ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 22 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta x a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței următoarele:

- să se constatate că produsele reținute de către autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale Vamale Galați nr. x din data de 28 noiembrie 2017 aduc atingere drepturilor exclusive de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii Uniunii Europene nr. x din data de 30 iulie 2001 și asupra desenului/modelului nr. x din data de 31 mai 2006;

- să se dispună interzicerea importului și a comercializării neautorizate, de către pârâtă, a produselor reținute de către autoritățile vamale conform notificării Direcției Regionale Vamale Galați nr. x din data de 28 noiembrie 2017, purtând semne identice sau similare mărcii Uniunii Europene nr. x din data de 30 iulie 2001 și a produselor ce înglobează desenul/modelul nr. x din data de 31 mai 2006 aparținând reclamantei;

- să se dispună interzicerea producerii, importului, distribuirii, comercializării, publicității și a oricăror acte de folosință, în activitatea comercială a pârâtei, a produselor purtând fără drept semne identice sau similare mărcii Uniunii Europene nr. x din data de 30 iulie 2001 și a produselor ce înglobează desenul/modelul nr. x din data de 31 mai 2006, aparținând reclamantei.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 786/18.04.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, respingând, totodată, cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1914/31.10.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins excepția tardivității formulării cererii de completare dispozitiv, a admis cererea pârâtei A. S.R.L. și a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 786/18.04.2018, în sensul că a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă în sumă de 1108,98 RON.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 861/29.05.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței menționate.

Totodată, a admis apelul formulat de reclamanta x împotriva sentinței nr. 786/18.04.2018 și, implicit, împotriva sentinței nr. 1914/31.10.2018, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017.

A schimbat sentința nr. 786/18.04.2018 în sensul că:

A admis cererea formulată de reclamanta x, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 8.767,27 RON.

A constatat că produsele reținute de autoritățile vamale, conform notificării Direcției Regionale Vamale Galați nr. x din data de 28 noiembrie 2017 aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală deținute de reclamantă asupra mărcii UE x din data de 30 iulie 2001 și asupra modelului nr. x din data de 31 mai 2006 și a dispus interzicerea importului și comercializării neautorizate, de către pârâta A. S.R.L. a produselor sus - menționate.

A dispus interzicerea producerii, distribuirii, comercializării, publicității și a oricăror acte de folosință în activitatea comercială a pârâtei a produselor purtând fără drept semne identice/similare mărcii UE x din data de 30 iulie 2001 și a produselor ce înglobează modelul nr. x din 31 mai 2006.

A schimbat sentința nr. 1914/31.10.2018 în sensul că a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 786/18.04.2018 ca neîntemeiată.

A obligat pe intimata-apelantă-pârâtă la 7.847,31 RON cheltuieli de judecată către apelanta-intimată-reclamantă.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs principal pârâta A. S.R.L., iar reclamanta x a formulat recurs incident.

Prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L. a susținut următoarele:

- În ceea ce privește comparația mărcii intimatei cu semnul aplicat pe produsele pârâtei, cu toate că a menționat că ia în considerare imaginea de ansamblu a ambelor semne, instanța de apel a interpretat în mod greșit normele de drept material, raportate la principiile statornicite în practica relevantă, în sensul că a constatat existența similarității în baza unui raționament eronat.

Astfel, examinarea făcută de instanță, conform căreia mașinuțele importate ar fi similare exclusiv din cauza formei farurilor și a fantelor verticale, nu reflectă o aplicare corectă a principiilor relevante în materie, referitoare la aprecierea globală a riscului de confuzie, în ceea ce privește similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală a mărcilor în conflict, în raport de impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante, față de percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză.

Cu alte cuvinte, analizând elementele distinctive și dominante ale mărcii prin raportare la produsele indicate, instanța a stabilit că acestea ar fi similare doar comparând o singură parte a produselor cu marca (în speță, grila), nu produsul per ansamblu, deși era necesar a se lua în calcul și celelalte elemente distinctive și dominante din componența sa.

Interpretarea normei prin raportare la situația de fapt dedusă judecății este, în mod evident, una eronată, întrucât celelalte elemente din componența produsului au fost complet ignorate la momentul comparării mărcii reclamantei prin raportare la produsele importate.

Ansamblul mașinuței importate este unul complex, cu numeroase elemente distinctive și dominante ce trebuie luate în considerare, precum: caroserie, roți, geamuri etc. Toate aceste elemente contribuie în mod definitiv la marcarea unor diferențe concrete între marca invocată și produsele importate, eliminând în mod cert riscul de confuzie și asociere ce se presupune a fi incident în cauză. Consumatorul nu alege un autovehicul doar în baza grilei din față, ansamblul elementelor distinctive și dominante fiind cel care influențează decizia de achiziție a unui astfel de produs, nicidecum o singura porțiune a produsului.

