ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1863/2021

Ședința publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub nr. x/2017, la data de 02 noiembrie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cornu a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Breaza, solicitând instanței să dispună: obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în suprafață de 30.908 mp, situat în comuna Cornu, punctul DN 1, înscris în cartea funciară a comunei Cornu sub nr. x, teren ocupat în mod abuziv de către pârâtă; rectificarea cărții funciare nr. x din evidența cadastrală a comunei Cornu, ce are ca obiect imobilul ce face obiectul litigiului, în sensul menționării ca proprietar al acestui teren a Comunei Cornu, în conformitate cu dispozițiile art. 908 alin. (1), pct. 1 și 4 din C. civ., precum și art. 11 alin. (19) din Legea nr. 7/1996, republicată; obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate, sub formă de impozite și taxe, cu privire la acest imobil, precum și la plata de penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală; obligarea pârâtei la restituirea sumelor obținute prin cedarea folosinței cu privire la terenul în litigiu, precum și la calcularea de dobânzi penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011; pe cale de excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, să se constatate nelegalitatea HCL nr. 15/2013, adoptată de Consiliul Local Breaza, prin care terenul în litigiu a fost trecut în domeniul privat al orașului Breaza; cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 05 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Câmpina a anulat, în parte, cererea de chemare în judecată, respectiv capetele de cerere 3 și 4.

Prin sentința civilă nr. 1536 din 14 mai 2018, Judecătoria Câmpina a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Câmpina, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub același număr unic de dosar, x/2017, la data de 18 iunie 2018.

Prin sentința civilă nr. 2766 din 12 noiembrie 2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a admis excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 15/2013 a Consiliului Local Breaza, a constatat nelegalitatea acestei hotărâri, cu privire la includerea în inventarul bunurilor din domeniul privat al unității administrativ teritoriale a terenului în suprafață de 30.905 mp, situat în tarlaua x extravilan; a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2016 a Consiliului Local al comunei Cornu; a admis acțiunea, a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață totală de 30.908 mp, identificat în conturul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de A., a dispus rectificarea cărții funciare nr. x Cornu, cu privire la proprietarul suprafeței de 30.908 mp, care va fi Comuna Cornu și nu Orașul Breaza, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. B. S.R.L. ca neîntemeiată și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8.887 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Breaza.

Prin decizia nr. 1348 din 21 septembrie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Breaza împotriva sentinței civile nr. 2766 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Breaza.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 noiembrie 2020 și a fost repartizat spre soluționare completului CF x.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru soluționarea cererii de chemare în judecată.

Sub un prim aspect criticat, recurenta a susținut că excepțiile de nelegalitate invocate au fost soluționate fără ca emitenții celor două acte să fie citați în cauză, încălcându-se astfel contradictorialitatea și dreptul la apărare, precum și dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a apreciat greșit asupra criticii referitoare la soluționarea cu prioritate a excepțiilor de nelegalitate, fiind încălcate dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În opinia recurentei, se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de fond, pentru a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de nelegalitate invocate și numai apoi asupra fondului - acțiunea în revendicare și cererea accesorie de rectificare a cărții funciare.

Sub un alt aspect criticat, recurenta a susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, soluționarea fiind făcută fără să se țină cont de regulile și principiile de drept incidente în cauză, fără să analizeze întreaga situație de fapt și de drept și fără să argumenteze cu trimitere la texte de lege de ce UAT Cornu este adevăratul proprietar al terenului.

Aceasta întrucât, a arătat recurenta, acțiunea în revendicare trebuia soluționată și prin prisma prevederilor vechiul C. civ., nu numai prin raportare la prevederile noului C. civ., având în vedere faptul că actele și faptele incidente terenului în discuție au fost începute sub imperiul reglementării anterioare.

În continuare, recurenta a arătat că, în cadrul acțiunii în revendicare, sarcina probei revine reclamantului, care trebuie să dovedească calitatea de proprietar al bunului, în cauză nefiind depusă nicio dovadă în acest sens. Hotărârea nr. 21/2016 a Consiliului Local Cornu nu este un act de proprietate, iar hotărârile de consiliu local, fiind acte administrative, nu constituie titluri de proprietate.

Limita administrativ-teritorială delimitează suprafața unei unități administrativ-teritoriale față de celelalte unități administrativ-teritoriale vecine, stabilind suprafața în interiorul căreia aceasta își exercită, în limitele legii, atribuțiile, existența unei suprafețe de teren în interiorul limitelor administrativ-teritoriale neconstituind automat o dovadă de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren. Dacă s-ar accepta acest raționament, ar însemna ca toată suprafața din interiorul limitelor unității administrativ-teritoriale să aparțină acesteia.

