ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2488/2021

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. a formulat acțiune în simulație, solicitând instanței să constate caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare nr. x/2010, să rectifice CF în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L., cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 50 din 01.02.2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților B. S.R.L., C., D. și A., având ca obiect acțiune în simulație. Au fost obligate reclamanta A. la plata către pârâtul C. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial și reclamanta A. la plata către pârâta B. S.RL. a sumei de 4.165 RON cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocațial.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 248A din 8 noiembrie 2019, Curtea de Apel, secția I civilă a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată în faza apelului de către apelanta A.. A admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 50 din 01.02.2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a schimbat-o: A admis acțiunea formulată de reclamanta A., a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010 de către notarul public E. cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x bis, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. top. x de sub A+l. A dispus rectificarea CF nr. x Cluj-Napoca nr. top. x de sub A+l în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei B. S.R.L. de sub B +1 1 și revenirii la situația anterioară de carte funciară. A dispus radierea notării dreptului de ipotecă de sub C+2 - 3 al pârâților persoane fizice D. și A. intabulat în sarcina imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca nr. top. x. A obligat pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată aferente fondului cauzei în sumă de 8.800 RON reprezentând onorariu avocațial și 5.727,14 RON, taxă judiciară de timbru. A respins apelul formulat de apelanta A. împotriva încheierilor de ședință din 03.04.2018, 26.10.2018 și 20.11.2018. A obligat intimații să plătească apelantei suma de 8.000 RON, cheltuieli de judecata parțial reduse în apel, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru stabilirea exactă a raporturilor juridice între părțile litigante, în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, din perspectiva capetelor de cerere formulate și a tuturor probelor și aplicarea dispozițiilor legale incidente respectiv cele ale simulației, prevăzută de dispozițiile art. 1175 vechiul C. civ. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de apel a reținut că în mod corect a stabilit prima instanță că dreptul material aplicabil litigiului îl constituie dispozițiile vechiul C. civ., iar conform art. 1175 C. civ. de la 1865, "actul secret care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane", însă instanța de apel a aplicat nelegal norma de drept material ce vizează simulația, pronunțând o hotărâre nelegală și în contra dreptului material. Astfel, se arată că instanța de apel a apreciat că existența acordului simulator (vădit forțat reținut) între F. (ruda față de care nu s-a putut preconstitui înscrisul), A., la data pretinsului acord) și C. poate produce efecte în patrimoniul societarii B. S.R.L., patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice F., patrimoniu în care se regăsește, la data pronunțării hotărârii, imobilul situat în Cluj-Napoca, județ Cluj. Cu privire la administrarea și participarea în cadrul societății B. S.R.L. a lui F., instanța de apel a reținut în cuprinsul pag. 26 și 27 că, pe de-o parte, acesta nu mai reprezintă societatea din cursul anului 2013 și că, din răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei la întrebarea 13, reiese că aceasta avea cunoștință de împrejurarea că F. a înstrăinat părțile sociale deținute în societate din cursul anului 2013 (alin. (1) pag. 26 decizia atacată) și, pe de altă parte, că în condițiile în care numitul F. nu a înțeles să mai îndeplinească acte juridice în numele societății, aspect despre care reclamanta avea cunoștința, iar hotărârea de revocare a mandatului său a fost publicată în Monitorul Oficial Partea a IV-a, fiind îndeplinite formalitățile de publicitate față de terți, nu se poate afirma că reclamantei, în calitate de terț, nu îi este opozabilă hotărârea de revocare a mandatului acestuia. Ca o consecință, instanța a statuat că F. nu mai reprezintă societatea S.C. B. S.R.L. și nu mai are calitate de