ÎCCJ, decizie (scj.ro #192249)

Convenție de garantare. Acțiune în restituire a plății nedatorate formulată de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii împotriva băncii. Condiții de admisibilitate și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Faptul juridic licit

Index alfabetic: acțiune în restituire

plată nedatorată

convenție de garantare

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii

rea-credință

C. civ., art. 1645 alin. (2)

C. proc. civ., art. 36, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 478 alin. (5)

Condițiile plății nedatorate sunt: existența unei plăți - solvens trebuie să fi executat o prestație pozitivă cu titlu de plată, respectiv cu intenția de a stinge o datorie; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fie făcută de solvens din eroare - solvens plătește din eroare atunci când execută o prestație cu intenția de a stinge o datorie față de accipiens, fără să știe că datoria respectivă este inexistentă.

În cazul în care, la momentul efectuării plății de către

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, banca garantată știa

că decizia sa de declarare a scadenței anticipate era contestată în instanță, existând posibilitatea anulării actului care stă la baza demersurilor sale de plată a garanției, și a omis să îl informeze pe solvens cu privire la aceasta, sunt îndeplinite cerințele legale ale instituției plății nedatorate.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763 din 31 martie 2022

A.Obiectul cererii de chemarea în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii a chemat în judecată pe pârâta A. S.A., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei în cuantum de 5.597.959,52 lei, cu titlu de plată nedatorată (reprezentând garanția achitată de reclamant prin ordinul de plată nr. 4376 din 21 decembrie 2016, în favoarea A. S.A. - fosta Banca B. S.A., în baza Scrisorii de garantare nr. 446 din 7 iulie 2011, beneficiar fiind C. S.R.L.), sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la data plății - 21 decembrie 2016 - până la plata efectivă a sumei datorate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 2688 din 21 decembrie 2020, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. S.A. invocată de aceasta; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii în contradictoriu cu pârâta A. S.A.; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5.597.959,52 de lei cu titlu de plată nedatorată precum și la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data de 21 decembrie 2016 și până la plata efectivă a debitului principal; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 83.768,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a formulat apel pârâta A. S.A., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii formulate.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 166 din 11 octombrie 2021, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a respins ca nefondată cererea de apel formulată de apelanta pârâtă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2688 din 21 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă; a respins ca neîntemeiată cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

E.Considerentele deciziei pronunțate în apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Fondul, în calitate de garant al băncii a efectuat o plată în temeiul convenției acestora, în baza unei cereri de îndeplinire a condițiilor de plată, înaintată de către banca garantată, care i-a adus la cunoștință faptul că debitorul nu își îndeplinise obligațiile de plată, împotriva acestuia fiind demarată procedura executării silite. Ulterior, Fondul a aflat că declararea scadenței anticipate a creditului de către partenerul său garantat - banca, fusese anulată în instanță, motiv pentru care a apreciat că nu fuseseră îndeplinite condițiile de plată a garanției la momentul efectiv al formulării cererii de plată de către bancă.

În acest context, nu se poate vorbi de un caz de lipsă a legitimității procesuale pasive.

Prevederile contractuale în privința subrogării, respectiv împărțirii riscului nu prezintă relevanță în prezentul litigiu, deoarece elementul central pe care se fundamentează cererea de restituire în temeiul efectuării unei plăți nedatorate este chiar inexistența unei executări silite.

Constatând că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a invocat caracterul nelegal al plății garanției în virtutea anulării în instanță a deciziei de declarare a scadenței anticipate și al inexistenței unei proceduri de executare silită în derulare, instanța de apel a respins critica referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive.

La 2 februarie 2016 apelanta pârâtă a transmis FNGCIMM S.A. - IFN cererea de plată nr. RG 4171, solicitând plata garanției în cuantum de 5.597.959,52 lei, iar plata a fost efectuată prin aprobarea ordinului de plată de către reclamant nr. 4376 din 21 decembrie  2016. Cu toate acestea, anterior momentului la care pârâta a solicitat plata garanției, la data de 9 octombrie 2015 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași dosarul nr. x/245/2015 având ca obiect cererea C. S.R.L. de anulare a dispoziției de declarare a exigibilității anticipate a creditelor acordate în baza contractelor de credit nr. 5 din 14 iulie 2011; nr. 198 din 24 aprilie 2013 și nr. 352 din 28 august 2014, iar cererea debitoarei a fost soluționată și admisă de Tribunalul Iași conform deciziei nr. 3224 din 23 noiembrie 2018.