În continuare, recurenta a redat prevederile art. 119-121 din Legea nr. 215/2001, concluzionând că reclamanta nu a făcut dovada proprietății terenului litigios.

A mai susținut recurenta că instanța de apel nu a procedat la compararea titlurilor exhibate de părți, pentru a statua cu privire la titularul dreptului de proprietate.

La data de 24 decembrie 2020, intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Cornu a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că motivul de recurs privind soluționarea excepțiilor de nelegalitate fără introducerea în cauză a emitenților celor două acte administrative este invocat omisso medio, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

A susținut intimata că recurenta-pârâtă nu respectă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 72/2016 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul x/2010, prin care s-a statuat că limita administrativă dintre cele două localități se află pe cursul râului Prahova, că nu a fost niciodată modificată în mod legal, așa cum se pretinde de către partea adversă, care nu dovedește vreun drept de proprietate asupra terenului revendicat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 mai 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Breaza împotriva deciziei nr. 1348 din 21 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 15 septembrie 2021, completul C10- noul C. proc. civ., cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul pârâtei UAT Orașul Breaza este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.. Prin criticile concrete de nelegalitate s-a susținut, în esență, pe de o parte modul greșit de soluționare a excepțiilor de nelegalitate a celor două hotărâri de consiliu local, în sensul în care nu au fost citați în proces emitenții actelor administrative, încălcându-se principiile contradictorialității și dreptului la apărare, și nici nu au fost soluționate cu prioritate în raport cu fondul litigiului, nesocotindu-se prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, s-a susținut reținerea greșită a calității de proprietar al terenului litigios în favoarea reclamantei UAT Comuna Cornu, rezultat al aplicării greșite a principiilor și regulilor de drept în materie de revendicare imobiliară, cu referire la regimul probator al comparării titlurilor exhibate de părți, în sensul în care s-a apreciat în mod nelegal că dovada dreptului de proprietate s-a făcut cu hotărârea de consiliu local ori cu delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin hotărârea judecătorească pronunțată în litigiul purtat anterior între părți.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, îl reprezintă acțiunea în revendicare imobiliară și rectificare de carte funciară formulată de reclamanta UAT Comuna Cornu în contradictoriu cu pârâta UAT Orașul Breaza, cu privire la terenul în suprafață de 30.908 mp situat în com. Cornu, punctul DN 1, înscris în cartea funciară nr. x Cornu.

Pe cale incidentală, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanțele de fond au fost învestite și cu soluționarea excepțiilor de nelegalitate ale Hotărârii nr. 15 din 28 februarie 2013 a Consiliului Local Breaza și Hotărârii nr. 21 din 29 martie 2016 a Consiliului Local Cornu, prin care terenul litigios a fost inclus în inventarul domeniului privat al celor două unități administrativ-teritoriale.

Litigiul purtat anterior între părți, care a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, a avut ca obiect acțiunea în revendicare imobiliară și grănițuire, formulată de reclamanta UAT Orașul Breaza în contradictoriu cu pârâta UAT Comuna Cornu, cu privire la terenul situat între DN 1 și albia râului Prahova, în care este inclusă și suprafața revendicată în prezentul litigiu, precum și la linia de hotar ce delimitează cele două unități administrativ-teritoriale.

Anterior evocatul litigiu a fost soluționat prin sentința nr. 1641/17.09.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, irevocabilă prin decizia nr. 72/20.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Considerentele care au fundamentat respectiva soluție, potrivnică recurentei, și care au fost redate în rezumat în cuprinsul motivării deciziei atacate cu prezentul recurs, au vizat, în esență, faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968, limita administrativ-teritorială dintre cele două localități era pe cursul râului Prahova, drumul național DN 1 fiind dat în folosință ulterior. Această limită teritorială datează încă din anul 1894, așa cum rezultă din chiar planul parcelar al Comunei Cornu. Potrivit hărții și a procesului-verbal întocmit la data de 26.09.1965 între președinții sfaturilor populare ale celor două unități administrativ-teritoriale, limita era pe cursul râului Prahova. De asemenea, potrivit planurilor urbanistice generale ale Comunei Cornu, întocmite în anii 1987 și 1998, avizate de OCPI, dar și a planului urbanistic general al Orașului Breaza din anul 1998, limita teritorială era aceeași, respectiv cursul râului Prahova, reținându-se că actele depuse de Orașul Breaza nu au puterea de a modifica limita administrativă dintre două localități.

