ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1706/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 08.08.2008 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții comuna Topalu, Muzeul "B." Topalu și Muzeul de Artă Constanța, ca prin hotărâre judecătorească să dispună revocarea donației făcută de C. în favoarea pârâtei comuna Topalu prin contractul de donație cu sarcini încheiat la 27.08.1960, autentificat de Notariatul Principal de Stat al Regiunii Constanța sub nr. x/443/1960, pentru neîndeplinirea sarcinilor și să oblige pârâții să îi predea piesele colecției de artă plastică denumită "Colecția de Artă Plastică B.".

În motivare s-a arătat că prin contractul de donație cu sarcini anterior menționat, încheiat între C., în calitate de donator, și Sfatul Popular al comunei Topalu, în calitate de donatar, s-a transferat în patrimoniul comunei Topalu dreptul de proprietate asupra unei colecții de 228 de lucrări de artă plastică de o deosebită valoare.

Prin clauzele contractuale, în sarcina donatarului au fost instituite mai multe obligații, fiecare dintre ele esențială pentru însăși valabilitatea donației, care au vizat, în esență, pe de o parte, interdicția de înstrăinare a colecției ce a făcut obiectul donației, iar pe de altă parte, asigurarea condițiilor necesare pentru expunerea și conservarea în bune condiții a lucrărilor de artă donate.

S-a arătat că în perioada 1962-1978 au fost efectuate lucrări de extindere a clădirii în care funcționează și în prezent Muzeul "B." Topalu, precum și investiții pentru întreținerea lucrărilor de artă plastică donate comunei Topalu, fiind achiziționată aparatură tehnică necesară conservării acestora; că după decesul donatorului, în anul 1978, Muzeul de Artă Constanța a inițiat o serie de demersuri pentru transferarea din patrimoniul comunei Topalu a colecției ce a făcut obiectul donației, prin preluarea treptată a lucrărilor și substituirea acestora cu altele, mai puțin valoroase, din patrimoniul acestui muzeu.

În același timp a fost sistată acordarea de fonduri destinate lucrărilor de întreținere și reparație a imobilului în care funcționează Muzeul "B." Topalu, nefiind executate nici măcar lucrări de reparație sau întreținere, astfel că, în timp, acesta a ajuns într-un grad avansat de degradare, iar mare parte a pieselor s-au deteriorat ca urmare a lipsei unor lucrări corespunzătoare de conservare.

A mai susținut reclamantul că, deși în perioada 2006-august 2007 au fost efectuate o serie de lucrări de reparație/reamenajare a clădirii în care funcționează Muzeul "B." Topalu, starea imobilului nu asigură nici măcar în prezent condiții corespunzătoare pentru expunerea și conservarea lucrărilor de artă rămase în patrimoniul comunei Topalu.

S-a subliniat că toate aspectele reliefate au fost constatate personal de către reclamant, cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o la Muzeul "B." Topalu, când a observat că imobilul nu numai că nu este dotat cu aparatură tehnică minimă necesară pentru conservarea acestora, dar și că încăperile muzeului prezintă igrasie.

În drept, reclamantul a invocat disp. art. 832 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 397 din 24 martie 2009, Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Muzeul "B." Topalu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea, ca prescrisă, reținând că prin Hotărârea nr. 15 din 04.02 2008, Hotărârea nr. 13 din 07.02 2007 și Hotărârea nr. 29 din 31.01.2006 de aprobare a organigramei Muzeului de Artă Constanța, rezultă că Muzeul "B." Topalu face parte din secția Muzee teritoriu, fiind subordonat Muzeului de Artă Constanța, neavând personalitate juridică și organe proprii de conducere, după cum rezultă din statul de funcții, astfel că nu are capacitate de folosință și nu poate sta în judecată ca parte.

Apelul formulat de reclamant împotriva acestei sentințe, doar în ceea ce privește modul de soluționare a prescripției dreptului de a cere revocarea donației, a fost admis de Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 289/C din 09.12.2009, cu consecința desființării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța constatându-se că reclamantul a formulat acțiunea de revocare a donației în termenul legal de prescripție, raportat la ultima reamenajare din anul 2007, întrucât pentru perioada ce s-a scurs între majoratul reclamantului și anul 2007, anul ultimei reamenajări, reclamantul nu a fost interesat de gestionarea colecției și nici nu mai poate invoca aspecte ce țin de neexecutarea sarcinilor donației, în schimb, pentru starea colecției intervenită după ultima reamenajare, reclamantul este în termenul legal de prescripție de a cere revocarea donației, revenindu-i instanței de judecată competența exclusivă de a aprecia dacă există vreo cauză de neexecutare a sarcinii și, eventual, dacă gravitatea acestei neexecutări determină revocarea donației.

Prin decizia nr. 5068 din 07 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de pârâții comuna Topalu prin Primar și Muzeul de Artă Constanța împotriva deciziei din apel întrucât reclamantul a luat la cunoștință de neîndeplinirea sarcinilor impuse de autorul său donatorului la o dată concretă, respectiv la 18.06.2008, când a constatat starea necorespunzătoare a colecției de lucrări de artă plastică.

În raport de această dată s-a reținut că acțiunea reclamantului a fost promovată cu respectarea termenului prevăzut de art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

În rejudecare, în al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1621 din 27 martie 2012 a Tribunalului Constanța sub nr. x/118/2010, a fost respinsă acțiunea opusă Muzeului "B." pentru lipsa capacității de folosință a acestei entități, iar acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții comuna Topalu și Muzeul de Artă Constanța, ca nefondată, cu motivarea că, fiind vorba despre o desființare totală, se impune și reanalizarea excepției lipsei capacității de folosință a Muzeului de Artă "B.". Sub acest aspect a fost reluată aceeași motivare din sentința primei instanțe de fond din primul ciclu procesual.

