ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46 din data de 15 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, îndreptată prin încheierea din 19.02.2021, Judecătoria Rădăuți, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 88 alin. (3), art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 11 luni și 20 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., în termenul de încercare de 2 ani stabilit prin sentința penală nr. 610, pronunțată la data de 20 septembrie 2017 de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 557 din 16 iulie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 46 din 15.01.2021, pronunțată de Judecătoria Rădăuți.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că faptele inculpatului A. care, la data de 16.10.2018, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența consumului de băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului marca x, înscris în circulație în Bulgaria sub numărul x, și l-a condus pe drumuri publice, împrejurare în care, în jurul orei 14:30, în timp ce rula pe DJ 291A, pe raza comunei Grămești, județul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând involuntar în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu stâlpul porții unei locuințe, răsturnându-se, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen.

În ceea ce privește criticile formulate de inculpat relativ la pluralitatea de infracțiuni, cu consecințe asupra modalității de individualizare a executării pedepsei, curtea de apel a constatat că, într-adevăr, după pronunțarea sentinței penale nr. 46 din 15.01.2021, apelată în cauza de față, Judecătoria Rădăuți a fost sesizată cu rechizitoriul nr. x/2017 emis la data de 25.01.2021, prin care inculpatul apelant A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, la data de 07.05.2017, a infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. (1) și art. 336 alin. (1) din C. pen., înregistrându-se dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată la 20 mai 2021. Potrivit rechizitoriului, prezentat de apărătorul inculpatului, aceste din urmă două infracțiuni se află în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. pentru care inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentința penală nr. 610/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

Astfel, s-a notat că în opinia inculpatului, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 88 alin. (3) din C. pen., ci dispozițiile art. 89 din C. pen. referitoare la anularea amânării aplicării pedepsei, cu raportare la dispozițiile art. 38, 39 și 40 din C. pen.

Curtea de apel a reținut că în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, întrucât prima instanță nu a fost sesizată prin același rechizitoriu cu judecarea infracțiunilor săvârșite de inculpat, pentru care apărătorul a solicitat să se constate concursul de infracțiuni, și nici cauzele nu s-au aflat în același timp în fața primei instanțe pentru a analiza posibilitatea reunirii lor și a determina în mod unitar modul de aplicare a pedepsei ce urmează a fi executată, în condițiile în care, față de sentința penală nr. 610/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, infracțiunea din cauza de față atrage revocarea amânării, iar infracțiunile care fac obiectul dosarului nr. x/2021 și care nu a fost soluționat definitiv, atrag anularea amânării aplicării pedepsei.

Curtea a constatat că infracțiunea din cauza de față, de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost săvârșită, cu intenție, la data de 16.10.2018, în termenul de supraveghere de 2 ani stabilit prin sentința penală nr. 610/20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, astfel încât în mod corect prima instanță a dispus, în temeiul art. 88 alin. (3) din C. pen., revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, precum și aplicarea pedepsei și executarea acesteia.

Prin urmare, în mod corect, pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune s-a calculat conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni. Față de dispoziția imperativă prevăzută de art. 88 alin. (3) din C. pen. potrivit căreia instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, precum și de condiția negativă reglementată de art. 91 alin. (3) lit. b) din C. pen. care interzice suspendarea sub supraveghere în condițiile în care aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată, curtea de apel a constatat că singura modalitate de individualizare a executării pedepsei este în regim privativ de libertate.

Împotriva deciziei penale nr. 557 din 16 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 06.08.2021, a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea cererii de recurs în casație, recurentul a susținut, în esență, faptul că i-au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât, în mod eronat, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut că infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost comisă în termenul de încercare de 2 ani stabilit prin sentința nr. 610 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017.

