ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2666/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 07 iulie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul R.A. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ a solicitat: să constate rezilierea de drept a contractului de leasing financiar x/22.12.2011 din culpa pârâtei; să oblige pârâta la plata sumei de 242.450 euro + T.V.A., plătibilă la cursul leu/euro de deschidere la vânzare al B. S.A., din data plății, aceasta reprezentând avansul plătit din fonduri proprii de reclamantă.

La data de 20 februarie 2015, reclamanta a formulat o cerere adițională, prin care a înțeles să solicite: constatarea rezilierii de drept a contractului de leasing financiar x/22.12.2011 din culpa Aeroportului Cluj; în subsidiar, să se constate intervenirea rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar nr. x/22.12.2011 din culpa Aeroportului Cluj, ca efect al notificării de reziliere nr. x/30.05.2014, comunicată Aeroportului Cluj în data de 04.06.2014; în terțiar să se dispună rezilierea contractului de leasing financiar x/22.12.2011 din culpa Aeroportului Cluj; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1692 din 3 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2135 din 14 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admis apelul, fiind schimbată în tot sentința civilă atacată, în sensul că a fost admisă cererea, constatându-se rezilierea de drept a contractului de leasing financiar nr. x/22.12.2011; a fost obligat Aeroportul Cluj la plata sumei de 242.450 euro + T.V.A., plătibilă la cursul leu/euro de la data plății.

Prin decizia nr. 1723 din 21 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost casată decizia nr. 2135 din 14 decembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*, iar prin decizia civilă nr. 600/A din 19 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1692 din 3 aprilie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs-reclamanta A. S.A., iar prin decizia nr. 895 din 18 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admis recursul, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 318 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1692 din 03 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ, ca nefondat.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esență, următoarele:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că decizia atacată este nemotivată - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, atât prin notificarea de reziliere, dar și prin cererea de chemare în judecată și apelul formulate, a invocat și faptul că refuzul neechivoc al Aeroportului Cluj de continuare a contractului de leasing rezultă și din acțiunea acestuia de rezolutiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2011, contract prin care trebuia achiziționat obiectul leasingului, acțiune introdusă la data de 06 septembrie 2013, deci anterior notificării de reziliere și acțiunii în rezilierea contractului de leasing, dar ulterior corespondenței dintre părți.

Din lecturarea deciziei atacate, astfel cum susține recurenta-reclamantă, reiese că instanța de apel nu a analizat și nu a motivat decizia în ce privește susținerea sa privind refuzul Aeroportului Cluj de continuare a contractului de leasing, refuz exprimat neechivoc prin introducerea acțiunii în rezolutiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2011, aspect esențial care dovedește în mod clar și foarte energic intenția Aeroportului Cluj de a nu continua contractul de leasing.

În opinia recurentei-reclamante, motivarea instanței de apel nu privește deloc aceste aspecte esențiale, în condițiile în care era absolut necesar ca această instanță să analizeze toate aspectele privind refuzul Aeroportului Cluj de a continua executarea contractului de leasing.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a analizat și acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/19.12.2011, acțiune care face dovada că Aeroportul Cluj în data de 06.09.2013 nu mai urmărea continuarea executării contractului de leasing.

Nemotivată este, în opinia recurentei-reclamante, și afirmația instanței în sensul că numai neîndeplinirea obligațiilor născute din executarea contractului este de natură a atrage rezilierea unui contract, nici legea și nici voința părților neimpunând o astfel de condiție.

Făcând trimitere la adresa nr. x/08.08.2013, recurenta susține că instanța de apel a considerat în mod nelegal că obligația de plată a sumelor achitate de reclamantă pentru achiziția obiectului leasingului nu este de natură a atrage rezilierea contractului de leasing, lăsând astfel nesoluționată și pretenția de reziliere a contractului de leasing în ceea ce privește modalitatea unilaterală și judiciară, aceasta motivând doar neincidența rezilierii de drept a contractului de leasing.

Afirmația instanței de apel în sensul că nu prezintă relevanță susținerea apelantei referitoare la partea contractuală care este responsabilă pentru alegerea furnizorului sau pentru nerespectarea obligației de livrare este, în opinia recurentei, străină de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă invocă și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit art. 1.349 și următoarele C. civ.

Potrivit recurentei-reclamante, clauza contractuală aplicabilă raportului juridic dedus judecății este art. 5.1 alin. (2) din condițiile generale ale contractului de leasing, apreciind că sunt nelegale afirmațiile instanței de apel în sensul că dispoziția contractuală invocată nu prevede o obligație de plată asumată în executarea contractului, care să poată constitui temei legal pentru reziliere.

Instanța de apel, în opinia recurentei-reclamante, a încălcat dispozițiile legale privind rezilierea (art. 1.549 și urm. C. civ.), întrucât obligația de plată neexecutată este una contractuală, iar neexecutarea poate atrage rezilierea sa fără niciun impediment contractual sau legal.

