ÎCCJ, Decizia nr. 383/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 383/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 13 decembrie 2021
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia civilă nr. 1579 din 16 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibile cererile de revizuire formulate de revizuenta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și de revizuenta S.C. A. S.A., prin administrator special C., împotriva deciziei civile nr. 932 din 11 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, deși în susținerea cererilor de revizuire conexate, s-a invocat că decizia civilă nr. 932 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015 contravine efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu prevederile Deciziei nr. 598 din 11 septembrie 2019, ale sentinței civile nr. 1925 din 6 aprilie 2017, precum și ale deciziei civile nr. 796/A din 25 octombrie 2016, pentru acuratețe juridică, în raport de dispozițiile art. 513 alin. (4) teza I C. proc. civ. și de condițiile de admisibilitate, printre care se numără și aceea ca un proces să se fi judecat de două ori, analiza a fost efectuată în raport de Decizia nr. 598 din 11 septembrie 2019.
S-a constatat că prin decizia civilă nr. 932 din 11 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul declarat de apelanta-contestatoare S.C. D. S.A., în contradictoriu cu intimata-creditoare S.C. PROSPECȚIUNI S.A. - Președinte al comitetului creditorilor și cu intimata-debitoare S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 842 din 25 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă. Astfel, a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost admisă, în parte, contestația S.C. D. S.A. împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar nr. 297/15/ITM/2015, publicat în B.P.I. nr. 1344 din 22 ianuarie 2019, cu privire la poziția acestuia exprimată la punctele 3, 10, 15, 18 și 19 din raport și s-a dispus obligarea debitoarei la plata facturilor de parcare pentru aeronavele proprietatea debitoarei aflate în incinta contestatoarei, ca și creanță curentă, începând cu data denunțării contractului de închiriere aeronave din data de 1 noiembrie 2012, încheiat între S.C. A. S.A., în calitate de locator și S.C. E. S.R.L., în calitate de utilizator. A fost respinsă în rest contestația.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin decizia civilă nr. 598 din 11 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, a fost admis apelul declarat de debitoarea S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 18 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a în dosarul nr. x/2015. A fost schimbată în parte încheierea apelată, în sensul că a fost respinsă cererea formulată de petenta S.C. D. S.A., aceasta nefiind considerată de drept în termenul de depunere a cererii de admitere a creanței, motiv pentru care administratorul judiciar al debitoarei nu va analiza pe fond creanța declarată de petentă. Au fost menținute în rest dispozițiile încheierii apelate.
Constatând că, în raport de această din urmă decizie, nu este îndeplinită condiția identității de obiect, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibile cererile de revizuire conexate.
Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii, A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și administrator special C., a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.
În motivare, recurenta a prezentat litigiile în care au fost pronunțate hotărârile pretins contradictorii, după care a susținut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a susținut, în sinteză, că instanța de retractare a omis să analizeze contrarietatea hotărârilor din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
În acest sens, a arătat că acest efect nu presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză, ci numai existența unei chestiuni litigioase tranșate definitiv printr-o hotărâre anterioară.
Recurenta a mai învederat că instanța de retractare nu a expus motivele pentru care nu s-a raportat la toate hotărârile judecătorești cu privire la care a fost invocată încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.
În acest context, a subliniat că decizia recurată nu îndeplinește exigențele motivării hotărârilor judecătorești, fiind astfel nesocotit dreptul la un proces echitabil.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și ale art. 431 alin. (1) din C. proc. civ.
În acest sens, a arătat că decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată cu încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate anterior.
În concret, a subliniat că prin hotărârile judecătorești definitive pronunțate anterior s-a statuat definitiv că lichidatorul judiciar al societății E. S.R.L. a depus la dosar numai notificarea de denunțare adresată recurentei, fără a depune și documente care să ateste că aeronavele aparținând recurentei i-au fost restituite în baza unui proces-verbal, în urma denunțării contractului de închiriere.
În acest context, recurenta a subliniat că nu putea fi obligată prin decizia atacată cu revizuire la plata chiriei aferente spațiului ocupat de aeronavele respective, în condițiile în care acestea nu s-au aflat în folosința sa.
