ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1034/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 104/P din 6 octombrie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiției din Bosnia și Herțegovina, având ca obiect extrădarea persoanei solicitate A..

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie a reținut următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a sesizat instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (1) și (2), precum și art. 40 - 45 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru a dispune arestarea preventivă în vederea extrădării către Bosnia și Herțegovina a numitului A., până la prezentarea cererii de extrădare.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că acesta este urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) în relație cu art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, în baza difuziunii de urmărire internațională nr. x, urmare a emiterii pe numele său a mandatului de arestare nr. x, pronunțat la data de 06.03.2019, în dosarul nr. x, de Tribunalul Doboj - Bosnia și Herțegovina (dosar secretariat general Interpol nr. x).

Din înscrisurile înaintate de autoritățile din Bosnia și Herțegovina a rezultat că, în fapt, la data de 05.05.1992, în fața casei victimei B., mai multe persoane îmbrăcate în uniformă militară, printre care și cetățeanul suedez și bosniac A., au coborât dintr-un camion și au dus-o pe victima B., pe mama acesteia și pe sora sa C. în școala "D." pentru a-i pune într-o sală de gimnastică. În această sală au fost aduse apoi mai multe persoane de naționalitate croată, care au fost apoi interogate de un polițist. Ulterior, în cursul nopții, în sala de gimnastică, A., împreună cu alte două persoane, au preluat-o pe victima B., ducând-o într-o altă sală, unde victima a fost interogată și supusă la violențe de către A., împreună cu o altă persoană.

Împotriva persoanei extrădabile s-a luat măsura reținerii prin ordonanța nr. 230/II/5/2019 din data de 29 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin încheierea din 29 mai 2019 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile A., pe o perioadă de 25 de zile, de la data de 30 mai 2019, până la 23 iunie 2019, inclusiv, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 alin. (1) și (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, măsură care a fost menținută prin încheierea din 20 iunie 2019, pe o durată de 15 zile, începând cu 24 iunie 2019, până la data de 8 iulie 2019, inclusiv.

Prin încheierea din data de 08.07.2019, Curtea a constatat că măsura preventivă urma să înceteze de drept, la ora 24:00 a aceleiași zile, în contextul în care cererea de extrădare nu fusese trimisă de statul solicitant, în interiorul celor 40 de zile pentru care putea fi dispusă măsura arestului provizoriu, în condiții de urgență, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 republicată.

Cererea de extrădare și documentele aferente, precum și controlul de regularitate, au fost înaintate instanței la data de 15.07.2019.

După cum a rezultat din cererea de extrădare transmisă pe cale diplomatică de autoritățile judiciare ale Bosniei și Herțegovinei, persoana extrădabilă este urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la data de 06.03.2019, de către Curtea Regională din Doboj - Republica Srpska - Bosnia și Herțegovina. De asemenea, s-a trimis, odată cu cererea de extrădare, decizia Curții regionale din Doboj din data de 21.02.2019 privind determinarea/stabilirea detenției.

S-a reținut în această decizie că:

"Ordinul de efectuare a anchetei este în sarcina suspectului deoarece, încălcând regulile dreptului internațional, cuprinse în articolul 3, poziția 1 punctul a) Convenției de la Geneva privind protecția cetățenilor în timpul războiului din 12.08.1949 și articolul 13 poziția 2 în legătură cu articolul 4 poziția 1 și 2 punctul a) Protocolului adițional la convenția respectivă privind protecția jertfelor conflictelor armate non-internaționale din 08.06.1977 (Protocol II), în timpul conflictelor armate în Bosnia și Herțegovina, între Forțele armate organizate ale Armatei Republicii Srpska, pe de o parte și Armata BiH și Consiliul Croat al apărării, pe de altă parte, pe data de 05.05.1992, în timp de seară, în localitatea Kalenderovd, municipiul Derventa, după ce a fost scutit de libertate, persoana vătămată B., a fost dus în încăperile sălii de educație fizică ale școlii generale "D.", unde au fost închise și alte persoane de naționalitate croată, împreună cu E. și F., i-a comandat lui B. să iasă din sală, iar apoi l-a dus într-o încăpere unde l-a lovit cu piciorul drept în regiunea rinichilor, iar apoi, împreună cu sus-numiții F. și E., a încălcat integritatea corpului persoanei vătămate, lovindu-l cu mâinile, picioarele și patul puștii pe tot corpul, iar apoi i-a comandat să se așeze pe un scaun și a început să-1 interogheze, solicitând informații unde se află "ustase, comenzi, legături", din nou l-a lovit pe acesta peste tot corpul și totul a durat pe parcursul aceleiași seri de la orele 23:00 până la 01,00 dimineața, când cel vătămat este adus înapoi în sala de educație fizică, unde a rămas până la 19.05.1992, când i-au dat drumul acasă.

Din dovezile adunate în timpul cercetării, și anume: declarația martorului - persoană vătămată B., martorului G., H., I., J., respectiv Nota oficială numărul 16-04/2-3-04-2-426/13 din 29.03.2013, Nota oficială numărul 16-04/2-3-04-2-461/13 din 05.04.2013, Nota oficială numărul 16-04/2-3-04-2-828/13 din 14.06.2013, reiese suspiciunea fondată că suspectul A. a săvârșit infracțiunea de crimă de război împotriva poporului civil din articolul 142 poziția 1 în legătură cu articolul 22 Legea privind C. pen. al SFRJ (Republika Socialistă Federativă Iugoslavia).