Împrejurarea că un consumator nu va putea efectua întotdeauna o comparație directă a semnelor în discuție, ci se va baza pe imaginea imperfecta pe care o are în memorie - împrejurare relevată în jurisprudență și corect reținută prin decizia recurată - înseamnă tocmai că acesta va reține imaginea de ansamblu, cu toate elementele prezente în componența mărcii, respectiv în cadrul produselor importate de pârâtă.

- În ceea ce privește prezența mărcii x, instanța de apel a constatat în mod greșit că acest fapt nu este de natură să înlăture riscul de confuzie și asociere, ignorând o funcție esențială a oricărei mărci înregistrate, aceea de diferențiere a produselor în piață.

De asemenea, instanța de apel a interpretat total eronat norma de drept material care face referire la riscul de confuzie, reținând că marca x este aplicată doar pe ambalaj, nu și pe mașina din interiorul cutiei, ignorând puterea distinctivă a unei mărci înregistrate aplicate pe ambalajul cutiei care reprezintă practic interfața produsului și o trimitere cât se poate de directă la originea comercială a produselor componente din cutie.

În cadrul ambalajului produselor, marca x ocupă un loc central și dominant, iar mașinile din componența jocului nu vor fi accesibile publicului atunci când acesta interacționează cu produsul și când își formează o convingere în sensul achiziționării acestuia (în sensul că produsele nu pot fi scoase din cutie sau din ambalaj înainte de a fi cumpărate).

Astfel, în mod greșit, prin aprecierea eronată a dispozițiilor legale care atribuie mărcii înregistrate un rol extrem de important în constatarea existenței sau inexistenței riscului de confuzie și de asociere, instanța de apel a eliminat rolul aplicării proeminente a unei mărci înregistrate pe ambalajul cutiei, ambalajul și semnele sale distinctive fiind singurele elemente care formează convingerea publicului consumator.

Practic, ipoteza descrisă de instanță, conform căreia publicul va fi indus în eroare de mașinile din componența jocului, nu va exista niciodată, dat fiind faptul că publicul se va confrunta în mod direct cu ambalajul în componența căruia există marca.

- În ceea ce privește noțiunea de "utilizator avizat", instanța de apel, cu toate că a menționat-o în decizie, cel mai probabil a avut în vedere percepția utilizatorului mediu din materia mărcilor, raționament evident greșit din punct de vedere al interpretării normelor de drept material.

În legislația relevantă privind desenele/modelele comunitare nu există o definiție a consumatorului avizat în funcție de care trebuie apreciate similaritățile dintre drepturile înregistrate și produse, motiv pentru care în cauză vor fi din nou incidente principiile stabilite de legislația relevantă, conform cărora conceptul de "utilizator avizat", care se refera la o persoana fictiva, se situează undeva intre noțiunea de "consumator mediu", aplicabilă în contextul mărcilor, căruia nu i se cer cunoștințe specifice, și cea de "specialist expert", care deține cunoștințe tehnice aprofundate. Fără a fi designer sau expert tehnic, utilizatorul avizat cunoaște diversele desene sau modele existente în sectorul vizat, are un anumit nivel de cunoștințe în ceea ce privește elementele pe care, de regulă, aceste desene sau modele le conțin și, datorită interesului său pentru produsele respective, dă dovada de un grad de atenție relativ ridicat atunci când le utilizează.

Prin urmare, un utilizator avizat este o persoană care are unele cunoștințe despre desenele sau modelele existente în domeniul respectiv, fără a cunoaște neapărat la perfecție toate detaliile legate de componența lor.

Instanța de apel, deși a menționat în cadrul hotărârii că analiza este raportată la utilizatorul avizat și a enumerat diferențele dintre modele și produsele importate, a făcut o interpretare eronată a acestei noțiuni, considerând că diferențele nu sunt suficiente.

Or, recurenta - pârâtă a evidențiat pe larg principalele diferențe care nu pot fi trecute cu vederea de un utilizator avizat, aspect în privința căruia instanța de apel a concluzionat în mod greșit, deoarece a interpretat în mod eronat esența noțiunii gradului de libertate a autorului, libertate care include posibilitatea utilizării unor elemente specifice unui anumit sector industrial, precum și a adăugării unor elemente noi bazându-se pe cele comune.

Ținând cont de definiția oferită utilizatorului avizat, care va percepe în mod sigur aceste numeroase diferențe și care, în același timp, va sesiza elementele comune în cazul cărora libertatea de creație a autorului este extrem de redusă, instanța a interpretat greșit normele de drept material incidente.

- În ceea ce privește funcția tehnică, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, conform căruia "Un desen sau un model industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcția sa tehnică".

În jurisprudența CJUE, funcția tehnică a fost definită ca excluzând protecția caracteristicilor aspectului unui produs, în cazul în care nu există alte considerente decât necesitatea îndeplinirii funcției tehnice de către respectivul produs, în special cele legate de aspectul vizual, care să fi avut un rol în alegerea acestor caracteristici, chiar dacă există alte desene sau modele care îndeplinesc aceeași funcție.

Or, în mod greșit a considerat instanța de apel că sunt similare elemente care țin exclusiv de funcția tehnică a unui vehicul de teren, cum ar fi numărul ușilor, existența și plasarea roții de rezervă, plasarea stopurilor spate.