asociat în cadrul acesteia din cursul anului 2013, motiv pentru care a respins atât excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului G., cât și apelurile împotriva încheierilor de ședință. Reținerea pe care a făcut-o instanța în cuprinsul considerentelor, ce se reflectă de altfel și în dispozitiv, prin respingerea excepției lipsei calității de reprezentant, este aceea că din cursul anului 2013 (mai exact la data de 11.10.2013) voința persoanei fizice F. nu se mai suprapune peste voința recurentei, realizându-se transferul către H., atât a calității de asociat, cât și a celei de administrator. Ca atare, se susține că începând cu data de 11.10.2013 (data ieșirii din societate a numitului F.) orice posibilă înțelegere între acesta (fie chiar și în numele societății B. SRL), reclamanta A. și pârâtul C. urmează a fi sancționată ca inexistentă/ineficace față de societatea B. S.R.L., care cu acea dată a devenit în mod cert terț față de posibila înțelegere. Ca atare, atât timp cât, în timpul existenței actelor notariale apreciate ca "simulate" de către reclamantă, respectiv "aparențe", s-au efectuat transferuri de proprietate asupra părților sociale ale societății B. S.R.L. către un terț, raportat la inopozabilitatea actului "fictiv" față de terț, în concordanță cu dispozițiile art. 1175 vechiul C. civ., "actul" invocat de către reclamantă ca "fictiv", nu mai poate produce efecte, devenind ineficace chiar și între părți. În concret, așa-zisa înțelegere între părți nu mai poate fi invocată atât timp cât aceasta nu mai poate produce efecte. Se învederează că față de terții din materia simulației, efectele actului secret nu sunt eficace, acesta fiindu-le inopozabil. Ignorarea acestui act este justificată prin faptul că actul secret nu este cunoscut sau nu poate fi cunoscut de către terți și prin aceea că inopozabilitatea actului ascuns față de terți este tributul minim pe care simulanții trebuie să îi plătească pentru recursul la aceasta tehnică. Consecința nemijlocită a sancțiunii inopozabilității față de terți a actului secret este ineficacitatea între actorii simulației a actului real ascuns. Acest lucru rezidă în aceea că, atât timp cât clauzele celor două acte juridice sunt total sau parțial contrarii, producând efecte doar actul public, rezultă că actul ocult va fi total ineficace. Actul secret produce efecte atât timp cât terții nu s-au prevalat de actul public. De îndată însă ce aceștia au optat să se prevaleze de actul aparent, condiția rezolutorie s-a împlinit, actul secret devenind ineficace. Or, în speță, societatea B. S.R.L., prin asociatul și administratorul H., s-a prevalat de actul aparent, respectiv de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2010, atunci când a hotărât includerea bunului imobil dobândit prin respectivul contract în masa fiduciară, cu ocazia încheierii contractului de fiducie autentificat sub nr. x/2016 de BNP I.. Ca atare, la data formulării acțiunii, orice potențial act ascuns/real contrar actului autentic aparent de care s-au prevalat terții a devenit ineficace, indiferent de probarea sau nu a existenței acestuia. Se mai susține că instanța de apel a aplicat greșit dreptul material apreciind întrucât condițiile simulației nu sunt îndeplinite, în cauză fiind în fapt aplicabilă teza a II-a a art. 1175 vechiul C. civ., respectiv aceea că "un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane". Mai mult decât atât, astfel cum a reținut instanța de apel (alin. ultim pag. 27 din decizia atacată), "în consecință, în condițiile în care apartamentul nr. x situat în Cluj-Napoca, str. x, face parte din masa patrimonială fiduciarii, obiect al contractului de fiducie autentificat sub nr. x/18.03.2016, prelungit prin actele adiționale ulterioare...", actul aparent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de BNP E. a dus la dobândirea de drepturi asupra acestui imobil de către un terț, aspect ce paralizează posibilitatea de valorificare a actului ascuns. În ce privește îndeplinirea condițiilor simulației, necesare pentru a valorifica dreptul material invocat de către reclamantă, simulația a fost reținută de către Curte nu prin identificarea și menționarea susținută de probe a acordului simulator, ci prin indicarea potențialului motiv al acestui acord, aspect de nelegalitate profundă a aplicării dreptului material, căci reținerea motivului care a determinat, în opinia instanței, acordul simulator nu semnifică și nu poate semnifica îndeplinirea condițiilor necesare ale