La momentul efectuării plății, banca garantată știa că decizia sa de declarare a scadenței anticipate era contestată în instanță, ulterior dovedindu-se că motivele contestării unui atare demers au fost întemeiate, instanța anulând decizia de declarare a scadenței anticipate. Cel care a primit plata (accipiensul) cunoștea, la momentul efectuării sale, posibilitatea anulării deciziei sale de declarare a scadenței anticipate (decizie pe care se baza demararea scrisorii de garanție), dar nu a adus-o la cunoștința solvens-ului.

Instanța a reținut reaua-credință în îndeplinirea obligațiilor din convenția de garantare de către bancă și punerea fondului în imposibilitate obiectivă de a cunoaște totalitatea condițiilor de declarare a scadenței anticipate în considerarea cunoașterii de către accipiens a posibilității anulării actului care stă la baza tuturor demersurilor sale de plată a garanției (scadența anticipată), precum și omisiunea informării Fondului la data adresării cererii de plată.

Nu se invocă nulitatea dispozițiilor de efectuare a plății garanției, ci doar neîndeplinirea, cu rea-credință, a obligațiilor contractuale ale băncii, prin dezinformarea fondului garant în privința eventualei anulări a deciziei de declarare a scadenței anticipate. Prin însăși anularea deciziei de declarare a scadenței anticipate a fost invalidată procedura de plată a garanției, care avea la bază realitatea unui atare demers, pe care erau construite restul etapelor. Așadar, trebuie considerate îndeplinite cerințele legale pentru incidența instituției plății nedatorate.

Au fost aplicate corect regulile de restituire în situația plății unei sume de bani. Astfel, accipiensul de rea-credință este ținut să restituie suma de bani, dar și dobânzile legale penalizatoare calculate de la data plății. În realitate, simpla cunoaștere a demersului în instanță inițiat de debitor, în scopul anulării deciziei de declarare a scadenței anticipate și ascunderea acesteia față de fondul ce îndeplinea calitatea de garant trebuie echivalată unei atitudini de rea-credință, de la momentul depunerii cererii de plată. Legea instituie obligația restituirii fructelor civile de la data plății în cazul reținerii relei-credințe, astfel încât în mod corect a fost admisă cererea de plată a sumei achitate cu titlu de garanție și a dobânzii penalizatoare de la data de 21 decembrie 2016.

F.Calea de atac împotriva deciziei instanței de apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs pârâta A. S.A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - nemotivarea corespunzătoare.

Instanța de apel a preluat practic motivarea instanței de fond, fără să analizeze motivele și criticile invocate efectiv de apelantă.

În cadrul excepției lipsei calității procesuale pasive s-a invocat și faptul că Fondul primește de două ori anumite sume, ajungându-se la o dublă reparare a prejudiciului: primește atât suma integral de la Bancă în urma admiterii acțiunii întemeiată pe plata nedatorată, dar a încasat deja și suma de la debitoarea C. ca urmare a subrogării în drepturile băncii.

La acest moment s-a declarat o nouă scadență anticipată și o nouă procedură de executare silită, fiind transmisă din nou înștiințarea de neplată în termen de 10 zile, tocmai pentru ca reclamanta să fie încunoștiințată de această situație.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătorești are semnificația juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv și, prin urmare, la un proces echitabil și violează art. 6 și 10 din Convenție.

Nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare apare astfel ca un viciu de procedură (formal), întrucât se materializează în însăși sentința sau decizia atacată, apărând ca rezultat al unei redactări greșite din partea judecătorului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:

Soluția dată motivului de apel referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității:

Lipsa calității procesuale pasive este determinată de două aspecte principale: Fondul s-a subrogat deja în drepturile Băncii în urma plății efectuate. De asemenea, a și încasat sume de bani de la debitoare în urma acestei subrogații în condițiile în care se consideră că Banca are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește restituirea garanției se ajunge la o dublă reparare în favoarea reclamantei: primește înapoi și suma plătită și dobânzile calculate retroactiv de la data plății și a încasat și sume de la debitoare în urma subrogării în drepturile băncii și în contul garanției pe care a plătit-o.

Concluzia instanței de apel că subrogația nu mai poate opera este greșită. Subrogația a operat chiar în momentul plății garanției în favoarea Băncii, la momentul respectiv Fondul subrogându-se în drepturile Băncii, iar ulterior Fondul a și acționat în temeiul acestei subrogări încasând sume de bani.

Soluția instanței de apel prin care a refuzat să analizeze motivul de apel privind aspectele legate de compensare, respectiv faptul că între timp s-a declanșat o nouă scadență anticipată și o nouă procedură de executare, cu o nouă înștiințare de plată, și ca urmare nu se mai pune problema restituirii garanției pentru că oricum Fondul o datorează din nou, fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă încalcă de asemenea art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale din materia plății nedatorate - art. 1341 C. civ., precum și încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale din materia compensării - art. 1617 C. civ.