Martorul B. relatează că, pe 5 mai 1992, în fața casei sale a venit un camion cu 8 soldați printre care soldați i-a recunoscut pe K., E. si A. și persoana despre care mai târziu a aflat că se numește F.. În continuare spune că pe el, pe mama lui și pe sora lui, C., cu camionul i-au dus la școala generală D. unde i-au cazat în sala de educație fizică. Pe lângă ei au mai adus persoane de naționalitate croată. Atunci fiecare din ei a fost dus la interogare la ofițerul de politie, care crede că s-a numit J.. Nimeni nu s-a plâns de relația lui J. față de ei.

În aceeași noapte, în sala unde era persoana vătămată, au venit E., A. și F. care i-au comandat să se ridice și să meargă cu ei. La ieșire l-a văzut pe L., pe care nu-l acuză pentru nimic deoarece nu a putut să-i oprească pe cei trei să-l ducă. În continuare, spune că a fost dus într-o încăpere, sală de clasă, unde prima lovitură o primește de la A. în regiunea rinichilor. Apoi l-au așezat pe un scaun și au început sa-l întrebe unde sunt cazate "ustase", comanda lor, legăturile, bucătăria și altele. În timp ce puneau întrebări, tot timpul îl loveau pe cel vătămat cu mâinile și picioarele peste tot corpul. Își amintește că de trei ori a căzut de pe scaun, iar ei l-au ridicat și au continuat să-1 lovească cu picioarele în piept, spate, precum și cu patul puștii peste umeri. Când a căzut a treia oară de pe scaun, l-au stropit cu apă și au crezut atunci că și-a pierdut conștința. Toată acea interogare a durat mult timp, după ce l-au adus înapoi în sală, mai exact l-au aruncat, deoarece din cauza bătăilor nu a putut să meargă pe picioare. Spune că i-au dat drumul pe 19 mai 1992 și atunci i-a fost comandat să nu se îndepărteze de acasă și că va fi controlat zilnic. În declarația dată de către persoana vătămată, în încăperile acestei procuraturi, acesta a rămas în concordanță cu declarația sa anterioară.

În declarația sa, martorul G. spune că pe B. îl cunoaște din anii tinereții, dintotdeauna au fost în relații bune și în anul 1992 a plecat să-l viziteze pe B., deoarece a fost arestat și închis într-un depozit mic, din componența unui magazin. Atunci l-a văzut pe B., care a ieșit numai până la ușa de la intrare și a văzut că B. este vânăt la față și în regiunea coastelor, tot umflat și atunci B. i-a spus că l-au bătut. Când i-au dat drumul lui B. din acea închisoare, atunci B. i-a povestit că l-au bătut, printre alții, și anume un "M.", al cărui prenume nu-1 știe, dar că este fiul lui N., apoi fiul avocatului O. și alții. B. i-a povestit că l-a arestat K. și încă niște persoane care au aparținut de poliție militară autodeclarabilă.

În declarația sa, H. a spus că pe B. îl cunoaște dinainte de război și că a fost cu el în relații bune. Acest martor spune și că în luna aprilie a fost rănit și că, până la întoarcere la unitate, mergea la pansat la dispensar în localitatea Gornji Kalenderovci.

Aici, în fața clădirii, l-a observat pe B., a vorbit cu el câteva minute și a observat că lui B. îi este mare teamă și a vorbit că se simte bine, dar a fost evident că B. a fost bătut. Spune că a văzut vânătăi, răni și umflături pe față. Spune că B. nu i-a spus cine l-a bătut, probabil pentru că s-a temut.

În declarația sa, martorul I. spune că pe B. îl știe de dinainte de război și-i este cunoscut din poveștile lui B., dar și din cele povestite de vecinul lui B., pe nume P., că B., în timp ce a fost închis, a fost maltratat fizic și psihic, menționând că P. între timp a decedat.

Martorul J., în declarația sa, spune că persoanele civile de naționalitate croată au fost închise în localitatea Kalenderovci și că el a interogat persoanele civile de altă naționalitate care au fost închise, își aduce aminte că printre ei a fost și B., mama lui și sora lui C., de asemenea relatând că-i este cunoscut că au avut loc scutiri de libertate și arestări de persoane din partea echipei de intervenții și-i este cunoscut că membrii acelei echipe au fost F. din Derventa, un anume "A.", care este fiul avocatului din Derventa, un anume "Q." poreclit "R.", un anume "M." căruia nu-i știe prenumele, dar crede că se cheamă S., iar numele tatălui este N. din Derventa, iar de alții nu-și poate aduce aminte.

Când se aduc în legătură declarațiile acestor martori cu alte dovezi depuse fondat, se poate ajunge la concluzia că acest suspect ca și complice a efectuat fapta penală numită, respectiv există astfel de grad de suspiciune rezonabilă suficient pentru existența condițiilor generale pentru stabilirea detenției. La o astfel de stare a lucrurilor se poate trage concluzia fiabilă că în faptele suspectului s-au împlinit toate trăsăturile legale ale faptului penal crimă de război împotriva civililor din articolul 142 poziția 1 în legătură cu articolul 22 Legea privind C. pen. al SFRJ (Republika Socialistă Federativă Iugoslavia), respectiv încălcarea gravă a dreptului umanitar internațional, prin care este îndeplinită condiția generală pentru determinarea detenției."