simulației. Cu toate că a plecat de la afirmația făcută de către reclamantă prin acțiune, Curtea a constatat că prin procedeul simulației absolute părțile disimulează complet realitatea, enunțând teoretic ce înseamnă, fără însă a menționa sub ce aspect aceste afirmații teoretice se suprapun peste starea de fapt din prezentul dosar, și trecând cu o nepermisă ușurință peste prima dintre condițiile simulație ce trebuia constantă în prezenta cauză - existența dublului acord de voință, atât a celui aparent, constând în contractul de vânzare-cumpărare autentic, cât și a celui ocult/secret/real - despre care instanța nu a făcut vorbire absolut deloc, ci doar a menționat din nou, la nivel teoretic, ce înseamnă "imposibilitatea morală de preconstituire a probei". Cu privire la acest aspect, a făcut referire la relația de rudenie între F. și reclamanta A., reținând că nu pot fi ignorate nici relațiile care existau între pârâtul C. și numitul F., detaliind aceste relații exclusiv în sfera relațiilor comerciale și de afaceri dintre cele două persoane fizice. Evident că relațiile existente între aceștia nu doar că nu puteau și nu pot fi circumscrise sferei prevăzute de dispozițiile art. 1198 C. civ., ba mai mult, rezultă din întreaga relație comercială desfășurată între aceștia că cele două persoane fizice au înțeles, de fiecare dată când au ajuns la o înțelegere, să o materializeze într-un înscris, stând dovadă chiar exemplul dat de către Curte - respectiv transferul părților sociale între F. și H., care a semnat prin C., care avea calitate de împuternicit. Așadar, reținerea instanței vizând aprecierea acestor relații ca fiind circumscrise sferei art. 1198 vechiul C. civ. este profund nelegală, fiind evident ca, și sub acest aspect, dreptul material a fost greșit aplicat și că motivele care au stat la baza pronunțării hotărâri sunt străine de cauză. Prima instanță a mai constatat că pentru a se putea reține acordul simulator este necesar ca ambii vânzători să fie participanți la ambele înțelegeri. Or, pârâtul C. a arătat expres că un atare acord simulator nu a existat. Curtea a apreciat că poziția procesuală a pârâtului (nu doar răspunsurile acestuia la interogatoriu, cum s-a exprimat în considerente) nu poate fi reținută în vederea stabilirii stării de fapt, astfel încât, poziția procesuală a acestuia, exprimată în termen și conform textelor de lege incidente, nu a fost valorificată juridic. A mai menționat Curtea, cu o ignorare a tuturor probelor de la dosar, că răspunsul la interogatoriu al acestui pârât nu se coroborează cu probele din dosar, afirmație de o profundă nelegalitate. În ce privește trimiterea la decizia penală nr. 540/2016 pronunțată în dosar nr. x/2013 de către secția penală a Curții de Apel Cluj, soluția pronunțată în prezenta cauză este cu atât mai nelegală cu cât instanța de control, trecând peste analiza condițiilor simulației, a analizat exclusiv așa-zisul motiv ce ar fi stat la baza simulației. Instanța de control a arătat că "din considerentele sentinței penale-faptele pentru care a fost condamnat pârâtul C. au fost săvârșite în cursul anului 2009" (alin 2 pag. 33 decizia atacată), ca atare, chiar dacă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu există o hotărâre definitivă de condamnare, pârâtul era conștient de caracterul penal al faptelor săvârșite și de împrejurarea că acestea sunt susceptibile de a-i atrage răspunderea penală și civilă. Nelegalitatea acestei rețineri rezidă în: - Reținerea caracterului opozabil al considerentelor hotărârii penale în care societatea B. S.R.L. nu a fost parte. - Înlăturarea principiului de bază al procesului penal, cel al nevinovăției, aplicabil oricărei persoane cercetare, până la condamnarea sa definitivă. - Aprecierea existenței "creditorilor personali", menționați de către instanța de control, anterior datei la care pârâtul C. a fost obligat prin decizia penală nr. 540/2016, respectiv aprilie 2016, cu încălcarea flagrantă a caracterului delictual (nu contractual) al acțiunii civile, alăturate acțiunii penale. Reținerea "caracterul penal" și păgubitor al acțiunilor pârâtului C. de facto, încă din cursul anului 2010, cu toate că prin hotărârea pronunțată de prima instanță în cadrul dosarului nr. x/2013 pârâtul C. nu a fost obligat la plata vreunei sume de bani. Acțiunea civilă, ce este alăturată acțiunii penale în cadrul procesului penal, poate fi demarată doar după punerea în mișcare a acțiunii penale (art. 19 C. proc. pen.). Ca atare, până în anul 2012, când