Luând în examinare criticile recurentei referitoare la modul de soluționare a excepțiilor de nelegalitate a actelor administrative, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5, Înalta Curte are în vedere, cu referire la omisiunea citării în proces a emitenților celor două acte contestate, că invocarea direct în recurs a pretinsei neregularități procedurale s-a făcut cu neobservarea dispozițiilor imperative cuprinse în art. 459 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., critica recurentei, formulată omisso medio, urmând a fi respinsă.

Cu referire la cealaltă critică a recurentei, prin care s-a susținut greșita nesoluționare cu prioritate a excepțiilor de nelegalitate, care ar contraveni dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 4 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține caracterul nefondat.

Aceasta întrucât, pe de o parte, mecanismul procesual incidental reglementat de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie o veritabilă excepție procesuală în înțelesul dat de art. 245 din C. proc. civ., care să fie supusă regulii de principiu statuate în cuprinsul art. 248 alin. (1) din același cod, potrivit cu care "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Similar raționamentului juridic al instanței de apel, Înalta Curte are în vedere că, din perspectiva naturii sale juridice, excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiul procesual.

Excepția de nelegalitate este, așadar, un mijloc procesual de apărare, ce tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ din litigiul supus judecății, și nu la anularea acestuia, la înlăturarea lui din ordinea juridică, astfel cum este statuat în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. Tocmai de aceea excepția de nelegalitate este supusă condiției existenței unei dependențe între soluția ce urmează a fi dată în litigiul de fond și actul administrativ unilateral individual vizat de excepție.

În consecință, raportând aceste considerații cu valoare generală, la circumstanțele factuale concrete ale cauzei, în mod corect a respins instanța de apel această critică de nelegalitate, reiterată prin motivele de recurs, argumentând deplin legal în sensul că, fiind un mijloc procesual de apărare, și nu o excepție procesuală, care să impună cercetarea cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepțiile de nelegalitate au fost unite cu administrarea probelor și analizate prin prisma examinării fondului cauzei, de care nu puteau fi disociate.

Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar accepta teza că excepția de nelegalitate intră în domeniul apărărilor procedurale, în sensul art. 31 din C. proc. civ., totuși soluția primei instanțe, validată de instanța de apel, de a uni excepțiile de nelegalitate cu administrarea probelor, respectiv cu fondul acțiunii în revendicare, era nu doar îngăduită de prevederile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., ci chiar impusă de faptul că probele necesare soluționării excepțiilor erau comune celor necesare soluționării fondului revendicării, câtă vreme calitatea de proprietar asupra terenului litigios afirmată de ambele părți a fost întemeiată pe cele două hotărâri de consiliu local, prin care bunul fusese inclus în inventarul domeniului privat al ambelor unități administrativ-teritoriale, fiind ulterior înscris și în cartea funciară a fiecăreia dintre ele.

În continuare, luând în examinare criticile recurentei subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8, prin care se susține soluționarea greșită a fondului revendicării, prin reținerea nelegală a calității intimatei-reclamante de proprietar asupra terenului litigios, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Astfel, din perspectiva criticii privind aplicarea greșită a prevederilor noului C. civ., instanța de apel a rezolvat corect conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a noului C. civ., reținând aplicabilitatea noii reglementări în privința raportului juridic litigios, în baza dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Validând raționamentul juridic al primei instanțe, curtea de apel a avut în vedere faptul că titlurile exhibate de părți sunt cele două hotărâri de consiliu local, contestate reciproc pe calea excepției de nelegalitate (prin care s-a procedat la delimitarea administrativ-teritorială și includerea terenului litigios în inventarul domeniului privat al fiecăreia dintre acestea), și a reținut autoritatea de lucru judecat a hotărârii irevocabile pronunțate în procesul anterior de revendicare și grănițuire, în care s-a tranșat definitiv că limita administrativ-teritorială este cursul râului Prahova, iar nu drumul național DN 1, și că terenul în litigiu nu a ieșit niciodată din raza administrativă a Comunei Cornu.

În opinia recurentei, decizia instanței de apel nesocotește principiile și regulile de bază ale regimului probator în materie de revendicare imobiliară, întrucât delimitarea administrativ-teritorială nu valorează titlu de proprietate, iar în cauză nu s-a aplicat procedeul comparării titlurilor opuse de părți.