Prin sentința penală nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie în dosarul nr. x/2019, în baza art. 52 raportat la art. 22 alin. (2) și art. 27 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii Bosnia și Herțegovina, privind extrădarea persoanei solicitate A..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării de sănătate, din redactarea textului de lege reieșind că vârsta sau starea de sănătate constituie, cu precădere, doar unele dintre cauzele care pot determina refuzul extrădării unei persoane, însă nu și singurele cauze de refuz al extrădării.

Astfel, s-a arătat că se impune sublinierea că persoana extrădabilă A. se găsește în România din anul 1992, de aproximativ 10 ani este stabilit în Constanța (după ce o perioadă de 5 ani a locuit în Suedia, fiind și cetățean suedez), este căsătorit din anul 2017 cu numita T., cetățean român, are 2 copii gemeni, minori, născuți în anul 2017, este asociat unic al unei firme din mun. Constanța, constituită în anul 2018, fiind evident că predarea sa autorităților din Republica Bosnia și Herțegovina ar influența iremediabil viața privată și de familie a acesteia, conducând la o ruptură, imposibil de reparat, în condițiile în care echilibrul familial, odată distrus, nu ar mai putea fi remediat niciodată, eventuala predare a persoanei extrădabile afectând deopotrivă și soția și cei doi copii, toți cetățeni români.

În susținerea argumentului dezvoltat anterior, s-a evocat și situația în care echilibrul vieții private a persoanei solicitate, clădit în cei 28 de ani de la comiterea pretinsei fapte, reținută în sarcina acesteia, ca și crimă de război, nu are cum să nu fie grav afectat de eventuala predare către autoritățile emitente, câtă vreme acest echilibru a fost caracterizat de stabilitate, continuitate și fluență, în răstimpul de când se află în România.

Mai mult, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora, "dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către statul solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiția ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată."

Deși răspunsurile primite de la autoritățile din Republica Bosnia și Herțegovina au fost aparent lămuritoare, în sensul în care persoana extrădabilă nu ar putea fi supusă pedepsei capitale, în cazul extrădării sale, din pricina modului lapidar și neclar în care au fost formulate acestea, coroborat cu conținutul înscrisurilor depuse de persoana extrădabilă la dosarul cauzei, din care reiese nerespectarea garanțiilor privind neexecutarea pedepsei capitale, în Republica Srpska, republică integrată în Republica Bosnia și Herțegovina (în a cărei jurisdicție se găsește Tribunalul Doboj - instanță ce a solicitat extrădarea persoanei solicitate A.), Curtea de Apel Constanța nu le-a putut considera suficient de convingătoare/explicite, menținându-se dubiul cu privire la abolirea pedepsei cu moartea și executarea pedepsei capitale în Republica Srpska, precum și relativ la respectarea unor minime garanții privind securitatea juridică în materie penală.

Împotriva sentinței penale nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a declarat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin decizia penală nr. 837/15.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost admisă contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a fost desființată sentința, iar cauza a fost trimisă acestei din urmă instanțe, în vederea rejudecării.

În considerentele deciziei penale pronunțate de instanța supremă s-a reținut că instanța de fond nu a analizat cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiției din Republica Bosnia și Herțegovina cu privire la persoana extrădabilă A., sub aspectul îndeplinirii/neîndeplinirii și altor condiții prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată - asigurarea dreptului la un proces echitabil, persoanei solicitate, de către autoritățile statului solicitant; verificarea condiției dublei incriminări și a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale; oportunitatea transferului procedurii penale în caz de refuz al cererii de extrădare, cu referire la considerentele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 6 septembrie 2016, C-182/15, privindu-l pe U..

După înregistrarea cauzei, urmare a trimiterii spre rejudecare, instanța de fond a procedat la audierea persoanei solicitate A., a martorului V. (propus de persoana solicitată) și au fost cerute relații autorităților judiciare din Bosnia și Herțegovina privind regimul sancționator aplicabil pentru infracțiunea reținută în sarcina persoanei solicitate, aplicarea legii penale mai favorabile, termenele de prescripție a răspunderii penale, cu referire la legile penale succesive din Bosnia și Herțegovina.

Persoana solicitată a formulat opoziție la extrădare, în condițiile art. 49 din Legea nr. 302/2004.

În cuprinsul opoziției la extrădare s-a invocat incidența dispozițiilor art. 21 lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004, art. 22 alin. (2), art. 27 și art. 33 din aceeași lege.

În ceea ce privește motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004, din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, s-a apreciat că sunt de analizat cel puțin trei chestiuni principale: lipsa unor informații clare cu privire la legislația penală și constituțională aplicabilă în Republica Srpska; condițiile precare de detenție și nerespectarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, rezultate din Raportul Ombudsmanului pentru drepturile omului din Bosnia și Herțegovina cu privire la implementarea Convenției împotriva torturii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante și a pedepselor (depus la dosarul cauzei); modalitatea de înființare/compunere a completurilor de judecată și desemnarea procurorilor ce instrumentează cazurile de crime de război.

S-a arătat că autoritățile din cadrul statului solicitant au comunicat informații contradictorii cu privire la dreptul constituțional aplicabil în Republica Srpska, precum și la C. pen. aplicabil persoanei solicitate. Astfel, prin adresa din 26.08.2019, statul solicitant a informat cu privire la faptul că, în Constituția din Bosnia și Herțegovina, ca stat federal, a fost abrogată pedeapsa cu moartea, precum și faptul că legislația din acest stat reglementează aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin adresa din data de 31.08.2020, Curtea Regională din Doboj, Republica Srpska, a comunicat faptul că, în Constituția acestei republici, la art. 11 paragraful 2, este prevăzută pedeapsa cu moartea, dar că această prevedere ar fi doar "pro forma".

