ÎCCJ, Decizia nr. 387/2021

Ședința publică din data de 13 decembrie 2021

Asupra căii de atac de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia civilă nr. 89 din 14 ianuarie 2021, în dosarul x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4065 din 18 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 7 octombrie 2021, prin care invocă excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4) și art. 634 alin. (1) pct. 5 și din C. proc. civ., întrucât decizia recurată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi atacată cu recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii." Aliniatul 2 al aceluiași articol prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării."

Art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevede că "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."

În speță, prin decizia civilă nr. 89 din 14 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul x/2020, ce face obiectul prezentei cereri de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă contestația în anulare, formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 4065 din 18 septembrie 2019 dată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Această decizie, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate este o decizie definitivă, în înțelesul legii de procedură civilă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Art. 129 din Constituție prevede că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Corespunzător acestui principiu constituțional, legea procesual-civilă a reglementat condițiile examinării cauzei civile în grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare, iar acest mod de determinare asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil, reglementate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Față de cele ce preced, în cauză nu poate fi admisibil recursul declarat de recurent împotriva acestei decizii definitive, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurentului de acces la justiție, consacrat de CEDO și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, CEDO a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Din moment ce recurentul a beneficiat de o judecată în primă instanță, precum și în căile de atac prevăzute de lege, nu se poate susține că prin respingerea ca inadmisibilă a prezentei cereri de recurs i se încalcă accesul la justiție, cu atât mai mult cu cât hotărârea atacată este, potrivit dispozițiilor procesual civile, definitivă, deci împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.

În temeiul art. 248 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate anterior, este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata Inspecția Judiciară, excepție de procedură ce face inutilă, în tot, cercetarea în fond a cauzei.

Pe cale de consecință, va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 89 din 14 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 89 din 14 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2021.