Instanța de apel a reținut în mod nelegal că ar fi vorba de o plată nedatorată. La momentul plății garanției de către reclamantă au fost îndeplinite toate condițiile prevăzute în Convenția nr. 68 din 2 iulie 2008. În consecință, plata garanției a fost efectuată în conformitate cu dispozițiile contractuale, iar Fondul s-a subrogat în drepturile Băncii pentru suma plătită, înscriindu-și creanța la executorul judecătoresc în conformitate cu prevederile contractuale.

În speță au fost îndeplinite toate condițiile pentru plata garanției, la momentul înștiințării de neplată și formulării cererii de plată, plata fiind efectuată în conformitate cu prevederile contractuale.

Prin decizia civilă nr. 3224 din 23 noiembrie 2018, Tribunalul Iași nu a statuat în sensul că nu ar fi fost îndeplinite condițiile de fond pentru declararea scadenței anticipate potrivit contractelor de credit. Notificarea a fost anulată dintr-un considerent pur formal, procedural, acela că nu s-a făcut dovada predării efective a comunicării notificării de punere în întârziere, anterior declarării scadenței anticipate.

În speță nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate. Plata nedatorată este un fapt juridic care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.

În cauză au fost încălcate dispozițiile legale din materia compensării.

Prin notificarea nr. 148749 din 13 iulie 2020 s-a transmis situația la această dată a sumelor datorate în temeiul celor trei contracte de credit solicitându-se ca în termen de maxim 15 zile calendaristice să se facă plata, în caz contrar urmând să se procedeze la declararea scadenței anticipate și la procedurile de executare silită. În speță, nu se mai pune problema unei noi cereri de plată efective la acest moment tocmai pentru că garanția a fost deja plătită de reclamantă pentru acest debitor, astfel că nu se mai pune problema unei noi plăți.

Soluția de obligare a pârâtei la dobânzi de la data plății garanției, respectiv de la 21 decembrie 2016 este vădit nelegală. Nu este vorba de o plată nedatorată și nu se justifică nici restituirea debitului principal. În condițiile în care nu se pune problema restituirii garanției, pârâta nu datorează nici dobânzi.

Concluzia instanței de apel că pârâta ar fi fost de rea-credință este vădit neîntemeiată. Banca și-a executat toate obligațiile contractuale cu bună-credință și a transmis toate documentele și informațiile necesare. Debitoarea C. ester cea de rea-credință refuzând să își îndeplinească obligațiile asumate prin contractele de credit.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

G.Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat recursul ca fiind nefondat și acesta a fost respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea măsurii instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii obiectul cererii și susținerile părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așa fiind, decizia recurată răspunde exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b C. proc. civ. Motivarea hotărârii se înfățișează într-o asemenea manieră încât corespunde imperativelor logicii, iar motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative, ci oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Art. 6 paragraf 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului impune obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al motivelor și argumentelor prezentate de părți, însă această exigență, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Recurenta reproșează instanței de apel faptul că a preluat practic motivarea instanței de fond, fără să analizeze motivele și criticile invocate efectiv de apelantă.

În realitate, instanța de apel a răspuns criticilor invocate în apel, iar faptul că a apreciat ca fiind corectă și legală motivarea instanței de fond nu înseamnă o lipsă de motivare a deciziei recurate.

Nemulțumirea recurentei vizează de fapt soluția pronunțată, însă în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Aceste dispoziții constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, adică acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta arată că soluția dată motivului de apel referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Calitatea procesuală este o condiție prevăzută de legiuitor pentru exercitarea acțiunii civile.

Art. 36 C. proc. civ. oferă o definiție legală a calității procesuale, reprezentând o valorificare notabilă a doctrinei relevante în materie. Astfel, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum și între pârât și cel care este subiect pasiv în raport juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Textul de lege prevede în mod clar că existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, ceea ce înseamnă că, de regulă, justificarea calității procesuale nu conchide cu analiza temeiniciei poziției respectivei părți.

În speță, în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă.

Astfel, părțile au încheiat Convenția pentru garanții exprese, irevocabile și necondiționate nr. 68 din 2 iulie 2008,  având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil și necondiționat, a obligațiilor de rambursare a finanțărilor acordate beneficiarilor care se încadrau în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, în schimbul plății unui comision de garantare, în limita unui plafon de garantare și în termenii notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de reclamant.