Totodată, conform datelor din aceeași adresă, Constituția Bosniei și Herțegovinei ar avea prevalență asupra tuturor celorlalte acte juridice ale acestui stat, inclusiv asupra Constituției Republicii Srpska.

Prin adresa din 13.10.2020, tot Curtea Regională din Doboj a comunicat că transcrierea art. 11 alin. (2) din Constituția Republicii Srpska este "Viața umană este inviolabilă", în ciuda faptului că aceeași instituție a comunicat, în urmă cu două luni, că prevederile art. 11 alin. (2) conțin pedeapsa cu moartea.

S-a remarcat că, în cuprinsul ultimei adrese, textul constituțional este citat trunchiat, fără a se face referire la existența pedepsei cu moartea.

Mai mult, informațiile privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile sunt contradictorii, în contextul în care, prin adresa din 26.08.2019, se pretinde aplicabilitatea acestui principiu, însă prin adresa din 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj arată că, în realitate, va fi aplicat C. pen. al SFRY (fosta Republică Federală Yugoslavia), deoarece era în vigoare la momentul săvârșirii faptei, iar nu legislația penală actuală.

Tot prin această adresă se precizează că, în Codul Republicii Srpska nu sunt incriminate infracțiuni de război împotriva civililor.

Astfel, s-a arătat că este greu de concluzionat că dreptul la un proces echitabil este respectat, în contextul în care legea fundamentală a statului federal Bosnia și Herțegovina prevede aplicarea legii penale mai favorabile (care pare să fi dezincriminat infracțiunea, respectiv Codul din Republica Srpska), dar, totuși, se precizează că persoanei solicitate nu i se va aplica, în realitate, legea cea mai favorabilă, ci, dimpotrivă, legea cea mai defavorabilă.

Instanța de fond a constatat că, prin înscrisurile depuse, a fost dovedită o situație de fapt îngrijorătoare cu privire la condițiile de detenție în penitenciare, la modul de executare a pedepsei și gradul de independență a actului de justiție din Bosnia și Herțegovina, aceste aspecte fiind de interes major pentru persoana solicitată, predispusă la afecțiuni medicale specifice vârstei, care ar urma să lase în România o familie compusă din soție și doi copii minori, urmând a fi cercetată și potențial condamnată pentru infracțiuni de război, expusă astfel unor conflicte sau răzbunări interetnice, toate acestea în contextul unei pandemii globale de mare amploare.

Tot din perspectiva caracterului echitabil al procedurii, s-a susținut că magistrații ce instrumentează cauzele referitoare la crime de război, atât procurori, cât și judecători, au un statut aparte, în sensul că sunt anume desemnați pentru a instrumenta doar astfel de cauze și primesc o remunerație specială, deosebit de mare față de remunerația obișnuită, plecând de la numărul de dosare soluționate cu acest obiect. Chiar și avocații desemnați din oficiu, potrivit actelor depuse în ciclul procesual anterior, pot încasa până la 6.000 de euro pentru câteva audieri într-o cauză cu un astfel de specific, toate sumele fiind achitate de Uniunea Europeană.

Prin urmare, s-a apreciat că toate aceste motive conduc la concluzia că este incident motivul de refuz obligatoriu prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, persoana solicitată a arătat că, în perioada scursă de la momentul părăsirii localității natale și până în prezent, familia sa, care a rămas să locuiască în Derventa, a fost victima unor episoade de represiune pe criterii etnice și de opinie politică, urmare a faptului că sunt etnici sârbi, pe de o parte, iar pe de altă parte, întrucât tatăl său, judecător fiind, a refuzat să se implice în activitatea politică a unui partid extremist. Totodată, fratele său a fost victima unui atentat cu bombă, dejucat însă de către forțele de securitate NATO.

În ceea ce privește motivul opțional de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că, în situația în care persoana solicitată ar fi predată în Republica Srpska, pentru a fi cercetată în stare de arest preventiv, o astfel de dispoziție ar avea consecințe extrem de vătămătoare, nu numai asupra sa, ci și asupra familiei sale, producându-se o ruptură iremediabilă între persoana solicitată, mediul în care trăiește și în care își desfășoară activitatea lucrativă și familia sa.

Astfel, persoana solicitată se află pe teritoriul României de o perioadă extrem de lungă, desfășoară activități economice licite și are o familie întemeiată.

Pe de altă parte, s-a susținut că o altă problemă majoră este aceea de a se stabili dacă, în speță, este vorba despre o infracțiune de război sau o infracțiune de drept comun.

În acest sens, s-a subliniat că starea de război a fost declarată, prin publicare în Monitorul Oficial, la data de 20.06.1992. Totodată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că starea de conflict a fost generată de milițiile etnice formate după data de 12.05.1992, situație în care, cel puțin aparent, săvârșirea faptelor la data de 05.05.1992 apare că nu ar întregi latura obiectivă a unei infracțiuni de război, întrucât nu se afla în derulare un conflict armat și nici nu fusese declarată starea de război, pretinsele infracțiuni fiind săvârșite într-o perioadă premergătoare oricărui conflict.