Prin decizia civilă nr. 9/C din 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins apelul formulat de reclamant împotriva încheierii de ședință din 13.03.2012 și a sentinței civile nr. 1621 din 27 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Constanța, ca nefondat, iar recursul declarat de reclamant împotriva deciziei din apel și a încheierii de ședință din 10 decembrie 2012 a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 5519 din 27 noiembrie 2013, prin care au fost casate hotărârile atacate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî în acest sens, instanța de recurs a reținut că prin decizia civilă nr. 289 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, menținută prin decizia civilă nr. 5068 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate într-un prim ciclu judiciar, s-a stabilit irevocabil atât natura juridică a actului juridic dedus judecații, respectiv contractul de donație autentificat sub nr. x/443/1960, ca fiind un contract de donație cu sarcini, contract sinalagmatic, cât și a obligației impusă donatarului Sfatul Popular al comunei Topalu, constând în "îndeplinirea mai multor obligații continue: colecția ce face obiectul donației să nu iasă niciodată, sub nicio formă, din patrimonial comunei Topalu, colecția să fie expusă public în incinta unei clădiri amenajate expres de autoritățile locale ale comunei Topalu, iar donatarul să asigure condițiile necesare conservării lucrărilor ce fac parte din colecția ce face obiectul donației, atât în ceea ce privește expunerea acestora, cât și în ceea ce privește întreținerea lor".

S-a conchis că "donatorul a impus în sarcina donatarului comuna Topalu o obligație de a face, respectiv obligația de a organiza un serviciu determinat și de a-i asigura în permanență condițiile normale de funcționare pentru a realiza scopul comemorativ și cultural urmărit de autorul reclamantului".

"Obligația de a menține colecția într-o stare corespunzătoare, în vederea expunerii sale publicului, implică o serie de lucrări de conservare și reabilitare a acestor opere de artă supuse degradării ca urmare a trecerii timpului, lucrări ce se desfășoară în timp, ele având caracter de continuitate".

S-a arătat că, în acest fel, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat, statuările irevocabile ale hotărârii judecătorești pronunțate în primul ciclu judiciar se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, ce a tranșat definitiv un aspect al litigiului.

Modalitatea în care este dezlegat un anumit aspect litigios se impune, fără a putea fi contrazisă ori altfel determinată cu ocazia rejudecării, pentru că în acest fel ar însemna să se ignore efectele pe care le produce autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor jurisdicționale irevocabile în interiorul aceluiași proces, în conformitate cu prescripțiile art. 315 C. proc. civ.

Or, în rejudecare, instanța de apel a nesocotit dispozițiile instanțelor ce s-au pronunțat anterior în cauză, cu referire la natura juridică a convenției, chestiune cu implicații atât în ce privește limitele și întinderea probațiunii, cât și soluția pronunțată care, în contextul menționat, al nesocotirii celor irevocabil stabilite anterior și a clauzelor convenției exhibate, se vădește a fi nelegală.

A constatat instanța de recurs că, fiind stabilit irevocabil caracterul contractului de donație cu sarcini, constând în îndeplinirea unor obligații precis determinate în contract, reținerea, în rejudecare, că obligația fixată în sarcina donatorului are caracterul uneia de diligență, echivalează, cum corect susține recurentul, nu doar cu încălcarea dispozițiilor instanțelor anterioare, ci și cu nesocotirea voinței reale a donatorului, cu consecința transformării nepermise a donației cu sarcini într-o donație pur gratuită.

S-a subliniat distincția dintre sarcină, ca modalitate a unui act juridic civil gratuit, și obligația de diligență și s-a arătat că sarcina, concretizată într-o obligație de a da, a face ori a nu face ceva, este o obligație impusă donatarului, pe care acesta este ținut să o execute după acceptarea donației; în caz de neexecutare sunt antrenate mijloacele procedurale specifice, respectiv fie acțiunea în executarea obligației/prestației, fie acțiunea în revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea de obligații, pentru că donația cu sarcini este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic (și cu titlu oneros), iar în caz de neexecutare intervin, cum s-a arătat mai sus, efectele specifice contractelor sinalagmatice.

Or, obligația de diligență, reținută de instanța de apel ca fiind datorată de către donatoare, constituie obligația debitorului de a pune în valoare toate mijloacele de care dispune și întreaga sa diligență pentru a obține un anumit rezultat, în favoarea creditorului. În acest caz, debitorul nu se obligă și nu garantează obținerea rezultatului.

Raportându-se la conținutul clauzelor contractului de donație analizat în cauză și la dispoziția potrivit căreia "nerespectarea în total sau în parte a condițiunilor prezentei donațiuni atrage după sine nulitatea actului, bunurile donate reintrând de drept și de fapt în patrimoniul subsemnatului donator sau al moștenitorilor săi legali, fără niciun fel de pretenție de nicio natură, din partea donatarei", clauză ce se constituie într-un pact comisoriu expres (întrucât prevede nulitatea/revocarea convenției în cazul neexecutării actului), instanța de recurs a reținut că natura juridică a acestei convenții este alta decât cea stabilită de instanța de apel.

S-a constatat corectitudinea măsurilor luate în rejudecare de tribunal care, în conformitate cu dispozițiile instanței de casare, a dispus suplimentarea probațiunii prin administrarea probei cu expertiza tehnică, ale cărei obiective au fost de natură să lămurească, în raport de elementele de fapt ale cauzei, aspectele litigioase deduse judecații.

Au fost menționate obiectivele lucrării de specialitate dispuse de prima instanță, respectiv: să se determine dacă toate lucrările ce au făcut obiectul contractului de donație sunt expuse publicului; să se determine starea fizică a fiecăreia dintre cele 228 piese ale colecției de Artă Plastică B. (colecția), precum și dacă acestea au fost întreținute corespunzător și dacă le-au fost asigurate condițiile optime de păstrare, în raport de specificul fiecăreia; să se stabilească dacă, în prezent, fiecare piesă a colecției este întreținută corespunzător și dacă sunt asigurate condițiile optime de păstrare și expunere a acestora; să se determine dacă imobilul ce aparține comunei Topalu și în care funcționează muzeul prezintă o stare tehnică adecvată pentru păstrarea și expunerea în condiții optime a pieselor colecției, precum și dacă existența igrasiei în respectivul imobil afectează starea fizică a pieselor colecției; să se determine dacă imobilul în care funcționează Muzeul "B." Topalu a suferit vreo renovare, iar în caz afirmativ să se precizeze data când au fost efectuate lucrările; să se stabilească dacă în incinta Muzeului "B." Topalu există dotări tehnice care să asigure conservarea corespunzătoare a pieselor colecției, inclusiv dacă există aparatura corespunzătoare pentru menținerea unui microclimat cu temperatură și umiditate controlate, precum și dacă piesele colecției sunt protejate cu rame și geamuri.