De asemenea, interpretarea fundamental greșită cu privire la noțiunea de "funcție tehnică" este subliniată și de considerentele din care rezultă că instanța de apel nu a observat necesitatea unor funcții tehnice în cazul jucăriilor în general și care, practic, înlătură complet importanța diferențierii elementelor tehnice, pur generice pentru domeniul jucăriilor (cum ar fi forma rotundă a roților, plasarea unor faruri rotunde, poziționarea grilei în partea din față, etc.) și elementele estetice care diferențiază o mașină de tip SUV de celelalte mașini din aceeași categorie.

Mergând pe considerentul greșit al instanței de apel, ajungem la concluzia prejudiciabilă la nivel general conform căreia în sectorul jucăriilor nu exista funcționalități tehnice și că orice element care face parte din ansamblul unei jucării reprezintă de facto o formă extrem de distinctivă și neîntâlnită în piață.

Prevederile legale conform cărora caracterul tehnic al unui element nu poate influența impresia de ansamblu care se formează în mintea unui consumator privesc în mod expres evitarea acestei aplicabilități eronate pe care instanța a stabilit-o în cazul de față, interesul legiuitorului fiind acela de a proteja interesele terților și de a asigura posibilitatea de a furniza o alternativă viabilă utilizând aceleași elemente cu caracter tehnic.

Acest aspect este strâns legat, totodată, de libertatea de creație a autorului, care nu poate fi constrâns în ceea ce privește utilizarea pieselor/elementelor/structurilor a căror formă este impusă de natura produsului în sine, cum este situația de față, în care o mașină de tip SUV trebuie să preia anumite forme specifice genului pentru a-si îndeplini funcția de mașină de teren.

- În ceea ce privește gradul de libertate al autorului în elaborarea și dezvoltarea produselor, care conduce la diferențierea produselor, instanța de apel a interpretat în mod greșit art. 10 alin. (2) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, potrivit căruia "Pentru stabilirea întinderii protecției trebuie să se ia în considerare gradul de libertate pe care-l deține autorul în realizarea desenului sau a modelului."

Importanța gradului de libertate al autorului la crearea design-ului unui produs este relevantă din punctul de vedere al elementelor comune ce pot fi incluse într-o anume creație și cele a căror utilizare este strict interzisă.

În cazul de față, mai exact în cazul autovehiculelor de tip SUV, este evident că elemente precum înălțimea autovehiculului (care trebuie să fie superioară înălțimii unui autoturism normal), roțile mai mari, dimensiunile în general mai mari, existența unei roți de rezervă în spatele autovehiculelor (element utilizat de majoritatea producătorilor de astfel de autovehicule), decupajele de la roțile autovehiculului care trebuie să permită mișcarea liberă a acestora pe teren accidentat etc., sunt caracteristici care nu țin de libertatea autorului în crearea designului unui produs.

Astfel de elemente, dar și altele precum forma și locul de plasare a farurilor, forma și plasarea verticală a fantelor, forma geamurilor laterale, numărul ușilor, forma trapezoidală a decupajului caroseriei, au fost cele care au condus instanța de apel la stabilirea unei imagini de ansamblu similare.

Or, modalitatea în care poate fi plasat un far (în partea din față a unei mașini) sau forma geamurilor, este aceeași la peste 90% din automobilele prezente în piață, întrucât nu vizează inventivitatea autorului; schimbarea modalității în care sunt utilizate ar conduce în mod evident la distorsionarea conceptului de SUV. Cu alte cuvinte, autorul poate porni în procesul sau de creație de la aceste elemente comune și, atât timp cât sunt utilizate doar aceste elemente specifice unor mașini de tip SUV, nu se poate da naștere unei încălcări de drepturi deoarece asemenea elemente nu sunt revendicabile din punct de vedere al protecției unui obiect de proprietate industrială.

În jurisprudență au fost stabilit criterii obiective de apreciere a gradului de libertate al autorului în realizarea unui desen sau model industrial, acesta fiind definit în special pe baza constrângerilor aferente caracteristicilor impuse de funcția tehnică a produsului sau a unui element al produsului ori de prevederile legale aplicabile produsului. Aceste constrângeri conduc la normalizarea anumitor caracteristici, care devin astfel comune mai multor desene sau modele aplicate produsului avut în vedere.

Elementele comune indicate de instanța de apel sunt comune sectorului SUV-urilor și care, în momentul de față, au fost normalizate și preluate pentru vehiculele de teren. În acest sens, cu cat este mai limitată libertatea autorului în elaborarea unui desen sau model industrial, cu atât mai mult diferențele nesemnificative dintre desenele sau modelele industriale în conflict sunt suficiente pentru a-i produce utilizatorului avizat o impresie globală diferită.

În consecință, instanța de apel a stabilit eronat că elementele comune sectorului mașinilor de tip SUV pot fi văzute ca făcând parte din libertatea de creație a autorului produselor importate, întemeindu-și hotărârea în mod definitoriu în baza acestor similarități nesemnificative.