Într-o astfel de situație, s-a apreciat că este vorba despre infracțiuni de drept comun, pentru care este împlinit termenul de prescripție.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 302/2004, s-a învederat că statul solicitant nu a oferit suficiente lămuriri în legătură cu aplicabilitatea pedepsei cu moartea, față de considerentele expuse, referitoare la contradicțiile sub aspectul ordinii de aplicare a constituțiilor și a codurilor penale.

În al doilea ciclu procesual au fost obținute informații suplimentare de la autoritățile din Bosnia și Herțegovina.

Prin adresa nr. x/27.05.2021, emisă de Judecătoria Regională din Doboj, s-a menționat că în Republica Srpska este în vigoare, în prezent, C. pen., care este cel mai favorabil pentru făptuitor, dintre toate legile penale care s-au succedat de la comiterea faptei. În ceea ce privește prescripția pentru infracțiunea de război împotriva civililor, prevăzută de art. 142 paragraful 1 coroborat cu art. 22 din C. pen. al Republicii Federale Iugoslavia, prescripția răspunderii penale nu intervine niciodată.

Prin adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Doboj, au fost aduse precizări privind legislația penală aplicabilă.

Analizând cererea de extrădare a persoanei solicitate A., prin raportare la dispozițiile art. 18 și următoarele din Legea nr. 302/2204 și apărările formulate în cadrul opoziției la extrădare, instanța de fond a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant.

În art. 21 din Legea nr. 302/2004 sunt reglementate motivele obligatorii de refuz al extrădării, iar în art. 22 din aceeași lege sunt prevăzute motivele opționale de refuz al extrădării.

De asemenea, în art. 24 din Legea nr. 302/2004 este prevăzută condiția dublei incriminări, în art. 27 interdicția extrădării, în cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, afară de cazul în care statul respectiv dă asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată, în art. 31 din lege se prevede interdicția extrădării în cazurile în care persoana extrădabilă nu ar beneficia de dreptul la un proces echitabil, iar conform art. 33, extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția răspunderii penale sau prescripția executării pedepsei este împlinită, fie potrivit legislației române, fie potrivit legislației statului solicitant.

Din perspectiva condițiilor de formă, s-a constatat că au fost respectate dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004 privind examenul de regularitate internațională, astfel cum rezultă din adresa nr. x/15.07.2019 a Ministerului Justiției .

Astfel, persoana solicitată este cetățean al Republicii Bosnia și Herțegovina și al Regatului Suediei; între România și Bosnia și Herțegovina sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene de extrădare, încheiată la Paris în anul 1957; la cererea de extrădare au fost atașate copii certificate ale documentelor privind dovada cetățeniei, extrase ale legislației aplicabile, ordin al autorității solicitante de emitere a mandatului internațional de urmărire, ordonanța de efectuare a investigației penale, decizia de stabilire a detenției, emisă de Curtea Regională din Doboj; s-a menționat că, din datele deținute, nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004.

Instanța a reținut că au fost înaintate documentele prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar cererea de extrădare s-a formulat în temeiul Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.

În cadrul opoziției la extrădare s-a invocat incidența motivelor obligatorii de refuz prevăzute de art. 21 lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004 și a motivului opțional de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din aceeași lege.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 21 lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004, extrădarea va fi refuzată dacă:

a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România;

b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;

c) situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate la lit. b).

În art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede că extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 23 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută incidența vreunuia dintre motivele de refuz obligatorii sau opționale, mai sus menționate.

Cu privire la dreptul la un proces echitabil, s-a reținut că articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil. În accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente: accesul liber la justiție, examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege, publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești.

În speță, persoana extrădabilă a invocat lipsa unor informații clare cu privire la legislația aplicabilă în Republica Srpska, însă instanța de fond a constatat că au fost furnizate informații privind legislația penală ce ar putea fi aplicată, doar că aceste informații au caracter contradictoriu, consecință a sistemului legislativ complex din Bosnia și Herțegovina.

În acest context, s-a remarcat că Republica Bosnia și Herțegovina este separată în două entități: Federația Bosniei și Herțegovinei (FBiH) și Republica Srpska, la care se adaugă Districtul Brčko.

Caracterul federal al Republicii Bosnia și Herțegovina are drept consecință existența a patru sisteme judiciare: sistemul judiciar al Republicii Bosnia și Herțegovina, sistemul judiciar al Federației Bosnia și Herțegovina, sistemul judiciar al Republicii Srpska și sistemul judiciar al districtului Brčko. Fiecare teritoriu are propriile legi și la nivel de stat, astfel că sunt patru coduri penale, din informațiile furnizate în cauză nefiind clar dacă există o obligație de armonizare a reglementărilor între aceste entități.

Deși există o varietate de legi penale în cadrul Republicii Bosnia și Herțegovina, ce include și Republica Srpska, nu se poate susține că nu există informații privind legislația existentă, problema fiind mai degrabă de aplicare a legilor penale în fiecare dintre entitățile federale, în considerarea existenței unei autonomii la nivel de entități ale Republicii Bosnia și Herțegovina.

Condițiile precare de detenție au fost reliefate în documente ale organismelor europene, cum este Raportul Ombudsmanului pentru drepturile omului din Bosnia și Herțegovina din data de 5 octombrie 2017, invocat și în hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual, ce menționează condițiile precare de detenție, calitatea necorespunzătoare a îngrijirilor medicale, precum și măsurile insuficiente pentru prevenirea conflictelor între deținuți.