Prin încheierea din data de 22.11.2021 a fost admis, în principiu, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 16 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, fixându-se termen în ședință publică pentru soluționarea cererii de recurs.
Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători
Analizând criticile din cererea de recurs, Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, recurenta invocă motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.
În ceea ce privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, întrucât, instanța de revizuire a motivat în mod corespunzător neîndeplinirea cerinței de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv ca hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză.
Astfel, se constată că instanța anterioară a reținut că în raport de Decizia nr. 598 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul x/2015, nu este îndeplinită condiția identității de obiect: dosarul nr. x/2015, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 932 din 11 decembrie 2019, având ca obiect contestația S.C. D. S.A. împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar nr. 297/15/ITM/2015, publicat în B.P.I. nr. 1344/22.01.2019, cu privire la poziția acestuia exprimată la punctele 3, 10, 15, 18 și 19 din raport, în timp ce dosarul nr. x/2015, soluționat prin decizia civilă nr. 598 din 11 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, are ca obiect cererea formulată de petenta S.C. D. S.A., de repunere în termen și de admitere a creanței acesteia.
Ca atare hotărârea recurată satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumentele fiind prezentate într-o manieră concisă și clară în raport cu circumstanțele cauzei și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.
Toate argumentele, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse în considerentele deciziei atacate, instanța de revizuire analizând temeinic condițiile de admisibilitate a cererii și prezentând pe larg, în mod clar și detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De asemenea, raportat la conținutul hotărârii ce face obiectul controlului judiciar, instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la interpretarea eronată a argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.
Prin urmare, în speță, contrar susținerilor recurentei, instanța de revizuire a analizat efectul autorității de lucru judecat, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
În același sens, se reține că, în actualul stadiu procesual, în cadrul căruia instanța de recurs este limitată la verificarea modului în care instanța de revizuire a analizat, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fără a avea competența de a analiza fondul raportului juridic dedus judecății, nu pot forma obiectul examinării criticile din recurs referitoare la fondul litigiului dedus judecății în cauzele în care au fost pronunțate hotărârile potrivnice în opinia revizuentei.
Motivarea clară și accesibilă a instanței răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).
Un alt motiv de casare invocat prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susținând, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și ale art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate anterior.
Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care au fost respinse ca inadmisibile cererile de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Se constată că, raportat la soluția supusă controlului judiciar, ce nu a antamat aspecte de drept material, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii, nu este incident în cauză, acesta fiind invocat în mod formal prin cererea de recurs.
Pe de altă parte, motivele ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al unor hotărâri judecătorești definitive sunt încadrabile în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. referitor la situația în care prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.
Contrar celor susținute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II -a civilă este conformă dispozițiilor procedurale incidente.
În circumstanțele expuse anterior, se constată că în mod întemeiat instanța a reținut că cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a judecat potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018.
Potrivit acestor dispoziții, revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Articolul 513 alin. (3) din C. proc. civ., statuează că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Ca atare, instanța învestită cu cererea de revizuire
Totodată, conform art. 513 alin. (4) teza întâi C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".
Conform dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:
"există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Acest motiv de revizuire este incident în situația în care același proces este judecat de două ori, pronunțându-se hotărâri potrivnice.
În mod corect a constatat instanța anterioară că, pentru a se putea invoca acest motiv de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive potrivnice; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect, cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepția; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.
Prin criticile din recurs sunt reiterate susținerile din cererea de revizuire referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă antamată de recurenta-revizuentă în raport cu art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.
Ceea ce invocă recurenta este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.
Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, însă rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.
Prin urmare, instanța de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri, ceea ce conduce la concluzia că art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în forma aplicabilă prezentei spețe, se referă la situația existenței triplei identități de obiect, cauză și părți.
Analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu se verifică tripla identitate de obiect, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de revizuire.
Prin raportare la cele de mai sus, instanța de revizuire a concluzionat, în mod corect, că nu este îndeplinită condiția admisibilității cererii de revizuire în ceea ce privește cerința existenței unei hotărâri definitive potrivnice.
Pentru aceste argumente, sunt nefondate criticile invocate în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În consecință, pentru toate argumentele expuse, se constată că hotărârea recurată este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul motivelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul prezentei cauze.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S.C. A. S.A., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 16 septembrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2021.