Aceasta constatare a instanței de apel este contrazisă de jurisprudența relevantă care definește gradul de libertate al autorului în elaborarea produselor, în cazul căruia niciodată elementele comune, specifice sectorului unui anumit produs, nu trebuie avute în vedere la momentul stabilirii unei imagini similare de ansamblu prin raportare la consumatorul avizat, s-a conchis prin motivele de recurs.

La data de 21.09.2020, prin răspunsul la întâmpinare, recurenta -pârâtă A. S.R.L. a arătat că înțelege să precizeze motivele de recurs deja formulate sub aspectul încadrării acestora și în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în ceea ce privește conflictul dintre marca reclamantei x și semnul pârâtei, arătându-se, în esență, următoarele:

Conflictul dintre semne a fost soluționat cu nerespectarea principiului privind analizarea în ansamblu a acestora, ținând cont și de puterea distinctivă a componentelor semnelor, instanța de apel alegând să scindeze produsul importat de pârâtă și să compare o parte extrem de redusă din componența acestuia cu marca invocată, cu atât mai mult cu cât, în mod contradictoriu, deși recunoaște diferențele evidente dintre produsul pârâtei și marca reclamantei, instanța a constatat încălcarea mărcii.

Instanța de apel nu a ținut cont de nivelul de atenție al unui utilizator avizat, aplicând în mod eronat normele de drept material aplicabile, care reies din jurisprudența Curții Europene de Justiție. Într-o aplicare corectă a acestor principii, ar fi constatat că utilizatorul avizat va identifica mult mai ușor diferențele dintre semnele în conflict, fiind astfel eliminat complet riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere. Mai mult, în domeniul jucăriilor, nivelul de atenție al părintelui va fi unul extrem de ridicat.

În ceea ce privește prezența mărcii x pe ambalajul produselor pârâtei, instanța de apel, pe de-o parte, face o greșită aplicare a normelor de drept material și, pe de altă parte, deși face mențiune formal la existența acesteia, ignoră dovezile de la dosar privind marca menționată, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. și atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Tot o neregularitate procedurală ce se impune a fi sancționată cu nulitatea hotărârii este și aceea că instanța de apel a înțeles să ignore cu desăvârșire toate diferențele notabile, invocate și dovedite de către pârâtă.

În ceea ce privește gradul de libertate al autorului, în mod greșit a reținut instanța că acesta este unul ridicat, dimpotrivă, este unul extrem de restrâns, fiind vorba despre mașinuțe de jucărie care reprezintă mașini de teren (SUV), unde marea majoritate a componentelor sunt strict funcționale. De aceea, toate diferențele, chiar si cele minore, contribuie la concluzia că produsele pârâtei nu încalcă desenul reclamantei.

Prin recursul incident declarat, reclamanta x a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în parte a deciziei de apel, în sensul admiterii acțiunii din perspectiva aplicabilității art. 9 alin. (2) lit. c) din Regulamentul nr. 2017/1001 și al modificării unor considerente decizorii raportate la motivele pentru care a fost admisă acțiunea.

Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurenta-reclamantă x a depus întâmpinare la recursul principal, combătând susținerile recurentei-pârâte și solicitând, în principal anularea, respectiv respingerea recursului în cadrul procedurii de filtru, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate, în limitele admiterii căii de atac pe care a exercitat-o, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Totodată, a apreciat că nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege criticile părții adverse referitoare la prezența mărcii x, precum și la noțiunea de "utilizator avizat".

Prin întâmpinarea formulată la recursul incident, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Ambele părți au formulat răspuns la întâmpinare.

Prin notele scrise depuse la data de 12 ianuarie 2021, recurenta-reclamantă x a invocat excepția netimbrării motivelor de recurs invocate de către recurenta-pârâtă A. S.R.L. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., precum și nulitatea acestora, întrucât au fost formulate în afara termenului legal.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., precum și suplimentul la raport cuprinzând excepțiile invocate de către reclamanta x referitoare la cererea precizatoare depusă de către recurenta - pârâtă A. S.R.L., au fost comunicate părților și au fost analizate de către completul filtru.

Prin încheierea din 20 aprilie 2021, au fost admise în principiu ambele recursuri, urmând ca excepția nulității motivelor de recurs ale pârâtei A. S.R.L., depuse peste termenul legal, să fie discutată în ședință publică.

S-a constatat că nu este întrunită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 493 alin. (5) și (5) C. proc. civ., astfel încât s-a făcut aplicarea prevederilor art. 493 alin. (7) din cod, fixându-se termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Judecata în ședință publică

La termenul de judecată din 22.06.2021, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția nulității motivelor de recurs depuse peste termenul legal, invocată de către recurenta - reclamantă, reținând-o spre soluționare odată cu recursurile.

Totodată, în ceea ce privește recursul incident, Înalta Curte a pus în vedere recurentei-reclamante să precizeze dacă își menține recursul ca atare doar pentru situația în care se admite recursul principal, în caz contrar, lipsind interesul în soluționarea recursului reclamantei.