În raportul din 13.11.2017 al Comitetului împotriva torturii se menționează cazuri de tortură și rele tratamente aplicate persoanelor cercetate sau deținuților, în vreme ce, în raportul Comisiei Europene pentru prevenirea torturii și relelor tratamente din data de 05.07.2016, se arată că majoritatea deținuților au precizat că au fost tratați corect de personal, însă se relevă condițiile materiale precare din unele penitenciare.

În opinia instanței de fond, condițiile necorespunzătoare din locurile de detenție, deși reale, dar nu mult diferite de situația existentă în România, nu pot atrage însă încălcarea dreptului la un proces echitabil, în mod constant condițiile de viață și de igienă necorespunzătoare, supraaglomerarea, în jurisprudența CEDO, determinând încălcarea articolului 3 din Convenție, astfel că aceste deficiențe exced dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție, nefiind aplicabil motivul obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

În egală măsură, s-a apreciat că existența unor magistrați anume desemnați pentru instrumentarea cazurilor de infracțiuni referitoare la crime de război, precum și acordarea unor remunerații semnificative, nu pot reprezenta motive serioase pentru a considera că persoana extrădabilă nu ar beneficia de un proces echitabil, în condițiile în care desemnarea magistraților se face în acord cu legea aplicabilă în Bosnia și Herțegovina, iar remunerațiile acordate sunt de natură a stimula cercetarea penală a cazurilor de infracțiuni de crime de război, în considerarea gravității acestor fapte și a îmbunătățirii activității în dosarele de crime de război. De altfel, finanțarea acestor activități s-a realizat în baza unui acord de finanțare încheiat de autoritățile din Bosnia și Herțegovina cu Uniunea Europeană, rolul fiind de a eficientiza activitatea în dosarele privind crimele de război, iar nu de a asigura remunerarea magistraților implicați. Ca atare, s-a reținut că apărarea persoanei extrădabile are caracter speculativ, considerând că magistrații ar avea interesul de a crea artificial dosare având ca obiect crime de război, aspect care nu este confirmat nici măcar la nivel de indicii rezonabile.

Cât privește cazul prevăzut de art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că acesta implică existența unor motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social.

În speță, persoana extrădabilă A. a invocat în cursul audierii și al opoziției la extrădare existența în trecut a unor episoade de violență îndreptate împotriva locuinței părinților săi, cărora le-a fost incendiată casa de trei ori, bănuiala fiind că faptele au fost comise de naționaliști sârbi, având în vedere că tatăl persoanei extrădabile a deținut calitatea de judecător, ceea ce ar fi atras repercusiuni asupra acestuia. S-a mai evocat un episod în care fratele persoanei extrădabile ar fi fost tința unui atac terorist, în anul 1996, în perioada cât acesta lucra pentru Organizația Națiunilor Unite, care a fost dejucat de forțele de securitate.

Aceste evenimente au fost susținute de declarația persoanei extrădabile A. și, parțial, de declarațiile martorilor W. și V., însă instanța de fond a constatat că, și dacă s-ar reține ca reale afirmațiile persoanei extrădabile, respectivele evenimente au avut loc cu mult timp în urmă, neputând fi apreciate ca reprezentând un pericol real, actual pentru siguranța sa, după cum nu s-a observat o legătură între acuzațiile penale aduse persoanei extrădabile și aceste evenimente trecute.

De altfel, chiar persoana extrădabilă A. a declarat că, în anii trecuți, mergea anual în localitatea Derventa, la părinții săi, ultima vizită fiind în anul 2016, ceea ce a relevat că nu mai există un potențial pericol pentru persoana sa, astfel încât să se aprecieze că urmărirea penală în cauza ce stă la baza cererii de extrădare este motivată pe criterii politice ori de naționalitate.

Așadar, în lipsa unor date că urmărirea persoanei extrădabile este motivată pe criterii politice și etnice, nu s-a putut aprecia că situația sa riscă să se agraveze, din unul dintre motivele enunțate la art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, nefiind aplicabil nici cazul de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 lit. c) din aceeași lege.

Instanța de fond nu a apreciat incidente nici dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care prevăd un motiv opțional de refuz, în ipoteza în care extrădarea ar avea consecințe de o gravitate deosebită pentru persoana extrădabilă, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate.

A fost avut în vedere că dispoziția legală face trimitere la consecințe de o gravitate deosebită, ceea ce indică existența unor situații speciale în care se află persoana extrădabilă, de natură a pune în pericol grav persoana acesteia, or, în speță, a fost invocată existența unor relații profesionale și de familie de durată, ce ar fi afectate în cazul extrădării, elemente ce nu relevă situații ieșite din comun, la care face referire textul de lege. În mod firesc, prin admiterea cererii de extrădare și predarea persoanei extrădabile, care are o activitate profesională și relații de familie, sunt afectate aceste relații, dar această consecință este una inerentă, nefiind consecințe deosebite și care să pună în imposibilitate persoana extrădabilă de a păstra legăturile de familie.

În același sens, s-a mai reținut că inculpatul are rude în Bosnia și Herțegovina, ce îi vor permite să mențină o relație cu persoanele apropiate, după cum nici distanța dintre România, unde locuiesc membrii familiei și țara unde se solicită extrădarea, nu este de natură să indice o imposibilitate de comunicare cu membrii familiei.