În concret, recurentul a arătat că pe rolul Judecătoriei Rădăuți a fost înregistrat dosarul nr. x/2021, cu termen de judecată la data de 20 mai 2021, în care a fost judecat pentru săvârșirea, la data de 7 mai 2017, a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din C. pen.. Or, această infracțiune este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost judecat în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Rădăuți, pronunțându-se sentința penală nr. 610 din 20 septembrie 2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, precum și cu infracțiunea ce formează obiectul dosarului de față, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 89 din C. pen. privind anularea amânării aplicării pedepsei, cu posibilitatea instanței ca, aplicând regulile de la concursul de infracțiuni, să dispună o pedeapsă rezultantă în condițiile art. 91 din C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, și nu aplicarea dispozițiilor art. 88 din C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei, care nu permit aplicarea dispozițiilor art. 91 din C. pen.

Așadar, în opinia recurentului, instanța de apel a aplicat în mod greșit atât dispozițiile prevăzute de art. 88 și 89 din C. pen., cât și pe cele ale deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai arătat că, în raport cu natura sa juridică, suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută în art. 81 din C. pen. este un mijloc de individualizare a pedepsei principale aplicate, precum și faptul că instituțiile anulării suspendării condiționate a executării pedepsei și revocării suspendării condiționate, reglementate prin dispoziții cu caracter imperativ, au efecte diferite sub aspectul stabilirii cuantumului pedepsei finale, motiv pentru care, în opinia sa, "în cazul concomitenței lor, instanța de judecată, în respectarea principiului legalității pedepsei, trebuie să aplice cu prioritate soluția de anulare a suspendării condiționate a executării."

Anularea, intervenind datorită unei cauze anterioare, preexistente suspendării condiționate a executării pedepsei și săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, sancționează tocmai neîndeplinirea condițiilor în care aceasta putea fi dispusă.

Așadar, a susținut că înlăturarea prin anularea suspendării condiționate a executării pedepsei face să dispară temeiul regimului sancționator special (cumul aritmetic) bazat pe dispozițiile art. 83 alin. (1) teză finală din C. pen. și a arătat că, în măsura în care s-ar aplica dispozițiile ce reglementează instituția revocării suspendării condiționate, s-ar ajunge, de exemplu, "la situația inacceptabilă ca, prin stabilirea unei pedepse mai mari pentru infracțiunea concurentă săvârșită anterior, să fie absorbită, în cadrul cumulului juridic, pedeapsa mai mică pentru care se dispusese suspendarea condiționată a executării, la care să se adauge un eventual spor, iar în final să se revoce suspendarea condiționată pentru această pedeapsă rezultantă, a cărei executare nu a fost în totalitate suspendată condiționat."

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.09.2021, sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu cererea de recurs în casație constatând că din modul în care recurentul inculpat A. a formulat motivele de recurs în casație, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unui regim sancționator eronat se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că acest caz de casare este incident nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, constituie temei și pentru cenzurarea legalității hotărârii definitive sub aspectul conformității acesteia cu dispozițiile relative la regimul sancționator în ansamblul său, inclusiv sub aspectul executării pedepsei principale și al aplicării/executării pedepselor complementare sau accesorii. (decizia nr. 522/RC/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro)

Astfel, problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac.

În consecință, încălcarea condițiilor în care se poate dispune o anumită modalitate de executare a sancțiunii, al regimului juridic aplicabil acelei forme de executare sau, după caz, al măsurilor și obligațiilor impuse inculpatului pe durata executării, constituie un aspect de nelegalitate cenzurabil prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Evaluând în aceste coordonate criticile recurentului inculpat A. privind aplicarea unui regim sancționator eronat, Înalta Curte constată că sunt nefodate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 88 alin. (3) din C. pen., cu denumirea marginală "Revocarea amânării aplicării pedepsei", "Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni."

Se reține astfel că instanța judecătorească este obligată să procedeze la revocarea amânării aplicării pedepsei, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) după amânarea aplicării pedepsei, persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție

b) infracțiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen.