Reprezentantul recurentei-reclamante a învederat că recursul incident, astfel cum a fost formulat, este menținut doar în cazul admiterii recursului principal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În ceea ce privește recursul principal declarat de către pârâta A. S.R.L., Înalta Curte constată următoarele:

Motivele de recurs vor fi analizate exclusiv din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în mod explicit prin cererea depusă înlăuntrul termenului legal, urmând a fi avute în vedere și susținerile din cererea depusă după împlinirea termenului de motivare a recursului, circumscrise acestui motiv de casare, întrucât nu conțin critici noi față de cele inițiale.

Nu poate fi primită susținerea întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., formulată prin aceeași cerere, respectiv cea vizând încălcarea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., prin ignorarea dovezilor de la dosar referitoare la marca folosită de către pârâtă cu acordul titularului. Aceasta nu se regăsește în cererea de recurs și a fost invocată în afara termenului de motivare a recursului, prevăzut de art. 487 cu referire la art. 485 C. proc. civ.

Astfel, decizia de apel a fost comunicată pârâtei la data de 27 mai 2020, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel, termenul de 30 zile pentru depunerea și motivarea recursului împlinindu-se la data de 29 iunie 2020. Or, cererea conținând susținerile suplimentare a fost depusă abia la data de 21.09.2020, cu depășirea evidentă a termenului legal.

Termenul de motivare a recursului este unul imperativ, astfel încât recurentul are obligația de a indica toate motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor prin însăși cererea de recurs, potrivit art. 487 coroborat cu art. 485 C. proc. civ., sau printr-un memoriu separat, dar în același termen, cât timp, în caz contrar, ar opera sancțiunea nulității recursului, în aplicarea art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Nerespectarea acestei obligații de către recurent și formularea de critici suplimentare cu depășirea termenului legal de motivare atrage nulitatea actului de procedură, dar nu pe temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ., întrucât sancțiunea astfel reglementată poate fi aplicată recursului în integralitatea sa, atunci când nu a fost formulată nicio critică în termenul legal, ci pe temeiul art. 174 alin. (1) C. proc. civ.

În această situație, Înalta Curte va admite excepția invocată de către recurenta - reclamantă x și va constata nulitatea cererii completatoare a motivelor de recurs.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost invocat formal, în condițiile în care referirea la considerentele deciziei recurate este făcută în contextul modului de interpretare și de aplicare a normelor de drept material și fără a cuprinde critici noi față de cele subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Drept urmare, susținerile cu acest obiect vor fi avute în vedere în analiza acestui motiv de recurs.

Examinând criticile recurentei - pârâte A. S.R.L., se constată următoarele:

Instanța de apel a verificat situația de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, analizând încălcarea drepturilor reclamantei asupra mărcii Uniunii Europene separat de încălcarea drepturilor reclamantei asupra desenului/modelului comunitar, prin folosirea de către pârâtă a produselor reținute de către autoritățile vamale.

Prin motivele de recurs, au fost aduse critici ambelor evaluări, din perspectiva criteriilor indicate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în interpretarea unor noțiuni autonome de drept al Uniunii Europene.

Este de remarcat că dubla protecție de care beneficiază reclamanta permite ca eventuala confirmare în recurs a modului de interpretare și aplicare a legii prin decizia de apel, în ceea ce privește încălcarea oricăruia dintre drepturile invocate, să fie suficientă pentru menținerea deciziei prin care apelul reclamantei a fost admis, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, independent de legalitatea deciziei din perspectiva celuilalt obiect al protecției invocate de către reclamantă.

Pornind de la această constatare, Înalta Curte va analiza modul de aplicare a legii în soluționarea conflictului dintre desenul/modelul comunitar aparținând reclamantei și produsele pârâtei în care s-a pretins că acesta ar fi încorporat, urmând ca motivele de recurs referitoare la marca reclamantei să fie cercetate numai în situația în care s-ar impune casarea deciziei în legătură cu primul aspect analizat, pentru ca dezlegările din decizia de casare și pe cel de-al doilea aspect să fie avute în vedere la rejudecarea apelului.

În ceea ce privește conflictul între desenul/modelul comunitar (noțiuni identice, în terminologia Regulamentului nr. 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, aplicabil în cauză) și mașinile de jucărie în care s-a pretins că acesta este încorporat, se constată următoarele:

Pe baza examinării comparative, instanța de apel a stabilit, în esență, că impresia vizuală globală a acestora este aceeași, mașinile de jucărie importate de către pârâtă conținând exact acele elemente care determină caracterul distinctiv al modelului reclamantei, pe care îl evocă, prin imaginea de ansamblu, în mintea consumatorului avizat. Diferențele sunt minore, iar în cazul în care le va sesiza, consumatorul avizat le va pune pe seama destinației de jucării a mașinilor importate și a modului de fabricare a acestora.

Prin motivele de recurs, aprecierile instanței de apel au fost criticate prin prisma noțiunilor de "utilizator avizat", "funcție tehnică" și "grad de libertate al autorului", specifice materiei desenelor/modelelor, în raport de prevederile Regulamentului nr. 6/2002 și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care aceste norme au fost interpretate.