împotriva pârâtului s-a demarat acțiunea penală nu putem vorbi de niciun fel de "acțiune civilă" despre care face vorbire instanța de control din prezentul dosar, care să fi justificat, sub alt aspect decât al vânzări efective, încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010. Recurenta-pârâtă arată în continuare că "cea mai nelegală" reținere a instanței de control este aceea cuprinsă în alin. (3) pag. 33 a deciziei atacate, ce concluzionează că a existat o înțelege ocultă a pârâților conform căreia contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 04.06.2010 aparent și public nu produce efecte juridice în realitate, singurul scop al acestuia fiind de a sustrage imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x de la urmărirea creditorilor pentru repararea prejudiciilor produse de pârâtul C. (soțul reclamatei la data încheierii actului) încă din anul 2009, constatate ulterior prin decizia penală nr. 140/11.04.2016 a Curții de Apel Cluj. Simulația este reținută pentru aspecte străine de natura pricinii, și ce este mai important, de natura acțiunii și a temeiului de drept cu care a fost investită instanța, aceasta reținând, în fapt, prin considerente, o potențială acțiune oblică reglementată de dispozițiile art. 974 vechiul C. civ., respectiv crearea unei stări de insolvabilitate în dauna creditorilor. Recurenta-pârâtă precizează că, din această perspectivă, recursul se încadrează la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., instanța motivând admiterea apelului cu motive străine de natura pricinii. Mai mult decât atât, instanța de apel "vorbește" de creditorii personali ai pârâtului C., care în mod cert se circumscriu sferei răspunderii contractuale, și față de care, cel puțin la nivelul anului 2010, trebuia să existe un raport contractual obligațional care să permită instanței identificarea așa-zișilor creditori. Este profund nelegală construcția juridică confecționată de Curte, care realizează în fapt un amalgam, profund nelegal, între instituțiile de drept material civil, exclusiv în scopul de a justifica admiterea apelului și implicit a acțiunii reclamantei. Curtea nu a putut identifica existența anterioară sau concomitentă între aceleași părți a două acorduri juridice: unul public și unul secret, contraînscrisul, care corespunde voinței reale a părților, anihilând în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public simulat. Înainte de a aprecia că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010 de BNP E. are caracterul unui act public simulat, reclamanta are obligația de a proba existența anterioară sau concomitentă a actului secret (contraînscrisul). Doar după probarea unui atare act și implicit a acordului simulator, poate solicita instanței să facă aprecieri asupra aparenței de drept constituite de actul de vânzare-cumpărare. Or, instanța de apel a trecut peste aceste condiții esențiale, tratând doar lipsa actului secret - contraînscrisul ce a "îmbrăcat forma unei înțelegeri verbale" existând relații de rudenie între reclamanta și administratorul subscrisei, aspect de nelegalitate. In ciuda faptului că apelanta - reclamantă nu a reușit, prin înscrisurile depuse în probațiune și prin probele administrate în față instanței de judecată, să producă niciun început de probă a înțelegerii oculte intervenite între aceasta, societatea B. și pârâtul C., probe care, alături de eventuale prezumții să poată duce la înlăturarea realității juridice consfințite prin înscrisul autentic, instanța de apel, realizând o judecată nelegală, a procedat la admiterea apelului, desființarea hotărârii primei instanțe și a admis acțiunea, luând în considerare aspecte străine de cele cu care a fost învestită și aplicând greșit dreptul material dedus judecării. Deși în motivarea apelului nu se regăsește motivarea inițială a cererii introductive, respectiv criticarea hotărârii primei instanțe din perspectiva acțiunii introductivei, în concret demonstrarea existentei înțelegerii oculte, realizând în fapt, în apel, o noua construcție juridica, Curtea, ca instanță de control, achiesează la o construcție nouă, nesusținută în față primei instanțe ce s-a circumscris exclusiv dosarului penal (hotărârea din 2016), apreciat ca producând efecte încă înainte chiar de formularea vreunei plângeri penale anul 2012. Un alt aspect apreciat relevant de cate recurentă, este acela că intimatul C., în așa-zis și susținută calitate de participant la înțelegere, susținere făcută exclusiv de către apelantă, arată