S-a arătat că, deși lucrarea de specialitate efectuată de expert D., istoric de artă, desemnată în locul expertei E. - care prin cererea înregistrată la 19 iulie 2011 a învederat imposibilitatea de a efectua această lucrare, justificat de faptul că are competența de expert doar în ceea ce privește bunurile cu semnificație artistică, respectiv pictura românească a sec. XX, calitate ce nu-i permite determinarea stării de conservare a bunurilor, s-a desfășurat în altă modalitate decât cea fixată de instanță, instanțele fondului au omologat constatările și concluziile expertului menționat, deși ele nu erau de natură a converge obiectivelor fixate.

Sub acest aspect s-a arătat că, deși prin decizia de casare s-a impus, în scopul lămuririi tuturor aspectelor litigioase deduse judecații, expertizarea/verificarea fiecărei lucrări aflate în expunerea muzeului, obiectivul nu a fost îndeplinit în condițiile în care experta a utilizat, ca modalitate de vizionare a pieselor colecției, o "vizionare generală", întrucât răspunderea pentru respectarea obligațiilor fixate prin actul de donație privea fiecare piesă a colecției, iar nu colecția în ansamblul său.

S-a reținut că, și în contextul unei vizionări superficiale, experta, specializată în elaborarea de studii, cercetări și inventarierea monumentelor istorice, nu în conservarea și restaurarea lucrărilor de artă, a constatat existența unor semne de degradare (cu trimitere la pictura "Margine de crâng la Balcic"), inclusiv la piesele aflate în conservare în cadrul Muzeului de Artă Constanța; s-a consemnat, totodată, fugitiv și doar în procesele-verbale încheiate cu ocazia vizionarii obiectivului, nu și în raportul de expertiză tehnică, că la data efectuării cercetărilor experta a constatat "o relativă uscăciune a aerului", astfel că a recomandat "activarea funcției de umidificare a celor trei aparate existente și montarea a trei console deasupra caloriferelor din sala F.".

A mai menționat instanța de recurs că cele 29 lucrări de grafică aflate în custodia Muzeului de Artă Constanța nu au fost vizionate în locul în care erau depozitate, ci au fost aduse experților într-o altă încăpere, ceea ce nu a permis stabilirea condițiilor de conservare și depozitare a acestora; s-a subliniat, totodată, că în condițiile în care acestea prezintă urme de îngălbenire și rigidizarea cleiurilor de lipire de cartonul suport al passpartout-ului, se impunea cu necesitate stabilirea condițiilor de depozitare ca și a măsurilor necesare pentru protecția și păstrarea lor în bune condițiuni.

Au fost reținute, în acest sens, și declarațiile martorilor propuși de reclamant, care relevă condiții improprii de expunere (frig, umiditate exagerată ori insuficientă în raport de perioada anului în care s-au efectuat vizitele), ca și cele consemnate în lucrarea Muzeul "B." Topalu - repere identitare și fotografiile depuse la dosarul cauzei, ce susțin alegațiile reclamantului, referitoare la modalitatea de expunere a lucrărilor, cu implicații asupra integrității colecției.

În acest context s-a apreciat că măsura respingerii obiecțiunilor reclamantului, respectiv a cererii de suplimentare a lucrării de expertiză în sensul celor dispuse la momentul încuviințării probei, este contrară dispozițiilor instanței de casare, astfel cum au fost însușite de instanța de trimitere, dar și scopului lămuririi cauzei dedusă judecății sub toate aspectele, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

A subliniat instanța de recurs că argumentul reținut de instanțe în susținerea acestei soluții se plasează dincolo de limitele probațiunii, astfel cum au fost stabilite prin încheiere interlocutorie, dar și de aspectele deduse judecății de părțile litigante; că problema stării colecției la momentul preluării de către donatar nu a constituit obiect de dispută judiciară în primul ciclu judiciar, pe de o parte, iar pe de altă parte nu prezintă nicio relevanță în verificarea îndeplinirii obligațiilor la care s-a îndatorat donatarul; preluarea colecției prezumă că aceasta se prezenta într-o stare bună, ceea ce face ca, ulterior momentului preluării, orice chestiune referitoare la acest aspect să nu mai prezinte nicio importanță.

Ca nerelevantă în dezlegarea raportului juridic litigios a fost apreciată și problema cuantumului contravalorii cheltuielilor suportate de entitățile deținătoare, subliniindu-se că important este doar dacă dotările ori lucrările efectuate sunt de natură să asigure condițiile corespunzătoare pentru păstrarea și expunerea colecției.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursul dedus judecății a fost admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. S-a dispus ca, în rejudecare, să se dispună refacerea sau completarea lucrării de specialitate conform celor dispuse de instanța de fond la data încuviințării lucrării, prin încheierea din 29 martie 2011, de către un expert de specialitate conservare/restaurare artă românească și să se aibă în vedere, totodată, și celelalte critici invocate prin declarația de recurs.

În rejudecare, în cel de-al treilea ciclu procesual, prin decizia nr. 80/C din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din data de 13 martie 2012 și a sentinței civile nr. 1621 din 27 martie 2012, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți comuna Topalu prin Primar, Muzeul de Artă "B." și Muzeul de Artă Constanța.

