ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2138/2021

HOTĂRÂRE

14.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2138/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 24 iulie 2020, sub numărul de dosar x/2020, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, cu citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curților de Apel Bacău, București și Ploiești, care depășesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat și la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022;

- emiterea unor noi decizii de încadrare și salarizare a reclamanților cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizație cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a următoarelor sporuri: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare; sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;

- uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității în aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

- repararea prejudiciului produs, prin acțiunea pârâtului, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curțile de Apel Bacău, București și Ploiești;

- obligarea pârâților Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioada 1 ianuarie 2018 la zi și pentru viitor;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul National de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plătii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

Tribunalul Mureș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 891 din 27.10.2020, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că "în materia competenței teritoriale de soluționare a cauzelor având ca obiect conflicte individuale de muncă, inclusiv salariale, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. prezintă un obiect de reglementare mai restrâns (limitat la cauzele în care reclamanți sau pârâți sunt, ca persoane încadrate în muncă, judecătorii, asistenții judiciari, procurorii sau grefierii; respectiv la cauzele în care reclamanți sau pârâți sunt instanțele de judecată aflate în raporturi de muncă) față de prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, prevederile de drept comun al muncii cuprinse în art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011devin aplicabile ori de câte ori nu sunt întrunite ipotezele reglementate de dispozițiile speciale și derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., deoarece reclamanții, având calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Neamț (competent teritorial, potrivit dreptului comun al muncii) sau la o instanță inferioară acesteia.

De asemenea, în speță nu pot primi aplicare nici dispozițiile speciale ale art. 127 alin. (2)

coroborate cu cele ale alin. (2) C. proc. civ., întrucât pârâții nu sunt instanțe de judecată competente să soluționeze cauza.

Ca atare, în temeiul dispozițiilor imperative ale art. 1, art. 278 alin. (2) și art. 269 alin. (1) din Codul muncii, raportate la cele ale art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică (potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.)

În consecință, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, în a cărui circumscripție se află atât domiciliile reclamanților (aflate în municipiul Roman), cât și locul lor de muncă (situat în același municipiu)".

Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 773 din 21 mai 2021 a admis excepția necompetentei teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea acestei hotărâri, instanța, după redarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. și a argumentelor prezentate în decizia nr. 7/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a reținut, în esență, că față de dispozițiile alin. (3) ale art. 127 coroborate cu alin. (1) din același text de lege, Tribunalul Neamț nu este instanța competentă în soluționarea cauzei.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul Mureș, secția civilă și Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă, întrucât reclamantele solicită în contradictoriu cu pârâții obligarea acestora din urmă la plata unor drepturi bănești despre care afirmă că le-ar fi datorate cu titlu de drepturi salariale.

Dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementat de dispozițiile art. 248-253 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că:"Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2), "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și grefierilor.

Se reține că Legea nr. 310/2018 a modificat dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prin extinderea sferei de aplicare a textului legal, în sensul că este incidentă competența facultativă nu numai atunci când magistratul are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ci și atunci când cererea este de competența unei instanțe inferioare celei la care magistratul își desfășoară activitatea, dispozițiile aplicându-se în mod corespunzător și grefierilor.

În speță, reclamantele fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, iar competența aparține, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă.

Prin urmare, având în vedere că reclamantele nu își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza sau la o instanță inferioară acesteia, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În aceeași ordine de idei, în speță nu este aplicabilă nici teza prevăzută de art. 127 alin. (2)^1 C. proc. civ., întrucât aceasta are în vedere numai ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, iar în această pricină pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe.

Dispoziția legală mai sus amintită nu se aplică prin asemănare și parchetelor de pe lângă instanțe, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Este de subliniat faptul că dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și bineînțeles nu pot fi extinse prin analogie (operațiune interzisă de art. 10 C. civ.).

O interpretare așa-zis extensivă a textului de lege aflat în discuție echivalează cu adăugarea la lege, operațiune prohibită de art. 5 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportat la toate aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.