expres și fără echivoc că nu a existat o astfel de înțelegere, aspect suficient să invalideze susținerile acesteia privind ipotetica existență a unei înțelegeri în sensul arătat mai sus. Aceste aspecte au fost susținute de către intimat atât prin pozițiile procesuale exprimate prin întâmpinare și pe parcursul litigiului, cât și prin interogatoriul administrat în cadrul cercetării judecătorești, aspecte ce au fost înlăturate cu o motivare și pe baza unor considerente străine de natura pricinii, de către instanța de apel. În mod corect instanța de fond a concluzionat în sensul celor menționate de către pârâtul C., respectiv că nu a existat o astfel de înțelegere, atât timp cât inclusiv reclamanta a arătat, personal, la interogatoriu, că a hotărât împreună cu soțul acesteia, de la acel moment, vânzarea imobilului. S-a susținut de către reclamanta intimată A. că actul de vânzare cumpărare este fictiv în sensul că nu a operat transmiterea dreptului de proprietate în favoarea recurentei, afirmație falsă, nefondată și, cel mai important, neprobată, atât timp cât de drept și de fapt actul autentic a consemnat ieșirea reală din patrimoniul comun al reclamantei și al pârâtului C., a bunului imobil, fiind dovedit indubitabil că reclamata a pierdut, în fapt, legătura cu tot ceea ce are legătură cu imobilul de la data transmiterii proprietății acestuia către recurentă. Astfel, dincolo de susținerile instanței de control, posibile exclusiv prin înlăturarea probelor ca procedeu juridic inadmisibil, recurenta a desfășurat activitate economică în imobilul în litigiu, imediat după încheierea contractului, realizând venituri în întreaga perioadă, achitând în mod direct cheltuielile aferente imobilului, impozitele și taxele în legătură cu dreptul de proprietate stabilite în sarcina acesteia, acționând în toată această perioadă că un proprietar de fapt și de drept. Toate aceste susțineri ale recurentei au fost dovedite prin înscrisurile depuse anexat notelor de probațiune pentru termenul de judecată din data de 19.02.2017. În cadrul cercetării judecătorești, din față instanței de fond, a fost administrată proba cu interogatoriile reclamantei, și ulterior și al pârâtului C., din care a reieșit, fără putință de tăgadă, caracterul real și neviciat al transferului de proprietate asupra imobilului în litigiu. De asemenea, în cauză au fost audiați un număr de 3 martori, din a căror declarații testimoniale nu a reieșit ca între părți să se fi încheiat sau să fi existat un acord simulator de natura celui pretins de către reclamanta prin acțiunea introductivă și constatat de către instanța de control. Acestea sunt probele nemijlocit administrate de către instanța de fond, despre care face vorbire apelanta, și cu privire la care instanța de control nu a menționat sub ce aspect fac dovada construcției juridice inițiale a reclamantei, respectiv a demonstrării capătului de cerere principal, parte din acestea iar cele care, astfel cum am menționat arătau indubitabil caracterul real al vânzării-cumpărării au fost înlăturate de către instanța de control.

Apărările formulate în cauză: La data de 15 octombrie 2020, intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului (cu referire la invocarea omisso medio a criticii ce face referire la calitatea de terț a fiduciarului față de actul secret), excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La data de 15 octombrie 2020, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Intimata-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul C.. Recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul C..

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 24 iunie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen la 23 septembrie 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului, termen la care judecata cauzei a fost amânată la 18 noiembrie 2021 pentru imposibilitatea de prezentare a unuia dintre apărătorii intimatei-reclamante A.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a criticilor formulate Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,Înalta Curte reține că se poate cere casarea unei hotărâri când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei. Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile textului de lege mai sus menționat, presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestit. Trebuie ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății. Raportând cele expuse la considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte retine că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel și-a motivat/argumentat soluția adoptată atât în drept cât și în fapt în raport de succesiunea actelor și faptelor juridice derulate între părți. Astfel, instanța de apel în motivarea soluției adoptate a analizat raporturile juridice dintre părți prin raportare la obiectul dedus judecății ce vizează constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/04.06.2010 cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, strada x, nr. 16, județul Cluj în care reclamanta împreună cu pârâtul C. figurează în calitate de vânzători, iar B. S.R.L. în calitate de cumpărător este fictiv în sensul că, transmiterea dreptului de proprietate de la persoanele fizice la persoana juridică nu a operat niciodată, suma de bani nu a fost primită, societatea nu a desfășurat niciodată activitate specifică în imobil, nu a avut niciodată sediul în imobil și nici vreun punct de lucru, fiind vorba despre o simulație absolută, prin fictivitate totală, părțile stabilind ca între ele să nu existe în realitate acest act și să nu producă niciun fel de efecte juridice. Din această perspectivă, în argumentarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că, la data de 04.06.2010 a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2010 de notar public E. prin care reclamanta și pârâtul C. în calitate de vânzători au vândut pârâtei S.C. B. S.R.L. apartamentul nr. x situat în municipiul Cluj Napoca, strada x, nr. 16, din cuprinsul actului rezultând că, prețul stabilit de comun acord între părțile contractante a fost suma de 226.107 RON cu privire la care se arată că, s-a achitat anterior semnării contractului de către societatea cumpărătoare în mâna vânzătorilor, vânzătorii recunoscând că, au primit la mână întreaga sumă de bani anterior semnării contractului. "La aceeași data între reclamanta A. și soțul acesteia la acel moment, pârâtul C., în calitate de vânzători și pârâta B. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 iunie 2010 de notarul public E. având ca obiect imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x înscris în CF nr. x Cluj-Napoca (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) de sub nr. top. x și y, proprietatea devălmașă a soților Popa, pentru prețul de 548.679 RON, achitat anterior încheierii contractului (conform mențiunilor din acesta)". Instanța de apel și-a motivat soluția pronunțată și prin raportare la "sentința civilă nr. 486 pronunțată la data de 24.02.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 167/2017 a Curții de Apel Cluj prin care s-a constatat caracterul simulat al acestui din urmă contract de vânzare-cumpărare, reținându-se că, din declarațiile tuturor martorilor audiați în respectiva cauză a reieșit faptul că imobilul a fost utilizat exclusiv de J. și copii acestora, în scop de locuință familială, iar prin răspunsul la interogatoriu, pârâta B. S.R.L. a arătat că nu a achitat niciodată prețul vânzării stipulat în contract, contract care nu a fost real, J. rămânând proprietarii imobilului, contractul încheindu-se la inițiativa pârâtului C.. S-a mai arătat că, răspunsul pârâtei la interogatoriu se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv K., L. și M., scopul părților nefiind acela de a înstrăina imobilul locuința familiei, imobilul fiind utilizat în continuare în același scop și exclusiv de către A. și C. împreună cu familia acestora". Soluția pronunțată a fost motivată de instanța de apel și prin analiza susținerilor și apărărilor formulate de părți, reținându-se că "în prezenta cauză, în fața primei instanțe, pentru a dovedi plata prețului din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, pârâta B. S.R.L. a depus la dosar chitanța întocmită sub forma unui înscris sub semnătură privată în cuprinsul căreia se menționează că, A. și C. au primit la data de 04.06.2010 de la B. S.R.L. suma de 807.726 RON reprezentând contravaloarea contractelor de vânzare cumpărare cu nr. de încheiere x, chitanță care poartă semnătura pârâtului C.. Pentru a se face dovada provenienței acestei sume, a fost depusă chitanța seria x nr. x/04.06.2010 (dosar Tribunalul Cluj vol. II) prin care B. S.R.L. a primit de la F. suma de 807.726 RON cu titlu de creditare firmă." În motivarea/argumentarea soluției instanța de apel a mai constatat că din chitanța de la fila x verso dosar Tribunalul Cluj vol. II rezultă că," pentru cele trei contracte de vânzare-cumpărare menționate în cuprinsul acesteia ar fost efectuată o singură plata, suma de 807.726 RON fiind remisă prin aceeași operațiune materiala pârâtului C.. Aceasta în condițiile în care, referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 4 iunie 2010 de notarul public E., din considerentele sentinței civile nr. 486 pronunțată la data de 24.02.