ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 420/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 august 2008 pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții comuna Topalu, Muzeul B. Topalu și Muzeul de Artă Constanța pentru ca instanța să dispună revocarea donației făcută de D. în favoarea pârâtei comuna Topalu prin contractul de donație cu sarcini încheiat la 27.08.1960, autentificat de Notariatul Principal de Stat al Regiunii Constanța sub nr. x/1960, pentru neîndeplinirea sarcinilor, și să-i oblige pe pârâți să îi predea piesele colecției de artă plastică denumită B..

În fapt, s-a arătat că prin contractul de donație cu sarcini încheiat între reclamant, în calitate de donator, și Sfatul Popular al comunei Topalu, în calitate de donatar, s-a transferat în patrimoniul comunei Topalu dreptul de proprietate asupra unei colecții de 228 de lucrări de artă plastică de o deosebită valoare.

Prin clauzele contractuale, în sarcina donatarului au fost instituite mai multe obligații, fiecare dintre ele esențială pentru însăși valabilitatea donației, care au vizat, în esență, pe de o parte, interdicția de înstrăinare a colecției ce a făcut obiectul donației, iar pe de altă parte, asigurarea condițiilor necesare pentru expunerea și conservarea în bune condiții a lucrărilor de artă donate.

În perioada 1962-1978 au fost efectuate lucrări de extindere a clădirii în care funcționează și în prezent Muzeul B. Topalu, precum și investiții pentru întreținerea lucrărilor de artă plastică donate, fiind achiziționată aparatură tehnică necesară conservării acestora. După decesul donatorului, în anul 1978, Muzeul de Artă Constanța a inițiat o serie de demersuri pentru transferarea din patrimoniul comunei Topalu a colecției ce a făcut obiectul donației, prin preluarea treptată a lucrărilor și substituirea acestora cu altele, mai puțin valoroase, din patrimoniul acestui muzeu.

În același timp, a fost sistată acordarea de fonduri destinate lucrărilor de întreținere și reparație a imobilului în care funcționează Muzeul B. Topalu, nefiind executate nici măcar lucrări de reparație sau întreținere, astfel că, în timp, acesta a ajuns într-un grad avansat de degradare, iar mare parte a pieselor s-au deteriorat ca urmare a lipsei unor lucrări corespunzătoare de conservare.

A mai susținut reclamantul că, deși în perioada 2006- august 2007 au fost efectuate o serie de lucrări de reparație/reamenajare a clădirii în care funcționează Muzeul B. Topalu, starea imobilului nu asigură nici măcar în prezent condiții corespunzătoare pentru expunerea și conservarea lucrărilor de artă rămase în patrimoniul comunei Topalu.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 832 C. civ.

I. Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 397 din 24 martie 2009, Tribunalul Constanța, secția civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Muzeul " Dinu și C." Topalu.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Muzeul B. Topalu, ca rămasă fără obiect.

A admis excepția prescripției dreptului la acțiune.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Topalu prin primar și Muzeul de Artă Constanța, ca prescrisă.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Muzeul B. Topalu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat apel, în ceea ce privește modul de soluționare a prescripției dreptului de a cere revocarea donației.

Prin decizia civilă nr. 289/C din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul formulat de reclamant, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța.

S-a constatat că reclamantul a formulat acțiunea de revocare a donației în termenul legal de prescripție, raportat la ultima reamenajare din anul 2007, întrucât pentru perioada ce s-a scurs între majoratul reclamantului și anul 2007- anul ultimei reamenajări, reclamantul nu a fost interesat de gestionarea colecției și nici nu mai poate invoca aspecte ce țin de neexecutarea sarcinilor donației. În schimb, pentru starea colecției intervenită după ultima reamenajare, reclamantul este în termenul legal de prescripție de a cere revocarea donației, revenindu-i instanței de judecată competența exclusivă de a aprecia dacă există vreo cauză de neexecutare a sarcinii și, eventual, dacă gravitatea acestei neexecutări determină revocarea donației.

Prin decizia nr. 5068 din 7 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost respinse, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții comuna Topalu prin primar și Muzeul de Artă Constanța.

II. Al doilea ciclu procesual - rejudecare fond

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1621 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Comuna Topalu prin primar și Muzeul de Artă Constanța.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Muzeul B. din Topalu, pentru lipsa capacității de folosință a acestei entități.

Prin decizia civilă nr. 9/C din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamant împotriva încheierii de ședință din 13 martie 2012 și a sentinței civile nr. 1621 din 27 martie 2012, pronunțate de Tribunalul Constanța.

Prin decizia nr. 5519 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 9/C din 21 ianuarie 2013 și a încheierii de ședință din 10 decembrie 2012, pronunțate Curtea de Apel Constanța.

Au fost casate hotărârile atacate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

III. Al treilea ciclu procesual

În rejudecare, prin decizia nr. 80/C din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 13 martie 2012 și a sentinței civile nr. 1621 din 27 martie 2012, pronunțate de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimații pârâți comuna Topalu prin Primar, Muzeul de Artă B. și Muzeul de Artă Constanța.

Prin decizia civilă nr. 1706 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierilor de ședință din datele de 16.06.2015, 22.06.2015, 23.12.2015, 24.02.2016 și 25.05.2016 și, cu opinie majoritară, s-a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 80/C/2016 a Curții de Apel Constanța, care a fost casată, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

IV. Al patrulea ciclu procesual

Prin încheierea din 21 februarie 2018, Curtea de Apel Constanța a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel Galați, având în vedere că prin încheierea nr. 522 din 20 februarie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea cauzei.