Curtea a reținut că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Natura juridică a actului dedus judecății, ca și a obligației impusă donatarului au fost în irevocabil stabilite prin decizia de casare nr. 289 din 09 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că actul încheiat în 1960 este un contract de donație cu sarcini, contract sinalagmatic și că obligația impusă donatarului Sfatul Popular al comunei Topalu constă în îndeplinirea mai multor obligații continue: colecția ce face obiectul donației să nu iasă niciodată, sub nicio formă, din patrimoniul comunei Topalu, colecția să fie expusă public în incinta unei clădiri amenajate expres de autoritățile locale ale comunei Topalu, iar donatarul să asigure condițiile necesare conservării lucrărilor ce fac parte din colecția ce face obiectul donației, atât în ceea ce privește expunerea acestora, cât și în ceea ce privește întreținerea lor.

Prin aceeași decizie s-a conchis că "donatorul a impus în sarcina donatarului comuna Topalu o obligație de a face, respectiv obligația de a organiza un serviciu determinat și de a-i asigura în permanență condițiile normale de funcționare pentru a realiza scopul comemorativ și cultural urmărit de autorul reclamantului" și că "obligația de a menține colecția într-o stare corespunzătoare, în vederea expunerii sale publicului, implică o serie de lucrări de conservare și reabilitare a acestor opere de artă supuse degradării ca urmare a trecerii timpului, lucrări ce se desfășoară în timp, ele având caracter de continuitate."

Statuările succesive ale acestor decizii ale instanței de recurs au limitat obiectul cercetării judecătorești în rejudecare, astfel că aspectele ce se impun a fi analizate în cauză de instanța de trimitere, potrivit art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., vizează doar îndeplinirea obligațiilor continue indicate în prima decizie de casare, prin raportare la fiecare din piesele colecției donate și îndreptățirea Muzeului de Artă "B." Topalu de a sta în proces în nume propriu.

Verificând respectarea sarcinilor impuse donatarului, astfel cum au fost identificate prin decizia instanței supreme, Curtea a constatat că nu poate da eficiență condiției rezolutorii stipulată în conținutul actului de donație, deoarece starea colecției și condițiile de păstrare și expunere a acesteia, astfel cum au fost demonstrate de probele dosarului, nu dovedesc pretinsa neexecutare a obligațiilor asumate de donatar.

Contrar susținerilor reclamantului, lecturarea consemnărilor din lucrarea "Muzeul B. Topalu, Repere de identitate", scrisă de fostul director al acestuia, infirmă pretinsa stare de neglijare a obligației anterior menționate, respectiv pasivitatea donatarului în asigurarea condițiilor corespunzătoare de întreținere și expunere a colecției donate, autoarea menționând că, după anul 1962, s-a acordat "o mare atenție conservării patrimoniului, încercând asigurarea unui climat corespunzător. Prin urmare, contrar celor afirmate în apel, lucrarea d-nei G. demonstrează că preocuparea pentru transformarea clădirii în care muzeul de la Topalu a fost deschis - de care donatorul a avut cunoștință și pe care a acceptat-o - într-un spațiu optim pentru întreținerea și expunerea lucrărilor de artă donate s-a manifestat de la momentul efectuării donației și a avut caracter constant, demersurile efectuate fiind, însă, în acord cu condițiile tehnice ale acelei perioade.

Este real că în procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc H. la 18.06.2008 s-a consemnat faptul că în 4 dintre încăperile muzeului au fost identificate urme de igrasie, că din cele 3 aparate de dezumidificare a aerului doar unul era în funcțiune, că două rame erau deteriorate, iar 3 sculpturi erau depozitate în camera de supraveghere video, dar aceste aspecte nu conduc în mod automat la concluzia nesocotirii obligațiilor asumate prin contractul de donație, iar constatările efectuate la date ulterioare vizitei executorului judecătoresc au arătat că ele au fost înlăturate, respectiv că imobilul nu prezintă urme de igrasie, că în muzeu există aparatura necesară menținerii unui microclimat corespunzător, aflată în stare de funcționare și că lucrările au rame și geamuri de protecție.

În contextul în care aspectele relevate de declarațiile martorilor au fost considerate în mod evident contradictorii, Curtea a verificat posibilitatea coroborării lor cu celelalte probatorii administrate, respectiv actele depuse de părți și constatările expertizelor de specialitate efectuate pe întregul parcurs procesual al litigiului care, contrar susținerilor apelantului, au confirmat că spațiul în care se găsește colecția îndeplinește condițiile stabilite de Normele de conservare și restaurare a bunurilor culturale aprobate prin H.G. nr. 1546/2003.

Astfel, potrivit expertizei D., efectuată în ciclul procesual anterior, din punctul de vedere al parametrilor microclimatici, muzeul de la Topalu se dovedește, după ampla restaurare din 2007-2008, capabil să asigure condiții optime pentru păstrarea și expunerea operelor de artă ce i-au fost donate.

Prin expertiza efectuată în rejudecare de d-na expert I. s-a constatat că încăperile muzeului din Topalu sunt salubre, pereții sunt zugrăviți, curați, iar pardoseala este ușor de curățat, fiind din gresie antiderapantă; că în perioada expertizării valorile temperaturii și ale umidității relative s-au încadrat în parametrii prevăzuți de normele anterior menționate, izolarea termică a clădirii și aparatura de umidificare și dezumidificare putând asigura un microclimat stabil; nivelul iluminării are o intensitate redusă întrucât lămpile sunt de tip fluorescent, iar ferestrele sunt obturate de draperii, instalațiile de iluminat, încălzire, apă și canal sunt în stare bună de funcționare, securitatea bunurilor expuse este asigurată de sistemul tehnic de supraveghere existent și de personalul de pază. S-a mai arătat că în imobil nu a fost observată nicio urmă de igrasie în vreuna dintre încăperi, că acesta prezintă toate dotările tehnice necesare pentru a asigura expunerea pieselor colecției și că, în prezent, spațiul în care se regăsește colecția îndeplinește condiții optime de păstrare și valorificare expozițională a operelor de artă.