În privința utilizatorului avizat, recurenta a susținut interpretarea greșită a acestei noțiuni de către instanța de apel, deoarece a ignorat multiplele diferențe dintre modelele comparate, raportându-se, cel mai probabil, la percepția consumatorului mediu din materia mărcilor.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită.

Referindu-se la consumatorul mediu din materia mărcilor, recurenta are în vedere acea persoană prezumată a fi normal informată și rezonabil de atentă și de avizată în privința produselor al căror consumator este, care percepe semnul ca un întreg și nu examinează diversele detalii ale acestuia.

Așadar, recurenta recurenta pretinde, de fapt, că instanța de apel ar fi ignorat numeroasele diferențe între modele, pentru motivul că acestea nu ar conta pentru consumator.

După cum reiese din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a făcut o examinare comparativă amănunțită a modelelor, ajungând la concluzia că elementele definitorii ale modelelor reclamantei se regăsesc în totalitate, într-o formă cvasi-identică, în modelul încorporat în mașinile de jucărie importate de către pârâtă, iar diferențele sunt minore și sunt generate exclusiv de adaptarea unui model de autoturism la o jucărie (dimensiunile reduse, realizarea compactă a caroseriei).

Această apreciere de fapt nu poate fi reevaluată de către instanța de recurs, întrucât vizează temeinicia, și nu legalitatea deciziei recurate; or, atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise verificării exclusiv a legalității deciziei de apel, prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În contextul în care situația de fapt stabilită în apel în ceea ce privește examinarea comparativă a modelelor în conflict nu poate fi reevaluată în recurs, este suficient a se constata, față de critica formulată, că, în aprecierea instanței de apel, disimilitudinile între modele sunt lipsite de relevanță nu pentru că nu ar fi examinate de către consumator, ci, din contră, pentru că acesta le observă, dar nu este influențat de existența acestora, în prezența caracteristicilor esențiale ale modelului anterior, pe care le cunoaște și le regăsește în modelul autoturismului de jucărie.

Această constatare corespunde pe deplin noțiunii de "utilizator avizat", la care se referă art. 10 alin. (1) din Regulament ("Protecția conferită de desenul sau modelul industrial comunitar se întinde asupra oricărui desen sau model care nu produce o impresie vizuală globală diferită"), astfel cum a fost definită în jurisprudența CJUE și cum s-a arătat, de altfel, chiar prin motivele de recurs.

Este neîndoielnic faptul că utilizatorul avizat "este dotat nu cu o atenție medie, ci cu o vigilență particulară, datorită fie experienței personale, fie cunoștințelor sale extinse din sectorul avut în vedere", totodată, că acesta, "fără a fi designer sau expert tehnic, cunoaște diversele desene sau modele industriale existente în sectorul respectiv, are un anumit nivel de cunoștințe în ceea ce privește elementele pe care de regulă aceste desene sau modele industriale le conțin și, datorită interesului său pentru produsele respective, dă dovadă de un grad de atenție relativ ridicat atunci când le utilizează" (a se vedea în acest sens hotărârea din 20 octombrie 2011 în cauza C-281/10 P PepsiCo/Grupo Promer Mon Graphic, pct. 53 și 59).

Or, instanța de apel a subliniat în mod corect faptul că un consumator al produselor pârâtei (părinții copilului căruia îi este destinată jucăria, după cum s-a arătat prin precizarea motivelor de recurs) cunoaște elementele definitorii ale diverselor modele de autoturisme fabricate ca jucării, inclusiv ale modelului anterior, cel al reclamantei din cauză și tocmai din acest motiv este capabil să le recunoască în mașinile de jucărie importate de către pârâtă.

În aceste condiții, se constată că nu pot fi primite susținerile recurentei, în condițiile în care, deși nu a infirmat faptul că utilizatorul avizat din cauză cunoaște elementele pe care, de regulă, modelele mașinilor de jucărie le conțin, recurenta urmărește ca instanța de recurs să înlăture aprecierile de fapt din decizia recurată, referitoare la preluarea cvasi-identică în modelul pârâtei a elementelor caracteristice din modelul reclamantei.

Nu poate fi reținută nici susținerea - din precizarea motivelor de recurs - potrivit căreia utilizatorul avizat ce interesează în cauză este dotat cu un nivel foarte ridicat de atenție, din cauza riscului pe care l-ar putea prezenta pentru sănătatea copilului o jucărie nepotrivită.

Este adevărat faptul că un cumpărător poate fi vigilent și precaut când achiziționează o jucărie care l-ar expune pe copil unui risc de afectare a sănătății, dar această perspectivă nu interesează noțiunea de "utilizator avizat", întrucât aceasta include, după cum rezultă din jurisprudența CJUE, citată anterior, pe cel care cunoaște modelele existente în sectorul respectiv, așadar modelele mașinilor de jucărie. Acesta observă detaliile pentru a le atașa unui anume model de autoturism și nu pentru a identifica un potențial pericol pentru sănătatea sau integritatea fizică a copilului.