1.1. Prin încheierea din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis în parte probele solicitate de apelantul-reclamant A. și de intimatul-pârât Muzeul de Artă Constanța respectiv a admis în totalitate proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică în specialitatea "conservare și restaurare artă românească", sens în care a pus în vedere pârâtelor Comuna Topalu, prin Primar și Muzeul de Artă Constanța să depună la dosar următoarele înscrisuri:

- fișele de inventor ale Comunei Topalu cu privire la operele de artă din B. " (220 din cele 228, respectiv fișele care nu au fost depuse în recurs, la dosarul ÎCCJ);

- fișele de buget ale Comunei Topalu privind cheltuielile alocate și realizate cu întreținerea Muzeului B. și cu piesele Colecției de Artă plastică;

- dosarele/documentele de clasare a pieselor B.;

- extras din Registrul informatizat pentru analiza analitică a bunurilor culturale ce aparțin Colecției mai sus menționate, reglementat de art. 1 din Normele metodologice aprobate din Ordinul Ministerului Culturii nr. 2035/2000, pentru 5 din cele 228 lucrări care nu au fost depuse în recurs, la dosarul ÎCCJ;

- documentele care au permis scoaterea din Muzeul Topalu și circulația unor lucrări din B.";

- mandatul Muzeului de Artă Constanța în baza căruia a demarat procedura de clasare a unor piese din Colecția mai sus menționată;

- documentele din care rezultă operele care au fost relocate Muzeului de Artă Constanța, titlul și temeiul juridic în baza căruia Muzeul de Artă Constanța deține fiecare din operele ce fac parte din B.;

- lista persoanelor desemnate pentru conservarea și restaurarea B. (în perioada 2007-prezent) însoțită de dovada acreditării acestor persoane de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, a certificatului de liberă practică și a autorizației eliberate de Ministerul Culturii.

A dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea "conservare și restaurare artă românească", având următoarele obiective:

- să se determine dacă toate lucrările ce au făcut obiectul contractului de donație sunt expuse publicului;

- să se determine starea fizică a fiecăreia dintre cele 228 piese ale B., precum și dacă acestea au fost întreținute corespunzător și dacă le-au fost asigurate condițiile optime de păstrare, în raport de specificul acestora;

- să se stabilească dacă, în prezent, fiecare piesă a colecției este întreținută corespunzător și dacă sunt asigurate condițiile optime de păstrare, în raport de specificul fiecăreia;

- să se determine dacă imobilul ce aparține Comunei Topalu și în care funcționează muzeul prezintă o stare tehnică adecvată pentru păstrarea și expunerea în condiții optime a pieselor colecției, precum și dacă existent igrasiei în respectivul imobil afectează starea fizică a pieselor colecției;

- să se determine dacă imobilul în care funcționează Muzeul B. Topalu a suferit vreo renovare iar, în caz afirmativ, să se precizeze data când au fost efectuate lucrările;

- să se stabilească dacă în incinta Muzeului B. există dotări tehnice care să asigure conservarea corespunzătoare a pieselor colecției, inclusive dacă există aparatura corespunzătoare pentru menținerea unui microclimat cu temperatură și umiditate controlate, precum și dacă piesele colecției sunt protejate cu rame și geamuri.

A încuviințat pentru apelantul-reclamant participarea la efectuarea expertizei, a unui expert-parte.

A respins ca nefiind utilă cauzei proba cu interogatoriul pârâtelor solicitată de apelantul-reclamant A..

A respins ca nefondată cererea apelantului-reclamant A. de a se dispune sistarea procedurii de restaurare a pieselor din B. și readucerea pieselor în Muzeu în vederea efectuării expertizei, până la finalizarea raportului de expertiză ce urmează a fi efectuat în cauză;

1.2. Prin încheierea din 18 martie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins ca nefondate obiecțiunile la raportul de expertiză, formulate de reclamantul A. și pârâtul Muzeul de Artă Constanța.

A respins ca inutilă cererea ca pârâții să depună la dosar diagramele privind nivelul temperaturii și a umidității din încăperile de expoziție pentru perioada 2005-2018;

1.3. Prin decizia civilă nr. 88/A din 7 iunie 2021, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 13 martie 2012 și a sentinței civile nr. 1621 din 27 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța.

A fost obligat apelantul-reclamant să plătească pârâtului-intimat Muzeul de Artă Constanța suma de 39.257 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate etapele procesuale.

S-a luat act că pârâta Comuna Topalu va solicita pe cale separată stabilirea obligației privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin încheierea din 13 martie 2012 Tribunalul Constanța a respins ca nefondate obiecțiile reclamantului la raportul de expertiză tehnică întocmit în acea etapă procesuală și a considerat că nu se impune ca pârâții să depună la dosar acte din care să rezulte condițiile de expunere a operelor de artă sub aspectul microclimatului (temperatură și umiditate).

Chiar dacă în ciclurile procesuale anterioare Înalta Curte a stabilit cu autoritate de lucru judecat că se impune întocmirea unui raport de expertiză cu anumite exigențe, ceea ce s-a și făcut și în prezentul ciclu de judecată, a rămas în suspensie necesitatea depunerii înscrisurilor privind condițiile climatice de expunere a operelor de artă.

Instanța a reținut că, pe de o parte există în expertizele tehnice trimiteri suficiente la respectarea normelor de expunere a Colecției sub aspectul temperaturii și umidității, s-au depus în completare înscrisuri din care să rezulte valorile de umiditate și temperatură, iar nu valorile temperaturii și ale umidității din încăperile de expoziție din anii 2005-2018 fac obiectul expertizării, ci starea de conservare a lucrărilor determinată inclusiv de respectivele valori, stare care a fost relevată de cei trei experți prin coroborarea tuturor aspectelor ce țin de obligațiile stabilite prin contractul de donație.

Față de situația că s-a întocmit un nou raport de expertiză tehnică, Curtea a apreciat că nu este necesară depunerea diagramelor în discuție, astfel încât nu se impune sancționarea încheierii din 13 martie 2012, motiv pentru care apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat.

În aplicarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea a arătat că a fost realizată o nouă expertiză tehnică de specialitate, respectându-se și obligația ca expertiza să fie întocmită de un expert în conservare și restaurare artă românească, dar și aceea ca fiecare piesă a Colecției să fie analizată în parte, cu folosirea luminii naturale și a microscopului cu UV.

Din expertiza întocmită de expert E. rezultă că cele mai multe lucrări de pictură au o condiție bună de conservare, o singură lucrare (poziția nr. 70) are o stare mediocră de conservare și una (poziția 121) are o stare relativ bună de conservare, iar 4 lucrări (pozițiile 6, 8, 10 și 50) au o stare satisfăcătoare de conservare. Totodată, 10 picturi (pozițiile 23, 45, 127, 131, 134, 136-137, 148, 155 și 177) au o stare stabilă de conservare, dar nu sunt vernisate (procedură de lăcuire a picturilor pe pânză, cu dublu scop: de protejare și pentru a se dobândi un luciu uniform, vibrant).

Instanța a arătat că, aparent, unui număr de 8 picturi (pozițiile 25, 33, 41, 154, 172-173, 176, 178) și 10 lucrări de grafică (pozițiile 10, 13, 16, 24, 27, 29-32) nu li s-a stabilit un gard de conservare în descrierea constatărilor condiției picturilor, pentru că în prezentarea concluziilor expertului, respectiv la liniuța nr. 10, se menționează expres că "... au fost lucrări la care nu s-a făcut mențiunea "obiectul este bine conservat". Deși respectivele lucrări nu au degradări care să pună în pericol integritatea obiectului, acestea trebuie monitorizate mai atent și trebuie să prezinte o prioritate pentru restaurare".

Aceeași idee a precizării stării de conservare este menționată și în celelalte concluzii (mai ales la liniuțele nr. 1, nr. 4 și nr. 9), din care rezultă că în timp s-a intervenit cu restaurări ale lucrărilor de artă, unele mici intervenții nu pot fi catalogate ca o conservare defectuoasă, pentru că sunt inevitabile (de exemplu, înrămarea), iar unele lucrări au fost anterior conservate mediocru, ceea ce a impus intervenții ulterioare de conservare.

Mai mult decât atât, la pag. 112 din raportul de expertiză se menționează expres cu pastă pix certificată prin semnătura și ștampila expertului, că toate lucrările de grafică sunt bine conservate.

Este reală susținerea că la unele poziții ale operelor de artă sunt mențiuni făcute cu pastă pix și certificate prin semnătură (de exemplu, poziția 20 - N. Tonitza - "Tătăroaică cu copil"), dar la stabilirea stării de conservare trebuie reținute tocmai aceste mențiuni ulterioare, care sunt certificate de expert, ceea ce demonstrează că la prima redactare a raportului de expertiză s-au strecurat unele erori, ce au fost îndreptate ulterior.

Prin obiecțiunile la expertiză formulate de către apelantul-reclamant s-a mai susținut că inițial s-a menționat că lucrările de grafică sunt bine conservate, dar la analizarea fiecărei piese de grafică s-a menționat că unele dintre ele au o stare "relativ bună" sau chiar o stare "mediocră" (pozițiile nr. 6, 8-10, 12, 13, 16, 20, 22, 24, 27 și 29-32).

Instanța de apel a reținut că expertiza este clară sub acest aspect, întrucât se face expres cu pastă de pix mențiunea că lucrările sunt bine conservate, toate lucrările de grafică au fost restaurate, chiar dacă pentru 12 dintre ele nu s-au identificat fișe de conservare, la unele lucrări au fost menționate "lacune mici pe margini", ceea ce nu se poate înscrie în conservare defectuoasă, iar pentru lucrările la care nu s-a făcut mențiunea "bine conservat" se impune o monitorizare atentă și o prioritate la restaurare, așa cum s-a arătat anterior.

Nu este reală obiecțiunea că expertul nu a menționat despre păstrarea lucrărilor în trecut, această mențiune fiind făcută la liniuța nr. 9 din concluziile raportului de expertiză. Așa cum s-a arătat de către expert, într-un trecut ce nu mai poate fi precizat exact la acest moment, starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, condițiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, dar s-a concluzionat că în prezent operele de artă, Colecția... ca un tot, se prezintă în bune condițiuni.

Curtea a arătat că nu neagă că unele lucrări impun noi intervenții de curățare, sau de consolidare a suportului, sau de revernisare, ori de schimbare a passpartout-ului, de chituire sau de integrare cromatică, operațiuni ce sunt încadrabile în procedurile de restaurare, necesitate menționată și de expert E., și chiar de expertul-parte al intimaților, expert F., alături de expert G., dar aceste lucrări nu conduc în niciun caz la concluzia că donatarul nu și-a respectat obligația de menținere în bune condițiuni a Colecției.

Instanța a subliniat că, în ciuda faptului că expertul desemnat în cauză a arătat că după unele opinii de specialitate protejarea cu geamuri a picturilor ar putea conduce la degradări ale pieselor, acest fapt nu poate determina concluzia că nu se respectă sarcinile donației, deoarece chiar donatorul a solicitat protejarea Colecției cu geam, iar geamul nu este obișnuit, ci tratat pentru a fi folosit ca protecție a pieselor de artă, este amplasat la 1 cm de pictură, iar nu lipit de ea, iar aprecierea că geamul ar putea contribui la deteriorarea stratului pictural apare ca fiind una dintre opiniile de specialitate, iar nu ca o opinie unanimă.

Referitor la existența unei nuanțe roz pe stratul pictural al unora dintre piesele Colecției, nuanță relevată la analiza cu microscopul cu raze UV, aceasta nu este de negat, dar nu se poate ajunge la concluzia că este datorată proastei conservări a operei de artă, ea putându-se datora compoziției culorilor, a pigmenților din care au rezultat, așa cum se precizează în concluziile raportului de expertiză.