Starea corespunzătoare a clădirii și existența dotărilor necesare nu au fost contestate în mod expres nici prin expertiza întocmită de expertul parte al reclamantului, care sub acest aspect a arătat doar că monitorizarea parametrilor de temperatură și umiditate relativă pe o perioadă de câteva zile nu permite stabilirea unei concluzii obiective în condițiile variațiunilor diurne și sezoniere din zona comunei Topalu, iar în privința aparaturii tehnice a subliniat necesitatea prezentării documentației din care rezultă data achiziționării și a punerii în funcțiune, fără a contesta existența ei. Lucrarea a subliniat riscul decurgând din situarea caloriferelor sub exponate, la o distanță mică de acestea, precum și din situarea la vedere a instalației de apă în toate încăperile muzeului.

În referire la aceste observații se constată, pe de o parte, că urmare a efectuării unor atenționări similare a expertului D., intimata Muzeul de Artă Constanța a depus la dosar, pe parcursul soluționării cauzei în ciclul procesual anterior, dovezi cu privire la instalarea unor console deasupra caloriferelor din Sălile K., pe peretele unde sunt expuse lucrările și la achiziționarea unui termostat - ambient; de asemenea, în expertiza efectuată în acest ciclu procesual s-a arătat că deasupra caloriferelor sunt montate sisteme de protecție special confecționate dintr-o scândură de lemn groasă de cca 3-4 cm, căptușită pe dedesubt cu polistiren, care dirijează fluxul de căldură spre interiorul camerei; expunerea lucrărilor și în camerele în care există țevi de apă pe perete a fost justificată de necesitatea expunerii în totalitate a colecției, cu precizarea că riscul producerii pericolului invocat de reclamant este minim în condițiile în care muzeul este permanent monitorizat, iar piesele sunt protejate cu geam.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că modalitatea de expunere a lucrărilor de pictură față de instalația termică și rețeaua de apă din clădire nu demonstrează prin ea însăși o stare de ignorare a obligațiilor asumate prin contractul de donație, cu atât mai mult cu cât probatoriile analizate în precedent demonstrează în mod neechivoc preocuparea constantă a donatarului de a asigura întreținerea și expunerea colecției de artă donate prin contractul încheiat cu autorul reclamantului în cele mai bune condiții, precum și conformitatea condițiilor astfel create cu exigențele Normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale aprobate prin H.G. nr. 1546/2003.

Aceleași probatorii susțin îndeplinirea obligației de asigurare a condițiilor necesare pentru conservarea lucrărilor donate și din perspectiva stării lor actuale de conservare, demonstrând realizarea cu regularitate a lucrărilor de conservare, respectiv restaurare, care s-au impus.

O primă dovadă în acest sens sunt consemnările din lucrarea doamnei G., potrivit cărora starea de conservare a operelor a fost verificată în 1962, cu ajutorul specialistului restaurator al Muzeului de Artă București, pictorul N., iar începând cu anul 1963 s-a procedat la restaurarea unor opere "care prezentau unele mici deteriorări (așa cum fuseseră achiziționate)."

Procesul-verbal de recepție nr. x din 22.07.1966 întocmit de comisia constituită în cadrul Muzeului de Artă Constanța consemnează, într-adevăr, faptul că unele dintre lucrările colecției au "stare mediocră" sau "stare proastă" de conservare, dar, fără a analiza în ce măsură aceasta exista la momentul efectuării donației, conform statuărilor deciziei de casare, prin care s-a stabilit că acceptarea donației prezumă existența unei stări bune a colecției în ansamblul său, Curtea constată că expertizele efectuate ulterior asupra acestor lucrări din dispoziția instanței de judecată demonstrează că donatarul s-a preocupat de restaurarea lor și că, cu mici excepții, starea de conservare a lucrărilor era bună la momentul expertizării.

Concluzia a fost în mod clar exprimată în expertiza efectuată în acest ciclu procesual, de către un expert în domeniul conservare patrimoniu cultural mobil, care a analizat individual fiecare dintre lucrările colecției donate, parte dintre acestea în forma scoaterii din ramă, conform solicitării apelantului reclamant; pe baza descrierii stării fizice a fiecăreia dintre cele 228 piese ale colecției de artă plastică "B.", d-na expert I. a constatat că starea fizică a pieselor este bună, mai puțin a lucrării "Pădure", autor O. și că, deși unele picturi prezintă craqueluri pe suprafața stratului pictural, acestea nu pot fi apreciate, neapărat, ca și degradări datorate întreținerii necorespunzătoare, ci pot fi defecte ale tehnicii practicate de pictori, datorită intervenirii la intervale mari de timp asupra stratului pictural, aspect des întâlnit în perioada interbelică; deformarea cartonului se poate datora calității acestuia; lacunele pe mici porțiuni sunt desprinderi ale stratului pictural, dar la lucrările din colecție acestea sunt întâlnite mai mult în zona marginilor lucrării, ceea ce dovedește că unele sunt datorate unor înrămări anterioare.

Referitor la lucrările de pictură și grafică s-a subliniat că nu prezintă forme evidente de degradare ori prezintă degradări minore, care apar inevitabil ca urmare a îmbătrânirii firești a materialelor sau ca urmare a folosirii unor materiale necorespunzătoare, ceea ce demonstrează că lucrările au fost întreținute corespunzător.

A mai arătat expertul că, în prezent, lucrările sunt întreținute corespunzător, respectiv că picturile sunt protejate cu rame și geam de sticlă, conform voinței donatorului, spatele este protejat cu carton rigid, buretat, iar unele dintre ele au fost restaurate; grafica este expusă corespunzător în passpartout de carton, protejat cu rame de plastic și sticlă organică; sculpturile prezintă produși de coroziune ai bronzului stabilizați, specifici obiectelor din bronz, care constituie o relativă patină nobilă și au o stare bună de conservare.