În ceea ce privește funcția tehnică, recurenta a invocat nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 8 alin. (1) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, precum și a principiilor stabilite de CJUE în interpretarea acestei norme.

Înalta Curte constată că această critică nu este fondată.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Regulament, "Un desen sau un model industrial comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcția sa tehnică".

Așadar, funcția tehnică a produsului în care este încorporat un anume desen sau model este relevantă pentru determinarea întinderii protecției conferite de un desen/model comunitar (înregistrat, precum în cauză, dar și neînregistrat, în anumite condiții), protecția neoperând în privința acelor caracteristici estetice care sunt prezente exclusiv din rațiuni tehnice.

Din jurisprudența CJUE, la care, în mod corect, a făcut referire recurenta, rezultă că expresia "caracteristicile aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcția sa tehnică" desemnează o noțiune autonomă a dreptului Uniunii, care trebuie interpretată în mod uniform în toate statele membre - hotărârea din 8 martie 2018 în cauza C-395/16 DOCERAM, pct. 21.

Din acest motiv, interpretarea dată de CJUE art. 8 alin. (1) din Regulament are efect obligatoriu pentru instanța națională, în condițiile în care Curtea Europeană este singura instanță care are atribuții de interpretare a dreptului Uniunii Europene, cea națională având prerogativa interpretării și aplicării dreptului intern, asigurându-se că este compatibil cu dreptul Uniunii Europene, în raport de interpretarea dată de CJUE.

Dispozitivul hotărârii din 8 martie 2018 pronunțate în cauza C-395/16 și menționate anterior, este formulat astfel:

"1) Articolul 8 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare trebuie interpretat în sensul că, pentru a se aprecia dacă unele caracteristici ale aspectului unui produs sunt impuse exclusiv de funcția tehnică a acestuia, trebuie stabilit că această funcție tehnică este singurul factor care a determinat aceste caracteristici, existența unor desene sau modele industriale alternative nefiind determinantă în această privință. 2) Articolul 8 alin. (1) din Regulamentul nr. 6/2002 trebuie interpretat în sensul că, pentru a determina dacă caracteristicile aspectului unui produs sunt impuse exclusiv de funcția tehnică a acestuia, în sensul acestei dispoziții, instanța națională trebuie să țină seama de toate circumstanțele obiective relevante ale fiecărei spețe. Pentru aceasta, nu este necesar să se întemeieze pe percepția unui "observator obiectiv".

Prin urmare, potrivit CJUE, criteriul de determinare a caracteristicilor aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcția sa tehnică rezidă în identificarea funcției tehnice ca fiind singurul factor care a determinat aceste caracteristici, iar aplicarea acestui criteriu revine instanței, care apreciază ținând cont de toate circumstanțele obiective relevante ale speței.

În cauză, instanța de apel a apreciat că niciunul dintre elementele reținute ca fiind comune celor două modele comparate nu este generat de o funcție tehnică, aspectul estetic al mașinilor de jucărie importate de către pârâtă fiind dat de reproducerea principalelor elemente care caracterizează aspectul estetic al modelului reclamantei.

Susținând contrariul, pe temeiul aplicării necorespunzătoare a legii, prin prisma interpretării date de CJUE, pârâta ar fi trebuit nu numai să indice acele caracteristici pe care le socotește ca reprezentând constrângeri cauzate exclusiv de funcția tehnică a produsului, dar s-ar fi impus să arate în ce constă neaplicarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a criteriului fixat prin hotărârea CJUE și să expună argumentele pentru care decizia recurată este nelegală din acest punct de vedere.

Astfel, recurenta - pârâtă ar fi trebuit să indice funcția tehnică de care sunt legate caracteristicile învederate ca având acest caracter și să justifice apoi neaplicarea criteriului de către instanța de apel, în sensul că funcția tehnică respectivă ar fi unicul factor care a determinat acele caracteristici.

Or, Înalta Curte constată că asemenea critici de nelegalitate nu regăsesc în conținutul motivelor de recurs, cu toate că s-a invocat chiar hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-395/16 (citându-se acel considerent ce corespunde dispozitivului hotărârii).

Recurenta s-a limitat la indicarea anumitor caracteristici, dintre cele reținute în decizia recurată ca fiind relevante în examinarea comparativă a modelelor, și la afirmarea generică a determinării acestora exclusiv de funcția tehnică a unui vehicul de teren, fără a preciza la ce funcție tehnică se referă, în ce constă și prin ce mijloace de probă s-a dovedit legătura dintre aceasta și caracteristicile indicate, precum și aptitudinea respectivei funcții tehnice de a fi singurul factor de determinare a acelor caracteristici.

De asemenea, în ceea ce privește funcția tehnică în domeniul jucăriilor, recurenta a arătat doar că este întrutotul în dezacord cu cele expuse în decizia recurată, fără a menționa vreun argument în sprijinul acestei poziții și, cu atât mai puțin, fără a se raporta în concret la hotărârea CJUE, în sensul celor arătate în considerentele ce preced.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu relevă critici apte să genereze controlul de legalitate al deciziei recurate pe aspectul funcției tehnice a unui produs, motiv pentru care le va înlătura ca atare.