Este reală susținerea că pentru câteva opere de artă nu sunt întocmite fișe de restaurare cu respectarea exigențelor prescrise de normele muzeale, dar acest lucru nu produce efecte în a constata că operele nu sunt corect conservate sau sunt deteriorate, ci doar pe tărâmul respectării normelor administrativ-disciplinare privitoare la curatorul expoziției sau a restauratorului.

Niciunul dintre experți, cu excepția expertului-parte al apelantului, nu a contestat că restaurările respective s-au făcut corespunzător și nimeni nu a indicat greșeli de restaurare, ci doar că restaurarea nu a fost consemnată sau nu a fost consemnată complet (restaurator, laborator de restaurare etc.) în fișa de restaurare.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză și chiar și din opiniile experților-parte, dar și din expertizele anterioare, toate operele de artă din Colecție sunt expuse publicului, astfel încât instanța a constatat că se respectă și sarcina impusă prin donație cu privire la acest aspect.

Faptul că cea mai mare parte a timpului, lucrările de grafică sunt păstrate în hârtie de tip Japon nu se datorează decât obligației de conservare.

Starea bună de conservare a Colecției este relevată și de o comisie a Ministerului Culturii, care la 20.03.2015 a concluzionat că, în urma examinării fiecărei lucrări în parte, a rezultat faptul că, cu o singură excepție (în care cel mai probabil este vorba de degradări cauzate de natura tehnicii), starea de conservare a bunurilor culturale este una bună, ceea ce demonstrează că spațiul de expunere a avut și are o stabilitate microclimatică suficient de bună pentru a găzdui aceste bunuri culturale și pentru a le asigura protejarea pe termen lung.

Punctul de vedere al expertului-parte desemnat la solicitarea apelantului-reclamant a fost considerat subiectiv, având în vedere că este într-o totală contradicție cu constatările tuturor celorlalți experți care au întocmit expertize în cauză pe parcursul întregului proces. S-a arătat că expertul menționează mai degrabă că nu se respectă și nu s-au respectat niciodată regulile de restaurare, indiferent de epoca în care acestea au fost făcute, cu consecința deteriorării operelor de artă. Or, instanța a arătat că nu pot fi făcute aprecieri cu privire la profesionalismul restauratorilor care au intervenit asupra Colecției în timp, ci doar să se constate dacă probele administrate, interpretate coroborat, conduc la concluzia că s-au respectat sau nu sarcinile donației referitoare la păstrarea în bune condiții a operelor donate. În condițiile în care instanța de judecată nu are cunoștințele de specialitate necesare, iar opinia celorlalți experți este aproape diametral opusă față de cea a expertului-parte, a fost înlăturată opinia acestuia din urmă, în sensul că nicio operă de artă nu se prezintă nici măcar într-o stare acceptabilă, fiind practic în pragul distrugerii artistice.

Expunerea Colecției în Muzeul Topalu poate avea întreruperi normale, date de caracterul de opere din patrimoniul național cultural, cum ar fi organizarea de expoziții itinerante în alte centre muzeale. De asemenea, donatorul a fost muzeograf principal la Muzeu în perioada 1969-1978, perioadă în care s-au organizat astfel de expoziții itinerante în țară, prilej cu care a aflat nemijlocit că unele lucrări nu mai sunt expuse temporar la Topalu, dar a considerat firești aceste acte culturale și nu le-a apreciat ca fiind o nerespectare a sarcinii donației.

În aceste condiții, Curtea a constatat că probele administrate în cauză demonstrează că Muzeul Constanța a acționat cu respectarea prevederilor legale care prevăd cerința acordului proprietarului, în raport de regimul juridic distinct pe care îl au bunurile clasate, prin raportare la bunurile care nu fac parte din această categorie.

S-a arătat că trebuie făcută distincția între noțiunea de patrimoniu, ca ansamblu al drepturilor și obligațiilor unei persoane, și cea de patrimoniu cultural național, așa cum e el definit prin art. 1 alin. (2) și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 182/2000.

Conform art. 4 din Lege, bunurile aparținând patrimoniului cultural național mobil, în care se includ și operele de artă plastică, potrivit art. 3 alin. (2) pct. 2, indiferent de forma de proprietate, fac parte din fondul patrimoniului cultural național, textul art. 2 alin. (4) al legii definind ansamblul operațiunilor menite să asigure protejarea acestui patrimoniu (între care inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securității, restaurarea). Art. 10 al Legii nr. 182/2000 arată în ce constă procedura clasării (stabilirea apartenenței unor bunuri culturale la acest patrimoniu specific), iar art. 17 prevede că în timpul desfășurării procedurii de clasare din oficiu a unui bun cultural mobil, acesta se află sub regimul de protecție prevăzut, potrivit dispozițiilor acestei legi, pentru bunurile clasate în "tezaur’’.

Legea nr. 182/2000 prevede și că aceste bunuri pot face obiectul expozițiilor (art. 34), cu procedurile prin care ele pot fi relocate în acest scop.

Prin urmare, operațiunile realizate cu bunurile aparținând fondului patrimoniului cultural național, ca în cazul de față, privind clasarea, transferul în laboratoarele specializate pentru conservare sau prezentarea în expoziții nu au semnificația adusă de apelant, piesele acestei colecții de artă nefiind apropriate de Muzeul Constanța prin sustragerea lor din patrimoniul juridic al donatarului. Faptul că o parte din operele de artă au ieșit din aria teritorială a comunei Topalu pentru a fi prezentată în expoziții organizate la Muzeul Constanța ori pentru a fi supusă procedurii de conservare, în condițiile legii, nu echivalează cu nesocotirea voinței donatorului ca aceste valori culturale să aparțină din punct de vedere juridic comunității locale gratificate.