Relativ la starea de sănătate a persoanei extrădabile, conform înscrisurilor medicale depuse, s-a constatat prezența unor afecțiuni medicale, ce datează de o lungă perioadă de timp (sindrom de stres posttraumatic cu insomnie, sindrom de anxietate generalizată), stabilite încă din anul 2003, când persoana extrădabilă se afla în Suedia. Din scrisoarea medicală din data de 03.03.2021 a rezultat că persoana extrădabilă A. suferă în continuare de tulburare anxioasă, însă afecțiunile medicale nu îl pun în imposibilitate de a avea o viața socială, profesională și de familie normală, neputându-se aprecia că extrădarea ar avea consecințe deosebite pentru acesta.

Ca atare, instanța de fond nu a reținut incidența vreunuia dintre cazurile obligatorii sau opționale de refuz al extrădării, dintre cele prevăzute de art. 21 și art. 22 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a constatat că este îndeplinită cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, persoana extrădabilă A. este cercetată în Bosnia și Herțegovina pentru comiterea infracțiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, constând în aceea că, la data de 05.05.1992, în fața casei victimei B., mai multe persoane îmbrăcate în uniformă militară, printre care și cetățeanul suedez și bosniac A., au coborât dintr-un camion și au dus-o pe victima B., pe mama acesteia și pe sora sa C. în școala "D." pentru a-i pune într-o sală de gimnastică. În această sală au fost aduse apoi mai multe persoane de naționalitate croată, care au fost apoi interogate de un polițist. Ulterior, în cursul nopții, în sala de gimnastică, A., împreună cu alte două persoane, au preluat-o pe victima B., ducând-o într-o altă sală, unde victima a fost interogată și supusă la violențe de către A., împreună cu o altă persoană.

Instanța a reținut că fapta pentru care este cercetată persoana extrădabilă A. are corespondent în legislația română în art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen.

Conform art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen., constituie infracțiune de război contra persoanelor "săvârșirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internațional, asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul internațional umanitar, a uneia dintre următoarele fapte: (...) c) aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vătămări ale integrității fizice sau psihice ori suferințe fizice sau psihice grave, în special prin tortură sau mutilare".

Această infracțiune se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 153 alin. (2) lit. a) C. pen., prescripția nu înlătură răspunderea penală pentru această infracțiune.

Persoana extrădabilă A. a susținut că nu este incidentă infracțiunea prevăzută de art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât la data comiterii pretinselor fapte - 05.05.1992 - nu era declarată starea de război.

S-a constatat că este real faptul că starea de război a fost declarată în mod oficial în Bosnia și Herțegovina la data de 20.06.2992, când a fost publicată Decizia de Declarare a Stării de Război în Monitorul Oficial al Republicii Bosnia și Herțegovina .

Cu toate acestea, s-a remarcat că norma de incriminare face trimitere la un conflict armat, iar nu la necesitatea existenței unei stări de război, declarată în mod oficial, deoarece, dacă se intenționa reținerea infracțiunii doar în cazul comiterii faptei în timp de război, s-ar fi folosit această sintagmă, definită în art. 185 C. pen.. De aceea, norma de incriminare este incidentă ori de câte ori faptele sunt comise în cadrul unui conflict armat, a cărui definiție este cea din limbajul obișnuit, respectiv situațiile în care există ciocniri între forțele de securitate ale statului și unul sau mai multe grupuri armate sau situații în care există ciocniri între două sau mai multe grupuri armate.

Faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile A. ar fi fost comise în data de 05.05.1992, când în Bosnia și Herțegovina avea loc un conflict armat, urmare a declarării independenței de fosta RSFI, în luna martie 1992. În conflictul armat erau implicate forțe locale: X. (alcătuită din bosniaci, în principal), Y. (alcătuită în principal din croați), Z. (alcătuită în principal din sârbi), aspecte ce rezultă din Hotărârea din 18.078.2013 în cauza Maktouf și Damjanovic împotriva Bosniei și Herțegovina.

Drept urmare, începând cu luna martie 1992, în Bosnia și Herțegovina a avut loc un conflict armat, în cadrul căruia s-ar fi comis faptele imputate persoanei extrădabile, ceea ce atrage incidența art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind realizată condiția dublei incriminări.

Având în vedere această încadrare juridică, nu s-a putut reține intervenirea prescripției răspunderii penale, conform legislației române (art. 153 alin. (2) lit. a) C. pen.), dar nici legislației aplicabile în Bosnia și Herțegovina.

Potrivit datelor rezultate din adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Dogoj, prescripția răspunderii penale nu intervine pentru infracțiunea de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, dar nici conform C. pen. din Bosnia și Herțegovina (art. 19), în măsura în care s-ar aplica această lege penală, o informație similară fiind transmisă și prin adresa din data de 27.05.2021, de către Judecătoria Regională Doboj.

Curtea de Apel Constanța a apreciat însă aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care "dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiția ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată".

În speță, persoana extrădabilă A. este cercetată în Bosnia și Herțegovina pentru comiterea infracțiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia. Conform extraselor din legislație, comunicate împreună cu cererea de extrădare, această infracțiune este pedepsită cu închisoarea de cel puțin 5 ani sau cu pedeapsă cu moartea. Deși în informațiile comunicate pe parcursul soluționării cererii de extrădare autoritățile din Bosnia și Herțegovina au omis să mai facă referire la pedeapsa cu moartea, dispozițiile art. 142 alin. (1) din C. pen. al RFSI (fosta Iugoslavia) sunt clare.

Pe de altă parte, s-a observat că informațiile comunicate de autoritățile statului solicitant cu privire la pedeapsa cu moartea, prevăzută de C. pen. al RFSI, au fost contradictorii.