În ceea ce privește gradul de libertate al autorului în realizarea unui desen sau model industrial, recurenta a reproșat instanței de apel interpretarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (2) din Regulamentul 6/2002 privind desenele sau modelele industriale comunitare, precum și aplicarea greșită a principiilor stabilite de CJUE în legătură cu această normă.

Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Regulament, în conformitate cu care "Pentru stabilirea întinderii protecției, trebuie să se ia în considerare gradul de libertate pe care-l deține autorul în realizarea desenului sau a modelului."

Din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene - invocată chiar prin motivele de recurs -, rezultă, în esență, următoarele:

Pentru aprecierea impresiei vizuale globale produse asupra utilizatorului avizat, trebuie să se țină cont de gradul de libertate al autorului în realizarea unui model industrial. Acest aspect este definit în special pe baza constrângerilor aferente caracteristicilor impuse de funcția tehnică a produsului sau a unui element al produsului ori de prevederile legale aplicabile produsului. Aceste constrângeri conduc la normalizarea anumitor caracteristici, care devin astfel comune mai multor modele aplicate produsului avut în vedere. Un grad ridicat de libertate al autorului în elaborarea unui model consolidează concluzia potrivit căreia modelele care nu prezintă diferențe semnificative îi produc utilizatorului avizat aceeași impresie globală.

Așadar, la stabilirea impresiei vizuale globale produse asupra utilizatorului avizat interesează gradul de libertate al autorului în realizarea unui model, iar pentru determinarea acestuia contează factorii enumerați cu titlu exemplificativ de către CJUE.

În speță, Înalta Curte constată că, întocmai ca în cazul caracteristicilor impuse de funcția tehnică a produsului, la care s-a făcut deja referire în prezenta decizie, nici susținerile recurentei referitoare la elementele comune unui autovehicul de tip SUV, care ar influența în mod decisiv gradul de libertate al autorului, nu relevă critici de nelegalitate susceptibile de a fi analizate de către această instanță de control judiciar.

Astfel, recurenta a făcut afirmații cu caracter general la anumite caracteristici care nu țin de inventivitatea autorului în crearea design-ului unui produs și la conceptul de SUV, fără a arăta argumentele și probele administrate, eventual ignorate de către instanța de apel, pe baza cărora s-ar fi putut stabili atât caracterul de elemente comune produselor din aceeași categorie, cât și aptitudinea acelor caracteristici de a reprezenta constrângeri relevante în evaluarea gradului de libertate al autorului.

În absența unor asemenea critici, Înalta Curte constată că nu există nicio rațiune pentru infirmarea deciziei pe aspectul în discuție, urmând a respinge susținerile recurentei.

Față de toate considerentele expuse, se constată că niciuna dintre susținerile recurentei - pârâte nu relevă nelegalitatea deciziei de apel prin care, evocându-se fondul, acțiunea reclamantei a fost admisă ca urmare a constatării încălcării drepturilor sale asupra desenului/modelului comunitar.

În aceste condiții, după cum s-a arătat în preambulul examinării motivelor de recurs, nu mai este necesară analizarea criticilor recurentei referitoare la modul de soluționare, de către instanța de apel, a conflictului dintre marca Uniunii Europene ce aparține reclamantei și semnul folosit de către pârâtă, din moment ce o eventuală dezlegare favorabilă recurentei pe acest aspect nu ar conduce la respingerea cererii de chemare în judecată.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul incident declarat de către reclamanta x împotriva considerentelor deciziei de apel, se reține manifestarea de voință a recurentei - reclamante, exprimate în ședința publică din data de 22 iunie 2021, în sensul că interesul său în soluționarea propriului recurs declarat se menține doar în situația admiterii recursului principal.

În acest context, ținând cont de faptul că recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. a fost respins ca nefondat, pentru considerentele expuse în prezenta decizie, Înalta Curte constată că nu subzistă interesul reclamantei pentru soluționarea recursului incident și, drept urmare, va respinge acest recurs, ca lipsit de interes.

În ceea ce privește solicitarea recurentei - reclamante x de acordare a cheltuielilor de judecată pentru faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că pretențiile recurentei - reclamante cu acest obiect sunt justificate doar în parte, în condițiile în care propriul recurs a fost respins, prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. aplicându-se în mod corespunzător și în etapa recursului.

Pe acest temei, determinând cuantumul cheltuielilor de judecată cuvenite, proporțional cu partea apreciată ca fiind aferentă recursului incident, Înalta Curte va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către recurenta-reclamantă x a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON, din totalul de 12.178,41 RON solicitat și dovedit prin facturile fiscale seria x nr. x din data de 31 august 2020 și seria x nr. x din data de 30 octombrie 2020, precum și prin extrase bancare cu privire la plata acestor facturi .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 861A din data de 29 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul incident declarat de reclamanta x împotriva considerentelor aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către recurenta-reclamantă x a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.