Cu privire la imobilul-muzeu, starea acestuia a fost permanent prezentată în toate fazele procesuale ca fiind bună, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză din prezentul apel, dar și din concluziile celorlalte rapoarte de expertiză și a martorilor audiați la propunerea intimaților-pârâți.

Lucrarea monografică "Muzeul Dinu și C., Topalu, - Repere de identitate" demonstrează că preocuparea pentru transformarea clădirii în care muzeul de la Topalu a fost deschis - de care donatorul a avut cunoștință și pe care a acceptat-o - într-un spațiu optim pentru întreținerea și expunerea lucrărilor de artă donate s-a manifestat de la momentul efectuării donației și a avut caracter constant, demersurile efectuate fiind, însă, în acord cu condițiile tehnice ale acelei perioade.

Starea tehnică a imobilului este bună (renovarea lui în mai multe perioade de timp, inclusiv în perioada 2006-2008, fiind demonstrată cu proba testimonială, lucrarea monografică din anii 60, rapoartele de expertiză, dar și contractele de consolidare a Muzeului Topalu încheiate prin intermediul Consiliului Județean Constanța și facturile fiscale depuse în apel), spațiile de expunere pot fi aerisite, sunt prevăzute cu geamuri acoperite cu draperii, ce împiedică lumina să degradeze spațiul pictural, iar lumina artificială este de tip "rece".

Imobilul este îngrijit, curat, cu pardoseli de ceramică ușor lavabilă, pereții sunt drepți și curați și nu s-au identificat urme de igrasie.

Este adevărat că martora audiată la propunerea reclamantului la debutul prezentului proces (2008) a arătat că într-una dintre încăperi sub un calorifer era o "baltă" de apă de aproximativ 1/2 litru, dar acest lucru nu a mai fost niciodată observat ulterior și o astfel de suprafață umedă nu a putut face convingerea instanței că mediul expozițional este afectat de umiditate, ceea ce ar conduce la degradarea lucrărilor.

Totodată, martora H. a declarat la începutul procesului că starea muzeului nu era cea pe care orice doritor de artă și-ar dori-o, în ultima sală a văzut igrasie, a văzut urme de degradare a peretelui din cauza umidității excesive, o baltă sub un calorifer, însă lucrările de pictură nu erau afectate.

Relatările ambelor martore audiate la propunerea reclamantului referitoare la microclimatul din muzeu și a condițiilor de expunere a colecției au fost înlăturate de instanța de apel, având în vedere constatările tuturor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, care au concluzionat unitar că Muzeul B. este capabil să asigure buna conservare și prezentare a valoroasei colecții donată și că operele expuse sunt bine întreținute.

Existența unor urme de degradare a pereților interiori (neindicate ca amploare) nu a putut fi interpretată decât ca o conjunctură nefericită și imediat îndepărtată, iar nu ca o nerespectare a sarcinilor impuse donatarului.

Deși s-a afirmat permanent că ar exista igrasie din cauza unui beci, prezența acestui beci este infirmată de lucrarea monografică, în care se arată că beciul a fost acoperit.

Faptul că pe pereți sunt pozate țevi de apă este un lucru mai puțin fericit și, probabil, se va impune repoziționarea lor, dar acest lucru nu a format instanței convingerea pasivității și lipsei de diligență a intimaților în prezervarea operelor de artă, cu concluzia că se impune sancționarea contractului de donație pentru nerespectarea sarcinilor. S-a considerat că respectivele instalații nu au provocat niciun inconvenient tehnic ce a condus la o posibilă degradare a operelor de artă, iar pozarea unui sistem de stingere a incendiilor nu se poate face decât la nivelul superior al încăperilor, eventuala activare a stropirii afectând oricum materialul expus (consecința lipsei sistemului de stingere a incendiilor ar fi incendierea lucrărilor de artă).

Același lucru s-a constatat și în ceea ce privește amplasarea operelor de artă deasupra unor calorifere, posibila degradare datorată căldurii degajate de radiatoare fiind înlăturată prin montarea unor deflectoare de căldură deasupra caloriferelor.

Totodată, din actele depuse la dosar, dar și din rapoartele de expertiză întocmite în fazele procesuale anterioare, a rezultat că încăperile sunt prevăzute cu instalații de aer condiționat, se controlează permanent umiditatea și temperatura și se intervine pentru menținerea lor în parametrii necesari conservării Colecției, iar paza Muzeului se face video și uman.

2.1 Motivele de recurs

Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 88/A din 7 iunie 2021, a încheierii din 18 martie 2021 și a încheierii din 10 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, criticile formulate vizând următoarele aspecte:

Instanța de apel a ignorat caracterul continuu al obligațiilor asumate prin contractul de donație, stabilit irevocabil, și în mod nelegal s-a pronunțat asupra respectării sarcinilor exclusiv în prezent.

Analiza și stabilirea de către instanța de apel a nerespectării sarcinilor donației exclusiv în prezent se vădește nelegală, încălcând deciziile de casare prin care instanța supremă a stabilit cu titlu de îndrumare obligatorie intervalul de timp (2005-prezent) în care trebuie să se analizeze respectarea continuă a sarcinilor instituite prin contractul de donație.

Instanța de apel nu și-a respectat obligația de a verifica dacă, în intervalul de timp 2005-prezent, în mod continuu, fiecare sarcină a donației a fost respectată, reținând superficial că "respectarea obligației de conservare a Colecției rezultă măcar și din faptul că la acest moment lucrările de artă (picturi, grafică, sculpturi) sunt bine conservate și expuse corespunzător".

În același tipar nelegal de evaluare a sarcinilor exclusiv în prezent, instanța de apel reține că "toate operele de artă din Colecție sunt expuse publicului, așa încât nu putem decât să constatăm că se respectă și sarcina impusă prin donație cu privire la acest aspect".