Prin sentința penală nr. 610, pronunțată la data de 20 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, Judecătoria Rădăuți a reținut că, în drept, fapta inculpatului A. care, în seara zilei de 05 septembrie 2016, în jurul orelor 21:00, deși nu poseda permis pentru vreo categorie de autovehicule, a condus în perimetrul Punctului de Trecere (P.T.F.) Siret, județul Suceava, pe artera de ieșire din țară spre Ucraina, autoturismul x serie de șasiu x, având aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare x, specific înregistrărilor în evidența circulației din Germania, fiind depistat în urma controlului de frontieră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (1) din C. pen.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni, inculpatului i s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare a cărei aplicare a fost amânată, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Potrivit art. 84 alin. (1) din C. pen., " Termenul de supraveghere este de 2 ani și se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei."

Având în vedere că sentința penală nr. 610 din 20 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2017, a rămas definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, se constată că termenul de supraveghere de 2 ani a început să curgă la data de 17.10.2017 și urma să se împlinească la data de 16.10.2019.

Situația de fapt stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel prin decizia penală nr. 557 din 16 iulie 2021 a Curții de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2020, constă în aceea că, la data de 16.10.2018, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența consumului de băuturi alcoolice, inculpatul A. s-a urcat la volanul autoturismului marca x, înscris în circulație în Bulgaria sub numărul x, și l-a condus pe drumuri publice, împrejurare în care, în jurul orei 14:30, în timp ce rula pe DJ 291A, pe raza comunei Grămești, județul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând involuntar în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu stâlpul porții unei locuințe și s-a răsturnat.

Curtea de apel a statuat cu titlu definitiv că infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., a fost săvârșită de către recurent la data de 16.10.2018 cu intenție.

Se constată astfel că în cauză toate condițiile prevăzute de art. 88 alin. (3) din C. pen. sunt îndeplinite concomitent, întrucât, așa cum s-a arătat în cele ce preced, după amânarea aplicării pedepsei prin sentința penală nr. 610 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare la data de 17.10.2017, recurentul A. a săvârșit la data de 16.10.2018, cu intenție, infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., infracțiunea a fost descoperită în termenul de supraveghere stabilit prin sentința penală nr. 610 din 20 septembrie 2017, respectiv la data producerii accidentului din data de 16.10.2018, iar instanța de judecată l-a condamnat pe recurent la pedeapsa de 9 luni închisoare.

Potrivit art. 91 alin. (3) lit. b) din C. pen., "Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată".

Așa fiind, în mod corect s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicarea pedepsei și executarea ei, aceasta fiind singura modalitate de individualizare a executării pedepsei ce se putea dispune în mod legal în cauză.

Se mai reține că potrivit art. 89 alin. (1) din C. pen., cu denumirea marginală "Anularea amânării aplicării pedepsei", "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.".

Se observă că atunci când se dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, se are în vedere conduita condamnatului ulterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei, prin săvârșirea unei noi infracțiuni, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, iar instituția anulării amânării aplicării pedepsei are în vedere conduita anterioară rămânerii definitive a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei a persoanei supravegheate.

Faptul că în paralel cu cauza în care s-a pronunțat decizia atacată, față de recurent se afla în derulare un alt proces penal și că, în dosarul respectiv, prin sentința penală nr. 331 din data de 11.06.2021 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă prin decizia nr. 823 din data de 25 noiembrie 2021 a Curții de Apel Suceava, s-a pronunțat condamnarea inculpatului pentru comiterea la data de 07.05.2017 a unei alte infracțiuni, nu afectează legalitatea deciziei atacate în ce privește aplicarea dispozițiilor privind revocarea amânării pedepsei în prezenta cauză.

În același sens este și Decizia nr. 24/2017 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) lit. b) și art. 88 alin. (3) din C. pen., în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii."

Cât privește Decizia nr. 42/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aceasta nu este incidentă în contextul în care premisa incidenței dezlegării este aceea ca instanța să fie învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.

Astfel, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 88 alin. (3) din C. pen. coroborate cu art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., instanța de fond a reținut regulile privind concursul de infracțiuni și i-a fixat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care a adăugat în mod corect un spor de 2 luni și 20 zile închisoare, respectiv fracția de 1/3 din pedeapsa de 8 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 11 luni și 20 zile închisoare, această soluție fiind menținută de instanța de apel în mod legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557 din data de 16 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 557 din data de 16 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2022.