Astfel, în adresa nr. x/26.08.2019, Ministerul Justiției din Bosnia și Herțegovina a comunicat faptul că pedeapsa cu moartea este abrogată ca și sancțiune penală în legislația din Bosnia și Herțegovina, care prevede că cea mai mică sancțiune posibilă va fi aplicată, în cazul în care, de la comiterea faptei penale și până la proces, au avut loc modificări privind tipul și mărimea sancțiunii penale (echivalentul principiului aplicării legii penale mai favorabile).

De asemenea, prin adresa nr. x/10.12.2020, Ministerul Justiției din Bosnia și Herțegovina a făcut aceleași precizări privind pedeapsa cu moartea și principiul aplicării legii penale mai favorabile. Prin adresa nr. x/26.08.2020, Ministerul Justiției din Bosnia și Herțegovina a reluat aceleași mențiuni.

Prin adresa din 31.08.2020, Curtea Regională din Doboj - Republica Srpska a comunicat faptul că, în constituția acestei republici, la art. 11 paragraful 2, este prevăzută pedeapsa cu moartea, dar că această prevedere ar fi doar "pro forma". Totodată, potrivit aceleiași adrese, Constituția Bosniei și Herțegovinei ar avea prevalență asupra tuturor celorlalte acte juridice ale acestui stat, inclusiv asupra Constituției Republicii Srpska. S-a menționat că pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni de crime de război nu se aplică în Republica Srpska.

Prin adresa din 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj a comunicat faptul că transcrierea art. 11 alin. (2) din Constituția Republicii Srpska este "Viața umană este inviolabilă", în ciuda faptului că aceeași instituție a comunicat anterior că prevederile art. 11 alin. (2) conțin pedeapsa cu moartea, fiind evident că, în cuprinsul ultimei adrese, textul constituțional este citat trunchiat, fără a se face referire la existența pedepsei cu moartea.

În al doilea ciclu procesual, urmare a solicitării de informații suplimentare de la autoritățile statului solicitant, prin adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Doboj s-a menționat că legea penală mai favorabilă este C. pen. al RFSI și se aplică pe teritoriul Bosniei și Herțegovina, inclusiv în Republica Srpska, iar infracțiunea de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. al RFSI, a fost preluată de legislația din Bosnia și Herțegovina.

C. pen. al Republicii Srpska nu conține dispoziții legale privind crimele de război, domeniul respectiv fiind reglementat de C. pen. al Bosniei și Herțegovina, care incriminează infracțiunea de crimă de război, dar pedeapsa este închisoarea de la 21 la 45 de ani.

Pentru persoana extrădabilă A. s-a precizat că legea penală aplicabilă este C. pen. al RFSI, aceasta fiind legea penală mai favorabilă, deoarece prevede o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.

Instanța de fond a constatat că informațiile privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile sunt contradictorii, în contextul în care, prin adresa din 26.08.2019, se pretinde aplicabilitatea acestui principiu, însă, prin adresa din 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj arată că va fi aplicat C. pen. al RFSI (fosta Republică Federală Yugoslavia), deoarece era în vigoare la momentul săvârșirii faptei, iar nu legislația penală actuală.

Din corelarea informațiilor cuprinse în toate aceste comunicări primite de la autoritățile statului solicitant, s-a reținut că persoanei extrădabile A. i se va aplica C. pen. al RFSI, care, în art. 142 alin. (1), prevede și pedeapsa cu moartea pentru infracțiunea de crimă de război împotriva civililor.

S-a mai constatat că nu se oferă de către statul solicitant garanții, în sensul art. 27 din Legea nr. 302/2004, care să asigure că o eventuală pedeapsă capitală nu se va executa, urmând să fie comutată.

S-a susținut de către Ministerul Justiției din Bosnia și Herțegovina că pedeapsa cu moartea este abrogată, potrivit Constituției din Bosnia și Herțegovina din 14.12.1995.

Cu toate acestea, specificul construcției statale din Republica Bosnia și Herțegovina, separată în entități federale independente - Federația Bosniei și Herțegovinei (FBiH), Republica Srpska, Districtul Brčko - cu legislație proprie, sisteme legislative și judiciare paralele, pentru care nu este clarificată existența unor raporturi ierarhice, a determinat instanța română să nu poate stabili cert care legislație se va aplica și în ce măsură Constituția din Bosnia și Herțegovina se va aplica și în Republica Srpska, tocmai motivat de lipsa unei armonizări legislative la nivel de stat și între legile din entitățile federale.

În copia raportului analitic din data de 29.05.2019, ce însoțește documentul intitulat "Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și avizul comisiei privind cererea de aderare a Bosniei și Herțegovinei la Uniunea Europeană", s-a precizat, privitor la dreptul la viață, că pedeapsa cu moartea este inclusă în Constituția entității Republica Srpska și nu a fost abrogată, recomandându-se abrogarea acesteia, nefiind în conformitate cu standardele europene.

Din înscrisurile aflate la dosar nr. x/2019, a rezultat că există dispute privind aplicarea legislației din Bosnia și Herțegovina în Republica Srpska, existând situații în care se ignoră decizii ale unor autorități din Bosnia și Herțegovina, manifestându-se încă o rezistență la nivelul Republicii Srpska în eliminarea pedepsei cu moartea din propria legislație.

Drept urmare, instanța de fond a constatat că persoana extrădabilă A. este cercetată penal pentru o infracțiune pentru care este prevăzută alternativ și pedeapsa cu moartea, astfel că regimul sancționator specific infracțiunii prevăzute de art. 142