Raportat la calificarea irevocabilă a contractului de donație cu sarcini ca un veritabil contract cu titlu oneros în limita sarcinilor impuse, devine evident că încălcarea oricărei sarcini în acest interval de timp reprezintă o neexecutare care justifică revocarea donației, indiferent dacă ulterior donatarul ar fi încercat să respecte sarcinile, concluzie fundamentată, pe de o parte, pe existența unor sarcini diferite impuse donatarului și, pe de altă parte, pe caracterul de continuitate al sarcinilor, care obligă la îndeplinirea acestora în permanență, donatarul neavând dreptul ca în anumite perioade să respecte sarcinile, iar în alte perioade să le nesocotească.

Întrucât procesul a debutat în anul 2008, recurentul-reclamant invocând chiar la acel moment nerespectarea sarcinilor donației, curtea de apel avea obligația sa facă o radiografie a cauzei ținând cont de încălcarea sarcinilor la momentul promovării cererii de chemare în judecată și pe tot parcursul litigiului.

Pronunțarea cu privire la respectarea sarcinilor donației exclusiv în prezent încalcă principiul aflării adevărului în cauză, accesul la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, fiind o realitate dovedită că donatarul comuna Topalu, cu concursul Muzeului de Artă Constanța a profitat de durata procesului și, după fiecare casare, a încercat să înlăture probele care dovedeau neîndeplinirea sarcinilor donației, probe a căror concludentă a fost confirmată de Înalta Curte.

Motivarea instanței de apel lipsește de conținut voința donatorului D., care a stabilit prin contractul de donație obligația continuă a donatarului comuna Topalu de a asigura "condițiuni bune" de expunere a operelor de artă, precum și de a efectua întreținerea lucrărilor, prin operațiuni de conservare și restaurare, astfel încât "operele de artă să reziste secolelor", fiind incident astfel, alături de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5, și cel de la art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În mod nelegal instanța de apel reține că nu poate fi determinat momentul nerespectării sarcinilor, deși stabilește că starea de conservare a operelor a fost mediocră, iar condițiile de păstrare au încălcat Normele de conservare.

În primul rând, momentul în care operele au fost într-o stare de conservare mediocră rezultă cu evidență chiar din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar E.:

"în trecut (după numărul mare de lucrări care au necesitat intervenții de restaurare) starea de conservare a obiectelor a fost mediocră, iar condițiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare."

Deși expertul judiciar a stabilit că starea de conservare a colecției B. era una mediocră înaintea restaurărilor masive din anii 2018-2019, instanța de apel, cu încălcarea flagrantă a deciziilor de casare, refuză să se pronunțe asupra momentului neîndeplinirii sarcinilor donației.

În perioada 2018-2019, imediat după ce instanța supremă a pronunțat, în al treilea ciclu procesual, decizia de casare nr. 1706/07.11.2017, fiind conștient că nu mai poate ascunde starea reală a operelor de artă, Muzeul de Artă Constanța a procedat la conservarea și restaurarea în bloc a unui număr impresionant de 78 de lucrări ale Colecției de artă.

Este evident că Muzeul de Artă Constanța a ieșit din pasivitate doar ca urmare a deciziei de casare nr. 1706/07.11.2017, în care s-a reținut expres obligația în sarcina instanței de trimitere de a verifica dacă au fost realizate lucrări de conservare și reabilitare a operelor de artă.

Curtea de Apel Galați refuză să confere valență juridică restaurărilor masive din perioada 2018-2019, cu implicații asupra verificării obligației privind întreținerea operelor, ignorând aspectele consemnate de instanța supremă în decizia de casare din 2017, cu semnificație în aprecierea momentului în care operele se aflau în stare mediocră de conservare și în îndeplinirea sarcinii donației ca operele să fie întreținute, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Cele 78 de opere nu se aflau într-o stare bună de conservare înainte de restaurările din anii 2018-2019 și ar fi rămas în această stare, nerestaurate, dacă Înalta Curte nu ar fi dispus o a treia casare, întrucât Muzeul de Artă susținea nereal și în detrimentul operelor că acestea ar fi în stare foarte bună.

Soluția instanței de apel se vădește nelegală, cu atât mai mult cu cât, prin încheierea din data de 10.09.2018, a fost respinsă cererea reclamantului de a se dispune sistarea procedurii de restaurare a pieselor din Colecție și readucerea lor în Muzeu în vederea efectuării expertizei, până la finalizarea raportului de expertiză ce urma a fi efectuat în cauză.

Deși reține încălcarea a două dintre sarcinile menționate în contractul de donație, respectiv că starea de conservare a operelor de artă a fost mediocră, iar condițiile de păstrare nu au fost conforme cu normele de conservare, Curtea de Apel Galați refuză nelegal să stabilească momentul nerespectării sarcinilor donației, ignorând adevărul judiciar relevat de restaurările masive din perioada 2018-2019 și de probatoriul administrat.

În al doilea rând, instanța de apel își întemeiază soluția pe o motivare contradictorie și străină de natura pricinii și de cadrul procesual trasate de Înalta Curte, fiind astfel incident, alături de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Deși se pronunță cu privire la respectarea sarcinilor donației exclusiv în prezent, în încercarea de a-și fundamenta raționamentul, instanța de apel face referire la o perioadă de timp ce excede cadrului procesual, anterioară decesului donatorului D..

În demersul nelegal de a-1 exonera de răspundere pe donatarul Colecției de Artă, instanța face aprecieri nelegale asupra comportamentului donatorului D. în păstrarea Colecției anterior încheierii Contractului de donație, în disprețul deciziei de casare din 2013, arătând că "nu prezintă nicio relevanță sub aspectul verificării îndeplinirii obligațiilor la care s-a îndatorat donatarul, preluarea colecției prezumând că aceasta se prezintă, în contextul obligațiilor asumate prin Contractul de donație, într-o stare bună, ceea ce face ca orice chestiune vizând acest aspect, ulterior momentului preluării, să nu mai prezinte nicio importanță/relevanță în ceea ce privește aspectele ce se cer a fi lămurite în cauză". În aceste condiții, donatorului i-ar fi imposibil să demonstreze o neexecutare a sarcinilor donației, raționamentul nelegal al instanței lipsind, practic, de efecte juridice însăși voința donatorului, astfel cum a fost interpretată de Înalta Curte.