Prin lucrarea întocmită de expertul parte al reclamantului, dl. P., s-a reclamat necesitatea examinării amănunțite a fiecărei lucrări de pictură în forma desfacerii lor din ramă și analizării sub lumină UV (fără a se contesta examinarea individuală a fiecărei lucrări de pictură de către expertul desemnat de instanță) și s-a subliniat că 19 dintre lucrările colecției au o stare necorespunzătoare.

Pentru o corectă verificare a stării de conservare a acestor lucrări, instanța a dispus cercetarea lor în modalitatea scoaterii din ramă, iar prin răspunsul formulat ca urmare a acestei dispoziții, experta a concluzionat că starea de conservare a tablourilor nu este necorespunzătoare, degradările fizico chimice ce se pot observa constând în detensionări, deformări ale suportului datorate șasiurilor necorespunzător confecționate, a calității inferioare a cartoanelor suport sau preparațiilor; în general, cracluri apărute în urma îmbătrânirii stratului pictural; mici lacune datorate detensionării suportului din pânză ori tehnicii de lucru a autorului; brunisare, îngălbenire, îmbătrânire a verniului datorate vechimii acestuia; abraziuni pe marginile lucrărilor datorate unor înrămări anterioare; aspecte de biodeteriorare neevolutive (orificii de zbor provenite de la insecte xilofage observate pe șasiul unor lucrări).

S-a subliniat că aceste degradări sunt des întâlnite asupra operelor de artă și nu sunt majore, având în vedere tehnica și vechimea tablourilor.

S-a arătat, totodată, că fac excepție de la situația anterior expusă 3 lucrări, respectiv Q., "Sat din Muscel", ulei pe pânză, R., "Câmp cu maci", ulei pe carton și O., "Pădure", ulei pe pânză, care prezintă unele fenomene de degradare ce necesită intervenții de restaurare, precum și lucrarea "Natură moartă cu pești", ulei pe pânză, a lui T., care necesită o conservare curativă.

Prin raportare la numărul tablourilor analizate s-a considerat că procentul degradărilor nu este foarte important, că intervențiile de restaurare recomandate pot face parte din politica normală de conservare a oricărui muzeu și că, în general, toate degradările menționate nu au caracter evolutiv și nu este afectată major structura materială și imaginea plastică a lucrărilor, în condițiile de conservare pe care microclimatul controlat al muzeului din Topalu le asigură.

Starea corespunzătoare de întreținere a lucrărilor a fost confirmată și de raportul privind constatarea condițiilor de conservare a bunurilor culturale expuse la sediul Muzeului de Artă "B." din Topalu, întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la fața locului în data de 20 martie 2015 de către comisia desemnată de Ministerul Culturii, prin care s-a concluzionat că, în urma examinării fiecărei lucrări în parte, a rezultat faptul că, cu o singură excepție (în care cel mai probabil este vorba de degradări cauzate de natura tehnicii), starea de conservare a bunurilor culturale este una bună, ceea ce demonstrează că spațiul de expunere a avut și are o stabilitate microclimatică suficient de bună pentru a găzdui aceste bunuri culturale și pentru a le asigura protejarea pe termen lung.

Concluzia anterioară nu poate fi infirmată de situația tabloului "Pădure", autor O., deoarece raportul de expertiză biologică efectuat în rejudecare de d-na expert U. dovedește că starea de conservare actuală a picturii este bună și că analiza probelor recoltate nu a identificat niciun atac fungic, speciile de bacterii identificate fiind bacterii cosmopolite, care nu pun în pericol pictura, ce fac parte din microaeroflora mediului înconjurător, respectiv a celui muzeal, în cazul de față.

Nici starea celorlalte 3 lucrări la care se face referire în răspunsul la obiecțiuni formulat de d-na expert I. nu justifică susținerile reclamantului, pentru că necesitatea efectuării unor lucrări de restaurare la 3 dintre cele 228 piese ale colecției nu demonstrează prin ea însăși pretinsa stare de pasivitate a donatarului în realizarea sarcinilor asumate, cu atât mai mult cu cât din filele cu mențiuni olografe aflate în documentația "Dosar Topalu - Fotografii și Starea" și fișa de restaurare depusă la filele 19-21 în volumul IV dosar apel rejudecare rezultă că asupra unora dintre aceste picturi au mai fost efectuate lucrări de restaurare la scurtă vreme de la momentul efectuării donației.

Curtea a analizat modalitatea de realizare a expunerii publice și a constatat că voința donatorului a fost respectată și sub acest aspect.

Potrivit clauzelor contractuale, expunerea lucrărilor trebuia să se facă,, în zilele fixate prin regulament’’ și,, în condiții bune’’, deci cu respectarea programului de vizitare al muzeului, dar și a intervalelor de timp necesare pentru efectuarea lucrărilor de restaurare sau a celor în care este permisă expunerea lucrărilor, în raport de specificul acestora, cum este cazul lucrărilor de grafică, în privința cărora d-na expert I. a arătat că prin normele de conservare se recomandă ca grafica să nu fie expusă mai mult de 3-4 săptămâni pe an.

Ori, faptul că donatarul s-a preocupat de crearea condițiilor necesare pentru expunerea tuturor pieselor colecției în condiții bune, dar și expunerea propriu zisă a acestor lucrări, rezultă atât din lucrarea d-nei G. - unde se arată că pentru a se putea realiza expunerea lucrărilor de pictură și grafică în mod corespunzător, iar nu pe 2 rânduri, cum s-a procedat în 1960, la deschiderea muzeului, clădirea a fost extinsă cu o cameră în 1963 și cu alte 7 încăperi în 1975, extindere care a permis ca expunerea să fie făcută pe un singur rând - cât și din lucrările de expertiză efectuate în cauză, respectiv expertiza D., care a constatat expunerea a 181 lucrări de pictură, 13 sculpturi în bronz, 3 piese minore fiind în biroul custodelui și 2 piese de grafică (celelalte piese de grafică fiind în custodia depozitului de grafică al Muzeului din Constanța) și expertiza J., care a arătat că toate lucrările ce au făcut obiectul contractului de donație sunt expuse publicului în Muzeul "B." din comuna Topalu.

