ÎCCJ, decizie (scj.ro #190267)

Acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de ipotecă formulată pe calea dreptului comun împotriva unei societăți în insolvență. Condiții și efecte în raport cu interpretarea sintagmei ,,procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței”

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenței/Drept procesual civil. Dispoziții generale. Acțiunea civilă

Index alfabetic: acțiune în constatarea nulității absolute

contract de ipotecă

debitor în insolvență

excepția lipsei de interes

dreptul de acces la instanță

C. proc. civ., art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6)

C. civ., art. 1179 alin. (1) pct. 4, art. 1238 alin. (2)

Legea nr. 85/2014, art. 45 alin. (2), art. 118

Acțiunea creditorului, îndreptată împotriva unei societăți debitoare în insolvență și a unui cocreditor garantat al acesteia din urmă, în scopul înlăturării cauzei de preferință a acestuia prin anularea ipotecii și reîntoarcerii bunurilor imobile ipotecate în gajul general al debitoarei, motivat de o pretinsă cauză ilicită a contractului de ipotecă, se circumscrie sintagmei „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” statuată de prevederile speciale și derogatorii ale art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, care conferă judecătorului-sindic atribuții exclusive în cadrul procedurii egalitare, concursuale și colective a insolvenței, în scopul declarat al acoperirii pasivului debitorului, scop pentru garantarea căruia legiuitorul a prevăzut și limitări ale drepturilor creditorilor de a finaliza - începând cu data deschiderii procedurii - demersuri judiciare sau extrajudiciare paralele, de natură a-i compromite finalitatea prin afectarea predictibilității și securității procedurii, prin suprimarea caracterului colectiv și crearea unor breșe nepermise în natura unitară a acesteia.

Prin urmare, este corect raționamentul instanței vizând necesitatea și obligativitatea supunerii acestui demers controlului exercitat de către judecătorul-sindic desemnat în procedura insolvenței deschisă împotriva pârâtei debitoare, singurul context care, în împrejurările date, ar fi legitimat interesul reclamantului, în calitatea sa de creditor îndreptățit să participe la procedura specială, de a acționa, în limitele prevăzute de art. 118 din Legea nr. 85/2014.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294 din 9 februarie 2022

Prin cererea adresată Tribunalului Timiș, Secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin Societățile Profesionale de Insolvență B. S.P.R.L. și C. S.P.R.L. a chemat în judecată pe pârâții D. și S.C. E. S.R.L. (fosta S.C. F. SRL) prin administrator judiciar consorțiul format din Societatea Profesională de Insolvență G. I.P.U.R.L. și Cabinet Individual de Insolvență H., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 814/01.09.2015 de B.N.P. I., încheiat între pârâții D., în calitate de creditor și S.C. E. S.R.L., în calitate de debitor, cu repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului.

Prin sentința civilă nr. 479/22.07.2020, Tribunalul Timiș, Secția a II-a civilă, a admis excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii și a respins acțiunea ca lipsită de interes.

Prin decizia civilă nr. 29/A/18.01.2021, Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, reclamanta-recurentă a arătat că înțelege să aducă critici de nelegalitate deciziei recurate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de nelegalitate statuat de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta-recurentă a arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității deciziei pronunțate, în condițiile în care, deși a fost învestită cu critici vizând modalitatea de soluționare a excepției lipsei de interes, pe care le-a găsit întemeiate, a procedat în cele din urmă la respingerea apelului, cu o motivare care se circumscrie excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta-recurentă a arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material reprezentate de dispozițiile art. 1179 alin. 1 pct. 4 și ale art. 1238 alin. 2 C. civ., pe care și-a întemeiat acțiunea, în considerarea cărora neîndeplinirea condițiilor esențiale pentru validitatea unui contract atrage în mod necesar sancțiunea nulității acestuia. Or, instanța de prim control judiciar a conchis în mod greșit și nelegal în sensul că nu are deschisă calea dreptului comun, întemeiată pe dispozițiile anterior citate, în condițiile în care putea cere protecția legii-cadru în materia insolvenței, ale cărei prevederi sunt speciale și derogatorii; prin urmare, obligativitatea acestora s-ar fi impus în cauză de o manieră imperativă.

Recursul este nefondat.

Cu referire la prima critică de nelegalitate invocată de recurentă și circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste dispoziții se referă la încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Din examinarea argumentelor invocate în susținerea acestei critici de nelegalitate, reiese că recurenta reproșează instanței de apel faptul că, practic, aceasta și-a depășit limitele învestirii, concluzionând, pe de o parte, în sensul existenței interesului său în promovarea demersului judiciar pe calea dreptului comun, iar, pe de altă parte, în sensul incidenței în cauză a excepției inadmisibilității acestui demers, însă pentru aceleași considerente reținute de prima instanță în justificarea soluției de respingere a acțiunii pentru lipsa interesului, împrejurare de natură a pune în discuție incidența prevederilor imperative ale art. 9 alin. 2 C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității părților în procesul civil, pe cele ale art. 22 alin. 6 din același act normativ, referitoare la obligația instanței de a se pronunța în limitele învestirii, precum și pe cele ale art. 477-478 C. proc. civ., referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului, a căror încălcare atrage sancțiunea nulității.

