ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2590/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 martie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Română de Securitate S.A. și Compania Națională a Poșta Română S.A., obligarea pârâtei Agenția Română de Securitate la plata sumei de 263.561,22 RON reprezentând suma achitată de reclamantă cu titlu de despăgubire în temeiul poliței de asigurare de garanție de bună execuție nr. x/01.04.2014; obligarea aceleiași pârâte la plata dobânzii legale aferente sumei de 263.561,22 RON calculată de la data plății despăgubirilor și până la data introducerii cererii de chemare in judecată in cuantum de 62.971,84 RON precum și la achitarea dobânzii calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data achitării efective a sumei de 263.561,22 RON, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, s-a solicitat, în măsura în care se va constata neîntemeiat capătul de cerere principal și se va considera că în mod greșit reclamanta a procedat la plata despăgubirii în temeiul poliței de asigurare de bună execuție nr. x/01.04.2014, să fie obligată pârâta Compania Națională Poșta Română S.A. la restituirea sumei plătite cu titlu de despăgubire în cuantum de 266.323 RON și a dobânzii legale aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 227 din 31 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost calificate excepțiile prematurității și inadmisibilității capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată ca fiind apărări de fond; a fost respinsă excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 7534/24.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Română de Securitate S.R.L. și Compania Națională Poșta Română S.A.; a fost obligată pârâta Agenția Română de Securitate S.R.L. să plătească reclamantei suma de 263.561,22 RON reprezentând despăgubire achitată de reclamantă în temeiul Poliței de Asigurare de garanție de bună execuție nr. x/01.04.2014, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data scadenței și până la achitarea integrală a despăgubirii de această pârâtă, a fost respins capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată ca rămas fără obiect și a fost obligată pârâta Agenția Română de Securitate S.R.L. să plătească reclamantei suma de 12.604,59 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta Agenția Română de Securitate S.R.L. prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat, respingerea cererii de chemare in judecată că neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1579 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă AGENȚIA ROMÂNĂ DE SECURITATE S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 227/31.01.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. SI REASIGURARE S.A. și cu intimata pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A..

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost înlăturată dispoziția de respingere a excepției puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 7534/24.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 și de admitere în parte acțiunii.

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei Agenția Română de Securitate S.R.L., la plata sumei de 263.561,22 RON, precum și a dobânzii legale aferente acestei sume, ca neîntemeiat.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei Agenția Română de Securitate S.R.L., la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a luat act că apelanta pârâtă își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. împotriva decizie civile nr. 1579 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs.

În argumentarea recursului, după o scurtă prezentare a situației de fapt, critică decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Consideră că instanța de apel a făcut o analiza superficială a noțiunii de putere de lucru judecat din perspectiva, atât a reglementărilor legale, cât și din perspectiva doctrinei și jurisprudenței deja consacrate cu privire la acest principiu.

Apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. din două considerente. Pe de o parte, prin faptul că s-a acordat prevalență și s-a considerat ca având putere de lucru judecat cele consemnate în cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014, iar, pe de altă parte, pentru că, dacă admitem puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, atunci instanța de judecată a făcut o aplicare trunchiată a acestora, fără a reține incidența plății nedatorate efectuată de către recurentă.

Din perspectiva recurentei, între considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2014 și aspectele deduse judecății în cadrul prezentului dosar, nu există identitate de chestiuni litigioase pentru a putea opera puterea de lucru judecat.

În dosarul nr. x/2014, instanța de judecată nu a fost învestită cu analiza obligațiilor contractuale asumate de părți prin contractul de achiziție și contractul de asigurare, ci a fost învestită să soluționeze doar opoziția la executare din perspectiva posibilității punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de Biletul la Ordin avalizat seria xnr. x.

Cu alte cuvinte, instanța de apel trebuia să rețină că pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice este necesară probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, ceea ce nu este cazul în speța de față, instanța de judecată nefiind ținută să pronunțe aceeași soluție.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că instanța de apel ar fi făcut o aplicare corectă a principiului puterii de lucru judecat din perspectiva admiterii acțiunii, în contradictoriu cu pârâta Agenția Română de Securitate S.R.L., solicită a se constata că acest principiu a fost aplicat în mod eronat și incomplet.

Totodată, în opinia recurentei, decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 477 din același cod.

Sub acest aspect, susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 C. proc. civ., care consacra principiul efectului devolutiv al apelului și nu s-a pronunțat și cu privire la capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, respectiv cu privire la obligarea pârâtei CNPR, în temeiul plății nedatorate, la restituirea către reclamantă a sumei plătite cu titlu de despăgubire, respectiv la restituirea sumei de 266.323,00 RON, precum și la obligarea paratei CNPR la plata dobânzii legale aferentă sumei de 266.323,00 RON calculată de la data plății acestei sume și până la data achitării efective a sumei de 266.323,00 RON, cu obligarea pârâtei Compania Națională Poșta Română S.A. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului dosar.

Consideră că nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile de excepție a limitării efectului devolutiv al apelului, fiind evident că soluția cu privire la capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată este dependentă de partea din hotărâre care a fost atacată, obiectul litigiului fiind indivizibil din aceasta perspectivă, instanța de apel făcând o aplicare greșită și a dispozițiilor art. 477 C. proc. civ.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Intimata-pârâtă Compania Națională a Poșta Română S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Agenția Română de Securitate S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că recurenta nu și-a îndeplinit obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 3435,17 RON, stabilită în sarcina sa.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.

Intimata-pârâtă Agenția Română de Securitate S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză prin care a solicitat, în esență, anularea recursului, ca netimbrat.

La termenul din 24 noiembrie 2021, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.:

"La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Se constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, iar recurenta, în mod nejustificat, nu s-a conformat obligației ce îi revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 3435,17 RON, stabilită în sarcina sa.

De altfel, prin comunicarea raportului întocmit în cauză, recurenta a fost înștiințată încă o dată asupra obligativității timbrării cererii.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării.

Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a da eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și să anuleze ca netimbrată, cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1579 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2021.