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj și a deciziei civile nr. 167/2017 a Curții de Apel Cluj rezultă că, pârâta B. S.R.L. nu a achitat niciodată prețul vânzării stipulat în contract, contract care nu a fost real." În raport de succesiunea actelor juridice în motivarea soluției pronunțate instanța de apel a mai constatat că," la aceeași dată de 04.06.2010 și în fața aceluiași notar public părțile au încheiat atât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x al cărui caracter simulat a fost constatat prin sentința civilă nr. 486 pronunțată la data de 24.02.2016 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 167/2017 a Curții de Apel Cluj cât și contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x obiect al prezentei cauze. Pentru a se face dovada provenienței sumei de bani în vederea achitării prețului ambelor contracte, a fost încheiată chitanța seria x nr. x din 04.06.2010 prin care numitul F. a creditat societatea B. S.R.L. cu suma de 807.762 RON, sumă care ar fi fost achitată pârâtului C. cu titlu de preț prin chitanța din data de 04.06.2010 de la fila x verso vol. II dosar Tribunalul Cluj. Din elementele menționate constând în încheierea contractelor la aceeași dată, emiterea unei singure chitanțe de creditare a societății în vederea plății prețului ambelor contracte, întocmirea unei singure chitanțe de plata a prețului pentru cele două contracte, rezultă concluzia conform căreia a existat o singură înțelegere la încheierea ambelor contracte, acordul simulator al părților privind nu numai contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, ci și contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010. Totodată, chitanțele menționate emise în vederea creditării societății și plății prețului nu pot să aibă caracter real în privința contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010 de către notarul public E. și în același timp caracter fictiv pentru contractul autentificat sub nr. x în condițiile în care pentru acest din urmă contract s-a stabilit în mod definitiv că, pârâta B. S.R.L. nu a achitat niciodată prețul vânzării stipulat în contract., Din perspectiva argumentelor de fapt și de drept reținute de instanța de apel în motivarea soluției adoptate, Înalta Curte constată respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanța de apel a arătat și argumentele de drept și de fapt pentru care a înlăturat susținerile pârâtei. În acest sens, instanța de apel a constatat că în considerentele deciziei penale nr. 540/11.04.2016 a Curții de Apel Cluj s-a reținut că," singura activitate comercială a S.C. B. S.R.L. a fost închirierea către S.C. PROSTEIN S.R.L. a imobilului situat în B-dul x, nr. 16, județul Cluj," că, simplul fapt că, apartamentul în litigiu a fost amenajat ca birou și a fost obținut acordul asociației de proprietari în vederea desfășurării de activități comerciale nu duce la concluzia caracterului real al vânzării". În argumentarea/motivarea soluției pronunțate instanța de apel a reținut că "din considerentele deciziei penale nr. 540/11.04.2016 a Curții de Apel Cluj rezultă că faptele pentru care a fost condamnat pârâtul C. au fost săvârșite în cursul anului 2009 și ulterior, că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 2.600.000 euro în favoarea părții civile N., iar în condițiile în care activitatea infracționala care a generat acest prejudiciu a fost inițiată în anul 2009, exista în anul 2010 interesul de a crea aparența încheierii unui contract de vânzare cumpărare cu privire la imobilul din Cluj-Napoca, str. x bis pentru ca acesta să nu fie urmărit de creditorii săi personali. În raport de considerentele arătate, curtea constată că, a existat o înțelegere ocultă a părților conform căreia contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 04.06.2010 aparent și public nu produce efecte juridice în realitate, singurul scop al acestuia fiind de a sustrage imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x bis de la urmărirea creditorilor, pentru repararea prejudiciilor produse de pârâtul C. (soțul reclamantei la data încheierii actului) încă din anul 2009, constatate ulterior prin decizia penală nr. 540/11.04.2016 a Curții de Apel