Încălcând îndrumările date în recurs și voința donatorului, instanța de apel nu a verificat și nu a stabilit momentul în care sarcinile Contractului de donație au fost încălcate de către donatar, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile deciziei de casare, validând un raport de expertiză care nu stabilește starea de conservare a fiecărei lucrări a colecției de artă. Prin decizia de casare nr. 5519/17.11.2013, Înalta Curte a impus instanței de apel obligații privind readministrarea probelor și a stabilit că donatarul răspunde pentru fiecare piesă a Colecției, iar prin decizia de casare nr. 1706/07.11.2017, Înalta Curte a stabilit irevocabil obligația determinării stării de conservare a fiecărei lucrări a Colecției. Dispunându-se astfel, este evident că sarcina instanței de trimitere în cel de-al patrulea ciclu procesual era să realizeze o completă cercetare a cauzei și să administreze un raport de expertiză care să stabilească starea de conservare a fiecărei lucrări a B..

În primul rând, în mod nelegal reține instanța de apel că sunt doar 18 lucrări cărora nu li s-a stabilit starea de conservare, întrucât raportul de expertiză întocmit de expert judiciar E. nu a stabilit starea de conservare pentru 40 de lucrări ale Colecției de Artă. Relevant este că toate părțile în cauză au formulat o obiecțiune comună cu privire la această concluzie a raportului de expertiză, considerând necesar ca fiecare lucrare a Colecției să primească un calificativ al stării de conservare, date fiind interpretările diametral diferite ale părților asupra concluziei raportului. Instanța de apel a respins obiecțiunea comună a părților la raportul de expertiză, deși, întocmit în această modalitate, raportul nu respectă îndrumările obligatorii date de instanța supremă și nu conduce la aflarea adevărului în cauză, hotărârile recurate încălcând astfel dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Inexistența unui calificativ care să precizeze starea de conservare pentru 40 din lucrările Colecției a împiedicat verificarea (impusă cu putere de lucru judecat prin hotărârile de casare) respectării sarcinii privind întreținerea lucrărilor, stabilită prin Contractul de donație, instanța de apel nesocotind astfel grav voința donatorului D., cu încălcarea inclusiv a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Tratând de o manieră superficială cauza cu care a fost învestită, instanța de apel refuză să dea relevanță unui adevăr judiciar, respectiv că aceste opere de artă se află într-o stare de conservare precară, concluzie care rezultă din descrierea stării de conservare a fiecărei opere coroborată cu imperativul priorității la restaurare reținut de experți.

Deși reține că doar "aparent" nu s-ar fi stabilit starea de conservare, instanța de apel nu motivează ce stare de conservare au cele 40 de opere și care sunt rațiunile pe care își întemeiază silogismul judiciar, fiind astfel incident, alături de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., și cel prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Instanța ignoră, de asemenea, că Înalta Curte a stabilit anterior irevocabil că descrierea operei reflectă starea de conservare, soluția Curții de Apel Galați fiind astfel contrară îndrumării obligatorii date de instanța de casare.

Soluția instanței de apel încalcă dispozițiile art. 2 lit. a) și b) din Normele de conservare și restaurare, astfel încât prioritatea la restaurare pentru cele 40 de opere conduce 1a concluzia că operele respective nu sunt în stare bună de conservare.

În al doilea rând, în disprețul deciziilor de casare, instanța de apel reține nelegal concluzia generală a stării "bune" de conservare cu privire la toate lucrările de grafică, calificate global prin raportul de expertiză, deși concluzia generală privind operele de artă a fost desființată ca nelegală de Instanța Supremă. În respectul deciziilor de casare, instanța de apel avea obligația să se raporteze la starea de conservare a fiecărei opere de grafică și la descrierea aferentă, fiind nelegală aprecierea globală a stării de conservare a lucrărilor, în ansamblul lor. Prin modificarea adusă raportului, dna expert a schimbat diametral concluzia stării de conservare în condițiile în care descrierea operei a rămas aceeași, nefiind admisibil ca aceeași descriere să atragă două stări de conservare diametral opuse.

Relevant este că și în această situație, toate părțile au formulat aceeași obiecțiune comună la raport, întrucât existența mai multor stări de conservare menționate în raport nu respectă deciziile de casare, însă Curtea de Apel Galați a respins și această obiecțiune.

Față de modalitatea efectuării expertizei specialitatea conservare, în dezacord cu dispozițiile de casare care stabileau obligația de a stabili starea de conservare pentru fiecare lucrare în parte, este evident că această concluzie a raportului de expertiză și interpretarea dată de instanța de apel nu puteau servi la pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în respectul deciziilor de casare.

Încheierile de ședință recurate sunt nelegale în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 10.09.2018, instanța de judecată a respins solicitarea reclamantului privind administrarea probei cu interogatoriul pârâților și solicitarea de sistare a procedurii de restaurare a pieselor din B. și readucerea lor în Muzeu în vederea efectuării expertizei dispuse de Înalta Curte prin decizia de casare. Această încheiere încalcă îndrumările instanței de casare privind obligativitatea stabilirii stării de conservare a fiecărei opere de artă. Sistarea procedurii reprezenta garanția aflării adevărului în cauză și stabilirii stării de conservare reale a celor 79 de opere de artă, anterior restaurărilor masive efectuate în perioada 2018-2019 (ulterior pronunțării ultimei decizii de casare în cauză), cu implicații în ceea ce privește nerespectarea sarcinii ca operele să fie întreținute.