În acest punct, de cuvine a aminti că acțiunea în revendicare, ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum a fost în mod tradițional definită de doctrină și jurisprudență și consacrată în noul C. civ. (art. 563), este acțiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a acestuia, îl cheamă în judecată pe cel care are stăpânirea materială a bunului, cerând instanței de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate și, ca urmare a acestei recunoașteri, să i se restituie stăpânirea materială a bunului respectiv.

În egală măsură, cu același titlu de considerente cu valoare generală, se cuvine evidențiat și faptul că soluționarea conflictului de drepturi în materie este supusă regimului probator consacrat în mod consecvent, doctrinar și jurisprudențial, atât în vechea, cât și în noua reglementare a C. civ., fiind îndeobște cunoscută regula comparării titlurilor exhibate de părți, în înțelesul de moduri de dobândire a dreptului de proprietate, procedeu care este specific modurilor derivate de dobândire a proprietății și prin care se stabilește care dintre titluri este mai caracterizat, adică mai puternic, dându-se, pe cale de consecință, preferabilitate și câștig de cauză părții care îl deține.

În speță, părțile își opun reciproc hotărâri de consiliu local prin care terenul litigios a fost inclus în inventarul domeniului privat al celor două unități administrativ-teritoriale, fiind de observat faptul că titlu exhibat de recurenta-pârâtă UAT Orașul Breaza a fost emis anterior soluționării litigiului purtat inițial între părți (dosarul nr. x/2010 având ca obiect revendicare și grănițuire), în vreme ce titlul intimatei-reclamante UAT Comuna Cornu a fost emis tocmai în aplicarea hotărârii judecătorești irevocabile, anterior evocate, care a tranșat fondul dreptului litigios în favoarea acesteia din urmă.

Or, deși este de principiu admis că înscrierea unui bun într-un inventar întocmit în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică creează doar o prezumție de apartenență la domeniul public, după caz privat, al unității administrativ-teritoriale, Înalta Curte are în vedere că, spre deosebire de titlul opus de UAT Orașul Breaza, titlul invocat de UAT Comuna Cornu, în înțelesul de mod de dobândire a dreptului de proprietate, se fundamentează pe efectul autorității de lucru judecat atașat sentinței nr. 1641/2015 a Tribunalului Prahova, irevocabilă prin decizia nr. 72/2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost soluționat, favorabil Comunei Cornu, procesul anterior de revendicare și grănițuire.

Altfel spus, în cazul UAT Comuna Cornu, titlul de apartenență la domeniul privat al acesteia este însoțit, și astfel consolidat, de efectul autorității de lucru judecat a chestiunii litigioase dezbătute și tranșate în procesul anterior, în care s-a recunoscut în favoarea sa dreptul de proprietate asupra terenului și s-a stabilit linia de hotar dintre cele două unități administrativ-teritoriale, pe cursul râului Prahova.

Este evident faptul că autoritatea de lucru judecat nu putea fi reținută decât în funcțiunea sa pozitivă, întrucât funcțiunea extinctivă, negativă este supusă condiției identității de elemente (părți, obiect și cauză). Or, în speță, în cele două procese de revendicare imobiliară a existat identitate de părți (cu calități procesuale inversate) și parțial de obiect (pentru suprafața revendicată în al doilea litigiu), nu însă și de cauză, temeiul juridic al dreptului real afirmat fiind altul (hotărârile de consiliu local).

Este locul aici a aminti că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului. Funcțiunea lucrului judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii judecătorești, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicația soluției din dispozitiv, cât și de considerentele decizorii, care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranșând aspecte ale litigiului care, datorită modalității în care sunt supuse dezbaterii, nu-și pot găsi rezolvarea în conținutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentei, având a soluționa conflictul dintre drepturile reale afirmate reciproc, instanța de apel a reținut în mod judicios preferabilitatea titlului deținut de UAT Comuna Cornu, tocmai făcând aplicabilitatea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în procesul anterior, de revendicare și grănițuire, în chestiunea litigioasă tranșată cu privire la titularul dreptului de proprietate și linia de hotar dintre părți, în condițiile în care titlul afirmat de recurentă (hotărârea de consiliu local privind includerea terenului în inventarul domeniului privat al Orașului Breaza) este anterior primului proces de revendicare, în care s-a statuat definitiv că delimitarea administrativ-teritorială este marcată de cursul râului Prahova și că terenul litigios aparține Comunei Cornu și nu a ieșit niciodată din raza sa administrativă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Breaza împotriva deciziei civile nr. 1348 din 21 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2021.