Înalta Curte constată că analiza acestei prime critici de nelegalitate nu poate fi realizată decât în corelație cu cea de-a doua critică circumscrisă art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., vizând, în esență, necercetarea de către instanțe a fondului cauzei deduse judecății, respectiv a nulității contractului de ipotecă în discuție dedusă din cauza ilicită a acestuia, față de prevederile art. 1179 alin. 1 pct. 4 și ale art. 1238 alin. 2 C. civ.

Din această perspectivă, prin raportare la actele dosarului, analiza instanței de recurs relevă faptul că în mod just și deliberat curtea de apel nu a procedat la soluționarea pe fond a pretenției deduse judecății de către reclamanta-recurentă, în condițiile reținerii temeiniciei incidenței în cauză a excepției lipsei de interes a acesteia în promovarea acțiunii în constatarea nulității contractului pe calea dreptului comun. Cu alte cuvinte, prevederile de drept substanțial ale art. 1179 alin. 1 pct. 4 și ale art. 1238 alin. 2 C. civ., invocate de reclamanta-recurentă ca temei de drept al actualului demers judiciar, nu au fost încălcate sau aplicate greșit, în sensul avut în vedere de legiuitor în art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., ci acestea au rămas neaplicate, neanalizate în contextul în care conturau un cadru procesual general, de drept comun, de natură să determine caracterul nelegitim al interesului de a acționa al titularului acțiunii.

Aceasta deoarece prezentul demers al reclamantei-recurente, în calitate de creditor, este îndreptat împotriva unei societăți debitoare în insolvență și a unui cocreditor garantat al acesteia din urmă, în scopul înlăturării cauzei de preferință a acestuia prin anularea ipotecii și reîntoarcerii bunurilor imobile ipotecate în gajul general al debitoarei, motivat de o pretinsă cauză ilicită a contractului de ipotecă.

Este în afara oricăror ambivalențe faptul că un astfel de demers se circumscrie sintagmei „procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței” statuată de prevederile speciale și derogatorii ale art. 45 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, care conferă judecătorului-sindic atribuții exclusive în cadrul procedurii egalitare, concursuale și colective a insolvenței, în scopul declarat al acoperirii pasivului debitorului, scop pentru garantarea căruia legiuitorul a prevăzut și limitări ale drepturilor creditorilor de a finaliza - începând cu data deschiderii procedurii - demersuri judiciare sau extrajudiciare paralele, de natură a-i compromite finalitatea prin afectarea predictibilității și securității procedurii, prin suprimarea caracterului colectiv și crearea unor breșe nepermise în natura unitară a acesteia.

Altfel spus, în mod just a apreciat instanța de apel corectitudinea raționamentului vizând necesitatea și obligativitatea supunerii prezentului demers controlului exercitat de către judecătorul-sindic desemnat în procedura insolvenței deschisă împotriva pârâtei-intimate, singurul context care, în împrejurările date, ar fi legitimat interesul reclamantei-recurente, în calitatea sa de creditor îndreptățit să participe la procedura specială, de a acționa, în limitele prevăzute de art. 118 din Legea nr. 85/2014.

Împrejurarea că argumentele aduse în susținerea excepției lipsei de interes al reclamantei sprijină deopotrivă și pe cea de inadmisibilitate a prezentului demers (reținută de instanța de apel în justificarea soluției de neschimbare a hotărârii primei instanțe), este confirmată și în instanța de recurs, nelegitimitatea interesului de a acționa consolidându-se prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat dedus din sentința civilă nr. 387 din 17 martie 2016 a Tribunalului Timiș, Secția a II-a civilă (dosar nr. x/30/2015/a8), rămasă definitivă prin decizia nr. 676/A din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, prin care s-a respins contestația aceleiași creditoare la tabelul preliminar de creanțe al debitoarei, cadru procesual în care invocase aceeași cauză ilicită a contractului de ipotecă și nelegalitatea cauzei de preferință a creditorului D., între cele două litigii existând, indubitabil, o identitate de materie litigioasă.

Apărarea reclamantei-recurente în sensul că, față de conținutul reglementărilor speciale, nu ar fi avut deschisă personal calea promovării acțiunii în baza Legii nr. 85/2014, astfel încât prin soluția pronunțată i se îngrădește dreptul de acces liber la justiție garantat constituțional, nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, legea specială oferă suficiente garanții participanților la procedură, impunând totodată acestora respectarea unor condiții strict prevăzute, particulare, iar, pe de altă parte, principiul liberului acces la justiție condiționează dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor pentru apărarea drepturilor și intereselor sale, de caracterul legitim al acestora, legiuitorului revenindu-i prerogativa exclusivă în reglementarea prevederilor legale procesuale de drept comun, precum și a celor derogatorii, deopotrivă.

Față de cele ce preced, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul a fost respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. 1 C. proc. civ.