Inculpatul a solicitat încuviințarea probei constând în efectuarea unei expertize fiscale contabile, depunând cerere scrisă în acest sens.

Prin încheierea din data de 27.06.2018, prima instanță de judecată a încuviințat efectuarea unei expertize, a desemnat expertul, a încuviințat cererea inculpatului de participare a unui expert asistent la efectuarea expertizei.

Prin încheierea din data de 05.09.2018, prima instanță de judecată a stabilit obiectivele la care trebuia să răspundă expertul desemnat, în prezența apărătorului ales al inculpatului, acesta a formulat un obiectiv suplimentar, care a fost admis de instanță, constând în analizarea realității operațiunilor și cheltuielilor la data emiterii fiecărei facturi; s-a respins un obiectiv suplimentar constând în modul de calcul al accesoriilor.

Nu s-a constatat niciun element discreționar în stabilirea obiectivelor raportului de expertiză fiscală contabilă, întrucât stabilirea obiectivelor a respectat principiile contradictorialității, oralității și nemijlocirii în desfășurarea procesului penal, inculpatul, prin apărător ales exercitându-și efectiv dreptul de a participa la stabilirea obiectivelor și dreptul de a avea un expert desemnat, conform art. 173 alin. (4) și art. 177 alin. (4) C. proc. pen.

În cauză a fost întocmit un raport de expertiză și un supliment la raportul de expertiză; raportul de expertiză a fost semnat de expertul desemnat de instanța de judecată și, respectiv, expertul desemnat de inculpat, fără obiecțiuni ori puncte de vedere distincte, iar suplimentul raportului de expertiză a fost semnat doar de expertul desemnat de instanță, însă expertul desemnat de inculpat a participat la efectuarea expertizei, astfel cum rezultă din partea introductivă a acestui supliment.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a concluzionat că prejudiciul adus bugetului de stat ar fi în sumă de 72.466 RON, ca urmare a deducerii suplimentare a TVA aferent achizițiilor pentru care societatea nu avea drept de deducere și, respectiv, urmare a influențării impozitului pe profit înregistrat, ca urmare a deductibilității cheltuielilor înregistrate în aceste documente.

Partea civilă a formulat obiecțiuni față de acest raport de expertiză, Ministerul Public a invocat nerespectarea de către expert a obiectivelor stabilite de către instanță, astfel încât, prima instanță de judecată a dispus audierea expertului în ședință publică.

Din declarația expertului, formulată în ședința publică din data de 15.05.2019, rezultă că a ținut cont la efectuarea expertizei atât de conținutul rechizitoriului, cât și de raportul de constatare extrajudiciar depus la dosarul cauzei. Expertul a formulat și aprecieri cu privire la atitudinea furnizorilor de a nega existența relațiilor comerciale, considerând că se datorează "unui control fiscal neadecvat".

Prin încheierea din data de 15 mai 2019, instanța a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, având în vedere lipsa unui răspuns complet la obiectivul inițial nr. 2, fără ca, prin lămuririle formulate verbal de către expert, să se completeze această lacună.

Cu această măsură probatorie a fost de acord și apărătorul inculpatului, considerând util un supliment la raportul de expertiză.

Urmare a acestor activități probatorii, a fost întocmit un supliment la raportul de expertiză fiscală prin care s-a răspuns obiectivului stabilit inițial prin raportul de expertiză, dar căruia nu i s-a dat la acel moment un răspuns complet: cuantumul prejudiciului în condițiile în care facturile fiscale nu ar fi reale.

Nu există o contradicție între raportul de expertiză inițial și suplimentul întocmit ulterior, întrucât, prin raportul de expertiză inițial s-au avut în vedere nu toate facturile fiscale indicate în rechizitoriu, ci doar pe acelea care erau emise de către societăți livratoare, înregistrate în scop de TVA. Expertul a precizat că nu au fost luate în calcul societățile pentru care s-a constatat că nu au fost niciodată înregistrate în scopuri de TVA sau au avut codul de TVA anulat, astfel că numai pentru acestea, în opinia sa, societatea inculpatului nu avea drept de deducere TVA, însă, pentru celelalte societăți, expertul a considerat că societatea a avut drept de deducere TVA, drept urmare a răspuns doar parțial obiectivului stabilit de către instanța de judecată, și anume consecințele fiscale ale înregistrării cheltuielilor în contabilitatea societății în ipoteza în care operațiunile comerciale nu ar fi fost reale.