Prin raportare la faptul că părțile scrisorii de garantare nr. 446 din 7 iulie 2011 sunt Banca și Fondul, că cererea de plată a fost formulată de către Bancă, iar plata garanției în cuantum de 5.597.959,59 lei a fost efectuată de Fond, s-a reținut în mod corect faptul că Banca are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Este de reținut și faptul că prevederile art. 7.7 din Convenția nr. 68/2008 au fost eliminate din textul Convenției prin Actul adițional nr. 6 din 4 octombrie 2010, fiind introdus un nou capitol, 8 - „împărțirea riscului de credit între bancă și Fond”.

În ceea ce privește problema compensației legale, este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 478 alin. 5 C. proc. civ. aceasta se poate invoca direct în apel.

Critica privind faptul că instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condițiilor compensației legale este nefondată. Aceasta deoarece prin cererea de chemare în judecată se reclamă caracterul nelegal al plății efectuate în temeiul unei declarări a scadenței anticipate care a fost anulată și a unei executări silite demarate în temeiul acesteia inexistente. În realitate, nu se poate analiza îndeplinirea condițiilor compensației legale în condițiile unei noi proceduri de executare și a altei decizii de declarare a scadenței.

Pe de altă parte, compensația legală presupune existența a două datorii certe, lichide și exigibile, iar recurenta critică decizia recurată și susține că în mod greșit s-a reținut existența unei plăți nedatorate.

Așadar, se susține de către recurentă că nu trebuie să plătească respectiva sumă către Fond, dar în același timp, invocă prevederile compensației legale, ceea ce înseamnă recunoașterea existenței unei datorii către acesta.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanța a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Critica privind încălcarea dispozițiilor legale din materia plății nedatorate este nefondată.

Condițiile plății nedatorate sunt: existența unei plăți - solvens trebuie să fi executat o prestație pozitivă cu titlu de plată, respectiv cu intenția de a stinge o datorie; datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fie făcută de solvens din eroare - solvens plătește din eroare atunci când execută o prestație cu intenția de a stinge o datorie față de accipiens, fără să știe că datoria respectivă este inexistentă.

Eroarea trebuie să îndeplinească următoarele condiții: numai solvens-ul trebuie să fie în eroare; eroarea solvens-ului trebuie să fie determinată, adică în lipsa ei plata să nu fi fost făcută; eroarea să fie scuzabilă, ceea ce înseamnă că presupune lipsa culpei din partea lui solvens.

În speță, la momentul efectuării plății - 21 decembrie 2016 - banca garantată știa că decizia sa de declarare a scadenței anticipate era contestată în instanță, demers care s-a finalizat cu anularea deciziei de declarare a scadenței anticipate. Accipiensul cunoștea așadar la momentul efectuării plății posibilitatea anulării deciziei sale de declarare a scadenței anticipate, însă nu a adus-o la cunoștința solvens-ului.

S-a reținut în mod corect reaua-credință a Băncii față de faptul că aceasta cunoștea posibilitatea anulării actului care stă la baza demersurilor sale de plată a garanției, precum și omisiunea informării Fondului la data formulării cererii de plată. Așa fiind, Banca nu și-a îndeplinit obligațiile din convenția de garantare cu bună-credință, astfel cum susține recurenta, și a pus Fondul în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște în totalitate condițiile de declarare a scadenței anticipate.

Solvensul nu are nicio culpă în efectuarea plății în condițiile în care avea cunoștință numai de actele care probau îndeplinirea tuturor etapelor prevăzute în convenția de garantare. Prin anularea deciziei de declarare a scadenței anticipate a fost invalidată procedura de plată a garanției.

Față de aceste considerente, sunt îndeplinite în cauză cerințele legale ale instituției plății nedatorate.

Potrivit dispozițiilor art. 1645 alin. 2 C. civ.: „Atunci când cel obligat la restituire a fost de rea-credință ori când cauza restituirii îi este imputabilă, el este ținut, după compensarea cheltuielilor angajate cu producerea lor, să restituie fructele pe care le-a dobândit sau putea să le dobândească și să îl indemnizeze pe creditor pentru folosința pe care bunul i-a putut-o procura”.

Față de aceste dispoziții legale, recurenta datorează dobânda penalizatoare, astfel cum s-a reținut în mod corect de către instanța de apel.

Nu se poate reține, astfel cum arată recurenta, faptul că la momentul plății garanției erau îndeplinite condițiile pentru această plată, iar aceste condiții sunt îndeplinite și în prezent într-o nouă procedură de executare silită. În situația în care erau îndeplinite condițiile pentru plată nu ar mai fi fost necesară declanșarea unei nou proceduri.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere faptul că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. 1 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.