Valoarea probatorie a acestor mijloace de probă nu poate fi infirmată, cum în mod nefondat susține apelantul, de aspectele relevate de proba testimonială administrată la solicitarea acestuia, câtă vreme ambele martore s-au referit doar la lipsa expunerii lucrărilor de grafică, apreciind că, deși mai sensibile, și acestea puteau fi expuse în același microclimat, iar martora V. a confirmat în mod expres că la fiecare vizită în muzeu a constatat că numărul lucrărilor expuse a crescut. Nesocotirea clauzei prin care s-a impus ca lucrările donate să nu iasă niciodată, sub nicio formă, din patrimoniul comunei Topalu a fost susținută de reclamant prin raportare la adresa nr. x/Patrimoniu din 19.04.2011 emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și la hotărârile de clasare prin care se atestă că, potrivit inventarului bunurilor aparținând patrimoniului cultural național, unicul deținător al bunurilor mobile incluse în colecția B. este Muzeul de Artă Constanța.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 182/2000, modificată prin Legea nr. 488/2006, bunurile ce aparțin patrimoniului cultural național mobil (care includ și operele de artă plastică, indiferent de forma de proprietate, conform art. 3 alin. (2) pct. 2) fac parte din fondul patrimoniului cultural național. Art. 2 alin. (4) din același act normativ definește ansamblul operațiunilor menite să asigure protejarea acestui patrimoniu (între care, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securității, restaurarea), iar art. 10 arată în ce constă procedura clasării (respectiv, stabilirea apartenenței unor bunuri culturale la acest patrimoniu specific).

Dispozițiile art. 28 din lege, ca și cele ale Normelor privind autorizarea laboratoarelor și a atelierelor de conservare și restaurare aprobate prin H.G. nr. 216/2004, dispun că lucrările de conservare și restaurare se fac, în acest caz, numai de către persoane specializate, conservatori și restauratori acreditați, în laboratoare care funcționează în cadrul instituțiilor publice muzeale.

Totodată, potrivit art. 52 din aceeași reglementare, descoperirea, colectarea, cercetarea, expertizarea, clasarea, inventarierea, depozitarea, conservarea, prepararea, restaurarea, protejarea, achiziționarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil se realizează prin organisme și instituții specializate, care au competențe generale și speciale în domeniu (în speță, Muzeul de Artă din Constanța), iar conform art. 6 alin. (1), atributul coordonării activităților specifice din domeniul patrimoniului cultural național mobil revine Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (deci și entităților cu personalitate juridică din subordine) și Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Legea nr. 182 din 2000 mai prevede, în art. 34, că aceste bunuri pot face obiectul expozițiilor, cu respectarea procedurilor prin care ele pot fi relocate în acest scop.

Din interpretarea coroborată a acestor reglementări rezultă că operațiunile realizate cu bunurile aparținând fondului patrimoniului cultural național, respectiv clasarea, transferul în laboratoarele specializate pentru conservare sau prezentarea în expoziții, nu au semnificația unui transfer de proprietate, deci nu au drept consecință schimbarea titularului dreptului de proprietate al bunurilor supuse prescripțiilor speciale ale normelor menționate.

Așa fiind, faptul că parte din piesele colecției de artă plastică "B." au fost duse la Muzeul de Artă din Constanța pentru realizarea lucrărilor de conservare sau pentru a fi prezentate în cadrul expozițiilor realizate de diferite muzee din țară, nu contravine voinței donatorului - care a impus doar ca aceste valori culturale să aparțină permanent, din punct de vedere juridic, comunității față de care a dispus, ci reprezintă acte prin care s-a asigurat conservarea lucrărilor sau integrarea lor în circuitul firesc al bunurilor de patrimoniu.

Mai mult, din lucrarea d-nei G. rezultă că acțiuni de cunoaștere a patrimoniului muzeului au fost inițiate din 1964, prin organizarea de expoziții în muzeele de artă din Constanța, București, Bacău, Brăila, Galați, Cluj și că unele dintre acestea au avut loc în perioada 1969-1978, când donatorul "a fost muzeograf principal al Muzeului de Artă Constanța, în concordanță cu drepturile legitime de donator", deci a avut cunoștință de "ieșirea" lucrărilor donate din sfera teritorială a comunei Topalu, dar nu a apreciat că măsura contravine sarcinilor pe care le-a impus donatarului prin contractul din 1960.

În acest context, menționarea în adresa nr. x/Patrimoniu din 19.04.2011 a faptului că Primăria Topalu nu apare ca deținător în inventarul bunurilor aparținând patrimoniului cultural național mobil, nu poate susține, în absența indicării și prezentării actelor propriu zise prin care s-a realizat pretinsa translație a proprietății, concluzia ieșirii pieselor colecției de artă plastică "B." din patrimoniul donatarului, cu atât mai mult cu cât în conținutul aceluiași act s-a arătat că, potrivit documentației de clasare, Muzeul din Topalu este o secție fără personalitate juridică a Muzeului de Artă Constanța, iar acesta din urmă a solicitat clasarea în calitate de administrator/mandatar al proprietarului bunurilor culturale mobile în cauză.

Nu justifică reformarea hotărârii de fond nici critica referitoare la capacitatea procesuală a Muzeului de Artă Topalu, întrucât documentația depusă în cursul judecății atestă că această entitate este organizată ca secție teritorială a Muzeului de Artă Constanța, conform hotărârilor Consiliului Județean din 2007 și 2008 de aprobare a înființării și organigramei, astfel că, potrivit art. 13 alin. (2) și (4) din Legea nr. 311/2003 a muzeelor și colecțiilor publice, este lipsit de personalitate juridică.