Instanța de apel a reținut că art. 5.1 alin. (1) și art. 5.2 din condițiile generale ale contractului de leasing instituie obligațiile de plată ale utilizatorului, doar neplata acestor sume de bani (avansul, taxele și ratele de leasing) atragând rezilierea contractului de leasing, deoarece sunt obligații de plată asumate de Aeroportul Cluj în cursul executării contractului. Per a contrario, în viziunea nelegală a instanței de apel, neplata sumelor de bani datorate de Aeroportul Cluj pentru refuzul exprimat de continuare a contractului nu atrage sancțiunea rezilierii.

A interpreta astfel, înseamnă, potrivit recurentei-reclamante, a încălca dispozițiile art. 1.266 și art. 1.270 alin. (1) C. civ., potrivit cărora clauzele contractuale se interpretează după voința concordantă a părților, iar un contract valabil încheiat reprezintă legea părților, deci a ignora că părțile au prevăzut expres obligația contractuală de plată a Aeroportului Cluj în caz de refuz de continuare a contractului de leasing.

Referitor la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.266 și art. 1.270 C. civ., recurenta invocă faptul că instanța de apel a calificat în mod nelegal art. 5.1 alin. (2) din condițiile generale ale contractului de leasing, ca reprezentând un drept de denunțare unilaterală a contractului în favoarea Aeroportului Cluj (utilizatorul) în schimbul plății unor sume de bani, posibilitate prevăzută de art. 1.276 C. civ.

Recurenta-reclamantă afirmă că art. 5.1. alin. (2) din contractul de leasing nu face nicio referire la denunțarea contractului, de altfel neinvocată de niciuna dintre părți, ci se referă exclusiv la consecințele exprimării (directe sau indirecte) unui refuz al continuării contractului de către utilizator, refuz care atrage obligația plății sumelor de bani achitate de reclamantă pentru achiziționarea obiectului contractului de leasing.

Recurenta-reclamantă susține că nici dispozițiile art. 1.276 C. civ. nu sunt aplicabile, întrucât acest articol de lege prevede expres că denunțarea își produce efectele în condițiile în care este prevăzută în contractul părților.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, contrar celor reținute de instanța de apel, că existența unui refuz al Aeroportului Cluj de continuare a contractului de leasing este dovedită chiar și de conținutul adreselor nr. x/20.01.2013 și nr. y/02.04.2013

Prin urmare, este nelegală concluzia instanței de apel în sensul că intenția Aeroportului Cluj de recuperare a avansului plătit nu conduce în mod indubitabil la concluzia că s-a exprimat refuzul de continuare a contractului.

Potrivit recurentei, adresa nr. x/03.06.2013, invocată de instanța de apel drept dovadă a posibilității încetării amiabile a contractului de leasing și indirect ca dovadă a inexistenței refuzului Aeroportului Cluj, are o valoare probarorie neutră. Pe de altă parte, potrivit recurentei, adresa nr. x/08.08.2013 nu a făcut obiectul analizei instanței de apel, aceasta nefăcând nicio mențiune despre conținutul său, din pespectiva acestei nelegalități fiind incident și motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține și că instanța de apel nu a motivat în niciun fel soluția cu privire la imposibilitatea de continuare a contractului de leasing.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a încălcat regulile de procedură - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante, în mod nelegal, instanța de apel a procedat la analizarea condițiilor denunțării unilaterale, deci la analizarea unei pretenții care nu a fost dedusă judecății, încălcându-se principiul disponibilității, dar și a art. 481 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în secundar ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurenta-reclamantă a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prealabil, raportat la dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ, în susținerea căreia nu au fost expuse argumente, excepție care va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse recursului "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Art. 483 alin. (2) C. proc. civ. evidențiază hotărârile care nu sunt supuse recursului, în excepțiile prevăzute de legiutor neregăsindu-se obiectul cererii de chemare în judecată deduse judecății.

Prin urmare, decizia civilă nr. 318 din 19 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) C. proc. civ., aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.

Din expunerea criticilor aduse deciziei recurate, rezultă că, deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., argumentele expuse de recurenta-reclamantă vizează aspecte de fapt, interpretarea clauzelor contractuale și a mijloacelor de probă administrate de către instanța de apel, așadar aspecte de netemeinicie și nu aspecte de nelegalitate.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulțurirea părții cu privire soluția pronunțată de instanța de apel și nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atât timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Astfel, trimiterea făcută de recurenta-reclamantă la încălcarea dispozițiilor art. 1.349, art. 1.549, art. 1.266, art. 1.270, art. 1.276 C. civ. este formală.

Recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ și, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 318 din 19 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât R.A. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU CLUJ.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 318 din 19 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.