Prin urmare, expertul a nesocotit obiectivul stabilit de instanță, care a fost stabilit în mod neechivoc raportat la operațiunile comerciale indicate în actul de sesizare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 175 C. proc. pen. În caz de nelămuriri, expertul avea dreptul de a cere explicații organului judiciar cu privire la anumite fapte ori împrejurările cauzei care trebuie evaluate, neavând dreptul de a partaja obiectivul stabilit de către instanța de judecată și de a nu răspunde în integralitate unui astfel de obiectiv.

Nu există contradicție între raportul de expertiză și supliment, ci, dimpotrivă, rolul acestuia din urmă a fost de a răspunde obiectivului nr. 2, la care expertul nu a răspuns în totalitate prin primul raport de expertiză.

Prin suplimentul raportului de expertiză s-au avut în vedere toate documentele fiscale indicate în rechizitoriu care stabilește, conform art. 371 C. proc. pen., limitele și obiectul sesizării instanței (faptele și persoanele arătate în actul de sesizare).

Respectând limitele și conținutul competenței expertului fiscal, prin suplimentul la raportul de expertiză s-au indicat valorile prejudiciului creat bugetului de stat prin fapta de a înregistra în contabilitate operațiuni comerciale fictive: impozit pe profit în valoare de 93.597 RON și TVA suplimentar de 108.953 RON, prejudiciul total de 202.550 RON datorându-se înregistrării în perioada octombrie 2007 - martie 2010 în evidența contabilă a societății a unor cheltuieli cu achiziții fictive.

În cel de-al doilea ciclu procesual, inculpatul, prin apărător, a formulat o cerere de administrare a probei constând-un nou raport de expertiză contabilă, respinsă în mod corect prin încheierea din 19.05.2021, întrucât raportul de expertiză și suplimentul întocmit în primul ciclu procesual au fost menținute în mod evident prin decizia penală nr. 95/2020 a Curții de Apel Craiova. Aceste mijloace de probă nu au fost înlăturate, ci, dimpotrivă, menținute, ca de altfel toate actele și măsurile până la data de 04.09.2019, iar instanța care a dispus rejudecarea nu s-a pronunțat asupra criticilor și argumentelor inculpatului privind conținutul constitutiv al infracțiunii, dispunând ca, în rejudecare, instanța să le analizeze, ceea ce s-a și produs prin chiar sentința apelată - nr. 298/2021.

În cursul cercetării judecătorești în apel a fost respinsă cererea constând în efectuarea unei expertize contabile fiscale, nefiind îndeplinite condițiile art. 181 C. proc. pen. - când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii, ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului. Raportul de expertiză și suplimentul acestuia, efectuate în cursul cercetării judecătorești în primă instanță, în primul ciclu procesual, menținute prin decizia nr. 95/2020 a Curții de Apel Craiova, au răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanța de judecată, cu respectarea drepturilor procesuale și luarea în considerare atât a obiectului dedus judecății, dar și a necesității aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei.

Caracterul fictiv al operațiunilor comerciale înregistrate reprezintă o teză probatorie circumscrisă laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, nefiind de competența expertului fiscal ci, dimpotrivă, se încadrează în obiectul probațiunii în cadrul procesului penal, fiind stabilit de instanța de judecată pe baza tuturor probelor administrate.

În drept, fapta inculpatului A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., de a înregistra în evidența contabilă cheltuieli nereale/fictive cu achiziții de bunuri și echipamente ori cu prestări servicii, în perioada octombrie 2007 - martie 2010, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat (TVA și impozit pe profit), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969.

Au fost aplicate corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 71 C. pen. anterior, fiind stabilită și aplicată o pedeapsă la nivelul minimului special prevăzut de Legea nr. 241/2005 pentru infracțiunea săvârșită și nu se constată nici o problemă de legalitate sau temeinicie a sentinței penale pronunțate de prima instanță de judecată.

Măsurile asigurătorii luate și menținute prin sentința penală au fost puse în executare de îndată, chiar dacă sentința nu era definitivă, întrucât, conform art. 397 alin. (4) C. proc. pen., dispozițiile din hotărâre privind luarea măsurilor asiguratorii sunt executorii, rezultând obligativitatea emiterii formelor de executare chiar după data pronunțării sentinței penale nedefinitive.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A. prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

În esență, recurentul inculpat a susținut că decizia atacată nu individualizează actele materiale, neexistând examenul de tipicitate obiectivă care să permită stabilirea faptului că apelantul condamnat a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de legea penală.