În același tipar, prin încheierea de ședință din 18.03.2021, instanța de judecată a respins solicitări care vizau lămurirea tuturor aspectelor în cauză, - obiecțiuni la raportul de expertiză și solicitarea privind obligarea pârâtelor la depunerea diagramelor privind nivelul de umiditate și temperatură înregistrate în Muzeul Topalu pentru perioada 2005-2018 - necesare pentru a se respecta îndrumările instanței de casare, cu implicații în ceea ce privește nerespectarea sarcinii ca operele să fie păstrate în bune condiții, fapt ce atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a împiedicat aflarea adevărului, nepermițând stabilirea obiectivă a valorilor de temperatură și umiditate, astfel cum a stabilit irevocabil Înalta Curte, împiedicând, totodată, verificarea temeinică a respectării sarcinii ca operele să fie expuse în bune condițiuni.

Instanța de apel a refuzat în mod nelegal să aplice sancțiunea încălcării normelor privind securitatea și integritatea operelor de artă, constatată irevocabil de Înalta Curte. Deși instanța de casare a stabilit încălcarea art. 4 lit. h) și g) din Normele de conservare și restaurare, instanța de apel ignoră că operele de artă sunt situate în continuare deasupra caloriferelor și în imediata apropiere a instalațiilor cu apă, nefiind luate măsurile de securitate, deși situația reclamă urgență. Decizia recurată încalcă decizia de casare, dispozițiile legale și sarcina ca operele să fie expuse în bune condițiuni, spre a fi ferite de avarii și intemperii. Prin amplasarea conductelor de apă deasupra exponatelor, întreaga incintă a Muzeului Topalu inclusiv toate operele colecției, prezintă risc ridicat de inundație.

Motivarea instanței de apel este nelegală și superficială, aceasta reținând surprinzător că expunerea operelor de artă deasupra caloriferelor și în imediata apropiere a instalațiilor de apă reprezintă "un lucru mai puțin fericit și, probabil, se va impune repoziționarea lor", deși normele legale interzic în mod expres expunerea operelor de artă în aceste condiții. În același tipar, motivarea în sensul că "respectivele instalații nu au provocat niciun inconvenient tehnic ce a condus la o posibilă degradare a operelor de artă" este profund nelegală, întrucât un atare eveniment ar distruge iremediabil operele, respectarea sarcinii expunerii în bune condiții implicând în mod firesc obligația donatarului inclusiv de a preveni orice pericol tocmai pentru ca operele de artă să reziste secolelor, conform ultimelor cuceriri ale științei muzeologiei.

Instanța de apel nu a verificat dacă Muzeul de Artă Constanța a acționat cu încălcarea normelor legale care prevăd acordul proprietarului, Înalta Curte stabilind în sarcina instanței de trimitere obligația de a analiza respectarea obligației ca operele să nu iasă sub nicio formă din patrimoniul donatarului, în funcție de regimul bunurilor donate.

În primul rând, din analiza considerentelor regăsite la pag. 54, paragraf final și pag. 55, paragraf 1-3 din decizia recurată, rezultă în mod evident că instanța de apel nu a respectat îndrumările obligatorii, preluând cuvânt cu cuvânt aceeași motivare din decizia civilă nr. 9/C/21.01.2013 a Curții de Apel Constanța, cu încălcarea dispozițiilor art. 311 și art. 315 C. proc. civ., întrucât decizia civilă nr. 9/C/21.01.2013 a fost casată de Înalta Curte.

În al doilea rând, Curtea de Apel Galați a încălcat dispozițiile date prin decizia de casare, întrucât nu a făcut nicio distincție între, pe de o parte, bunurile ce fac parte din patrimoniul cultural mobil pentru care procedura de clasare se realizează din oficiu și, pe de altă parte, bunurile pentru care procedura de clasare se desfășoară la cerere, cum este cazul în speță.

Curtea de Apel Galați omite să observe că Muzeul de Artă Constanța a inițiat, la cerere, în nume propriu, procedura de clasare, deși, potrivit art. 11 din Legea nr. 182/2000, procedura de clasare poate fi dispusă doar de către proprietarul bunurilor. În prezenta cauză, este vorba de o Colecție de artă aflată în proprietatea privată a Comunei Topalu și o parte însemnată a Colecției (120 de opere) a fost clasată fără a exista acordul donatarului/proprietarului Comuna Topalu, deși sarcina donației a fost ca "această colecție de artă nu va putea ieși niciodată, sub nicio formă, nici în total, și nici în parte din patrimoniul Sfatului Popular al Comunei Topalu". Instanța de apel nu indică nici măcar o singură probă de la dosarul cauzei care ar face dovada acestui acord, cu încălcarea art. 34 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Interpretarea instanței de apel a dispozițiilor art. 10 și art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 182/2000 este nelegală, întrucât Muzeul de Artă Constanța nu deține un drept de administrare asupra Colecției de Artă specific proprietății publice, ci doar un drept de folosință/custodie în privința căruia nu s-a făcut dovada actului juridic civil în baza căruia este exercitat acest drept.

În mod nelegal Curtea de Apel Galați a ignorat și dispozițiile art. 57 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 182/2000, instanța trecând peste faptul că raportul Ministerului Culturii din 2015 nu a fost solicitat de proprietarul Comuna Topalu.

Instanța de apel preia în mod nelegal aceeași motivare din hotărârile casate de Înalta Curte în ciclurile procesuale anterioare, fără nicio analiză proprie sau o motivare suplimentară celor stabilite prin deciziile nelegale, încălcând dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5, art. 311 alin. (1), alin. (315) alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de donație - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Curtea de Apel Galați, prin decizia recurată, a dat contractului de donație un înțeles în contradicție vădită cu voința reală