Apreciind, pentru argumentele arătate, că instanța de fond a stabilit corect cadrul procesual al litigiului, dar și concluzia respectării sarcinilor impuse donatarului comuna Topalu prin contractul de donație autentificat de Notariatul Principal de Stat al Regiunii Constanța sub nr. 2773/443/1960, în temeiul art. 296 din C. proc. civ., Curtea a respins apelul reclamantului ca nefondat.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor din data de 16.06.2015, 22.06.2015, 23.12.2015, 24.02.2016, 25.05.2016 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. s-a arătat că, prin hotărârile recurate, au fost încălcate dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin ignorarea caracterului obligatoriu al hotărârii instanței de recurs, respectiv a deciziei de casare nr. 5519 din 17 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cu referire concretă la încălcarea obligației privind completa cercetare a cauzei.

S-a arătat că neîncuviințarea depunerii la dosarul cauzei a fișelor de conservare privind fiecare piesă a colecției, respectiv a scoaterii tablourilor din ramă, fac ca rezultatul expertizei pe care instanța de judecată și-a întemeiat soluția să nu corespundă dispozițiilor instanței de casare și să nu poată conduce la aflarea adevărului în cauză prin neverificarea în mod real a modului în care donatarul și-a îndeplinit în mod continuu sarcinile, începând cu data primirii donației (1960) și până la momentul efectuării expertizei de specialitate, în condițiile în care este lesne de observat că raportul de expertiză specialitatea conservare concluzionează în mod expres asupra constatării îndeplinirii sarcinilor exclusiv "în prezent".

Așadar, Curtea de Apel Constanța și-a întemeiat soluția pe un raport de expertiză tehnică care nu a analizat, în mod real și complet, fiecare piesă a colecției și nu a constatat starea reală a fiecărei opere în parte, în condițiile în care nu a încuviințat cererea reclamantului de depunere a fișelor de conservare/restaurare privind fiecare piesă a colecției donate, înscrisuri de o importanță capitală conform dispozițiilor art. 22 din H.G. nr. 1546 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, potrivit cărora este obligatoriu ca fiecare piesă a colecției de artă să aibă o fișă de conservare proprie în care să se menționeze exact și datat toate intervențiile asupra operei de artă, precum și compușii chimici folosiți și autorul acestor operațiuni.

De asemenea, toate intervențiile la care este supus bunul cultural mobil se consemnează în fișa de evidență, fișa de conservare, documentația restaurărilor anterioare, documentația de investigații, documentația foto, metodologia de restaurare, procesul-verbal al comisiei de restaurare, jurnalul de restaurare.

Așadar, fișa de conservare-restaurare era intrinsecă realizării unei expertize specialitatea conservare care să respecte dispozițiile legale, întrucât aceste fișe reprezintă istoricul fiecărei lucrări în parte, un accesoriu indispensabil al fiecărei opere, iar fără a avea în vedere istoricul operațiunilor de conservare-restaurare, nu se putea analiza "starea fiecărei lucrări", precum și "dacă acestea au fost întreținute corespunzător și dacă le-au fost asigurate condiții optime de păstrare, în raport cu specificul acestora".

Mai mult, expertul judiciar I. a confirmat importanța fișelor de conservare/restaurare, neîncuviințate de instanța de apel:

"Pot spune că în toate fișele de conservare întâlnite de mine, atât întocmite de către specialiștii din țara noastră cât și cele cu care am avut contact în expozițiile găzduite de către muzeul în care îmi desfășor activitatea de 23 de ani nu a întâlnit o altă abordare pentru a descrie starea de conservare a tablourilor".

În acest context, instanța de apel nu a permis analiza detaliată și completă, inclusiv prin raportare la factorul evoluție în timp, ceea ce a determinat pronunțarea unei soluții nelegale, în total dezacord cu principiul fundamental al aflării adevărului în cauză.

Încălcarea art. 315 din C. proc. civ. rezultă și din împrejurarea că instanța de apel nu a încuviințat scoaterea din ramă a tablourilor ce fac parte din colecția donată, aspect ce a impietat în mod neechivoc asupra calității și dimensiunii științifice a expertizei efectuate în cauză.

Exclusiv ca urmare a raportului de expertiză întocmit de expertul parte al recurentului-reclamant, dl. P., care a semnalat că, cel puțin 19 piese ale colecției se află în stare avansată de degradare, Curtea de Apel Constanța a încuviințat modalitatea de examinare prin scoaterea din ramă doar pentru 19 lucrări, iar nu pentru fiecare piesă a colecției, celelalte tablouri fiind observate "cu ochiul liber" sau "prin geam", astfel cum se reține în expertiza de specialitate, deși Curtea de Apel Constanța era obligată conform, obiectivelor 2 și 3 ale raportului de expertiză, reiterate în considerentele deciziei de casare nr. 5519 din 17 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție să analizeze fiecare tablou în parte.

Deși Înalta Curte de Casație și Justiție a sancționat raportul de expertiză administrat în anul 2011, de către expert D., pe motiv că s-a bazat exclusiv pe o analiză generală și superficială, lucrarea tehnică administrată în al treilea ciclu procesual de către expert judiciar I. nu este decât o reiterare a celei din 2011.

Omologarea, în aceste condiții, a raportului de expertiză reprezintă, în mod evident, o nesocotire gravă a dispozițiilor instanței de casare.

Curtea de Apel Constanța a încălcat dispozițiile obligatorii stabilite prin decizia de casare și prin raportarea exclusivă la momentul efectuării expertizei de specialitate, făcând astfel abstracție de caracterul continuu al sarcinii instituite în sarcina donatarului, ceea ce implica o analiză pentru intervalul cuprins între data încheierii actului de donație și momentul închiderii dezbaterilor pe fond în faza apelului.

Sub acest aspect, instanța supremă a reținut că îndeplinirea acestei obligații presupune un proces continuu de conservare și reabilitare a operelor de artă supuse degradării ca urmare a trecerii timpului, conform art. 4 din Legea nr. 311/2003, de la momentul încheierii actului de donație și până în prezent. Or, concluziile raportului de expertiză specialitatea conservare au în vedere îndeplinirea sarcinilor de către donatarul comuna Topalu exclusiv în prezent.

Curtea de Apel Constanța a depășit conținutul și limitele voinței donatorului C. deoarece, deși în p