Așadar, pentru a fi îndeplinite elementele de tipicitate sub aspectul laturii și subiective și obiective în cazul tuturor variantelor alternative ale infracțiunii de evaziune fiscală, este necesar ca acțiunile sau inacțiunile prevăzute de norma de incriminare să fie săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Nu este de esența tipicității dacă sustragerea este realizată efectiv, ci este necesar ca acțiunile să fie săvârșite în scopul sustragerii.

A arătat că instanța de judecată, în toate gradele de jurisdicție, s-a concentrat asupra caracterului fictiv al operațiunilor comerciale și nu a analizat în niciun moment existența sau inexistența scopului sustragerii de la obligațiile fiscale și nu au fost avute în vedere condițiile de valabilitate ale unei facturi, potrivit normelor legale în vigoare.

S-a mai arătat de către inculpat prin avocat că instanța de apel a reținut că "nu există o contradicție între raportul de expertiză inițial și suplimentul întocmit ulterior, întrucât prin raportul de expertiză inițial s-au avut în vedere nu toate facturile fiscale indicate în rechizitoriu, ci doar acelea care erau emise de către societăți livratoare înregistrate în scop de TVA (. . . . . . . . . .)"

A susținut că din considerentele deciziei Curții (pag. 8 unde s-a menționat absolut generic fapta) nu s-a putut stabili fapta (în înțelesul de acte materiale tipice obiectiv) pentru care a fost condamnat inculpatul, astfel că nu se poate stabili că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă prevăzută de legea penală.

Concluzionând, a arătat că hotărârea este contrară legii și prin hotărârea pronunțată s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Prin încheierea din 23 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1709 din data de 21 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2017.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 04 mai 2022, cu citarea inculpatului A., părților civile Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală prin D.G.R.P.F Craiova și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală București și, înștiințarea avocatului ales al inculpatului A., avocat EEE..

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., declarat de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 al art. 438 C. proc. pen.) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Prin urmare, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv de către instanța de apel și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudența subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În consecință, acest caz de recurs în casație permite instanței de casație să analizeze doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând, în cele ce succed, obiectul analizei prezentei căi de atac.

Sub un prim aspect, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte reține că nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care amintim, cu titlu exemplificativ, decizia nr. 229/RC din 17 iulie 2020, decizia nr. 55/RC din 13 februarie 2020, decizia nr. 56/RC din 14 februarie 2019, decizia nr. 39/RC din 06 februarie 2019, decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017, decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017 - www.x.ro).

Drept urmare, pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt, respectiv, nu are competența de a schimba situația de fapt reținută de către instanța de apel, având însă competența de a verifica legalitatea consecințelor juridice care decurg din situația de fapt avută în vedere la pronunțarea deciziei de apel.

Astfel, se constată că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au reținut aceeași situație de fapt, pornind de la materialul probator administrat în cauză.

Se constată, așadar, că, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut, în drept că, fapta inculpatului A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., de a înregistra în evidența contabilă cheltuieli nereale/fictive cu achiziții de bunuri și echipamente ori cu prestări servicii, în perioada octombrie 2007 - martie 2010, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către stat (TVA și impozit pe profit), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Se reține că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material constă în evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, ori evidențierea altor operațiuni fictive. În art. 2 lit. f) din aceeași lege este dată și definiția operațiunii fictive, ca fiind disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. Operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale. Înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit, care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ.

Curtea a mai reținut că, din ansamblul probelor administrate rezultă caracterul fictiv al operațiunilor de achiziții înregistrate în perioada octombrie 2007 - martie 2010 în contabilitatea societății administrată de inculpat, precum și rolul esențial al inculpatului în conducerea și administrarea persoanei juridice raportându-se la concluziile formulate de experți pentru situația care corespunde stării de fapt reținută, respectiv cea în care s-au indicat valorile prejudiciului creat bugetului de stat, respectiv impozit pe profit în valoare de 93.597 RON și TVA suplimentar de 108.953 RON, prejudiciul total de 202.550 RON.

Deopotrivă, raportul de expertiză avut în vedere a analizat pentru fiecare an fiscal situația contabilă a societății comerciale condusă de inculpat, a indicat fiecare societate comercială livr