Cluj. Astfel, curtea reține că, voința reală a părților a fost că, actul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010 de către notarul public E. privind imobilul situat în Cluj-Napoca, str. x bis să nu producă efecte juridice, părțile disimulând complet realitatea, stabilind în cadrul înțelegerii secrete că acest act nu va produce niciun efect juridic, respectiv că nu a intervenit în realitate între părți, adică este fictiv,,. Cum în raport de cele expuse, rezultă fără posibilitate de echivoc că instanța de apel a motivat soluția pronunțată cu arătarea motivelor pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce s-au raportat atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, în considerarea și cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. ., Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva susținerilor recurentei în sensul că instanța de apel a aplicat greșit dreptul material întrucât nu sunt îndeplinite condițiile simulației, că în cauză este incidentă teza a II-a a art. 1175 vechiul C. civ., Înalta Curte reține următoarele: Ipotezele circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod pr., civ., ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de pârâtă ca temei de drept al recursului, se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Simulația este operația juridică în care caracterizantă este încheierea de către părți a două contracte: unul aparent, prin care se creează o situație neconformă cu realitatea și altul secret, prin care se modifică sau se desființează efectele aparente ale contractului public și se creează raportul juridic real dintre părți. Contractul ascuns este singurul care reprezintă voința reală a părților. Existența simulației presupune încheierea în secret a actului ce reprezintă voința reală a părților și, caracterul contemporan al actului secret cu cel public. Esențial este că înțelegerea părților, în sens de negotium, să fi fost anterioară sau concomitentă actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, să fie în vigoare în momentul încheierii actului public. Prin urmare, ceea ce e caracteristic pentru existența simulației este faptul că aceasta presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte, unul aparent și public prin care se ceează o anumită aparență juridică ce nu reflectă însă voința internă reală a părților, și un act secret ce corespunde voinței reale interne a părților și, prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public. Astfel, o formă a simulației este reprezentată de disimularea realității prin crearea aparenței unui contract care, în realitate nereprezentând voința reală a părților nu poate produce efecte juridice. Or, în litigiul pendinte, toate aceste condiții sunt îndeplinite, cum de altfel în mod legal și corect a retinut și instanța de apel, în condițiile în care caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 04.06.2010 rezultă fără posibilitate de echivoc din chitanțele emise în vederea creditării societății și a plății prețului, înscrisuri care într-adevăr nu pot să aibă un dublu caracter, respectiv un caracter real în privința contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x din 04.06.2010, și un caracter fictiv pentru contractul nr. x din 4 iunie 2010. Astfel, Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut o legală și corectă interpretare a dispozițiilor legale ce reglementează instituția simulației, în raport de succesiunea actelor și faptelor juridice derulate între părți, respectiv încheierea contractelor la aceeași dată, emiterea unei singure chitanțe de creditare a societății în vederea plății prețului ambelor contracte, și respectiv întocmirea unei singure chitanțe de plată a prețului pentru cele două contracte, reținând în mod legal și corect că a existat o singură înțelegere la încheierea ambelor contracte, acordul simulator al părților privind nu numai contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, ci și contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din data de 04.06.2010. Din perspecticva celor expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurentei legate de incidența tezei a II a art. 1175 C. civ. vechi și respectiv de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 248/A din 8 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. În temeiul art. 453 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 12.789,87 RON către intimata-reclamantă A., cu titlul de cheltuieli de judecată, conform chitanțelor de la dosar.