ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 378/2022

HOTĂRÂRE
23.02.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 378/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Este reprezentat de recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 426/07.05.2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, prin care a fost constatat perimat recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 7/04.02.2020 a Tribunalului Olt.

Prin decizia nr. 426/07.05.2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 7/04.02.2020 a Tribunalului Olt.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., care a arătat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 1/1968, precum și ale C. proc. civ., respectiv art. 96 pct. 1, art. 157 alin. (1), art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1), art. 416, art. 248 alin. (5), art. 424 alin. (5).

Curtea de Apel Craiova nu avea competență teritorială să judece cauze extramunicipale, invocând și necompetența materială a instanței de apel în materia contenciosului administrativ. Recurentul a mai susținut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

În final, a arătat că recursul nu s-a perimat, în condițiile în care încheierea de suspendare a fost comunicată în 16.09.2020, iar procedura s-a reluat la 10.09.2021.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Referitor la aspectul procedural al timbrajului, se constată că recurentul datorează taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, mențiune cu care a fost citat și căreia nu i-a dat curs până la momentul soluționării prezentului recurs.

Prin adresa din 21.07.2021, recurentul a formulat o "cerere de nulitate (întâmpinare)" împotriva adresei prin care i s-a adus la cunoștință obligația timbrării recursului, pe care a considerat-o nelegală și contrară art. 200 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 22.07.2021, s-a înaintat completului nr. 4 cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 23.09.2021, comunicată recurentului la 18.11.2021, Înalta Curte a respins, ca tardivă, cererea formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Referitor la termenul de exercitare a căii de atac, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare". Acest termen nu a fost respectat, întrucât decizia atacată a fost pronunțată la 07.05.2021, iar recursul a fost depus la poștă la 14.06.2021.

În ceea ce privește motivele de recurs, se observă că acestea ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei din apel, prin care s-a reținut împlinirea termenului de perimare, cu luarea în considerare a faptului că cererea din 08.03.2021 nu a avut ca efect întreruperea perimării, fiind anulată ca netimbrată, și s-a limitat a susține doar că nu a intervenit perimarea.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Întrucât nu sunt dezvoltate argumente care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 426/07.05.2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 426 din 7 mai 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-23
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 377/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 395/27.04.2021 a Curții de
ÎCCJ 2022-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2022
Ședința publică din data de 23 februarie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 425 din 6 mai 20
ÎCCJ 2022-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 214/2022
Ședința publică din data de 2 februarie 2022 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin decizia nr. 500 din 25 mai 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul declarant d
ÎCCJ 2022-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1331/2022
nțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 998 din 04 noiembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.; a admis excepția de pe
ÎCCJ 2021-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 788/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin decizia nr. 749 din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul declara
Sursă